În România, mulți adolescenți au nevoie de sprijin psihologic înainte de 18 ani, dar legea le cere un acord parental care poate întârzia sau bloca accesul. UNICEF România și Romanian Angel Appeal au recomandat explicit ca adolescenții să poată solicita și accesa autonom servicii de sprijin psiho-emoțional și de sănătate mintală de la 16 ani, fără acordul părinților sau aparținătorilor. UNICEF arată că o astfel de măsură ar crește accesul la sprijin și ar reduce îngrijorarea adolescenților privind confidențialitatea interacțiunilor cu specialiștii (UNICEF România și Romanian Angel Appeal) Aceeași problemă era semnalată și în Policy Brief-ul UNICEF privind sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România: accesul adolescenților sub 18 ani la servicii de sănătate mintală se face exclusiv cu acordul părintelui, iar legislația le îngreunează accesul la servicii necesare pentru sănătatea emoțională. Documentul recomandă mecanisme prin care adolescenții să se poată adresa direct specialiștilor, în condiții de confidențialitate (Policy Brief UNICEF) În consultarea realizată de Ring the Changes și Asociația pentru Dezvoltare Activă cu 611 tineri din 88 de comunități și 28 de județe, 50% dintre respondenți au menționat stresul, 40% lipsa de motivație, 36,8% anxietatea, 33,2% singurătatea, 41,6% gândurile negative, iar 6,8% au menționat gânduri suicidare (Raport Ring the Changes) Nu toți adolescenții au acasă un adult sigur la care pot apela. În 2023, potrivit datelor ANPDCA citate de Salvați Copiii România, au fost înregistrate 17.709 cazuri de abuz, neglijare și exploatare asupra copiilor: 1.994 cazuri de abuz fizic, 2.240 de abuz emoțional, 1.504 de abuz sexual și 11.605 cazuri de neglijare (Radio România, pe baza datelor ANPDCA și Salvați Copiii) Un studiu național Salvați Copiii arată o diferență importantă între ce spun copiii și ce recunosc părinții: 46% dintre copii au declarat că sunt loviți în familie, în timp ce doar 28% dintre părinți au recunoscut folosirea pedepselor fizice. Același studiu arată că 2,9% dintre adolescenți au declarat că au fost obligați să întrețină relații sexuale împotriva voinței lor (Studiu național Salvați Copiii privind abuzul asupra copilului)) Există și cercetare medicală românească despre abuzul intrafamilial. Un studiu care a combinat chestionare aplicate la 1.283 de copii și 1.544 de părinți din Bihor cu analiza a 2.761 de cazuri medico-legale de copii abuzați descrie abuzul minorilor în familie drept un fenomen răspândit și subraportat. În datele medico-legale analizate, autorii identifică grupa 16-18 ani drept grupa în care abuzul fizic era cel mai frecvent. Aceasta este exact grupa de vârstă vizată de propunerea legislativă (Physical, Psychological and Sexual Abuse of the Minor in Families from Romania) Un studiu academic bazat pe date HBSC România pe un eșantion național reprezentativ de 1.733 de adolescenți de 15 ani, a măsurat expunerea la experiențe de abuz. Adolescenții au raportat 39,7% expunere la abuz fizic, 32,2% abuz emoțional și 13,1% abuz sexual, iar expunerea la abuz a fost asociată cu rezultate mai slabe privind sănătatea percepută, satisfacția cu viața, calitatea vieții, simptome internalizante și multiple probleme de sănătate. Studiul în PubMed - ACE-ASF, România BECAN România, un studiu epidemiologic privind abuzul și neglijarea copiilor, a inclus 5.955 de copii și 4.236 de părinți, pe un eșantion reprezentativ pentru elevii claselor V, VII și X din România. Copiii au raportat 65,8% abuz psihologic, 44,8% abuz fizic, 19,4% neglijare și 5,1% abuz sexual. Există un decalaj între ce raportează copiii și ce raportează părinții: în cazul neglijării, copiii au raportat 19,4%, iar părinții 6,8%; în cazul abuzului sexual, copiii au raportat 5,1%, iar părinții 2,7%. Autorii arată și că formele de abuz sexual prin contact sunt mai puțin cunoscute de părinți. De aceea, informarea automată a părintelui nu poate fi tratată ca o garanție universală (Balkan Epidemiological Study on Child Abuse and Neglect - România). Și lipsa părinților este o realitate majoră în România. Salvați Copiii arată că aproape un milion de copii, peste 950.000, au avut experiența plecării unuia dintre părinți pe parcursul copilăriei. Pentru acești tineri, acordul parental poate fi greu de obținut, întârziat sau formal, iar nevoia de sprijin emoțional nu dispare până se rezolvă hârtiile (Copii singuri acasă - Salvați Copiii) Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a atras atenția, în observațiile sale din 2025 pentru România, că fetele prezintă niveluri ridicate de depresie, că prevalența suicidului în rândul adolescenților sub 15 ani pare mai ridicată decât media europeană și că serviciile de sănătate mintală sunt insuficiente. Comitetul recomandă României servicii de sănătate mintală de calitate, la timp, accesibile tuturor copiilor, inclusiv în școli, și mai mulți psihologi și psihiatri, mai ales în regiuni, în rural și în școli (Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului - România, 2025) Această propunere contează pentru că nu fiecare adolescent poate merge întâi la părinte ca să ceară voie să primească ajutor. Uneori părintele este sprijinul. Alteori părintele nu este disponibil, nu crede în psiholog, refuză, pedepsește, controlează sau este parte din problema copilului. Dacă un tânăr de 16 sau 17 ani cere sprijin psihologic, statul nu ar trebui să îi spună să se întoarcă doar pentru că nu are o semnătură. Legea trebuie să îi dea o cale sigură, confidențială și responsabilă către ajutor.

