Bani cheltuiți fara finalizare

 Când statul îți cere să plătești, trebuie să îți ofere un sistem care funcționează. Și reguli pe care le poți înțelege și respecta. Această problemă ne privește pe toți. Camioanele aduc alimente în magazine, medicamente în farmacii și materiale pe șantiere. Timpul pierdut și cheltuielile suplimentare din transport pot ajunge în prețurile pe care le plătim. CNAIR a solicitat amânarea TollRo până în aprilie 2027, explicând că sistemul mai avea nevoie de testare și verificări. Ulterior, a anunțat lansarea la 1 octombrie 2026. În ajunul lansării, a transmis informații contradictorii despre transferul datelor, iar anunțul final cerea refacerea conturilor și înregistrarea din nou a vehiculelor.  În prima zi, CNAIR a confirmat probleme care afectau crearea conturilor și procesarea plăților. Compania a anunțat că utilizatorii care nu au putut plăti din cauza incidentului nu vor fi sancționați până la remediere. Reprezentanții transportatorilor au reclamat și erori de încadrare a vehiculelor, diferențe între tarifele calculate și sumele facturate și dificultăți în administrarea flotelor. Aceste sesizări trebuie verificate și lămurite public. În spatele fiecărui camion sunt oameni care muncesc, livrări de făcut și termene de respectat. Șoferul trebuie să conducă în siguranță, iar firma trebuie să își poată organiza cursele. Accidentele, lucrările și restricțiile pot schimba traseul. Sistemul de taxare trebuie să funcționeze în aceste condiții reale. Considerăm că o schimbare care afectează un întreg sector economic cere pregătire, comunicare coerentă și răspundere la nivelul conducerii. Firmele și șoferii au nevoie de predictibilitate pentru a-și putea respecta obligațiile. Semnează petiția. Cerem ca autoritățile să își asume răspunderea cu aceeași seriozitate cu care le cer transportatorilor să își respecte obligațiile. 

Subiectul adresat de această petiție este de interes deoarece ne dorim ca Timișoara să fie, în orice moment, un oraș prietenos atât cu oamenii, cât și cu animalele care fac parte din comunitate, un oraș în care aerul este respirabil, un oraș care nu își pune locuitorii și vizitatorii în pericol. Prin această petiție ne dorim ca în mod oficial să facem cunoscută și autoritățlor locale așteptarea, exprimată individual de mult prea mulți cetățeni, de a renunța la utilizarea artificiilor în seara de revelion, pentru o atmosferă de sărbătoare fără impactul negativ al spectacolelor bazate pe materiale pirotehnice.

Pentru că, prea des, aflăm istoricul de violență al unui agresor după ce o femeie a fost ucisă. Aflăm că mai fusese violent. Că existaseră amenințări. Plângeri. Alte victime. Că autoritățile aveau deja informații despre el. Informații pe care femeia de lângă el poate nu le-a cunoscut niciodată. Și atunci apare aceeași întrebare: dacă se știa că era violent, de ce femeia aflată în pericol nu a avut posibilitatea să știe? Crearea unui Registru Național al Agresorilor Domestici a fost deja adusă în discuție în Parlament. Pe agenda Comisiei „România fără violență domestică” din 15 septembrie apare o propunere legislativă privind crearea unui astfel de registru. Documentul public spune însă doar că aceasta urmează să fie inițiată. Vrem ca această intenție să devină un proiect concret și apoi lege. Dar vrem și ca Registrul să fie mai mult decât o bază de date în care statul adună informații despre agresori. Dacă statul știe că un om are un istoric de violență, femeia care ar putea fi în pericol trebuie să aibă dreptul să afle. Există deja un model pentru asta. În Anglia și Țara Galilor funcționează Clare’s Law, un mecanism creat pentru ca informațiile despre un trecut violent să poată ajunge la persoana care are nevoie de ele înainte să fie prea târziu. Mecanismul are două componente esențiale: dreptul de a întreba și dreptul de a ști. Dreptul de a întreba înseamnă că o persoană poate cere poliției să verifice dacă actualul sau fostul partener are un istoric relevant de violență. Dreptul de a ști permite poliției să comunice proactiv informații atunci când acestea indică faptul că o persoană ar putea fi în pericol. Nu vorbim despre publicarea pe internet a unor liste cu date personale și nici despre acces liber la cazierul oricui. Vorbim despre un mecanism controlat, prin autorități, prin care informațiile relevante pot fi comunicate atunci când sunt necesare pentru protejarea unei persoane. O femeie care știe că partenerul ei a mai agresat, amenințat sau terorizat alte femei poate lua o decizie în cunoștință de cauză. Poate pleca. Poate cere ajutor. Poate lua măsuri pentru propria siguranță. Informația nu oprește singură violența. Dar lipsa ei poate lăsa o femeie în pericol fără să știe că pericolul există. Nu vrem să mai aflăm din presă, după încă o crimă, că se știa că era violent. Vrem să putem afla înainte. Semnează petiția și cere Parlamentului să transforme propunerea privind Registrul Național al Agresorilor Domestici într-o lege și să includă un mecanism inspirat de Clare’s Law: dreptul de a întreba și dreptul de a ști. Pentru că nu este suficient ca statul să știe. Trebuie să poată afla și femeia care este în pericol.

