În fiecare dimineață ne lăsăm copiii în grija școlii, presupunând că există proceduri care îi protejează. Există cazier judiciar. Există certificat de integritate comportamentală. Sunt verificări importante, dar răspund altei întrebări: ce s-a terminat deja în instanță. Ce se întâmplă atunci când o sesizare serioasă privind comportamentul unui cadru didactic față de un minor a fost deja făcută, dar nu există încă o condamnare? Dacă dosarul penal este deschis in rem — adică vizează fapta, fără ca prin aceasta să fie stabilită o calitate procesuală pentru o anumită persoană — cazierul rămâne curat. Iar când cadrul didactic pleacă din școală, lipsește o legătură obligatorie prin care noua unitate să primească și să evalueze rezultatul verificării făcute de fostul angajator. Aici este problema. Un caz din județul Brașov La un liceu din Predeal au fost formulate sesizări privind presupuse comportamente inadecvate în mediul online față de minori. Poliția a deschis un dosar penal in rem. Între timp, contractul cadrului didactic cu școala a încetat. Persoana a participat ulterior la concursul de ocupare a posturilor, a obținut cea mai mare notă la disciplina sa și predă acum în alte două unități din județ. Verificările standard nu au oferit, în sine, nicio informație despre sesizările aflate în discuție. Inspectoratul a verificat exact ce era obligat să verifice. Nimic mai mult nu îi era permis. Nu spunem că persoana este vinovată. Nu spunem că acuzațiile sunt adevărate. Nu spunem că o cercetare penală echivalează cu vinovăția. Spunem că lipsește o verigă, iar aceasta trebuie construită. Nu se transmite acuzația, ci rezultatul verificării Mecanismul pe care îl propunem este simplu: sesizare serioasă → cercetare administrativă → dreptul cadrului didactic de a se apăra → concluzie scrisă → păstrarea ei în dosarul profesional → transmiterea la schimbarea unității → evaluarea de către noua unitate. Cercetarea administrativă se declanșează la o sesizare scrisă și asumată privind fapte care, dacă s-ar confirma, ar putea intra sub incidența infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a minorilor ori a relelor tratamente aplicate minorului. Existența unui dosar penal, inclusiv in rem, nu trebuie să o suspende și nici să o înlocuiască. Sesizările anonime pot declanșa verificări interne, dar nu o mențiune transmisibilă. Cercetarea se încheie cu o concluzie motivată și standardizată — neîntemeiată, întemeiată sau neconcludentă. Această concluzie nu stabilește vinovăția penală; aceasta se stabilește exclusiv de organele judiciare. În dosarul profesional se consemnează concluzia, nu conținutul brut al sesizării. Nu se transmit numele reclamantului, detaliile personale ale sesizării, acuzațiile neverificate sau informațiile care nu sunt necesare protejării elevilor. Dintr-o școală în alta nu trece acuzația, ci concluzia verificării. Noua unitate nu trebuie doar să primească documentul și să îl arhiveze. Directorul, împreună cu inspectoratul, emite o decizie scrisă și motivată: menținere în activitate fără măsuri sau una dintre măsurile prevăzute limitativ de lege. Tăcerea instituțională nu trebuie să fie o opțiune. Profesorii trebuie protejați în aceeași măsură Un sistem de protecție a copiilor nu trebuie să devină un sistem de condamnare pe baza unei simple sesizări. De aceea cerem, în aceeași lege: • notificarea sesizării într-un termen clar și acces la obiectul acesteia; • dreptul de a răspunde în scris înainte de formularea concluziei; • dreptul la asistență sindicală sau juridică și dreptul de a contesta concluzia și măsurile dispuse; • ștergerea mențiunii din dosarul profesional în cazul concluziei neîntemeiată, precum și la clasare, renunțare la urmărirea penală sau achitare definitivă; • mențiunea neconcludentă încetează să fie transmisibilă după un termen scurt, stabilit prin lege, și se șterge oricum la clasare, renunțare sau achitare; • termene clare de păstrare și de transmitere și pentru concluziile întemeiate. Îndepărtarea temporară de la activitatea didactică poate fi dispusă numai atunci când persoana dobândește calitatea de suspect sau de inculpat, cu plata drepturilor salariale pe durata măsurii. O concluzie administrativă, singură, nu poate sta la baza îndepărtării de la catedră. Nicio retragere tacită de la ore. Nicio „reorganizare" folosită pentru a evita o decizie asumată. Și, pentru că protecția copiilor și protecția profesorilor nu sunt obiective opuse: o sesizare făcută cu bună-credință trebuie verificată, iar una făcută cu rea-credință trebuie să poată fi sancționată. Fără această contrapondere, orice mecanism de sesizare devine vulnerabil la abuz. Ce NU cerem • suspendarea automată a unui profesor pe baza unei sesizări; • un registru public al persoanelor cercetate; • transmiterea între școli a unor acuzații neverificate; • ca școala să stabilească vinovăția penală; • înlocuirea anchetei penale cu una administrativă; • sancționarea unui profesor fără dreptul de a se apăra. Cerem ceva mai simplu: Dacă o școală primește o sesizare serioasă privind siguranța unui copil, trebuie să o cerceteze. Dacă o cercetează, trebuie să emită o concluzie. Iar dacă profesorul pleacă, rezultatul verificării nu trebuie să dispară odată cu el. Pentru că un sistem care protejează copiii trebuie să verifice. Iar un sistem care respectă profesorii trebuie să verifice corect.

