• Majorarea salariului minim la 500€ si acordarea de grupa! Dorim sa fim platiti la noi in tara!
    Pentru o reconstructie a tarii, stabilitate si un trai decent in tarisoara noastra!
    230 din 300 Semnături
    Inițiat de Fanica Mocan
  • Sfârșitul democrației vine pe conducta de gaz.
    UPDATE: Propunerea legislativă privind măsurile necesare implementării proiectului de dezvoltare pe teritoriul României a Sistemului de Transport Gaze Naturale pe coridorul conductei de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 20 septembrie, în condițiile în care Senatul, ca primă cameră sesizată a respins documentul, iar societatea civilă a criticat în mod public prevederile acestuia. https://goo.gl/fKNlBo --- Această lege trebuie oprită! Este inacceptabil ca un investitor să beneficieze de derogări și exceptări de la legea care ar trebui să fie egală pentru toți. Aceste derogări pun în pericol drepturile și libertățile noastre. Traseul proiectului legislativ și prevederile sale sunt deosebit de grave și VORBESC DE LA SINE: ► În luna iunie Senatul l-a respins printr-un vot covârșitor. Drept urmare, lobby-ul Transgaz a forțat adoptarea legii prin Ordonanță de Urgență. Avizele nefavorabile venite de la ministere au făcut să cadă varianta OUG. Proiectul de lege a plecat însă avizat favorabil de la Guvern (cu mențiunea asumării amendamentelor propuse). ► Proiectul de lege încalcă regimului de exploatare a pădurilor și de scoatere temporară sau definitivă din circuitul agricol și/sau forestier a unor terenuri agricole sau păduri. ► Încălcarea drepturilor de proprietate și eludarea legislației exproprierilor. Inițiatorul de proiect (Transgaz în cazul de față) poate apela la Jandarmerie împotriva proprietarilor care s-ar opune abuzurilor prevăzute în prezentul proiect de act normativ. ► Încălcă regimului de protecție a ariilor naturale protejate. Proiectul BRUA (528 de km) trece prin 11 județe, 7 arii naturale protejate (25 de km) și taie în două un sit UNESCO - Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului. ATENȚIE! Proiectul urmează să intre în ”procedură de urgență”. În două săptămâni ar putea intra deja pe ordinea de zi la dezbaterea și votul în plen al Camerei Deputaților, cameră decizională. Haideți să spunem clar acestui Parlament ce nu a înțeles în 2013: nu acceptăm legi abuzive, forțate în numele unui pretins ”interes național”. Semnați și dați mai departe, avem la dispoziție doar 2 săptămâni pentru a opri această lege.
    1.113 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Comunitatea de-clic Picture
  • Victor Ciorbea, ești concediat!
    De când ocupă funcția de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea s-a remarcat doar prin blatul evident pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului. Când au fost oameni călcați în picioare la Pungești, nu a avut nicio apăsare. Când mii de persoane cu dizabilități ar fi avut nevoie de implicarea sa, le-a întors spatele. Când “scriitorii” din pușcării sau președinți de partid certați cu legea i-au cerut sprijinul, nu a ezitat să îl ofere. Aș putea continua lista nemulțumirilor până maine, dar chiar și atât e suficient pentru a îi cere demisia.
    159.643 din 200.000 Semnături
    Inițiat de Tudor Brădățan Picture
  • Cerem protejarea Dr. Elena Voicu
    Încercați să vă puneți în locul Dr. Voicu. E noaptea TRAGEDIEI de la COLECTIV. Îți sosesc în secția A.T.I. oameni arși, în stare deosebit de gravă. DULAPUL CU MEDICAMENTEle de care au absolută nevoie ca să supraviețuiască e ÎNCHIS și CHEIA NU-I DE GĂSIT ... ȘEFA DE SECȚIE, momentan suspendată, a fost înregistrată, relativ recent, când spunea că „Din păcate, nu ajunge pentru toată lumea. Trebuie să facem o oareşce diferenţiere (...) Eu am propus O CHESTIE care mi s-a părut DE BUN-SIMȚ: HAIDEȚI SĂ DĂM TOTUȘI LA ĂIA TINERI ȘI LA ĂIA CU ȘANSE!”