Dan Puric este o figură publică cunoscută pentru discursul naționalist-ortodoxist și pentru pozițiile lui față de educația modernă, față de Occident și față de drepturile minorităților. Are tot dreptul să vorbească, dar nu într-o școală publică, în numele școlii și cu elevi și profesori aduși la eveniment. Într-un stat laic, școala nu este tribună pentru propagandă ideologică. Și mai grav: invitația conducerii liceului către alte școli conține, pe lângă evenimentele artistice, o conferință de teologie și un concert psaltic, toate prezentate drept „evenimente culturale”. Într-o instituție finanțată de la buget, cu elevi de toate confesiunile și fără vreuna, nu se cuvine să se amestece cultura cu prozelitismul.

Un set complet de uniformă costă între 300 și 500 de lei. Într-o familie cu doi copii la școală asta înseamnă undeva la 600 până la 1.000 de lei în septembrie, peste rechizite, ghiozdane și hainele de iarnă. Pentru unii oameni e o cheltuială enervantă și cam atât. Pentru alții înseamnă că se taie de undeva. Iar legea nu spune cine plătește. Spune că primăriile ar putea plăti, dacă au bani, ceea ce nu e același lucru cu o obligație. Cele care nu au bani nu vor plăti, și nu le poate obliga nimeni. Așa ajunge obligația la copil și factura la părinte, cam un miliard de lei la nivel național, mutat din bugetul statului în bugetul familiilor fără ca nimeni să spună asta pe față. Mie mi se pare mai grav decât costul faptul că nimeni nu a verificat dacă măsura funcționează. Ministerul Educației, care ar fi instituția în măsură să știe, a spus public că nu există niciun studiu care să arate că uniforma reduce bullying-ul. Proiectul merge oricum spre votul final în câteva săptămâni. Pe elevi nu i-a întrebat nimeni. Legea prevede că sunt consultați despre cum arată uniforma, nu și despre dacă o poartă. Pe 28 septembrie au venit la școală îmbrăcați în negru, în toată țara, fiindcă altă formă de răspuns nu prea aveau. Cred că merită semnată și dacă nu ai copii la școală, pentru că obiceiul e mai important decât uniforma în sine. Statul impune o cheltuială, nu o acoperă, nu verifică dacă are rost și nu întreabă pe nimeni dintre cei afectați. Dacă merge acum, o să meargă și data viitoare, pe altceva. Banii ăștia ar fi mai utili în clasele care nu au profesor titular sau în școlile care funcționează fără autorizație sanitară. Ca să nu mai zic de câți consilieri școlari lipsesc. Un copil nu învață mai bine pentru că poartă sacou. Proiectul e la Camera Deputaților și încă se poate opri. Semnătura durează două minute. Campanie susținută de Lexeto.ro