Lobby-ul industriei jocurilor de noroc are o influență uriașă în România. Până acum, toleranța autorităților față de industrie a fost aproape totală. Păcănelele și alte jocuri de noroc se află peste tot, chiar și la parterul blocului în care locuim. Nu e de mirare că România ocupă locul 2 în lume după Statele Unite în ce privește numărul de cazinouri autorizate. [1] Deși românii reprezintă 0,24% din populația lumii, din România se joacă 3,1% din cifra totală online pe plan mondial. [2] 1 din 4 adolescenți români a jucat la păcănele. Aproape 25% dintre tineri au început să joace înainte să împlinească 14 ani. Este timpul să creștem alt fel de generație, generația fără păcănele la colț de bloc. [3] În prima jumătate a anului 2025 românii au jucat circa 1,1 miliarde euro la jocurile de noroc. Suma depășește totalul cheltuielilor de cazare în hotelurile din întreaga țară (aproximativ 1 miliard euro). Dependența de jocuri de noroc este clasată în aceeași categorie cu dependențele de substanțe, în baza asemănărilor cu adicția de alcool și droguri. [4] Acum avem, în sfârșit, instrumentul legal pentru a scoate jocurile de noroc în afara localităților. Ordonanța de Guvern nr. 7/2026 oferă consiliilor locale puterea de a decide dacă jocurile de noroc sunt permise sau interzise pe teritoriul localității. [5] Decizia este în mâinile autorităților locale, care pot alege dacă păcănelele rămân la fiecare colț de stradă sau dispar din comunitate. Iar autoritățile locale, primari și consilieri locali, trebuie să asculte ce le cere comunitatea. Semnează și tu și cere-le aleșilor din localitatea ta să scoată jocurile de noroc în afara comunei sau orașului. Dacă majoritatea celor ce i-au votat semnează petiția, vor înțelege că de această decizie depinde viitorul lor politic. [1] - Libertatea - 3 nov. 2025 - România are cele mai multe „cazinouri” din lume, după SUA [2] - HotNews - 6 aug. 2026 - Românii au mizat la jocurile de noroc mai mult decât au cheltuit pe cazare în toate hotelurile din țară [3] - Euronews - 13 iul. 2025 - 1 din 4 adolescenți a jucat la păcănele [4] - National Library of Medicine - 2016 - A review of gambling disorder and substance use disorders [5] - Ordonanța de urgență 7/2026

