Pentru că fertilitatea nu este un lux, ci un drept fundamental legat de viață, familie și demnitate. Pentru că fiecare femeie sau cuplu care își dorește un copil ar trebui să aibă o șansă reală — nu doar în teorie, ci și în practică. Programul Național de Fertilizare in Vitro este o promisiune publică care azi zace neaplicată, în timp ce timpul biologic al miilor de oameni trece nemilos. Asta nu e doar o problemă administrativă, e o dramă umană. 

Problemele le stim cu totii, intr-o mai mica sau mai mare masura, si cred ca a venit timpul sa ne concentram pe solutii. Pe toti cei care suntem la inceput de drum in a ne crea o familie ne afecteaza criza locuintelor, si intr-o buna masura si pe ceilalti - si daca nu te afecteaza in mod direct acum, o va face peste ani cand copii sau nepotii tai vor dori la randul lor sa isi intemeieze o familie si se vor lovi de exact aceeasi problema nerezolvata: piata imobiliara este o unealta speculativa modelata intentionat pentru a aduce venituri mari pentru unii in timp ce pentru majoritatea duce la scaderea nivelului de trai. Accesul la o locuinta (spatiu de locuit) decenta, la standarde moderne, si nu cutiile de chibrituri construite pe repede inainte in timpul comunismului, tine si de siguranta nationala in masura in care suntem afectati de o grava scadere anatalitatii, pe langa cei care aleg dintr-un motiv sau altul sa emigreze.

 Pentru că orice persoană are dreptul să se deplaseze liber și în siguranță, indiferent dacă merge pe picioarele ei sau folosește un scaun rulant.  Fără un sistem de informare în timp real despre lifturile de la metrou, persoanele cu dizabilități riscă să ajungă în stații unde pur și simplu nu pot ieși la suprafață. Este o situație absurdă, umilitoare și chiar periculoasă. Această petiție nu este doar pentru cei care se confruntă acum cu această problemă. Este pentru toți: pentru părinții cu copii mici, pentru vârstnici, pentru oricare dintre noi care, într-o zi, ar putea avea nevoie de accesibilitate. Un sistem clar de informare ajută și salvează timp, energie și demnitate. Semnează această petiție dacă și tu crezi că transportul public trebuie să fie pentru toți, nu doar pentru cei care pot urca scările.

Pentru că plătim taxe din ce în ce mai mari, în timp ce Biserica nu plătește nimic. Pentru că școlile cad, dar catedralele au acoperișuri de aur. Pentru că nu e normal să ni se bage mâna în buzunar cu scuze „divine”, în timp ce noi muncim pe brânci, iar ei merg cu SUV-ul sfințit. E timpul să cerem echitate fiscală! Religia e o alegere personală – să și-o plătească fiecare. Semnează dacă vrei ca banii tăi să meargă la spitale, nu la clopote aurite. 

 Internetul nu trebuie să fie un spațiu al terorii psihologice.  În fiecare zi, mii de oameni – copii, adolescenți, femei și chiar persoane publice – sunt victime ale hărțuirii online: bullying, șantaj, distribuirea de imagini fără consimțământ, atacuri constante care lasă urme adânci în psihicul celor vizați. Aceste abuzuri se întâmplă pe rețele sociale, în aplicații de mesagerie sau pe diverse platforme și, de cele mai multe ori, autorii scapă nepedepsiți.  Legea actuală este fragmentată, reacționează lent și nu oferă suficientă protecție. Avem nevoie de o Autoritate specială cu competențe reale, care:  • să investigheze rapid și eficient cazurile de hărțuire și bullying online; • să coopereze cu platformele digitale pentru a șterge conținutul nociv; • să protejeze victimele și să le ofere sprijin legal și psihologic; • să aplice sancțiuni clare și mai aspre pentru încălcările repetate; • să educe populația, în special tinerii, despre siguranța online. Cerem Guvernului României și Ministerului Digitalizării să înființeze de urgență o Autoritate Națională pentru Combaterea Hărțuirii Online și a Bullying-ului Digital. Avem nevoie de o instituție specializată, cu personal calificat, capabilă să răspundă rapid și să prevină cazuri tragice, cum s-au întâmplat deja în România. Vrem o lege clară, o structură funcțională și toleranță zero față de agresiunile online. Semnează și tu, pentru un internet sigur, respectuos și demn!  