Pentru că o școală incluzivă nu este importantă doar pentru copilul care are nevoie de sprijin. Este importantă pentru fiecare copil.  În România, dreptul la educație incluzivă este deja prevăzut de legislație. Legea învățământului preuniversitar vorbește despre respectarea nevoilor și particularităților individuale ale fiecărui copil și despre prevenirea marginalizării și excluziunii. Cadrul actual prevede, de asemenea, servicii de sprijin, adaptarea procesului educațional și sprijin pentru cadrele didactice.  Cu toate acestea, între ceea ce este prevăzut în documente și ceea ce se întâmplă efectiv în școli există încă un decalaj pe care îl întâlnesc copiii, părinții și profesorii.  Un copil cu autism, ADHD, tulburări de învățare, tulburări de dezvoltare sau alte nevoi educaționale speciale nu are nevoie să fie „reparat” pentru a avea loc în colectivul său. Are nevoie ca mediul educațional să înțeleagă particularitățile sale și să îi ofere sprijinul necesar pentru a putea învăța și participa.  Dar și colegii lui au nevoie de educație. Au nevoie să înțeleagă de ce un copil poate comunica diferit, poate reacționa diferit la zgomot, schimbări sau situații sociale și de ce „diferit” nu înseamnă „mai puțin valoros”. Părinții au nevoie de informații pentru a putea sprijini incluziunea, iar profesorii au nevoie de formare practică pentru a putea răspunde unor situații pentru care, de multe ori, nu au fost pregătiți.  Nu putem cere unui profesor să știe ceea ce sistemul nu l-a învățat. Nu putem cere unui copil să accepte ceea ce nimeni nu l-a ajutat să înțeleagă. Și nu putem cere unei familii să navigheze un sistem complex fără sprijin real.  De aceea, această petiție nu este despre o singură categorie de copii și nu este despre o singură școală sau o singură excursie.  Este despre construirea unui sistem în care informarea, formarea, adaptarea și sprijinul să existe înainte ca excluderea să devină soluția.  Este despre o școală în care CES să nu însemne doar un certificat și un dosar, profesorul de sprijin să nu fie o prezență ocazională atunci când copilul are nevoie de sprijin constant, iar adaptarea curriculară să nu rămână doar o formulare administrativă.  Este despre copii care să poată participa la ore, la activități, la excursii, la proiecte, la sport și la viața socială a școlii, cu adaptările de care au nevoie.  Și este despre noi toți.  Pentru că acești copii vor deveni adulți. Colegii lor vor deveni adulți. Profesorii lor vor deveni colegii altor profesioniști, părinți și membri ai comunității. Felul în care îi învățăm acum să privească diferența va deveni felul în care societatea noastră va arăta mâine.  Nu cerem privilegii. Cerem ca incluziunea să fie reală.

