• Salvați Pădurea Andronache
    Beneficiile acestei măsuri sunt foarte multe, printre cele mai importante sunt: 1. Asigurarea conservării biodiversității urbane în intravilanul orașului Voluntari prin conservarea habitatelor naturale, inclusiv a elementelor geomorfologice și peisagistice naturale și cvasinaturale și a florei și faunei sălbatice; 2. Ar contracara poluarea și dezvoltarea haotică din zonă; 3. Declararea Pădurii Andronache ca arie protejată urbană ar oferi servicii ecosistemice valoroase, ar avea rol educativ, încurajând mișcarea în aer liber. Ar oferi, deasemenea un plus de oxigen prin absorbția dioxidului de carbon, jucând astfel un rol relevant în stabilizarea climei locale; 4. Prin aderarea la Green Deal, România și-a luat angajamentul de a defini astfel de arii urbane protejate, iar prin această hotărâre de consiliu local, orașul Voluntari vine în întâmpinarea îndeplinirii acestor ținte de combatere a crizei climatice.
    2.527 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Bogdan Barbu Picture
  • Moratoriu 25
    Legale sau ilegale, tăierile de păduri distrug în România ultimul sanctuar natural ancestral al Europei. Dacă Pădurea ne-a sprijinit atâtea mii de ani, putem să o sprijinim și noi un sfert de secol să își revină din starea în care exploatarea comercială umană a adus-o. Generațiile viitoare îți mulțumesc! EN / Legal or illegal, tree culling in Romania is destroying Europe's last ancestral natural sanctuary. Since the Forest has supported us through millennia, it is now our turn to give it a quarter of a century of support, so that it can recover from the terrible state brought on by human commercial exploitation. The next generations thank you! HU / Legális vagy illegális, a favágás Romániában elpusztítja Európa utolsó ősi természetes szentélyét. Mivel az Erdő az évezredek óta támogatott minket, most a mi sorunk negyed évszázados támogatást nyújtani neki, hogy felépülhessen az emberi kereskedelmi kizsákmányolás által kiváltott szörnyű állapotból. A következő generációk megköszönik! DE / Das legale oder illegale Fällen von Bäumen in Rumänien zerstört Europas letztes Naturschutzgebiet. Da der Wald uns über Jahrtausende hinweg unterstützt hat, ist es nun an uns, ihm ein Vierteljahrhundert Unterstützung zu gewähren, damit er sich von dem schrecklichen Zustand erholen kann, der durch die kommerzielle Ausbeutung durch Menschen verursacht wurde. Die nächsten Generationen danken Dir!
    7.138 din 8.000 Semnături
    Inițiat de Doru Drăgoi
  • Pozele care pot opri transporturile ilegale de lemn!
    La ora actuală în România un camion din două transportă lemn tăiat ilegal! După estimări acceptate și de Ministerul Mediului, la fiecare mc lemn tăiat legal, din păduri publice și private se taie ilegal înca 1.2 metrii cubi, adică fiecare set de acte înseamnă un camion cu lemn tăiat legal și încă 1-2, uneori chiar 3 camioane cu lemn tăiat ilegal, care circulă cu aceleași acte. Ministerul Mediului poate da dispoziție fără sa mai fie nevoie de nici o altă lămurire dezbatere, ca pe portalul InspectorulPadurii.Ro care acum este funcțional, să se atașeze poze făcute când pleacă camioanele din păduri, o astfel de poză cu dispunerea buștenilor într-un camion, este ca o amprentă. Astfel s-ar putea face deosebirea dintre transporturile cu lemn tăiat legal și camioanele care transportă cu același set de hărtii, lemn tăiat ilegal. Poza cu coordonate GPS exacte ar avea și ora la care s-a făcut încărcarea în camion/remorcă cu lemn tăiat legal. Acest modul cu pozele de încarcare este contractat și implementat, doar trebuie lăsat să intre în funcțiune, orice amânare ar dovedi doar rea voința și ipocrizie. Ministrul Mediului d.Costel Alexe a făcut mai