 Nimeni nu dorește să își piardă viața stând în blocaje rutiere kilometrice. În fiecare zi, mii de bucureșteni și navetiști pierd zeci de minute la ieșirea din oraș pe axa Victoriei – Dorobanți – Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Piața Presei. Este o problemă care ne afectează pe toți, fie că suntem șoferi, pasageri în mijloacele de transport în comun sau locuitori ai zonelor sufocate de noxe și zgomot.  Alăturarea în această campanie este esențială pentru că:  • Unirea vocilor aduce schimbare: O petiție individuală este ușor de ignorat de către autorități, dar mii de semnături strânse împreună obligă Primăria Generală și Comisia Tehnică de Circulație să ia măsuri concrete.  • Soluția este simplă și rapidă: Nu cerem pasaje subterane scumpe care durează ani de zile, ci două bretele de viraj la dreapta (bypass-uri) ce pot fi realizate rapid, cu costuri minime și cu un impact uriaș (creștere cu 30-40% a capacității de evacuare).  • Câștigăm timp și un aer mai curat: Deblocarea ieșirii din oraș înseamnă mai puțin timp pierdut în trafic, mai puține noxe în parcurile Herăstrău și Kiseleff și un transport public mai eficient.  Împreună putem transforma o ieșire din oraș absurd de blocată într-un coridor de circulație fluent și civilizat. Semnează și distribuie petiția pentru a fi auziți! 

Imaginează-ți că de mâine, ca să ajungi la muncă sau să-ți duci copilul la grădiniță,scoala  un drum de 5-10 minute se transformă brusc într-un calvar de aproape o oră. Asta ni se pregătește nouă, celor din Colonia 1 Mai și Vulcan,Holbav, prin închiderea totală a podului spre Codlea.Autoritățile vor să ne trimită pe o rută ocolitoare uriașă, prin Ghimbav și Cristian.

Pentru ca nu sunt de acord cu crimele și cu toate nedreptățile asupra femeilor și cred ca făptași ar merita închisoarea pe viață pentru omor calificat 

Pentru că Stănija e satul nostru, cu istoria lui de peste 1900 de ani, iar acum riscă să dispară sub un proiect minier aprobat fără nicio evaluare reală. Lucrează deja de luni de zile, non-stop, zi și noapte, chiar peste vestigiile miniere romane pe care ar trebui să le protejăm, nu să le distrugem. Firma nici măcar nu știe sigur cât de adânc sapă — și nimeni nu a verificat dacă ajunge la sursele de apă ale satului. Dacă tăcem acum, riscăm să trezim peste ani, ca la Roșia Montană, cu un sat schimbat pentru totdeauna, fără să fi avut vreodată șansa să spunem ceva. Cu cât suntem mai mulți care cerem o evaluare corectă, cu atât mai greu ne pot ignora. Semnează — nu costă nimic, dar poate face diferența dintre a proteja un loc și a-l pierde.