În Timișoara nu există un patinoar permanent, disponibil tot anul, ci doar patinoare sezoniere, deschise iarna. Copiii, adolescenții și adulții care vor să patineze sau chiar să înceapă să practice patinajul pe gheață ar trebui să aibă această posibilitate pe tot parcursul anului. Un patinoar permanent ar oferi locuitorilor orașului mai multe posibilități de a face mișcare și de a practica sporturi pe gheață.

Te-ai săturat ca deputații și senatorii să voteze legi importante fără să întrebe comunitatea care i-a ales? Odată ajunși pe scaunele de la București, majoritatea uită complet de cetățeni. În prezent, în România există un vid legislativ major: după alegeri, poporul este deposedat de orice mijloc de monitorizare și este forțat să aștepte în mod absurd 4 ani de zile. Suveranitatea nu se exercită doar o dată la 4 ani, la urne! Parlamentarii trebuie să fie puntea de legătură directă a societății cu statul, nu simple unelte oarbe ale partidelor politice, așa cum cer Articolele 61 și 69 din Constituție. Am transmis un Memorandum oficial către Guvern, Parlament și Administrația Prezidențială prin care solicităm imperativ implementarea unei soluții tehnologice: aplicația națională guvernamentală „Vocea Circumscripției”. Prin această petiție cerem statului român să folosească platforma existentă ROeID pentru a crea o aplicație oficială prin care: 1. Alerte în timp real: Să primim notificări pe telefon înainte ca o lege importantă să fie votată în plen sau în comisii. 2. Responsabilizare directă: Să putem transmite instant opțiunea noastră (DA sau NU) direct pe e-mailurile oficiale ale parlamentarilor din județul nostru. 3. Panoul Public de Evaluare (Scorecard Civic): Aplicația să arate public un grafic comparativ cu modul în care a solicitat comunitatea locală să se voteze versus cum a votat efectiv politicianul. 4. Inițiativa Cetățenească Digitală (Legea 189/1999): Să putem propune legi noi și să strângem cele 100.000 de semnături direct online, validate oficial prin ROeID, fără birocrația tabelelor pe hârtie. 5. Maparea consensului civic: Un modul inspirat din bunele practici globale (sistemul vTaiwan) pentru a evidenția argumentele comunității și punctele comune de acord. Pentru a garanta corectitudinea și a elimina riscul conturilor false (boți sau troli), validarea circumscripției s-ar face securizat prin ROeID și Registrul Electoral, fără stocarea CNP-ului (în deplin acord cu normele GDPR). Semnează și tu! Haideți să punem o presiune publică uriașă și să îi obligăm pe politicieni să ne asculte vocea înainte de a ridica mâna în Parlament! Inițiator proiect: Pasat Ionela Victoria (Județul Mehedinți)

“Copiii nu trăiesc izolat. O boală luată de la grădiniță sau școală ajunge acasă și poate afecta întreaga familie.” Un copil poate trece ușor printr-o răceală, în timp ce pentru alt copil aceeași infecție poate însemna febră mare, complicații, vizite la medic sau chiar spitalizare. În special familiile cu bebeluși și copii mici pot ajunge să treacă prin situații foarte dificile după ce o infecție este adusă din colectivitate. Ne dorim reguli clare și aplicate tuturor, astfel încât copiii care sunt evident bolnavi să poată rămâne acasă până când sunt suficient de bine pentru a reveni în colectivitate. Această campanie nu este despre a blama părinții și nici despre a ține copiii departe de grădiniță pentru orice muc. Este despre responsabilitate și despre protejarea copiilor și familiilor care fac deja efortul de a nu trimite copiii bolnavi în colectivitate. “Alătură-te dacă și tu ai dus un copil sănătos la grădiniță sau școală și l-ai luat bolnav. Dacă ai un bebeluș acasă care s-a îmbolnăvit după ce fratele sau sora lui a adus o infecție din colectivitate. Dacă ai pierdut zile de muncă, ai stat nopți nedormite sau ai ajuns la medic din cauza unei boli care putea fi prevenită.” Cu cât suntem mai mulți părinți care cerem reguli clare, cu atât problema nu mai poate fi ignorată.