multe promisiuni încălcate sau amânate nejustificat. Când i s-a cerut să ia măsuri să se respecte legea, să se oprească tăierile ilegale din parcuri naționale și rezervații, dânsul a zis ca trebuie să mai dezbatem. Cererea este conform cu cererile făcute de societatea civilă la Marșul pentru Păduri și conform cu alte petitii inițiate de Declic, Agent Green, Greenpeace și multe alte asociații formale și informale, prin toate aceste demersuri societatea civilă cere insistent, punerea în funcțiune la întregul sistem informatic sumal+inspectorulpadurii.ro, conform caietelor de sarcină de la licitații publice, conform cu toate componentele implemente deja, conform contractelor angajate de Ministerul Mediului și parțial (60%) plătite (forțat) de catre Minister, în urma deciziiilor obținute prin jusțiție - Hotarâre 5269/2019 13.08.2019 și Hotarâre 1006/2019 30.10.2019. Cerem sa devină publice TOATE opțiunile aplicației inspectorul pădurii - hărți amenajistice, limitele ariilor naturale protejate conform proiectului Inspire, limitele zonării interne ale parcurilor naționale și naturale, pădurile virgine din catalog, fonduri de vânătoare, alarme forestiere, APVuri cu detalii firma / tip taiere / volum / durată exploatare și avize transport cu detalii locație / firmă. Toate aceste module acum sunt ascunse publicului în timp ce toate firmele de exploatare, ocoalele silvice și gărzile forestiere au acces la aceste informații, lipsa aceasta de transparența crează o discriminare clară. Cerem Ministrului Cotel Alexe să oprească tăierile din arii protejate, măsură la care nu e nimic de dezbătut din moment ce este încălcată în mod sfidător legislația în vigoare. Mai multe amănunte puteți citi aici >> https://www.facebook.com/notes/coalitia-transilva/pozele-care-pot-opri-transporturile-ilegale/560030038195733/
    2.694 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Sica Org
  • Suspendați exploatarea pădurii și vânătoarea pe durata stării de urgență generată de Covid-19
    Săptămâna trecută s-a înregistrat un nivel record de exploatare a pădurii. S-au efectuat oficial 79965 de transporturi. Și tot oficial, din Inventarul Forestier Național, se știe că pe lângă fiecare arbore doborât legal, un altul cade tăiat ilegal. Începând cu 23 martie, Garda Forestieră și cea de Mediu lucrează eminamente online. Deci hoții de lemne și braconierii nu mai sunt deranjați de nimeni. Marile fabrici de procesare a lemnului din Sebeș, Rădăuți, Brașov sau Curtea de Argeș profită de situație și lucrează la mare capacitate fără să aducă un plus de valoare pentru România. Nevoia lor de lemn este atât de mare încât lemnul tăiat în România nu le mai este de ajuns. Acum se invocă doborâturi de vânt și nevoia de a curăța pădurea pentru a se tăia chiar și mult și pentru a satisface nevoile acestor mega-fabrici.. În schimb, milioane de români îngheață în case pentru că nu mai au bani nici măcar pentru lemnul de foc. Ei fac frigul și sunt mai expuși la viruși și la răspândirea acestora. Nico mare firmă străină de procesare nu s-a oferit până acum să îi ajute deoarece ei toacă tot lemnul în uriașele lor abatoare de păduri. Aproape totul este pentru export. Ajutați-i Dumneavoastră pe cei care depind de lemn să își încălzească casele și asigurați-le câte un metru cub de lemn per gospodărie pentru a depăși iarna care este pe cale să se încheie. Nu în ultimul rând, se știe că poluarea slăbește sistemul imunitar și vulnerabilizează cetățenii în fața Coronavirus și a bolii generate de acesta. Pădurea este singura sursă de purificare a aerului și de oxigen în această perioadă. Nu vă cer deloc prea mult atunci când vă rog frumos să luați decizia de a lăsa pădurea în pace măcar pe durata stării e urgență.
