Pentru că, prea des, aflăm istoricul de violență al unui agresor după ce o femeie a fost ucisă. Aflăm că mai fusese violent. Că existaseră amenințări. Plângeri. Alte victime. Că autoritățile aveau deja informații despre el. Informații pe care femeia de lângă el poate nu le-a cunoscut niciodată. Și atunci apare aceeași întrebare: dacă se știa că era violent, de ce femeia aflată în pericol nu a avut posibilitatea să știe? Crearea unui Registru Național al Agresorilor Domestici a fost deja adusă în discuție în Parlament. Pe agenda Comisiei „România fără violență domestică” din 15 septembrie apare o propunere legislativă privind crearea unui astfel de registru. Documentul public spune însă doar că aceasta urmează să fie inițiată. Vrem ca această intenție să devină un proiect concret și apoi lege. Dar vrem și ca Registrul să fie mai mult decât o bază de date în care statul adună informații despre agresori. Dacă statul știe că un om are un istoric de violență, femeia care ar putea fi în pericol trebuie să aibă dreptul să afle. Există deja un model pentru asta. În Anglia și Țara Galilor funcționează Clare’s Law, un mecanism creat pentru ca informațiile despre un trecut violent să poată ajunge la persoana care are nevoie de ele înainte să fie prea târziu. Mecanismul are două componente esențiale: dreptul de a întreba și dreptul de a ști. Dreptul de a întreba înseamnă că o persoană poate cere poliției să verifice dacă actualul sau fostul partener are un istoric relevant de violență. Dreptul de a ști permite poliției să comunice proactiv informații atunci când acestea indică faptul că o persoană ar putea fi în pericol. Nu vorbim despre publicarea pe internet a unor liste cu date personale și nici despre acces liber la cazierul oricui. Vorbim despre un mecanism controlat, prin autorități, prin care informațiile relevante pot fi comunicate atunci când sunt necesare pentru protejarea unei persoane. O femeie care știe că partenerul ei a mai agresat, amenințat sau terorizat alte femei poate lua o decizie în cunoștință de cauză. Poate pleca. Poate cere ajutor. Poate lua măsuri pentru propria siguranță. Informația nu oprește singură violența. Dar lipsa ei poate lăsa o femeie în pericol fără să știe că pericolul există. Nu vrem să mai aflăm din presă, după încă o crimă, că se știa că era violent. Vrem să putem afla înainte. Semnează petiția și cere Parlamentului să transforme propunerea privind Registrul Național al Agresorilor Domestici într-o lege și să includă un mecanism inspirat de Clare’s Law: dreptul de a întreba și dreptul de a ști. Pentru că nu este suficient ca statul să știe. Trebuie să poată afla și femeia care este în pericol.

Dan Puric este o figură publică cunoscută pentru discursul naționalist-ortodoxist și pentru pozițiile lui față de educația modernă, față de Occident și față de drepturile minorităților. Are tot dreptul să vorbească, dar nu într-o școală publică, în numele școlii și cu elevi și profesori aduși la eveniment. Într-un stat laic, școala nu este tribună pentru propagandă ideologică. Și mai grav: invitația conducerii liceului către alte școli conține, pe lângă evenimentele artistice, o conferință de teologie și un concert psaltic, toate prezentate drept „evenimente culturale”. Într-o instituție finanțată de la buget, cu elevi de toate confesiunile și fără vreuna, nu se cuvine să se amestece cultura cu prozelitismul.