Pentru ca ceea ce se întâmplă ne afectează in mod direct: atât pe noi, pe copii noștri dar si pe doamnele educatoare si ingrijitoare!

Decongestionare a traficului, ușurarea logisticii pentru copii și părinți de a parcurge drumul spre casă.

Lobby-ul industriei jocurilor de noroc are o influență uriașă în România. Până acum, toleranța autorităților față de industrie a fost aproape totală. Păcănelele și alte jocuri de noroc se află peste tot, chiar și la parterul blocului în care locuim. Nu e de mirare că România ocupă locul 2 în lume după Statele Unite în ce privește numărul de cazinouri autorizate. [1] Deși românii reprezintă 0,24% din populația lumii, din România se joacă 3,1% din cifra totală online pe plan mondial. [2] 1 din 4 adolescenți români a jucat la păcănele. Aproape 25% dintre tineri au început să joace înainte să împlinească 14 ani. Este timpul să creștem alt fel de generație, generația fără păcănele la colț de bloc. [3] În prima jumătate a anului 2025 românii au jucat circa 1,1 miliarde euro la jocurile de noroc. Suma depășește totalul cheltuielilor de cazare în hotelurile din întreaga țară (aproximativ 1 miliard euro). Dependența de jocuri de noroc este clasată în aceeași categorie cu dependențele de substanțe, în baza asemănărilor cu adicția de alcool și droguri. [4] Acum avem, în sfârșit, instrumentul legal pentru a scoate jocurile de noroc în afara localităților. Ordonanța de Guvern nr. 7/2026 oferă consiliilor locale puterea de a decide dacă jocurile de noroc sunt permise sau interzise pe teritoriul localității. [5] Decizia este în mâinile autorităților locale, care pot alege dacă păcănelele rămân la fiecare colț de stradă sau dispar din comunitate. Iar autoritățile locale, primari și consilieri locali, trebuie să asculte ce le cere comunitatea. Semnează și tu și cere-le aleșilor din localitatea ta să scoată jocurile de noroc în afara comunei sau orașului. Dacă majoritatea celor ce i-au votat semnează petiția, vor înțelege că de această decizie depinde viitorul lor politic. [1] - Libertatea - 3 nov. 2025 - România are cele mai multe „cazinouri” din lume, după SUA [2] - HotNews - 6 aug. 2026 - Românii au mizat la jocurile de noroc mai mult decât au cheltuit pe cazare în toate hotelurile din țară [3] - Euronews - 13 iul. 2025 - 1 din 4 adolescenți a jucat la păcănele [4] - National Library of Medicine - 2016 - A review of gambling disorder and substance use disorders [5] - Ordonanța de urgență 7/2026

   1. Se rezolva o problema de igiena urbana    2. Pisicile sanatoase si ingrijite sunt o bariera naturala impotriva rozatoarelor    3. Opreste suferinta vizibila a acestor suflete    4. Se muta costurile mari de pe umerii cetatenilor, pe bugetul local    5. Primaria Brasov va folosi taxele cetatenilor