 Împreună aducem schimbarea în pescuit: Fără cozi, fără birocrație!” 🎣 

Școlile de vară, atelierele pentru copii și tineri, programele de formare, taberele de patrimoniu și activitățile cu elevi și studenți depind de vacanțele școlare și universitare. O finanțare disponibilă abia spre sfârșitul verii le face imposibile sau le lipsește tocmai de participanții cărora le sunt destinate. Activitățile de cercetare, documentare, inventariere, conservare preventivă și lucru pe teren depind, la rândul lor, de anotimp, de condițiile meteorologice și de accesibilitatea siturilor. Ele nu pot fi amânate sau comprimate, fără pierderi serioase de calitate, în ultimele câteva luni ale anului. Multe inițiative reunesc patrimoniul și educația prin cultură: școli de vară organizate în jurul monumentelor, ateliere de meserii tradiționale, programe pentru pregătirea tinerilor specialiști, activități de descoperire a patrimoniului local și proiecte care implică direct comunitățile. Tocmai aceste proiecte, cu efecte durabile și cu o puternică dimensiune publică, sunt dezavantajate de noul calendar.   O dublă lovitură pentru sectorul cultural independent  Impactul noii structuri este, astfel, de două ori nefast: pe de o parte, reducerea plafonului pe proiect diminuează capacitatea reală de organizare și obligă operatorii culturali să facă mai mult cu resurse mai puține; pe de altă parte, mutarea patrimoniului și a educației prin cultură în sesiunea de primăvară împinge implementarea proiectelor în afara perioadelor în care activitățile sunt necesare și posibile.  Cele mai afectate sunt organizațiile culturale independente, inițiativele locale și proiectele desfășurate în comunități mici sau în mediul rural.  Un proiect finanțat insuficient și contractat după trecerea perioadei în care trebuia să se desfășoare nu este un proiect sprijinit mai eficient.    Solicităm AFCN:  -       să revizuiască decizia de a exclude ariile Patrimoniu cultural material, Patrimoniu cultural imaterial și Educație prin cultură din sesiunea de toamnă;  -       să adopte de urgență, pentru anul 2027, o soluție care să permită evaluarea și contractarea proiectelor înaintea perioadei de primăvară–vară, inclusiv printr-un apel distinct lansat până la sfârșitul anului 2026, dacă actuala sesiune nu mai poate fi completată;  -       să includă în viitor aceste arii în sesiunea de toamnă sau să instituie pentru ele un apel cu un calendar echivalent, astfel încât proiectele să poată fi pregătite și desfășurate pe întreg parcursul anului;  -       să reanalizeze reducerea plafonului maxim pe proiect și să coreleze nivelul finanțării cu evoluția reală a costurilor;  -       să publice fundamentarea bugetară și analiza de impact care au stat la baza noii structuri, inclusiv bugetul anual estimat al finanțărilor, repartizarea sa între cele două sesiuni și plafoanele avute în vedere pentru fiecare arie;  -       să consulte organizațiile și profesioniștii din domeniile afectate înaintea definitivării noii strategii de finanțare.    Patrimoniul și educația prin cultură nu sunt domenii secundare și nu pot primi doar lunile rămase la sfârșitul anului. Ele contribuie la formarea publicului, la transmiterea cunoașterii, la consolidarea comunităților și la protejarea unei resurse culturale fragile și de neînlocuit.  Finanțarea culturală trebuie să urmeze calendarul firesc al activităților pe care le susține și să răspundă costurilor reale ale acestora, nu să le restrângă până la pierderea sensului și eficienței. 