Un set complet de uniformă costă între 300 și 500 de lei. Într-o familie cu doi copii la școală asta înseamnă undeva la 600 până la 1.000 de lei în septembrie, peste rechizite, ghiozdane și hainele de iarnă. Pentru unii oameni e o cheltuială enervantă și cam atât. Pentru alții înseamnă că se taie de undeva. Iar legea nu spune cine plătește. Spune că primăriile ar putea plăti, dacă au bani, ceea ce nu e același lucru cu o obligație. Cele care nu au bani nu vor plăti, și nu le poate obliga nimeni. Așa ajunge obligația la copil și factura la părinte, cam un miliard de lei la nivel național, mutat din bugetul statului în bugetul familiilor fără ca nimeni să spună asta pe față. Mie mi se pare mai grav decât costul faptul că nimeni nu a verificat dacă măsura funcționează. Ministerul Educației, care ar fi instituția în măsură să știe, a spus public că nu există niciun studiu care să arate că uniforma reduce bullying-ul. Proiectul merge oricum spre votul final în câteva săptămâni. Pe elevi nu i-a întrebat nimeni. Legea prevede că sunt consultați despre cum arată uniforma, nu și despre dacă o poartă. Pe 28 septembrie au venit la școală îmbrăcați în negru, în toată țara, fiindcă altă formă de răspuns nu prea aveau. Cred că merită semnată și dacă nu ai copii la școală, pentru că obiceiul e mai important decât uniforma în sine. Statul impune o cheltuială, nu o acoperă, nu verifică dacă are rost și nu întreabă pe nimeni dintre cei afectați. Dacă merge acum, o să meargă și data viitoare, pe altceva. Banii ăștia ar fi mai utili în clasele care nu au profesor titular sau în școlile care funcționează fără autorizație sanitară. Ca să nu mai zic de câți consilieri școlari lipsesc. Un copil nu învață mai bine pentru că poartă sacou. Proiectul e la Camera Deputaților și încă se poate opri. Semnătura durează două minute. Campanie susținută de Lexeto.ro

 Nimeni nu dorește să își piardă viața stând în blocaje rutiere kilometrice. În fiecare zi, mii de bucureșteni și navetiști pierd zeci de minute la ieșirea din oraș pe axa Victoriei – Dorobanți – Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Piața Presei. Este o problemă care ne afectează pe toți, fie că suntem șoferi, pasageri în mijloacele de transport în comun sau locuitori ai zonelor sufocate de noxe și zgomot.  Alăturarea în această campanie este esențială pentru că:  • Unirea vocilor aduce schimbare: O petiție individuală este ușor de ignorat de către autorități, dar mii de semnături strânse împreună obligă Primăria Generală și Comisia Tehnică de Circulație să ia măsuri concrete.  • Soluția este simplă și rapidă: Nu cerem pasaje subterane scumpe care durează ani de zile, ci două bretele de viraj la dreapta (bypass-uri) ce pot fi realizate rapid, cu costuri minime și cu un impact uriaș (creștere cu 30-40% a capacității de evacuare).  • Câștigăm timp și un aer mai curat: Deblocarea ieșirii din oraș înseamnă mai puțin timp pierdut în trafic, mai puține noxe în parcurile Herăstrău și Kiseleff și un transport public mai eficient.  Împreună putem transforma o ieșire din oraș absurd de blocată într-un coridor de circulație fluent și civilizat. Semnează și distribuie petiția pentru a fi auziți! 

Imaginează-ți că de mâine, ca să ajungi la muncă sau să-ți duci copilul la grădiniță,scoala  un drum de 5-10 minute se transformă brusc într-un calvar de aproape o oră. Asta ni se pregătește nouă, celor din Colonia 1 Mai și Vulcan,Holbav, prin închiderea totală a podului spre Codlea.Autoritățile vor să ne trimită pe o rută ocolitoare uriașă, prin Ghimbav și Cristian.

Pentru ca nu sunt de acord cu crimele și cu toate nedreptățile asupra femeilor și cred ca făptași ar merita închisoarea pe viață pentru omor calificat 

Pentru că Stănija e satul nostru, cu istoria lui de peste 1900 de ani, iar acum riscă să dispară sub un proiect minier aprobat fără nicio evaluare reală. Lucrează deja de luni de zile, non-stop, zi și noapte, chiar peste vestigiile miniere romane pe care ar trebui să le protejăm, nu să le distrugem. Firma nici măcar nu știe sigur cât de adânc sapă — și nimeni nu a verificat dacă ajunge la sursele de apă ale satului. Dacă tăcem acum, riscăm să trezim peste ani, ca la Roșia Montană, cu un sat schimbat pentru totdeauna, fără să fi avut vreodată șansa să spunem ceva. Cu cât suntem mai mulți care cerem o evaluare corectă, cu atât mai greu ne pot ignora. Semnează — nu costă nimic, dar poate face diferența dintre a proteja un loc și a-l pierde.