    37.496 din 40.000 Semnături
    Inițiat de Agent Green Picture
  • Opriți masacrarea arborilor din Municipiul Hunedoara
    Fiecare copac mutilat pe care îl vedeți prin Municipiul Hunedoara are în spate câteva sute de cetățeni indiferenți. Care s-au revoltat în in mediul on-line cât de abuziva este acțiunea primăriei în uciderea arborilor, necunoscând poate si modul legislativ de a acționa. Inițiez acesta petiție pentru a vă îndemna la acțiune, pentru a vă mobiliza să luați atitudine. Motivare în fapt: 1) În teren nu se marchează copacii asupra cărora urmează să se intervină, totul rămânând la latitudinea personalului operativ, adică a unor persoane care nu sunt specializate în peisagistică sau horticultură. 2) Toaletările sunt agresive, eliminându-se coronamentul în proporții nefirești. Specialiștii spun că arborii din coroana cărora se taie mai mult de 30 % sunt sortiți pieirii si se usucă intr-o perioadă de 2-5 ani. 3) Nu se indică ce crengi trebuiesc tăiate și în ce proporție, cât anume din ele să se taie si de ce, adică nu se arată niciun interes față de dezvoltarea ulterioară a coroanei arborilor, aspectul sau sănătatea acestora; 4) Nu se aplica tratamente pe tăieturi, lăsându-se deschisă poarta de intrare dăunătorilor; 5) Adesea, crengile tăiate sunt încărcate în mașinile personale ale operatorilor, ceea ce explică cel puțin parțial nesațul cu care sunt tăiați arborii. 6) Angajatii Salub Prest Hunedoara manifestă adesea nu doar lipsa de discernământ, pregătire, viziune si profesionalism, dar și rea-credință si un grad sporit de abrutizare. Motivare în drept: Legea nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, prevede în cuprinsul art 12, alin (5): “În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arțar, mesteacăn, stejar) plantați pe spațiile verzi din domeniul public, precum și al celor plantați în aliniamente în lungul bulevardelor si străzilor, pe terenurile din zonele urbane si rurale, este interzisă intervenția cu tăieri în coroana acestora, cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum și a celor de pe traseul rețelelor aeriene”. Alin. (6) al aceluiași articol precizează că "Deciziile luate la nivelul administrațiilor publice locale de tăiere a arborilor sănătoși din spațiile verzi, astfel cum sunt definite la art. 3, aflate pe terenurile din zonele urbane, se pun în aplicare numai după obținerea avizului emis de agențiile județene pentru protecția mediului, respectiv a municipiului București. Conform art 23 alin. 1 d) din legea citată, încălcarea prevederilor articolului 12 alin. (5) și (6) se sancționează cu amendă contravențională de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoane fizice și de la 40.000 lei la 70.000 lei pentru persoanele juridice. Solicităm primăriei sa stopeze intervențiile de tăiere în coroana arborilor precum si tăierea definitiva a acestora în absența unui studiu documentat asupra situației din teren, pentru fiecare arbore în parte. Astfel de acțiuni de agresiune excesivă asupra arborilor sunt greu de imaginat în zone urbane din țări civilizate. Ne exprimăm dezaprobarea față de astfel de practici. Schilodirile copacilor si tăierile totale din ultimii ani contravin principiilor declarate ale Convenției Europene a Peisajului din 2000 precum și Cartei de la Leipzig din 2008, ambele documente ratificate și asumate de România. Conceptul de toaletare preventivă (sa măcelărim arborii ca nu cumva să pice la furtună) nu există în literatura de specialitate, iar practica aceasta a apărut in tara noastră relativ recent, pe fondul unor reglementări locale realizate fără consultarea specialiștilor care cunosc modul de funcționare al arborilor. În aceeași logică viciată, ar trebui interzise si autoturismele ca să prevenim accidentele. Este regretabil că Primăria nu cunoaște faptul că tăierile agresive efectuate până în prezent NU PREVIN ACCIDENTELE, ci le favorizează! Potrivit specialiștilor în arboricultură, reducerea înălțimii și tăierea ramurilor principale vor duce la slăbirea arborelui și a sistemului său radicular (radacina). Riscul de cădere și rupere crește în acest fel. Arborii sunt extrem de importanți pentru calitatea vieții locuitorilor municipiului. Trebuie știut ca 1m³ de coroana volum standard cu indice de densitate 1,00 absoarbe aproximativ 9 g CO2 pe ora și eliberează cel puțin 1.5 g O2, ceea ce ajuta la îmbunătățirea calității aerului. De asemenea, trebuie menționat faptul că, pe timpul verii, temperatura scade cu aproximativ 3-4 grade sub coroana copacilor, aspect important, mai ales în condițiile încălzirii globale cu care ne confruntăm. Totodată, apartamentele din blocurile în apropierea cărora există arbori cu coroana generoasă beneficiază de temperaturi mai scăzute vara, reducând astfel costurile cu energia generate de achiziționarea și utilizarea aparatelor de aer condiționat. Reducerea masivă a coroanelor și tăierea arborilor contribuie la creșterea temperaturii în oraș și diminuează calitatea aerului pe care îl respirăm cu toții, afectând grav sănătatea populației. Consideram așadar imorală și ilegală tăierea fără discernământ, fără milă și fără avize a arborilor din municipiu. Toaletările periodice, punctuale, sunt utile cu condiția să fie făcute corect de specialiști în arboricultură și cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Practica internaționala impune acțiuni de întreținere a arborilor stradali o dată la patru ani. Retezarea anuală a coroanei arborilor este o practică nejustificată dăunătoare atât arborilor, cât și oamenilor. Solicităm stoparea intervențiilor de taiere excesivă, nejustificate în coroana arborilor din Municipiul Hunedoara. Dorim un oraș verde în care sa respiram aer curat.