  Pentru că transparența salarială ne privește pe toți. Fără reguli clare, angajații nu pot afla dacă sunt plătiți corect și dacă primesc un salariu egal pentru o muncă de valoare egală. Lipsa transparenței favorizează discriminarea, inechitatea și diferențele salariale nejustificate.  Cu cât suntem mai mulți, cu atât mesajul nostru devine mai greu de ignorat. Semnătura fiecăruia va susține solicitarea adresată Parlamentului European, Comisiei Europene și doamnei Roxana Mînzatu, pentru ca drepturile prevăzute de Directiva europeană privind transparența salarială să fie aplicate efectiv și în România.  Alătură-te campaniei! Semnătura ta contează și ne ajută să ducem la Bruxelles vocea angajaților din România. 

Pentru ca meritam lucruri frumoase si trebuie sa actionam in acest sens, pentru ca trebuie sa ingrijim si conservam ce ne-au daruit cei de dinaintea noastra, pentru ca lucruri ca aceasta bijuterie arhitecturala nu se mai fac in vremea noastra. Pentru ca este pacat sa stea in ruina intr-un parc central al capitalei si sa se degradeze mai tare in timp. O privesc de 10 ani de cand m-am uitat in zona cu tristete, gandindu-ma mereu cum ar arata ingrijita si functionala, sunt convinsa ca ar fi un obiectiv minunat si ar aduce plus valoare parcului si noua, tuturor.

  Până când mai cărăm kilograme de fiare pe scări? Românii din cartiere plătesc aceleași taxe! În timp ce Centrul Istoric primește toate facilitățile și adăposturi smart, peste 80% din populația orașului Oradea locuiește în cartierele de blocuri. Aici, să ai o bicicletă a devenit o pedeapsă fizică și un risc financiar de mii de lei dacă o lași în fața blocului. Este o discriminare! Mobilitatea durabilă nu trebuie să fie doar un hobby de week-end în centru, ci o realitate zilnică pentru toți orădenii. Cerem Primăriei un program de finanțare pentru boxe securizate și monitorizate între blocuri! Destul cu promisiunile! Semnează acum și cere respect pentru cartierul tău !   Voir moins 

  În prezent, serviciile de dializă pediatrică sunt disponibile doar în câteva centre medicale universitare din România, precum București, Cluj-Napoca și Iași. Din această cauză, copiii din regiunea Oltenia diagnosticați cu insuficiență renală sunt nevoiți să călătorească sute de kilometri pentru acces la tratamente vitale și monitorizare de specialitate. Considerăm că este esențial ca noul Spital Regional de Urgență Craiova să includă un Centru de Dializă Pediatrică care să deservească județele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, reducând astfel inegalitățile de acces la servicii medicale specializate.   Niciun copil din Oltenia nu ar trebui să fie obligat să părăsească regiunea și familia pentru a beneficia de un tratament care îi menține viața. Noul Spital Regional de Urgență Craiova reprezintă oportunitatea de a corecta această lipsă majoră din sistemul medical și de a oferi copiilor cu afecțiuni renale șansa la îngrijire modernă, aproape de casă.