. Înregistrarea o puteți asculta aici (articol din luna iunie): http://www.tolo.ro/?s=inregistrare+pantelimon Medicina nu este o știință exactă. Să te ERIJEZI ÎNTR-UN MIC DUMNEZEU și să împarți cu nonșalanță viața și moartea ...? Ne lăsăm nepăsători sănătatea, viața chiar, a noastră, a copiilor, parinților și iubiților noștri la cheremul unor astfel de oameni? Toate acestea în condițiile în care există un Programul Naţional Pentru Terapie Intensivă foarte scump, plătit din banii noștri, ai contribuabililor, făcut în scopul tratării optime a fiecărui pacient aflat în stare critică, indiferent de vârstă, condiție socială și situație medicală, care program funcționează bine. După dezvăluirile făcute, Elena Voicu a fost convocată într-o comisie de disciplină și este împiedicată să își facă meseria. Într-o declarație dată Mediafax, aceasta explică: „Deşi este suspendată (fosta șefă de secție), strânge semnături împotriva mea de la diverşi colegi, îi îndeamnă să fie împotriva mea şi încearcă să facă o situaţie tensionată pe secţia de terapie”. Medicul este susţinut de Camelia Roiu, medicul de la Spitalul de Arși, care a înregistrat imaginile cu pacientul pe rănile căruia erau larve, ulterior fiind deschisă şi o anchetă. Aceasta a scris recent pe pagina sa de Facebook: "Elena Voicu de la Spitalul Pantelimon este hărţuită, intimidată, împiedicată să-şi facă meseria. Acelaşi lucru s-ar fi întâmplat cu mine dacă acum eram în spital şi nu în concediu. Daca ne vor elimina pe cei care spunem adevărul şi ne pasă, nu vom mai avea nici o şansă la vindecare. Domnule ministru, treziti-vă, Sper că ştiţi că vi se pregăteşte debarcarea, exact de către cei pe care nu aţi vrut să-i deranjaţi!!!". Nu putem sta nepăsători la ceea ce se întâmplă. Nu ezitați să SEMNAȚI și să DISTRIBUIȚI PETIȚIA! Înregistrarea video a unui interviu cu Dr. Voicu este disponibilă la linkul: http://goo.gl/GTMGqu, iar un articol despre evenimentul de susținere din Cluj, din data de 25 august, aici: http://www.romaniacurata.ro/asa-se-schimba-o-tara-note-foto-video-de-la-cursul-de-solidaritate-universitatea-din-piata-pentru-camelia-roiu-si-elena-voicu/
    1.773 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Loredana Peca
  • CEREM reformarea sistemului de donare de sânge
    ■ în România foarte puțini oameni donează cu regularitate. Asta se întâmplă pentru că nu există programe de fidelizare a donatorilor, de la măsuri simple - de a îi anunța când pot dona din nou, până la programe mai ample prin care aceștia să fie înștiințați în momentul în care sângele lor a fost folosit, în ce scop, câte vieți a salvat. O măsură similară se aplică cu succes în Suedia. ■ Personalul care lucrează în centrele de donare este numeric mult sub necesitățile unui astfel de centru. Oameni puțini, plătiți prost, cărora nu li se plătesc ore/zile suplimentare. Atunci când se reușește mobilizarea unui număr mare de donatori aceste centre sunt luate cu asalt, oamenii stau mult la coadă și, din păcate, puțini mai vor să revină după o astfel de experiență. ■ Câteva dintre încercările de mobilizare a donatorilor merită replicate, însă fără consolidarea centrelor de donare acest lucru nu se va putea face. De exemplu, caravanele mobile au atras mulți donatori și ar putea deveni o practică, anunțată și comunicată consistent, dar și susținută prin personal pregătit și adecvat remunerat. Doar în timpul necesar parcurgerii acestui text, în România a fost nevoie de sânge pentru salvarea a cel puțin 3 pacienți. DOAR DOI DINTRE EI L-AU PRIMIT. Trebuie să determinăm Ministerul Sănătății să ia atitudine și să facă, în ceasul al 12-lea, ceea ce trebuia făcut de zeci de ani!
    3.026 din 4.000 Semnături
    Inițiat de Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge Picture
  • Boicot la produsele SCHWEIGHOFER!
    Controversata firmă de prelucrare a lemnului, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER este cunoscută pentru achiziționarea și procesarea de lemn tăiat ilegal sau furat. Aceasta își desface produse precum panouri din lemn de molid, brichete, peleți în lanțurile de magazine de bricolaj din România. Atâta timp cât există probe că lemnul livrat magazinelor NU provine din surse legale și sustenabile, conform standardelor FSC CoC (Forest Stewardship Council - Chain of Custody), magazinele de bricolaj trebuie să renunțe la comercializarea produselor SCHWEIGHOFER. Altfel, își pierd credibilitatea și riscă sa devina ele însele obiectul unor cercetari penale. Lanțul de supermarketuri SPAR din Austria a renunțat din iunie la produsele SCHWEIGHOFER. Comercianții români pot contribui și ei la responsabilizarea producătorilor și la salvarea pădurilor României.