    386 din 400 Semnături
    Inițiat de Claudiu Ionescu
  • PRINDEȚI ASASINII DELTEI VĂCĂREȘTI
    Azi, 24.02.2020, văzând că este vânt puternic, cineva a dat intenționat foc ierbii uscate de pe lacul Văcărești. Se distruge astfel habitatul a zeci de specii de animale care se adaptaseră în această zonă. Se creează în schimb, teren ”viran”, bun pentru construcții ... !?! Nu pot crede în varianta ”... oameni ai străzii, care se adăposteau temporar..., au dat din greșală foc ...”. Este un DEZASTRU ecologic pentru București !!!
    1.001 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Horațiu Șchiopu
  • Cerem destituirea lui SORIN CIOBANU, cel care a păstorit jaful din pădurile Bucovinei
    Sub conducerea lui SORIN CIOBANU , județul Suceava a ajuns în topul tăierilor ilegale , iar acum încearcă la adăpostul puterii să mușamalizeze evenimentele de la Ocolul Silvic Moldovița . CIOBANU SORIN este cel care ține deschis robinetul pentru lemnul ilegal ce pleacă din pădurile județului Suceava . De 11 ani , acesta se află la conducerea Direcției Silvice , perioadă în care a dus Suceava pe primul loc în topul județelor cu tăieri ilegale de păduri . Cum acțiunile ITRSV-ului sunt aproape inexistente , s-a ajuns ca marea majoritate a depozitelor de materiale de construcție din România să fie pline de cherestea provenită din lemn ilegal scos din pădurile Bucovinei . Indicii de recoltare evaluați de IFN (Inventarul Forestier Național) dar și prețul mare de adjudecare a masei lemnoase demonstrează toate cele de mai sus . Când te costă peste 350 RON / mc de lemn de lucru tăiat legal , nivelul acesta de preț poate fi plătit doar pentru că se recoltează și lemn tăiat ilegal , lemn vândut la negru de pădurari cu 150 de RON / mc. . Făcând media dintre prețuri , agentul economic prosperă , dar nu-și permite să mai împartă din profit . Sarcina de-a alimenta buzunarele „găștilor de corupți” îi revine pădurarilor coordonați de șefii din Romsilva . Astfel , din cei 150 RON încasați de pădurar pentru fiecare metru cub de lemn vândut la negru , se direcționează sume uriașe către cei cu funcţii suficient de mari încât să poată asigura o continuitate pentru asemenea practici . Când e nevoie de victime , ele sunt alese din rândul agenţilor economici (cel care cumpără) și nu din rândul celor care coordonează tăierile ilegale , adică pădurarii cu toată conducerea Romsilva . Ministerul Mediului a recunoscut recent ceea ce a fost ascuns ani de zile - la fiecare mc tăiat legal , din pădurile României se mai scot în medie încă 1,2 mc. , lemn provenit din tăieri ilegale . Atenție, ”ÎN MEDIE” !!! Cum există multe județe unde volumele de lemn ilegal sunt mici , pentru un județ ca Suceava aflat pe primul loc , evident că și raportul între lemnul legal și cel ilegal poate ajunge la cifre uriașe . Vorbim de aproape 2 mc. de lemn scoși ilegal , la fiecare mc. pentru care există acte . Conform actelor și statisticilor , din pădurile județului Suceava se scot legal aproximativ 2,3 milioane mc. lemn/an , adică peste 4 milioane mc. lemn tăiat anual ilegal !? Enorm , nu ? După calcule , estimări - pădurarii încasează la negru în jur de 150 milioane de euro pe lemnul tăiat ilegal din județul Suceava , mare parte din aceste sume logic trec prin mâna lui Sorin Ciobanu . Asemenea sume nu pot fi încasate și împărțite fără sprijinul direct al șefului Direcției Silvice Suceava , SORIN CIOBANU ! Acum , în Moldovița nu se mai fură , iar asta îi scoate din minți pe angajații ocolului din zonă . Au ajuns să se acuze și să se amenințe zilnic și toți cred că problemele au pornit de la demisia șeful de ocol . Iar vinovat pentru acest lucru , e suspectat a fi pădurarul Răzvan Cenușă , cel care a sunat la numărul de urgență , 112 ca să reclame niște nereguli în acte . Vă reamintesc faptul că tot el a apărut și în materialul făcut de jurnaliștii de la Recorder . Pentru asta , Răzvan Cenușă a fost bătut și umilit , dar lucrurile nu se opresc aici . De curând a intrat în colimator și tatăl lui , Mugurel Cenușă . Acesta a luat o bătaie soră cu moartea de la proprii colegi (el fiind tot pădurar) pentru acuzele care i se aduc fiului . Nimeni nu suflă o vorbă , toți își tratează rănile acasă . Lucrurile continuă pe aceeași linie , pădurarii implicați în încăierare au fost forțați să semneze declarații prin care dezmint absolut orice conflict , chiar și unul verbal între ei . Rănile lor , vânătăile , semnele evidente , dovedesc însă contrariul ! Conform declaratiei de avere , Sorin Ciobanu are un salariu de 14.600 RON pe lună . Întrebarea noastră este ce face acest domn pentru a-și justifica bănetul ? Cum să plătim ca stat un asemenea om de numele căruia este legat un adevărat jaf în pădurile Bucovinei . Da noi ca țară , ca popor trebuie să-i dăm unui om sute de milioane lunar , în timp ce sub ”atenta” lui privire rămânem pur și simplu fără păduri ! Și culmea , noi îl plătim ! Mai mult de atât , în zonă , oamenii vorbesc de ani buni că , din clipa în care Direcția Silvică Suceava a intrat sub tutela lui Sorin Ciobanu , nimeni n-a mai prins un post de pădurar fără să nu pună pe masa directorului sume ce ajung până la 25.000 de EURO . Ce înseamnă lucrul acesta ? Nimic mai simplu . Concret , pădurarul începe prima lui zi de muncă plin de datorii . Și totuși supărarea și grijile dispar imediat cum realizează că „alături” de faimosul șef de direcție , 25. 000 de mii de euro pot fi recuperați relativ ușor . Și lucrurile merg într-un ritm amețitor mai departe ! Am adunat probe , filmări și declarații ale unor martori implicați direct . Toate au ajuns pe masa celor cu autoritate de control , dar fără să se găsească vreodată soluții pentru a stopa acest flagel . Drept pentru care am luat decizia să merg chiar mai departe ! Vă invit pe toți să ne unim semnând această petiție . Poate în felul acesta scăpăm zona de oamenii incompetenți și îi motivăm și pe cei care au atribuții în acest sector , să-și facă treaba ! Semnează și tu petiția prin care cerem destituirea lui Sorin Ciobanu ! Să cerem împreună destituirea sa !
    927 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Tiberiu Bosutar
  • Desemnați Codrii Iașilor Parc Natural conferindu-le protecția pe care o merită!