Această petiție propune introducerea în România a unui mecanism de protecție inspirat de Domestic Violence Disclosure Scheme, cunoscut în Regatul Unit sub numele de Clare’s Law. Ideea este ca o persoană care se teme pentru propria siguranță să poată solicita autorităților verificarea unor informații relevante despre comportamentul violent sau abuziv al unui partener sau fost partener. În anumite situații, și o persoană apropiată, cum ar fi un părinte, membru al familiei, prieten sau vecin, ar putea sesiza autoritățile dacă se teme că cineva este în pericol. Petiția nu solicită crearea unei liste publice cu persoane agresive și nici accesul liber la cazierul sau datele unei persoane. Se propune un mecanism controlat, în care autoritățile să verifice informațiile disponibile și să decidă dacă există un risc care justifică divulgarea unor informații pentru protejarea unei persoane. Scopul este prevenția: ca oamenii să poată afla informații relevante atunci când există un risc și să poată lua măsuri înainte ca o situație de abuz să se transforme într-o tragedie. De ce este important? În România, multe situații de violență ajung să fie cunoscute abia după ce o persoană a fost deja agresată. Uneori, informații importante despre comportamentul violent sau abuziv al unei persoane există deja la autorități, dar partenerul sau familia nu știu că aceste informații există. Prevenția poate începe înainte de prima agresiune. O persoană poate părea perfect normală la începutul unei relații, în timp ce comportamentele abuzive din relațiile anterioare rămân necunoscute. Persoana de lângă ea poate să nu aibă de unde să știe ce s-a întâmplat în trecut. Un mecanism de tip Clare’s Law, cunoscut în Regatul Unit ca Domestic Violence Disclosure Scheme, ar putea oferi o soluție pentru astfel de situații. Ideea este simplă: atunci când există o îngrijorare reală, o persoană să poată cere autorităților să verifice dacă există informații relevante despre comportamentul violent sau abuziv al partenerului. Scopul nu este crearea unei liste publice cu agresori și nici posibilitatea de a căuta liber numele unei persoane. Verificarea ar fi făcută de autorități, iar informațiile ar putea fi comunicate doar atunci când acest lucru este necesar și justificat pentru protejarea unei persoane. Cine ar putea cere informații? Mecanismul ar putea fi accesibil persoanelor de 16 ani și peste, atât femeilor, cât și bărbaților. O persoană ar putea cere verificarea unui partener actual dacă are motive să creadă că acesta a avut în trecut un comportament violent sau abuziv. De asemenea, un părinte, frate, soră, prieten, vecin sau altă persoană apropiată ar putea cere o verificare dacă este îngrijorată pentru siguranța cuiva. Informația nu trebuie neapărat transmisă persoanei care face cererea. Autoritățile pot decide că este mai sigur să fie transmisă direct persoanei aflate în pericol sau unei persoane care o poate proteja. Ce comportamente ar putea fi relevante? Mecanismul nu s-ar limita la violența fizică. Ar putea include informații despre: • amenințări; • abuz emoțional și psihologic; • control și comportament coercitiv; • izolarea de familie și prieteni; • abuz financiar; • urmărire și hărțuire; • distrugerea bunurilor; • comportament repetat față de mai multe victime; • violență și abuz sexual, precum și situații în care au existat tentative de comitere a unor astfel de infracțiuni. Două modalități de protecție Mecanismul poate funcționa prin două direcții: - dreptul de a întreba permite unei persoane sau unei persoane apropiate să ceară autorităților să verifice dacă există informații relevante despre un partener sau fost partener - dreptul de a ști permite autorităților să acționeze și din proprie inițiativă. Dacă apar informații care indică faptul că o persoană ar putea fi în pericol, autoritățile pot analiza dacă este necesară divulgarea unor informații pentru prevenirea unui nou abuz. De ce avem nevoie de un astfel de mecanism în România? Pentru că o persoană nu ar trebui să fie nevoită să aștepte să fie agresată pentru a afla că există un risc. Un astfel de mecanism ar putea oferi unei persoane informații importante înainte ca situația să devină mai gravă. Ar putea ajuta o femeie sau un bărbat să ia o decizie informată, să ceară sprijin sau să se îndepărteze dintr-o situație periculoasă. Nu este vorba despre condamnarea publică a unei persoane. Este vorba despre acces controlat la informații relevante pentru siguranța unei persoane. Uneori, o informație oferită la timp poate preveni o nouă agresiune. Iar în unele situații, poate salva o viață. Pentru ca această idee să ajungă să fie luată în considerare, avem nevoie de cât mai mult sprijin. Dacă susții introducerea unui astfel de mecanism în România, semnează petiția și distribuie-o mai departe. Cu cât mai multe persoane se alătură, cu atât mesajul nostru poate ajunge mai departe la cei care pot contribui la schimbarea legislației și la crearea unui mecanism real de protecție. Semnează. Distribuie. Ajută-ne să facem prevenția parte din protecția împotriva violenței.

