Pentru că situația actuală în ceea ce privește transportul feroviar cu CFR este execrabilă în cel mai bun caz. Trenurile abia se târăsc și angajații își bat joc de clienți după cum doresc. Noi, călătorii, ne rugăm de ei să le cumpărăm bilete de tren și să călătorim în condiții mizere, la viteze de melc. Dacă se întâmplă să ai o urgență personală (pentru că dacă nu cumperi bilet cu săptămâni înainte nu prinzi loc) ajungi să dai dublu la preț de suprataxa în timp ce stai în picioare lângă baia nefuncțională.

Datele arata ca in medie 1 din 4 persoane sufera de o forma de alergie. Daca acest trend se mentine, pana in anul 2020, 1 din 2 persoane va dezvolta o forma de reactie alergica. La nivel global, ponderea Ambrozia este responsabilă de cele mai mai frecvente alergii respiratorii. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani. Manifestările pot fi diferite de la un pacient la altul, însă majoritatea pacienților acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ochi, secreții nazale abundente, ochi roșii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulți dintre acești pacienți sunt predispuși la apariția manifestărilor de astm (dificultăți în respirație, tuse, respirație șuierătoare).Cantităţile de polen,depăşesc in Romania de 15 ori nivelul cât de cât cunoscut în restul Europei. Şi dacă nivelul plantei se reduce la jumătate, jumătate tot înseamna de 7 ori mai mare, care tot este foarte mult.

Constatăm cât este de frecventă neîndeplinirea atribuțiilor legale ale unor instituții esențiale în stat, precum poliția. Astfel Poliția Română are conform legii atribuțiile de “apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, prevenirea și descoperirea infracțiunilor” (conform Legii 218/2002 republicată). Numeroasele cazuri semnalate în media după crima de la Caracal, la care se adaugă femeile care se adresează direct organizațiilor noastre, indică faptul că lipsa de reacție în cazul Alexandrei nu este ceva izolat, ci este simptomatică unui mod de lucru care a ajuns să predomine în cazul infracțiunilor cu victime femei (mai ales cele de natură sexuală), un mod de lucru ce încalcă menirea acestor instituții. În timp ce agresorilor li se asigură prezumția de nevinovăție, noi am constat din nenumărate cazuri în care am acordat asistență victimelor că prezumția de vinovăție planează asupra majorității fetelor și femeilor când raportează violență sexuală. Cuvintele femeilor si fetelor, strigătele de ajutor și chiar plângerile penale sunt ignorate, tergiversate, puse la îndoială. Prejudecățile despre fete și femei afectează grav  modul în care acționează oamenii legii, contribuind la ineficacitate în apărarea dreptului la viață și integritate fizică, garantat de Constituție. Se pretinde de la victime să vină ele însele cu toate dovezile și sunt blamate dacă nu au suficiente dovezi, deși atribuții legale de cercetare și de colectare de probe au instituțiile judiciare. Este rolul lor să depună eforturi active pentru a determina dacă o faptă se probează sau nu. Această situație este extrem de gravă, punând în pericol și siguranța comunităților la nivel mai larg. Ineficacitatea și performanța slabă a instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței cetățenilor duce la pierderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, iar pe acest fond infracționalitatea nu poate decât să crească.

Siguranța cetățenilor ar trebui să fie o prioritate pentru orice agent al ordinii publice. De asemenea ne simțit profund jigniți de eticheta pusă de aceștia (cum că fata ar fi fost doar o c....ă), înainte de a ancheta cazul și de a avea toate datele situației. Datoria lor este să apere toți cetățenii, în mod egal, nu să pună etichete. Decizia de suspendare a unui ofițer de poliție ar trebui luată în cazul în care există o acuzație de o conduită incorectă sau o conduită greșită, interesul public o cere, având în vedere natura acuzației și orice alte considerente relevante, și a fost luată în considerare o mutare temporară către o nouă locație sau rol, dar nu este adecvată în circumstanțele date.