    Iașiul este primul județ din țară care a ajuns la 1.000.000 de locuitori. Aglomerarea urbană din jurul orașului Iași comasează 500.000 dintre aceștia, fiind astfel a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară, din păcate și una dintre cele mai poluate. Acești oameni au nevoie de natură pentru recreere, de o oază de verdeață și aer curat lângă orașul lor, nu de lemn exploatat și urme de TAF-uri! Norocul Ieșenilor este că la sud de oraș au încă o pădure întinsă, codri seculari, pădurea Bârnova-Dobrovăț, o rămășită a istoricilor Codrii ai Iașilor, de care însă mii de ieșeni se bucură la fiecare sfârșit de săptămână. Pe această zonă se suprapun doua sit-uri Natura 2000, ceea ce îi atestă valoarea pentru conservarea biodiversității și pentru mediu. Sunt specii protejate, unele nou descoperite pentru România în ultimii ani. Ghinionul lor este că această pădure este exploatată în regim de producție, strict economic, pe 99% din suprafață. Iar pericolul iminent este amenajamentul silvic în vigoare, aflat în anul 3 din 10, care deja a stârnit revolta ieșenilor prin amploare și agresivitatea tăierilor. Arbori multi-seculari, cu o valoare inestimabilă pentru ieșeni, pentru biologi, au fost puși la pământ, uneori pentru a fi transformați în lemn de foc. Mai mult, până anul trecut administratorii nu au făcut nimic pentru accesul recreativ în pădure, ba chiar l-au descurajat. Din aceste motive trebuie intervenit de urgență. În primul rând dezastrul actual trebuie oprit, nimeni nu poate spune că ieșenii nu au comunicat clar ce vor. Directorul Romsilva Direcția Silvice Iași trebuie să propună anularea sau modificarea amenajamentului în vigoare, Ministrul Mediului să aprobe prin ordin de ministru anularea sau schimbarea amenajamentului. Apoi, trebuie conferită protecția meritată de această zonă și de ieșeni. Parcul Natural, cu o zonare, o administrație dedicată, formată nu doar din silvicultori, cu un consiliu științific asigură atât protecția mediului cât și crearea unei infrastructuri pentru recreere cu impact minim. Protejați, nu tăiați! Semnați pentru Parcul Natural Codrii Iașilor, pentru protecția plămânilor verzi de la sud de oraș! https://www.facebook.com/239038279637480/videos/606468486691701 Foto: Radu Stefan Luca via https://www.facebook.com/groups/codrii.iasilor
    36.281 din 40.000 Semnături
    Inițiat de Codrii Iașilor
  • Salvam Padurea Baneasa, Parcul Herastrau si zonele de case - Oprim PUZ-ul Coordonator Sector 1
    Parcul Herăstrău și Pădurea Băneasa au fost salvate. Dar petiția continuă! Mai sunt zone din Sectorul 1 în pericol! Parcurile pot fi ocupate de spații comerciale alimentare și nealimentare, restaurante și malluri până la 15% din suprafață. Zonele de case sunt în pericol să dispară: - 32% din zonele de case (574ha din 1784ha) sunt reîncadrate ca zone de blocuri. - restul zonelor de case vor fi sufocate de blocuri de până la 6 niveluri, cu retrageri de 3 metri. Motivele pentru care solicitam OPRIREA PUZ-ului Coordonator al Sectorului 1 sunt in continuare valabile: 1. Mega-densificare: Acest PUZ este proiectat să dimensioneze Sectorul 1 pentru creșterea populației de la 230.000 de locuitori la 850.000 locuitori, după cum afirmă chiar elaboratorii PUZ-ului. 2. Reducerea spatiului verde/cap de locuitor in conditiile unei situatii deja grave in prezent: prin PUZ Coordonator, in Sectorul 1 spatiul verde/cap de locuitor scade la 35 mp de la 77mp/cap de locuitor in 2014! 3. Zonele mixte de blocuri, pe lângă ca sunt supraînălțate, algoritmul de calcul nu permite predictibilitatea regimului de înălțime maxim, acesta variind în funcție de foarte mulți factori (alinierea între construcții, suprafața terenului, amplasare, configurația vecinătăților, etc). 4. Neglijența totală a procedurii de informare și consultare publică, contrar legilor in vigoare.