Când sună RO-Alert, știm cu toții senzația: mesajul doar ne anunță că e un pericol pe cer, dar nu îl oprește. Până la urmă, este vorba strict despre liniștea noastră de acasă. De ce contează: • Avem nevoie de protecție, nu doar de alerte: Monitorizarea unei drone de la sute de kilometri distanță nu ne ferește casele, școlile sau străzile dacă aparatul se prăbușește. Vrem echipamente care să oprească fizic pericolul la graniță, nu doar mesaje de avertizare. • Nu mai vrem să fim lăsați la urmă: Am așteptat deja decenii întregi după drumuri bune și spitale. Siguranța familiilor noastre nu poate fi tratată ca o prioritate secundară. De ce e nevoie și de tine: • O voce e ignorată, mii de oameni se fac auziți: O plângere izolată primește cel mult un răspuns birocratic. Când cerem același lucru împreună — oameni din Iași, Botoșani, Suceava, Neamț și Vaslui, fără să excludem nici un judet din Romania  —, autoritățile sunt obligate să pună fonduri și echipamente pe masă. • Trăim sub același cer: O dronă scăpată de sub control nu alege peste cine cade. Fiecare semnătură adăugată transformă îngrijorarea firească într-o forță reală care cere măsuri concrete.

Lipsa trotuarelor si a arborilor pentru umbrire afecteaza direct siguranta si confortul celor peste 2.500 de adulti, precum si al copiilor care locuiesc in aceasta zona.  Solicitam Politiei, Primariei Voluntari, Prefecturii jud. Ilfov si ISC National: 1. Verificarea de urgenta a autorizatiilor si a documentatiilor aprobate pentru ansamblurile de pe Sos. Bucuresti Nord;  2. Verificarea situatiei din teren;  3. Dispunerea masurilor necesare pentru realizarea unor trotuare conforme, cu latimea de 1,5 m, precum si pentru plantarea de arbori pentru umbrire;  4. Prezentarea unui calendar clar pentru remedierea situatiei.

Este un eveniment care a debutat pe șesul satului Rogoz. Sunt amintirile noastre de 8 ani de zile.

România a ratat termenul de 31 august 2026 pentru adoptarea noii Legi a salarizării, dar autoritățile au anunțat că reforma va continua, cu intenția adoptării până la sfârșitul anului. Tocmai de aceea trebuie să intervenim acum, înainte ca noua lege să fie adoptată. Varianta de lucru din 20 august 2026 conține, în Anexa IX, coeficienți eșalonați pentru funcțiile de demnitate publică în perioada 2026/2027–2031.     La o valoare de referință menținută ipotetic la 4.000 de lei, coeficienții respectivi ar conduce, de exemplu: – pentru un senator sau deputat, de la aproximativ 19.411 lei brut la 24.000 de lei brut; – pentru un secretar de stat, de la aproximativ 17.467 lei brut la 22.400 de lei brut; – pentru un subsecretar de stat, de la aproximativ 15.444 lei brut la 20.400 de lei brut. Valorile de aproximativ 19.400 lei pentru parlamentari și 17.400 lei pentru secretarii de stat reprezintă prima etapă din grila propusă,  nu salariile actuale.  Acestea sunt calcule orientative, realizate pe baza coeficienților din varianta de lucru.  Nu reprezintă sumele nete, nu includ toate beneficiile și nu constituie o prognoză certă, deoarece proiectul poate fi modificat, iar valoarea de referință pentru anii următori poate fi schimbată. Problema nu este numai valoarea indemnizațiilor. Problema este că oamenilor li se cer sacrificii imediate, în timp ce pentru cei care conduc statul sunt pregătite mecanisme de creștere viitoare. Funcțiile de demnitate publică trebuie remunerate corect. Statul are nevoie de oameni competenți și responsabili. Dar „remunerare corectă” nu trebuie să însemne majorări automate, beneficii ascunse sau drepturi salariale desprinse de situația financiară a țării. O asemenea măsură nu va acoperi singură deficitul României. Ar demonstra însă că disciplina bugetară începe de la vârful statului și că sacrificiul nu este rezervat exclusiv cetățenilor. Semnând această petiție, cerem o regulă simplă: Nicio majorare automată pentru demnitari cât timp România nu își respectă țintele fiscale, iar populației i se cer taxe mai mari și restrângerea cheltuielilor. Sacrificiul, dacă este cu adevărat necesar, trebuie împărțit echitabil.