S-a vorbit zilele acestea despre toate tarele sistemului care a permis aceasta nenorocire si prea putin despre ultimii oameni cu care a vorbit Alexandra Macesanu. 112 ar trebui sa fie o mana de ajutor intinsa catre cel care nu mai are alta optiune. In aceste zile, cazul Alexandra ne-a aratat cat de departe este adevarul de aceasta imagine. Noi toti am povestit cum am fost tratati cu acelasi sictir, aceeasi aroganta si aceeasi atitudine mizerabila de cate ori am apelat acest serviciu. Diferenta este ca noi am apucat sa mai scriem despre asta. Alexandra, nu. Da, e putrezit sistemul, procedurile, echipamentele, sefii. Dar cand incetam sa mai fim oameni, restul nu mai conteaza. Cand incetam sa mai fim oameni, nu mai avem ce cauta intr-un serviciu creat pentru a ajuta oameni. Sta in puterea noastra sa cerem pedepsirea lor. Sa aratam ca tara asta e si a noastra si NOI suntem cei care o putem schimba. Fiindca vedem iar ca pentru ca raul (Ghe. Dinca) sa invinga, e suficient ca binele (112, politia, statul) sa nu faca nimic.

O fată de 15 ani a fost răpită, violată, torturată și ucisă cu bestialitate de un psihopat în Romania anului 2019! Deși tânăra a sunat de 3 ori la 112 și a oferit detalii clare despre locul în care era sechestrată, polițiștilor le-a luat 19 ore pentru a descinde în locuința prădătorului, demonstrându-și, cu acest prilej, incompetența, nepăsarea, dar și misoginismul. La numai câteva zile de când prodecanul Facultății de Teologie a Universității din București făcea faimoasele declarații misogine conform cărora probabilitatea unei sarcini în urma unui viol este extrem de mica, iar apariția ei este o dovadă a faptului ca femeii i-a cam plăcut violul, oamenii legii nu puteau rata nici ei ocazia de a-și da sexismul pe față. Un polițist i-ar fi adresat tatălui fetei cuvinte precum: Auzi, bă, dacă fii-ta e încurcată cu vreunul, să plătească ea pagubele acestor percheziții”. Un altul i-ar fi spus „empatic”: „Tu știi cum sunt fetele la vârsta asta! Apare ea maine-poimâine”. O alta adolescenta ce scapase de violatorul ei fugind isi pune si ea speranta in politisti „Am trecut printr-un viol, în câmp. Am scăpat fugind. Am dat de o maşină a poliţiei. Poliţistul de la volan mi-a zis să merg la secţie, că nu e treaba lui. Era trecut de 12 noaptea". Dispret si ura fata de femeie! Sexism în stare pură! Asta denotă afirmațiile de mai sus. Misoginism tocmai din partea oamenilor legii. A oamenilor care ar trebui să știe mai bine. Să facă mai bine. O măsură de incompetență, încă una de nepăsare și sexism cât cuprinde - aceasta e rețeta morții în chinuri pentru fetele și femeile din această țară. De prea multe ori, oamenii legii au luat în derâdere, au ironizat și tratat superficial plângerile despre comportamentele misogine, hărțuire și violență la care sunt supuse femeile și fetele. Eșecul autorităților nu vine doar din nepăsare și incompetență, ci și din sexism! Oamenii legii și-au dovedit, în nenumărate cazuri, sexismul, iar noi am văzut cu toții cum sexismul ucide! Pedepsele blânde pentru infracțiunile de violență împotriva femeilor ne revoltă pe mulți dintre noi, dar ele nu sunt altceva decât oglinda unei societăți profund misogine, a unei societăți care nu a știut sau nu a vrut să își educe băieții. Pedepsele blânde pentru violența de gen (2 ani pentru viol?!) arată, totodată, cât prețuiește o femeie în acesta țară. Deși principiul egalității de gen și principiul nediscriminării se regăsesc în legislația română, acest lucru nu este suficient pentru realizarea unei egalități reale de gen. Amploarea violentelor comise împotriva fetelor și femeilor ne arată o realitate socială în care egalitatea de gen nu s-a înfăptuit decât la nivel de formă, nu și de fond. Violenta față de femei reprezintă o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare împotriva femeilor ce nu va putea fi eradicată fără a se investi în egalitatea de gen. Abia când mentalitățile, atitudinile, discursurile și comportamentele misogine vor deveni inacceptabile la fiecare nivel al societății, vom putea vorbi de o egalitate de gen reala. Abia când egalitatea de gen va deveni o realitate socială, vom putea preveni, cu adevărat, violența împotriva fetelor și femeilor. Acest deziderat poate fi atins prin educație susținută în direcția respectului pentru drepturile omului, implicit și ale femeilor, în contextul învățământului de masă. Să ne educăm mai bine copiii astfel încât aceștia să poată recunoaște și combate sexismul, nu să îl perpetueze! Să ne educam mai bine băieții astfel încât să nu devina agresori, violatori și criminali! Cerem introducerea problematicii egalității de gen în programa școlară, ca disciplina de studiu de sine-stătătoare și obligatorie (Educație pentru Egalitate de Gen și Șanse Egale), iar abordarea sa didactică să se facă preponderent prin metode de educație nonformală, cu implicarea ONG-urilor active în domeniul tineretului și drepturilor omului.