> Violența împotriva femeilor poate avea consecințe devastatoare, iar unele victime își pierd chiar viața. Prin această campanie vrem să atragem atenția asupra nevoii de protecție reală și de intervenție rapidă pentru femeile aflate în situații de violență. Cerem autorităților să trateze cu seriozitate fiecare caz de violență și să ia măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea tragediilor. Această petiție este o voce colectivă pentru femeile care trăiesc în frică și pentru cele care nu mai pot vorbi. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mesajul nostru ajunge mai departe. Semnează și distribuie această petiție. Împreună putem cere schimbări concrete pentru siguranța femeilor.

  Recent, au fost lansate inițiative privind introducerea uniformelor școlare ca măsură la nivel național. Considerăm că o astfel de decizie ar trebui să fie fundamentată pe studii solide, consultări publice și o analiză atentă a impactului social și financiar. Experiența din alte sisteme educaționale arată că uniforma școlară, luată separat, nu elimină fenomenul de bullying. Diferențele dintre copii continuă să se manifeste prin telefoane, încălțăminte, vacanțe, activități extracurriculare sau stil de viață. Problema trebuie abordată prin educație, consiliere și măsuri eficiente de prevenire, nu prin simpla standardizare a vestimentației. În plus, introducerea uniformelor ridică întrebări legitime privind costurile pentru familii și pentru autoritățile locale, precum și prioritățile reale ale sistemului de învățământ. Credem că școala românească are nevoie urgentă de: • profesori mai bine pregătiți și sprijiniți; • infrastructură și dotări moderne; • programe școlare mai clare și mai relevante; • mai mult accent pe competențe practice și gândire critică; • măsuri reale pentru combaterea violenței și a bullying-ului. Suntem de acord cu existența unui cod vestimentar decent și respectuos în școli. Totuși, considerăm că impunerea uniformei obligatorii nu rezolvă problemele fundamentale ale educației și limitează inutil libertatea de exprimare a elevilor. Prin această petiție solicităm reconsiderarea acestei inițiative și orientarea eforturilor către reformele care pot produce efecte reale și măsurabile în educația din România. În spiritul egalității... Dacă uniforma este considerată atât de importantă pentru disciplină, apartenență și responsabilitate, propunem ca această măsură să fie testată mai întâi de cei care o promovează: parlamentarii. O uniformă oficială pentru aleși ar demonstra că regulile sunt asumate în primul rând de cei care le impun altora. Egalitatea ar trebui să înceapă de sus în jos, nu invers.   "Nu uniforma educă. Profesorii buni, școlile moderne și respectul reciproc o fac."