În fiecare dimineață ne lăsăm copiii în grija școlii, presupunând că există proceduri care îi protejează. Există cazier judiciar. Există certificat de integritate comportamentală. Sunt verificări importante, dar răspund altei întrebări: ce s-a terminat deja în instanță. Ce se întâmplă atunci când o sesizare serioasă privind comportamentul unui cadru didactic față de un minor a fost deja făcută, dar nu există încă o condamnare? Dacă dosarul penal este deschis in rem — adică vizează fapta, fără ca prin aceasta să fie stabilită o calitate procesuală pentru o anumită persoană — cazierul rămâne curat. Iar când cadrul didactic pleacă din școală, lipsește o legătură obligatorie prin care noua unitate să primească și să evalueze rezultatul verificării făcute de fostul angajator. Aici este problema. Un caz din județul Brașov La un liceu din Predeal au fost formulate sesizări privind presupuse comportamente inadecvate în mediul online față de minori. Poliția a deschis un dosar penal in rem. Între timp, contractul cadrului didactic cu școala a încetat. Persoana a participat ulterior la concursul de ocupare a posturilor, a obținut cea mai mare notă la disciplina sa și predă acum în alte două unități din județ. Verificările standard nu au oferit, în sine, nicio informație despre sesizările aflate în discuție. Inspectoratul a verificat exact ce era obligat să verifice. Nimic mai mult nu îi era permis. Nu spunem că persoana este vinovată. Nu spunem că acuzațiile sunt adevărate. Nu spunem că o cercetare penală echivalează cu vinovăția. Spunem că lipsește o verigă, iar aceasta trebuie construită. Nu se transmite acuzația, ci rezultatul verificării Mecanismul pe care îl propunem este simplu: sesizare serioasă → cercetare administrativă → dreptul cadrului didactic de a se apăra → concluzie scrisă → păstrarea ei în dosarul profesional → transmiterea la schimbarea unității → evaluarea de către noua unitate. Cercetarea administrativă se declanșează la o sesizare scrisă și asumată privind fapte care, dacă s-ar confirma, ar putea intra sub incidența infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a minorilor ori a relelor tratamente aplicate minorului. Existența unui dosar penal, inclusiv in rem, nu trebuie să o suspende și nici să o înlocuiască. Sesizările anonime pot declanșa verificări interne, dar nu o mențiune transmisibilă. Cercetarea se încheie cu o concluzie motivată și standardizată — neîntemeiată, întemeiată sau neconcludentă. Această concluzie nu stabilește vinovăția penală; aceasta se stabilește exclusiv de organele judiciare. În dosarul profesional se consemnează concluzia, nu conținutul brut al sesizării. Nu se transmit numele reclamantului, detaliile personale ale sesizării, acuzațiile neverificate sau informațiile care nu sunt necesare protejării elevilor. Dintr-o școală în alta nu trece acuzația, ci concluzia verificării. Noua unitate nu trebuie doar să primească documentul și să îl arhiveze. Directorul, împreună cu inspectoratul, emite o decizie scrisă și motivată: menținere în activitate fără măsuri sau una dintre măsurile prevăzute limitativ de lege. Tăcerea instituțională nu trebuie să fie o opțiune. Profesorii trebuie protejați în aceeași măsură Un sistem de protecție a copiilor nu trebuie să devină un sistem de condamnare pe baza unei simple sesizări. De aceea cerem, în aceeași lege: • notificarea sesizării într-un termen clar și acces la obiectul acesteia; • dreptul de a răspunde în scris înainte de formularea concluziei; • dreptul la asistență sindicală sau juridică și dreptul de a contesta concluzia și măsurile dispuse; • ștergerea mențiunii din dosarul profesional în cazul concluziei neîntemeiată, precum și la clasare, renunțare la urmărirea penală sau achitare definitivă; • mențiunea neconcludentă încetează să fie transmisibilă după un termen scurt, stabilit prin lege, și se șterge oricum la clasare, renunțare sau achitare; • termene clare de păstrare și de transmitere și pentru concluziile întemeiate. Îndepărtarea temporară de la activitatea didactică poate fi dispusă numai atunci când persoana dobândește calitatea de suspect sau de inculpat, cu plata drepturilor salariale pe durata măsurii. O concluzie administrativă, singură, nu poate sta la baza îndepărtării de la catedră. Nicio retragere tacită de la ore. Nicio „reorganizare" folosită pentru a evita o decizie asumată. Și, pentru că protecția copiilor și protecția profesorilor nu sunt obiective opuse: o sesizare făcută cu bună-credință trebuie verificată, iar una făcută cu rea-credință trebuie să poată fi sancționată. Fără această contrapondere, orice mecanism de sesizare devine vulnerabil la abuz. Ce NU cerem • suspendarea automată a unui profesor pe baza unei sesizări; • un registru public al persoanelor cercetate; • transmiterea între școli a unor acuzații neverificate; • ca școala să stabilească vinovăția penală; • înlocuirea anchetei penale cu una administrativă; • sancționarea unui profesor fără dreptul de a se apăra. Cerem ceva mai simplu: Dacă o școală primește o sesizare serioasă privind siguranța unui copil, trebuie să o cerceteze. Dacă o cercetează, trebuie să emită o concluzie. Iar dacă profesorul pleacă, rezultatul verificării nu trebuie să dispară odată cu el. Pentru că un sistem care protejează copiii trebuie să verifice. Iar un sistem care respectă profesorii trebuie să verifice corect.