Pentru a elimina discriminarea și pentru a fi egali pe plan European , putând observa polițiștii din alte state , care nu întâmpina un impediment atunci când doresc sa se înscrie intr-o instituție de apărare a statului , deși au semne particulare și/ sau tatuaje.

Anual, mii de tineri ies de sub tutela statului și pășesc în viața reală complet nepregătiți pentru ce îi așteaptă. Nu primesc sprijinul de care au nevoie, ci sunt lăsați singuri în fața unor provocări mult prea mari. O mare parte dintre ei nu reușesc să se adapteze schimbării bruște, nu se integrează pe piața muncii și nu duc o viață stabilă. Mulți ajung pe străzi ori cad pradă exploatării de către rețele de crimă organizată. Nu știm numărul lor exact pentru că nu există un instrument de monitorizare post-instituționalizare. În centrele de tip rezidențial ori sub îngrijirea asistenților maternali, abuzurile suferite de copii rămân nedescoperite și nesancționate. Mijloacele pe care minorii și tinerii le au la dispoziție pentru a reclama abuzurile fie sunt ineficiente, fie nu există. În jurul făptuitorilor se ridică adeseori ziduri birocratice menite să-i protejeze. grafică: Dan Perjovschi Textul integral al memorandumului poate fi consultat aici: https://voceacopiilor.ro/wp-content/uploads/2019/08/Memorandum-copii-institu%C8%9Bionaliza%C8%9Bi-final-1.pdf

Doresc sa traiesc intr-o Românie curata intrucat intre curatenie, prosperitate, educatie si sanatate este o corelatie directa! Este important acest demers si pentru faptul sa situatia actuala este extrem de grava iar autoritatile ignora problema! Raurile si padurile sunt transformate in gropi de gunoi si aproape nimeni nu reactioneza! Noi (Prietenii Padurilor din România) am reusit in 7 ani impreuna cu peste 15000 de voluntari sa curatam in peste 200 de actiuni de ecologizare, toate padurile si raurile din jurul localitatilor Brasov, Poiana Brasov si Rasnov. Am trait si simtit pe propria piele bucuria si satisfactia de a ne vedea coltul de lume in care traim, eliberat de gunoaie! A fost foarte greu (multi ne-au spus ca este imposibil) dar pana la urma am reusit aici la Brasov si cu sprijinul echipei Declic si a romanilor care doresc ca autoritatile sa-si faca treaba, suntem convinsi ca vom lasa generatiilor viitoare o tara curata la propriu! Mulțumesc!