Un arbore ciuntit și aflat în declin biologic nu mai este un arbore stabil și rezistent la vânt. Ceea ce înseamnă că, în fapt, nu oamenii și bunurile protejează autoritățile locale cu aceste tăieri, ci par a crea deliberat un context în care să justifice și mai multe tăieri și defrișări ulterioare, iar transparența cu privire la destinația masei lemnoase provenite din aceste intervenții nu există. Arborele căruia drujbarul primăriei îi taie cea mai mare parte a coroanei, încearcă să compenseze pierderea și să supraviețuiască. Rămurelele țășnite ca o mătură din ramuri groase, retezate aleatoriu, sunt agonia lui, în timp ce gospodarii locali îi aplaudă “regenerarea”. Imaginile anexate avizelor date de diverse primării pentru defrișarea arborilor sunt dovada clară a distrugerii prin "toaletare".  Cum se procedează în alte țări în care spațiul verde este, într-adevăr, obiectiv de interes public major?  GERMANIA excelează în îngrijirea arborilor urbani și este lider mondial în ceea ce privește acoperișurile verzi, apropiindu-se de 11 milioane de mp de acoperiș verde montați anual în orașe ca Hamburg ori München.  În timp ce la noi se plantează în gropi cimentate, Berlinul are un regulament distinct doar pentru plantarea și îngrijirea ulterioară plantării arborilor stradali, detaliind aspecte precum :  -        condițiile pentru plantare: necesarul de spațiu (suprateran, subteran), condițiile solului: substratul, groapa de plantare, alveola;  -        calitatea materialului dendrologic de pepinieră, controlul la livrare, transportul și depozitarea;  -        plantarea propriu-zisă și controlul lucrării de plantare.  Sunt standardizate totodată: suprafața alveolelor, caracteristicile substratului de plantare (permeabilitatea, granulația, nutrienții, materia organică, PH-ul, conținutul de săruri etc.), criteriile pentru alegerea speciei (cerințele față de condițiile solului, rezistența la factorii meteo, la gaze de eșapament și particule fine, importanța ca biotop și pentru biodiversitate, posibilele daune provocate de creșterea rădăcinilor, efortul de întreținere), dispozitivele de protecție (inclusiv împotriva urinei de câine). Profilul de gabarit liber, cu o înălțime a trunchiului de 4,50 m, trebuie obținut prin patru-cinci intervenții care trebuie efectuate cât mai devreme, pentru a nu produce răni mari, cum ar fi cele rezultate din tăierea ramurilor cu diametrul de peste 5 cm. În cazul tăierilor de întreținere, trebuie îndepărtate sau scurtate doar anumite ramuri și anumiți lăstari. Ca măsuri fitosanitare, folosirea produselor chimice în locul celor mecanice, biologie ori biotehnice, este o măsură excepțională și trebuie să se facă doar în cazuri bine justificate.  Oslo, în NORVEGIA, este lider mondial în topurile cu cea mai mare suprafață de spațiu verde: 72%, ceea ce înseamnă aproximativ 280 mp de spațiu verde pe cap de locuitor. Basel, oraș din ELVEȚIA, a impus obligația acoperișului verde în cazul oricărui imobil nou sau renovat, care are acoperiș plat. Dar nu orice acoperiș verde, ci unul care să susțină biodiversitatea locală, folosind sol autohton și amestecuri de semințe din regiune.  Un alt exemplu de bune practici îl reprezintă AUSTRALIA, unde înainte de autorizarea unei tăieri de ramuri se poate cere un Tree Pruning Plan, care trebuie să descrie clar intervenția și să indice grafic tăieturile propuse. Sancțiunea este inclusiv închisoarea, când prejudiciul adus mediului printr-o execuție greșită este mare.  În ceea ce privește standardele de protecție a arborilor în timpul lucrărilor de construcții sau infrastructură, MAREA BRITANIE excelează prin rigoare. Standardul britanic impune, printre altele, calculul exact al unei zone de protecție a rădăcinilor, zonă în care sunt interzise excavarea clasică, parcarea utilajelor sau depozitarea materialelor. Tot în Marea Britanie, dar similar cu atâtea alte state în care protecția mediului este una reală, nu propagandă electorală, prejudiciul adus prin afectarea sau pierderea unui arbore se calculează prin metode matematice, vezi metoda CAVAT – Capital Asset Value for Amenity Trees. Un exemplu spectaculos îl reprezintă SINGAPORE, în prezent un stat cu o densitate mare a populației, dar cu aproape jumătate din suprafață acoperită de vegetație. Singapore apare deseori menționat ca lider mondial din punct de vedere al amenzilor drastice, sustenabilității și inovației ecologice, în condițiile în care în 1967 OMS îl clasifica drept zonă poluată, iar utilizarea excesivă a resurselor naturale a dus la pierderea pădurilor originare. În Singapore, dezvoltarea urbană actuală înseamnă dezvoltare durabilă, cu grijă pentru resurse și generațiile viitoare. Prin acoperișuri verzi și grădini verticale, imobilele noi din zonele urbane centrale trebuie să înlocuiască tot spațiul verde pierdut la sol, iar parcurile, falezele și alte zone de agrement capătă funcții suplimentare, precum captarea apelor pluviale ori producerea de energie curată. (vezi Supertree Grove) Deși nu are cea mai mare suprafață de spații verzi urbane (aproape 50% față de 70% în cazul orașului Oslo), Singapore este unul dintre puținele orașe care îndeplinesc regula 3-30-300 a expertului în silvicultură urbană Cecil Konijnendijk: fiecare casă, loc de muncă ori instituție de învățământ să aibă în proximitate 3 arbori, să fie într-un cartier cu 30% spațiu verde și la cel mult 300 de metri distanță de un parc.  Într-o lume în care se vorbește de decenii despre orașe burete, captarea apei pluviale, permeabilizarea suprafețelor, acoperișuri și fațade verzi, (ne)aleșii locali ne sufocă solul cu beton și rulouri de iarbă artificială, ciuntind și mutilând cei mai valoroși arbori, arborii maturi, inclusiv pentru ca firmele favorizate politic să poată planta anual puieți care se usucă în câteva luni. Și dacă ne amăgim cu gândul că nu putem schimba realitatea, dar că ne avem refugiul în propria locuință, vom permite ca orașele noastre să devină treptat întinderi nesfârșite de betoane, umbrite firav de arbuști decorativi și de arbori mutilați. Iar locuințele noastre vor fi insuficiente pentru a ne proteja. Pentru că ele sunt nu primul, ci ultimul nostru refugiu. 