Această petiție propune introducerea în România a unui mecanism de protecție inspirat de Domestic Violence Disclosure Scheme, cunoscut în Regatul Unit sub numele de Clare’s Law. Ideea este ca o persoană care se teme pentru propria siguranță să poată solicita autorităților verificarea unor informații relevante despre comportamentul violent sau abuziv al unui partener sau fost partener. În anumite situații, și o persoană apropiată, cum ar fi un părinte, membru al familiei, prieten sau vecin, ar putea sesiza autoritățile dacă se teme că cineva este în pericol. Petiția nu solicită crearea unei liste publice cu persoane agresive și nici accesul liber la cazierul sau datele unei persoane. Se propune un mecanism controlat, în care autoritățile să verifice informațiile disponibile și să decidă dacă există un risc care justifică divulgarea unor informații pentru protejarea unei persoane. Scopul este prevenția: ca oamenii să poată afla informații relevante atunci când există un risc și să poată lua măsuri înainte ca o situație de abuz să se transforme într-o tragedie. De ce este important? În România, multe situații de violență ajung să fie cunoscute abia după ce o persoană a fost deja agresată. Uneori, informații importante despre comportamentul violent sau abuziv al unei persoane există deja la autorități, dar partenerul sau familia nu știu că aceste informații există. Prevenția poate începe înainte de prima agresiune. O persoană poate părea perfect normală la începutul unei relații, în timp ce comportamentele abuzive din relațiile anterioare rămân necunoscute. Persoana de lângă ea poate să nu aibă de unde să știe ce s-a întâmplat în trecut. Un mecanism de tip Clare’s Law, cunoscut în Regatul Unit ca Domestic Violence Disclosure Scheme, ar putea oferi o soluție pentru astfel de situații. Ideea este simplă: atunci când există o îngrijorare reală, o persoană să poată cere autorităților să verifice dacă există informații relevante despre comportamentul violent sau abuziv al partenerului. Scopul nu este crearea unei liste publice cu agresori și nici posibilitatea de a căuta liber numele unei persoane. Verificarea ar fi făcută de autorități, iar informațiile ar putea fi comunicate doar atunci când acest lucru este necesar și justificat pentru protejarea unei persoane. Cine ar putea cere informații? Mecanismul ar putea fi accesibil persoanelor de 16 ani și peste, atât femeilor, cât și bărbaților. O persoană ar putea cere verificarea unui partener actual dacă are motive să creadă că acesta a avut în trecut un comportament violent sau abuziv. De asemenea, un părinte, frate, soră, prieten, vecin sau altă persoană apropiată ar putea cere o verificare dacă este îngrijorată pentru siguranța cuiva. Informația nu trebuie neapărat transmisă persoanei care face cererea. Autoritățile pot decide că este mai sigur să fie transmisă direct persoanei aflate în pericol sau unei persoane care o poate proteja. Ce comportamente ar putea fi relevante? Mecanismul nu s-ar limita la violența fizică. Ar putea include informații despre: • amenințări; • abuz emoțional și psihologic; • control și comportament coercitiv; • izolarea de familie și prieteni; • abuz financiar; • urmărire și hărțuire; • distrugerea bunurilor; • comportament repetat față de mai multe victime; • violență și abuz sexual, precum și situații în care au existat tentative de comitere a unor astfel de infracțiuni. Două modalități de protecție Mecanismul poate funcționa prin două direcții: - dreptul de a întreba permite unei persoane sau unei persoane apropiate să ceară autorităților să verifice dacă există informații relevante despre un partener sau fost partener - dreptul de a ști permite autorităților să acționeze și din proprie inițiativă. Dacă apar informații care indică faptul că o persoană ar putea fi în pericol, autoritățile pot analiza dacă este necesară divulgarea unor informații pentru prevenirea unui nou abuz. De ce avem nevoie de un astfel de mecanism în România? Pentru că o persoană nu ar trebui să fie nevoită să aștepte să fie agresată pentru a afla că există un risc. Un astfel de mecanism ar putea oferi unei persoane informații importante înainte ca situația să devină mai gravă. Ar putea ajuta o femeie sau un bărbat să ia o decizie informată, să ceară sprijin sau să se îndepărteze dintr-o situație periculoasă. Nu este vorba despre condamnarea publică a unei persoane. Este vorba despre acces controlat la informații relevante pentru siguranța unei persoane. Uneori, o informație oferită la timp poate preveni o nouă agresiune. Iar în unele situații, poate salva o viață. Pentru ca această idee să ajungă să fie luată în considerare, avem nevoie de cât mai mult sprijin. Dacă susții introducerea unui astfel de mecanism în România, semnează petiția și distribuie-o mai departe. Cu cât mai multe persoane se alătură, cu atât mesajul nostru poate ajunge mai departe la cei care pot contribui la schimbarea legislației și la crearea unui mecanism real de protecție. Semnează. Distribuie. Ajută-ne să facem prevenția parte din protecția împotriva violenței.

> Violența împotriva femeilor poate avea consecințe devastatoare, iar unele victime își pierd chiar viața. Prin această campanie vrem să atragem atenția asupra nevoii de protecție reală și de intervenție rapidă pentru femeile aflate în situații de violență. Cerem autorităților să trateze cu seriozitate fiecare caz de violență și să ia măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea tragediilor. Această petiție este o voce colectivă pentru femeile care trăiesc în frică și pentru cele care nu mai pot vorbi. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mesajul nostru ajunge mai departe. Semnează și distribuie această petiție. Împreună putem cere schimbări concrete pentru siguranța femeilor.