Nu închide ochii. Străinii care muncesc alături de noi au nevoie de tine. Ei vin aici cu speranță. Lasă în urmă familii, culturi, visuri. Caută o viață mai bună — la fel cum am făcut și noi, când am plecat în alte țări. Dar prea mulți ajung să fie închiși în camere insalubre, să muncească 240 de ore pe lună, plătiți cu 2.000–2.500 de lei. Fără contracte clare. Fără pauză. Fără apărare. Unii sunt păcăliți, forțați să lucreze la negru, sub amenințarea că își vor pierde viza sau pașaportul. Sunt invizibili pentru sistem, dar indispensabili pentru economie. 🤝 Nu cer tratament special. Cer doar dreptate. Să fie tratați uman, corect, egal. Așa cum ne dorim și noi când suntem departe de casă. --- 🔴 Este timpul să spunem STOP abuzurilor. ✔️ Vrem controale reale la angajatori. ✔️ Vrem ca locurile lor de cazare să fie verificate. ✔️ Vrem sprijin pentru cei care rămân fără muncă. ✔️ Vrem legi care protejează, nu care permit exploatarea.

  E o chestie de respect, siguranță și civilizație. Gândește-te: trotuarele sunt făcute pentru oameni, nu pentru mașini. Ar trebui să poți merge liniștit cu copilul de mână, cu căruciorul sau pur și simplu să te plimbi fără să fii forțat să cobori pe carosabil printre mașini în mers. Dar în București, aproape zilnic, trebuie să te strecori printre oglinzi, bare, sau să ocolești mașini blocate pe zebră, ca într-un joc video periculos.  Și nu vorbesc doar dintr-un principiu urban. Am văzut persoane în vârstă care nu pot trece strada pentru că vizibilitatea e blocată de mașini. Am văzut copii care trebuie să se strecoare printre mașini parcate chiar pe trecerea de pietoni. O mamă cu un cărucior are efectiv nevoie de acrobații ca să ajungă dintr-un loc în altul. Este frustrant și nedrept.  În plus, există soluții simple: stâlpișori, marcaje mai clare, spații prioritare pentru pietoni. Nu vorbim de lucruri imposibile sau costuri uriașe, ci doar de voință și de o minimă empatie.  Adevărul e că vrem un oraș unde nu doar mașinile să aibă drepturi. Vrem un oraș pentru oameni. Iar dacă nu începem să cerem asta, nimic nu se va schimba. De asta îmi pasă 

  Pentru că această schimbare ne privește pe toți.  ✔ Dacă te-ai enervat vreodată așteptând 40 de minute să rezolvi o problemă simplă,  ✔ Dacă ai fost pus în buclă între roboți și taste 1–2–3 fără rezultat,  ✔ Dacă simți că drepturile clienților trebuie respectate în România,  …atunci e momentul să ne facem auziți. 

În data de 7 Iunie, în cadrul Marșului Pride din București, patru femei au fost reținute și conduse la secția de poliție de către Jandarmeria Capitalei, pe motiv că aveau asupra lor spray-uri cu piper, un mijloc legal de autoapărare. Una dintre persoanele reținute este o jurnalistă, care a relatat public comportamentul profund inadecvat al jandarmilor, care au făcut glume cu tentă sexuală pe parcursul transportului și la secție. Aceste comportamente nu doar că sunt incompatibile cu etica profesională a Jandarmeriei Române, dar denotă o atitudine jignitoare și lipsită de respect față de cetățeni și, mai ales, față de femei. „Avem patru fete în mașină, ce facem cu ele?” În mașină, în drum spre secție, femeile au devenit ținta glumelor făcute de jandarmi, povestește reportera PressOne. Șoferul, tot jandarm, se uită spre colegii lui și îi întreabă, râzând: „Avem patru fete în mașină, ce facem cu ele? Le ducem la mare?”. „Da, da, hai să le ducem la Vama Veche!”, răspunde alt jandarm. Deși Jandarmeria Capitalei a anunțat inițierea unei verificări interne, considerăm că acest proces nu trebuie să rămână netransparent și fără răspunsuri concrete. Este esențial ca instituțiile care au rolul de a ne proteja să nu abuzeze de autoritate și să fie trase la răspundere atunci când își încalcă propriile reguli de conduită. Această solicitare este un demers pentru dreptate, transparență și respect față de toți cetățenii.  Semnează și tu pentru a cere adevărul! Avem dreptul să știm!