Această problemă ne privește pe toți. În fiecare zi, oameni obișnuiți sunt răniți de comentarii pline de ură, amenințări și violență. Pentru unii, poate par doar cuvinte pe un ecran. Dar pentru cei care le primesc, aceste cuvinte devin frică, rușine, anxietate și sentimentul că sunt complet singuri. Sunt adolescenți care nu mai au curajul să posteze nimic.   Sunt femei care citesc amenințări cu moartea și se întreabă dacă cineva chiar le va face rău.   Sunt oameni care se simt atacați doar pentru cine sunt.   Sunt persoane care se izolează, care tac, care suferă în tăcere. Comentariile periculoase nu sunt „glume”. Nu sunt „exagerări”.   Sunt semnale. Sunt avertismente. Sunt începutul unor comportamente care pot deveni reale. De aceea este important să acționăm.   Pentru siguranța celor vulnerabili.   Pentru prevenirea agresiunilor.   Pentru un internet în care oamenii nu trebuie să se teamă să fie ei înșiși. Această petiție este importantă pentru că arată că nu suntem indiferenți.   Arată că ne pasă.   Arată că vrem o schimbare reală.   Arată că nu acceptăm ura ca normalitate. Fiecare semnătură este o voce care spune:   „Nu mai ignorăm amenințările.”   „Nu mai tolerăm violența verbală.”   „Vrem protecție, prevenție și respect.” Dacă ne unim, putem transforma această problemă într-o soluție.   Putem crea un internet mai sigur pentru toți.