Pentru că o școală incluzivă nu este importantă doar pentru copilul care are nevoie de sprijin. Este importantă pentru fiecare copil.  În România, dreptul la educație incluzivă este deja prevăzut de legislație. Legea învățământului preuniversitar vorbește despre respectarea nevoilor și particularităților individuale ale fiecărui copil și despre prevenirea marginalizării și excluziunii. Cadrul actual prevede, de asemenea, servicii de sprijin, adaptarea procesului educațional și sprijin pentru cadrele didactice.  Cu toate acestea, între ceea ce este prevăzut în documente și ceea ce se întâmplă efectiv în școli există încă un decalaj pe care îl întâlnesc copiii, părinții și profesorii.  Un copil cu autism, ADHD, tulburări de învățare, tulburări de dezvoltare sau alte nevoi educaționale speciale nu are nevoie să fie „reparat” pentru a avea loc în colectivul său. Are nevoie ca mediul educațional să înțeleagă particularitățile sale și să îi ofere sprijinul necesar pentru a putea învăța și participa.  Dar și colegii lui au nevoie de educație. Au nevoie să înțeleagă de ce un copil poate comunica diferit, poate reacționa diferit la zgomot, schimbări sau situații sociale și de ce „diferit” nu înseamnă „mai puțin valoros”. Părinții au nevoie de informații pentru a putea sprijini incluziunea, iar profesorii au nevoie de formare practică pentru a putea răspunde unor situații pentru care, de multe ori, nu au fost pregătiți.  Nu putem cere unui profesor să știe ceea ce sistemul nu l-a învățat. Nu putem cere unui copil să accepte ceea ce nimeni nu l-a ajutat să înțeleagă. Și nu putem cere unei familii să navigheze un sistem complex fără sprijin real.  De aceea, această petiție nu este despre o singură categorie de copii și nu este despre o singură școală sau o singură excursie.  Este despre construirea unui sistem în care informarea, formarea, adaptarea și sprijinul să existe înainte ca excluderea să devină soluția.  Este despre o școală în care CES să nu însemne doar un certificat și un dosar, profesorul de sprijin să nu fie o prezență ocazională atunci când copilul are nevoie de sprijin constant, iar adaptarea curriculară să nu rămână doar o formulare administrativă.  Este despre copii care să poată participa la ore, la activități, la excursii, la proiecte, la sport și la viața socială a școlii, cu adaptările de care au nevoie.  Și este despre noi toți.  Pentru că acești copii vor deveni adulți. Colegii lor vor deveni adulți. Profesorii lor vor deveni colegii altor profesioniști, părinți și membri ai comunității. Felul în care îi învățăm acum să privească diferența va deveni felul în care societatea noastră va arăta mâine.  Nu cerem privilegii. Cerem ca incluziunea să fie reală.

 Împreună aducem schimbarea în pescuit: Fără cozi, fără birocrație!” 🎣