• Sfârșitul democrației vine pe conducta de gaz.
    UPDATE: Propunerea legislativă privind măsurile necesare implementării proiectului de dezvoltare pe teritoriul României a Sistemului de Transport Gaze Naturale pe coridorul conductei de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 20 septembrie, în condițiile în care Senatul, ca primă cameră sesizată a respins documentul, iar societatea civilă a criticat în mod public prevederile acestuia. https://goo.gl/fKNlBo --- Această lege trebuie oprită! Este inacceptabil ca un investitor să beneficieze de derogări și exceptări de la legea care ar trebui să fie egală pentru toți. Aceste derogări pun în pericol drepturile și libertățile noastre. Traseul proiectului legislativ și prevederile sale sunt deosebit de grave și VORBESC DE LA SINE: ► În luna iunie Senatul l-a respins printr-un vot covârșitor. Drept urmare, lobby-ul Transgaz a forțat adoptarea legii prin Ordonanță de Urgență. Avizele nefavorabile venite de la ministere au făcut să cadă varianta OUG. Proiectul de lege a plecat însă avizat favorabil de la Guvern (cu mențiunea asumării amendamentelor propuse). ► Proiectul de lege încalcă regimului de exploatare a pădurilor și de scoatere temporară sau definitivă din circuitul agricol și/sau forestier a unor terenuri agricole sau păduri. ► Încălcarea drepturilor de proprietate și eludarea legislației exproprierilor. Inițiatorul de proiect (Transgaz în cazul de față) poate apela la Jandarmerie împotriva proprietarilor care s-ar opune abuzurilor prevăzute în prezentul proiect de act normativ. ► Încălcă regimului de protecție a ariilor naturale protejate. Proiectul BRUA (528 de km) trece prin 11 județe, 7 arii naturale protejate (25 de km) și taie în două un sit UNESCO - Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului. ATENȚIE! Proiectul urmează să intre în ”procedură de urgență”. În două săptămâni ar putea intra deja pe ordinea de zi la dezbaterea și votul în plen al Camerei Deputaților, cameră decizională. Haideți să spunem clar acestui Parlament ce nu a înțeles în 2013: nu acceptăm legi abuzive, forțate în numele unui pretins ”interes național”. Semnați și dați mai departe, avem la dispoziție doar 2 săptămâni pentru a opri această lege.
    1.113 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Comunitatea de-clic Picture
  • La Terenuri Mănăștur - vrem parc cât mai repede!
    Calitatea vieții în oraș are de suferit dacă investițiile principale sunt axate pe asfaltări și inițiative ce favorizează traficul auto personal. Suntem mai mulți oameni decât mașini, de aceea vrem un primar și un Consiliu Local care ascultă vocea cetățenilor. La Terenuri (între pădure – str. Mehedinți - grădini) este cel mai mare spațiu verde folosit în comun al Mănășturului. Este de neacceptat ca spațiul La Terenuri – Mănăștur să fie lăsat să se deterioreze așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Răspândirea mizeriei și degradarea zonei s-au petrecut în ciuda faptului că este utilizată de un număr foarte mare de locuitori care socializează zilnic într-unul din puținele spații pe teren plat ale cartierului care nu este încă ocupat de blocuri sau de alte construcții. Chiar dacă de mai bine de 4 ani inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur împreună cu mănășturenii au ecologizat zona, au construit piese de mobilier temporar și au creat locuri de întâlnire comunitară și culturală considerăm insuficiente aceste eforturi fără aportul și asumarea municipalității clujene.
    2.547 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur & Societatea Organizată Sustenabil - SOS Picture
  • Dorim inchiderea Copoului pentru traficul auto, duminica
    Doroesc sa initiez aceasta petitie deoarece Copoul trebuie sa fie o oaza de relaxare, de aer curat si liniste in aglomeratul oras Iasi 
    4 din 100 Semnături
    Inițiat de mircea craciun
  • Strada Paris, Tunari
    Desi strada a fost cedata de mai bine de 1 an catre primaria Tunari, atat ca proprietate cat si pentru administrare, din partea primarie nu au existat initiative privind asfaltarea, curatenia, sau prestarea altor servicii publice esentiale.
    71 din 100 Semnături
    Inițiat de Dan Belcic
  • Scutirea taxei de salubritate pentru persoanele încadrate în grad de handicap
    Cunoaștem foarte bine ca indemnizațiile lunare acordate de la buget pentru persoanele cu dizabilități sunt foarte mici și prin aceasta petiție cerem primăriei sa scutească de la plata aceasta taxa.
    27 din 100 Semnături
    Inițiat de Florin CONSTANDACHE
  • Reinstalarea Semaforului la Intersecția Bulevardului Republicii cu Strada George Coșbuc
    Practic, de când au scos semaforul, traficul e un haos total. Toți suntem blocați în trafic și ne cheltuim nervii în fiecare zi. Mă afectează personal pentru că pierd un timp prețios care ar putea fi folosit mai bine.
    7 din 100 Semnături
    Inițiat de Catalin Pricop
  • Copiii nostri au dreptul la securitate
    Pentru a creste copiii nostri sanatos -afara, la aer, la soare, socializand dar IN SIGURANTA
    231 din 300 Semnături
    Inițiat de Macarov Mihaela
  • Vrem sa nu mai fie oprita caldura dupa doar 3 nopti consecutive ce ajung la 10 grade Celsius
    Pentru ca nu sunt singura in aceasta situatie si pentru ca nu toti avem centrale electrice pe gaz, pentru a incalzi apartamentul in astfel de situatii.
    13 din 100 Semnături
    Inițiat de Gabriela-Madalina Neacsu
  • Crearea unui Centru pentru copiii cu diabet tip1 in Iasi
    Infiintarea acestui Centru de Diabet si Boli de Nutritie din Iasi si regiunea Moldovei, ar usura viata de zi cu zi a sute, daca nu mii de copii si automat parinti , care ar putea sa inteleaga mai bine aceasta afectiune si ar preveni complicatiile acesteia , prin tratament , automonitorizare, exercitiu fizic si nu in ultimul rând dieta.
    480 din 500 Semnături
    Inițiat de Condrea Alina