    14.452 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Remus Serban
  • Salvați stejarii seculari
    La liziera pădurii de stejar de lângă localitatea Schitu, jud. Olt, sunt marcați pentru taiere mai mulți arbori seculari. Consider acest lucru ca fiind o crimă, în condițiile în care cei de la Ocolul Silvic Drăgănești-Olt afirma ca acești arbori ,, se pot usca într-un an sau zece". spunând ca atâta timp cât nu sunt declarați monumente ale naturii, nu au niciun motiv sa nu fie tăiați. Acesti oameni sunt interesați doar de exploatarea lemnului, în condițiile în care în zona noastră, astfel de arbori constituie o raritate.. Menționez că toți arborii marcați pentru taiere sunt sănătoși, fără a prezenta urme de uscăciune, fiind vorba de aproximativ 30 de exemplare. Dispariția lor ne-ar priva de cei mai bătrâni și masivi copaci din zonă, care ar putea sa fie admirați și de către nepoții noștri în condițiile în care durata vieții unui stejar este de ordinul sutelor de ani. Nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată dorința de a distruge ce este mai bun și mai frumos. Aceste monumente ale naturii nu vor putea fi înlocuite de alți copaci decat după sute de ani, căci de aceasta perioada este nevoie pentru ajungerea la aceste dimensiuni de către ceilalți copaci din pădure.
    457 din 500 Semnături
    Inițiat de Elena Aurica Mihai
  • OPRIȚI TAIERILE IN PĂDUREA BĂNEASA!
    Pădurea ne dă oxigen, echilibru climatic, echilibru hidrologic, biodiversitate, echilibru ecologic, VIAȚĂ!
    215 din 300 Semnături
    Inițiat de Adriana Ionescu
  • OVIDIU BADEA a ascuns dimensiunea jafului din păduri. Cerem destituirea sa!
    Conform ultimului ciclu de cercetare al Inventarului Forestier Național (IFN) încheiat în 2018, din pădurile românești s-au extras 38 de milioane de metri cubi de lemn anual. Doar 18 milioane reprezintă tăieri legale. Restul de 20 de milioane reprezintă cantitatea de lemn dispărut fără acte, în fiecare an, în valoare de 1 miliard de euro. Ovidiu Badea, directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, instituția care a elaborat acest raport, a manipulat forma finală a documentului. A hotărât excluderea datelor care descriu statistic dispariția materialului lemnos din pădure. Adică a ascuns dimensiunea jafului! Datele reale au fost făcute publice de directorul IFN, Gheorghe Marin, și asumate de noul Ministru al Mediului, Costel Alexe. Este oficial: dispar din păduri 20 de milioane de metri cubi de lemn în fiecare an! La fiecare arbore tăiat legal, altul este doborât ilegal! INCDS este o instituție extrem de importantă pentru managementul forestier din România. În momentul de față, instituția are o problemă uriașă în ceea ce privește transparența și credibilitatea informațiilor pe care le furnizează. Recent au fost descoperite cazuri de cioate îngropate într-o stațiune de cercetare a instituției, în gropi comune, pentru a se pierde urma arborilor exploatați ilegal. Este necesară schimbarea conducerii acestei instituții, dar și o analiză profundă a rolului și a responsabilității INCDS. Există suspiciuni întemeiate și în ceea ce privește subevaluarea volumului de lemn din amenajamentele pe care această instituție le întocmește pentru administrarea pădurilor statului, lemn care ulterior dispare fără urmă din pădurile statului. Cel care a ascuns aceste date, directorul Ovidiu Badea, continuă să fie în funcție. O funcție extrem de bine renumerată: directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură este cel mai bine plătit bugetar din România: 35.000 de euro pe lună. Mai mult de atât, INCDS a aprobat cercetarea disciplinară în vederea sancționării specialiștilor care au făcut publice datele ascunse illegal de însăși această conducere. Acuzațiile sunt caracteristice anilor 1950 ,,denigrare, încălcarea eticii, abateri de la buna conduită în cercetare-dezvoltare, abateri disciplinare grave,, - acesta este tratamentul la care au fost supuși avertizorii de integritate din cadrul instituției. Semnează și tu petiția prin care cerem destituirea sa! Între timp, așteptăm cu toții rezultatele investigației pornite de DIICOT în acest caz de mușamalizare a datelor din Inventarul Forestier Național.
    5.931 din 6.000 Semnături
    Inițiat de Stop Defrișărilor