România traversează o perioadă marcată de creșterea alarmantă a violenței împotriva femeilor, iar societatea a transmis deja mesaje ferme prin proteste masive împotriva acestor abuzuri. În acest context grav, observăm o nouă formă insidioasă de violență: deepfake-urile erotice.  Impactul deepfake-urilor erotice asupra victimelor În era digitală, oricine poate deveni ținta unui nou tip de abuz online: deepfake-urile erotice. Un „deepfake” este un material audio, foto sau video falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să pară real. Tehnologia permite, de exemplu, montarea feței unei persoane reale peste imagini pornografice, creând iluzia că acea persoană a fost implicată în scene explicite pe care în realitate nu le-a făcut. Aceste falsuri sunt apoi răspândite pe internet, adesea cu intenția de a umili, hărțui sau șantaja victima. Impactul psihologic, social și reputațional asupra victimelor este devastator. Victimele suferă anxietate, depresie, sentimentul de umilință și frică permanentă. Demnitatea, reputația și siguranța lor sunt grav afectate, iar abuzatorii folosesc aceste falsuri ca arme pentru a le reduce la tăcere prin umilire sau șantaj.

 Pentru că arborii maturi nu se pot replanta. Pentru că orașele verzi sunt orașe sănătoase. Pentru că Gheorgheni merită o infrastructură modernă care respectă natura și istoria sa. 

  De la începutul războiului din Ucraina, România a oferit sprijin exemplar pentru mii de refugiați ucraineni. Protecția temporară, acordată din solidaritate, a devenit pentru mulți un mod real de viață. Timp de peste 3 ani, aceste persoane s-au stabilit în România: muncesc legal, plătesc impozite și contribuții sociale, învață limba, își trimit copiii la școală, închiriază locuințe sau își deschid afaceri. Mulți dintre ei nu au plecat în altă parte au ales să rămână și să se integreze.    Cu toate acestea, legislația actuală nu recunoaște această perioadă în calculul vechimii pentru obținerea permisului de ședere permanentă sau a cetățeniei. A rezultat o situație absurdă și profund nedreaptă: persoane perfect integrate, care trăiesc legal și contribuie constant, descoperă că „anii lor în România nu contează”.  Mai grav, mulți nu au știut că trebuie să aplice pentru alte tipuri de permis de ședere pentru a acumula „vechime legală”. În mijlocul unui război, prioritățile lor au fost siguranța și supraviețuirea, nu birocrația. Acum, după trei ani de muncă și integrare, li se spune că trebuie „să o ia de la zero”.  Aceasta afectează:  • Angajați care au lucrat neîntrerupt în România; • Familii cu părinți vârstnici dependenți de copii lor; • Tineri care au urmat licee și universități românești și nu au perspectivă clară de a rămâne după finalizarea studiilor.   Recunoașterea acestor ani este o chestiune de echitate, coerență administrativă și interes național. Ucrainenii contribuie real la economie, ocupă locuri de muncă vacante, își aduc aportul la sistemul social și investesc în viitorul lor aici, în România. Mai multe state europene analizează deja posibilitatea de a include perioada de protecție temporară în calculul rezidenței. România are ocazia de a fi în avangarda acestui demers și de a-și întări angajamentul față de valorile europene: solidaritate, justiție, umanitate.