Vorbim aici de persoane marcate de copilăria zdrobită de lipsa a unuia sau chiar ambilor părinți. Istoria lor se repetă, astăzi, când statul îi uită intenționat. Legea 225 /2019 a fost modificată chiar înainte de votul din Plenul Camerei Deputaților, unde au fost excluși în cunoștință de cauză. Povestea multora urmează tipare înduioșătoare. Vă voi povesti istoria mea, în mențiunea că nu sunt singura în această situație. În anul 1948, tatăl meu, Gheorghe Ardelean, care nu împlinise încă 19 ani, a fost ridicat din Centrul Universitar Cluj, unde era student, și încarcerat pentru vina de a fi participat la mitingul pentru susținerea Regelui Mihai. La câteva luni după arestare, părinții lui au fost expropriați de tot ce aveau. După 30 de ani, casa a fost demolată. Tatăl meu a făcut prima serie de ani grei de închisoare, dar la ieșire a intrat la Facutatea de Drept din Cluj. S-a căsătorit cu mama și au avut împreună doi copii, pe mine și pe fratele meu. În 1958, când eu aveam 3 ani, iar fratele meu 1 an, toți foștii deținuți politic au fost închiși din nou, urmare a contrarevolutiei din Ungaria. Printre ei și tatăl meu. Au urmat percheziții dure în casă, la care am participat cu toții: bunicii, mama și noi, copiii. Ofițerii de securitate veneau după ora 2 noaptea și scotoceau toată locuința, încercând să ne intimideze pe toți. La strigătele mele speriate, au declarat că și pe noi ar trebui să ne omoare, ca să nu ducem mai departe ideile tatălui nostru. E o amenințare de care îmi aduc aminte cu oroare, și a cărei amintire mă va urmări toată viața. Tatăl meu a mai executat 7 ani și trei luni de pedeapsă în cele mai crunte condiții. S-a întors în 1964 fără un plămân, cu cavernă TBC la celălalt plămân și aproape fără vedere. Noi copiii am dus, până la Revoluție, o viață marcată adânc de aceste nenorociri, nu am putut niciodată înainta în ierarhie conform pregătirii noastre universitare, iar fratele meu a fost nevoit să plece din țară. Acum locuim amândoi în România, în condiții dificile. Deși instanța ne-a recunoscut drepturile legale asupra proprietăților familiei noastre, nu am fost recompensați de fapt. În urma proceselor, am primit și dreptul pentru a fi recompensați pentru anii de închisoare ai tatălui nostru, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat. Aceasta este povestea tristă a majorității celor care au avut un părinte, sau chiar doi în temnițele comuniste. Deci, vă rog să ne ajutați să reparăm această nedreptate. Am sprijini, nu pentru mult timp, pentru că beneficiarii sunt în vârstă, pe fii martirilor noștri. Ajutorul acesta le-ar permite să se încălzească mai bine iarna, să își cumpere medicamentele care se compensează mai nou simbolic, să își cumpere o carte pe care și-o doresc. Ar fi și o recunoaștere a faptului că au suferit, alături de părinții lor, o copilărie nedemnă de o ființă omenească care nu a făcut nici un rău societății, dar a primit din start numai lovituri nemeritate. Lovituri care i-au marcat pentru toată viața!

Coaliţia PSD-ALDE pare să nu fi înţeles nimic după 26 mai 2019. Nu doar că nu lipseşte orice îmbunătăţire a atitudinii Puterii faţă de cetăţeni, ci lucrurile se înrăutăţesc, în toate domeniile vieţii publice, cu fiecare zi care trece. E foarte probabil ca următoarele trei scrutine (prezidenţiale, locale, parlamentare) să elimine această ameninţare/ catastrofă, dar se pune acut problema consecinţelor, eventual ireparabile, ale prelungirii acestei stări/ evoluţii inacceptabile până la finalul anului 2020. Dată fiind distanţa foarte mare, în timp, între alegerile trecute (europarlamentare) şi cele care urmează (prezidenţiale), 10 august 2019 poate funcţiona ca un avertisment/ ultimatum către autorităţi: acest Guvern şi această coaliţie guvernamentală sunt ilegitime fiindcă încalcă în mod flagrant, cu fiecare decizie şi fiecare acţiune, angajamentele explicite sau implicite faţă de propriul electorat, faţă de cetăţeni în general, faţă de instituţiile şi organismele internaţionale din care România şi-a asumat să facă parte, în primul rând Uniunea Europeană. O ultimă "notă", extrem de importantă: protestul la care se angajează semnatarii şi la care vă solicităm să vă alăturaţi va fi unul paşnic şi va exclude orice violenţă fizică la adresa reprezentanţilor autorităţii, indiferent cum vor acţiona/ se vor comporta aceştia. În schimb, "armele" simbolice (cuvinte şi semne: sloganuri, afişe şi bannere, recuzită etc.) cât mai creative sunt binevenite; în acest sens te încurajăm, stimate destinatar, să-ţi pui inventivitatea la lucru pentru unul sau mai multe mesaje cât mai personal(e).

Timpul nostru e singura resursa irecuperabila asa ca hai sa facem un cadou cui alegem noi, nu sa fim ilegal obligati la un drept din timpul nostru.