    27.560 din 30.000 Semnături
    Inițiat de Hans Hedrich
  • Programe de Interes National (PIN) pentru sterilizarea animalelor cu și fără stăpân
    - Cu toții ne dorim să nu mai vedem câini pe străzi, ne dorim orașe curate și sigure, - Diferența este că iubitorii de animale doresc ca gestionarea situației acestora să fie făcută civilizat, eficient și vizionar pentru ca într-un timp relativ scurt să fie rezolvată problema abandonului, violenței și abuzului asupra animalelor. - Eutanasierea nu este o soluție eficientă deoarece nu stopează înmulțirea necontrolată și abandonul animalelor. - Sterilizarea continuă, organizată sistematic la nivelul autorităților publice locale, cu implicarea ONG-urilor, cabinetelor veterinare etc, este importantă deoarece este singura soluție care poate conduce, în câțiva ani, la stoparea înmulțirii necontrolate atât la câinii cu sau fără stăpân cât și la pisici care, mai nou, se înmulțesc necontrolat. - acest gen de program este important și pentru educarea populației în spiritul respectării vieții și protejării mediului, conducând în acest fel, la limitarea abuzurilor asupra animalelor, a abandonului etc - un astfel de program este, de asemenea, important pentru că, doar în câțiva ani, cheltuielile de la bugetul de stat, legate de întreținerea adăposturilor publice, vor scădea prin limitarea numărului de animale fără stăpân, datorită sterilizării și promovării adopției. *** EN - We all want to stop seeing dogs on the streets, we want clean and safe cities, - The difference is that animal lovers want their situation to be managed in a civilized, efficient and visionary way so that in a relatively short time the issue of abandonment, violence, and abuse of animals can be solved. Euthanasia is not an effective solution because it does not stop the uncontrolled breeding and abandonment of animals. - Continuous sterilization, organized systematically at the level of local public authorities, involving NGOs, veterinary practices, etc., is important because it is the only solution that can lead, within a few years, to stopping uncontrolled breeding in dogs with or without a master and cats that, more recently, multiply uncontrollably. - this type of program is also important for educating the population in the spirit of respecting life and protecting the environment, thus leading to the limitation of animal abuse, abandonment, etc. - such a program is also important because, in only a few years, state budget spending related to the maintenance of public shelters will decrease by limiting the number of stray animals due to sterilization and promotion of adoption.
    10.751 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Asociația Casa lui Patrocle și Asociatia Multicare Suceava Picture
  • Salvați râul Bistra din situl ”Coridorul Rusca Montană-Țarcu-Retezat”
    Deși prea multe râuri de munte au fost sacrificate în ultimii ani pe altarul unei infime și ipotetice producții de energie regenerabilă, un nou proiect ilegal este demarat acum pe râul Bistra, în nord-estul Munților Țarcu, proiect ce va duce la afectarea gravă a integrității sitului Natura 2000 Coridorul Rusca Montana-Țarcu-Retezat și afectarea semnificativă a vidrei, specie de interes comunitar pentru care a fost desemnat situl. Râul Bistra este unul dintre extrem de puținele râuri de mărime medie care încă nu are debitul diminuat de captări pentru amenajări hidroenergetice sau continuitatea cursului afectată de baraje, pe întreg parcursul de la izvor până la vărsarea în emisar (dar este din păcate amenințat și de Hidroelectrica). Acest râu de munte are o valoare ecologică și peisagistică de neprețuit, face parte din domeniul public, ar trebui ca noi toți (localnici, turiști, naturaliști) să ne putem bucura de el, nu să fie sacrificat pentru interese strict private (obținerea de certificate ”verzi” de către o firmă privată, pe care suntem obligați noi toți să le plătim, contrar voinței noastre și contrar interesului public). De remarcat că de câteva luni, conform literei m) de la art. 3 din Legea privind securitatea națională, orice acțiuni sau inacțiuni care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea fondurilor forestier, cinegetic şi piscicol și a apelor constituie amenințări la adresa securității naționale. Dar nu avem încă semnale că autoritățile ar fi dispuse să asimileze această nouă reglementare legală. Dacă s-ar respecta principiul precauției din OUG 195/2005 privind protecția mediului sau dacă s-ar ține cont de impactul cumulativ al amenajărilor hidroenergetice existente, care ne-au devastat într-o proporție covârșitoare rețeaua hidrografică, s-ar sista orice noi amenajări hidroenergetice. Proiectul ”Amenajare hidroenergetică AHE Bistra şi racordare la Sistemul Energetic Naţional” a fost autorizat de APM Caraș-Severin prin Decizia etapei de încadrare nr. 54/22.09.2010 (fără evaluare de mediu și fără evaluare adecvată), revizuită la data de 22.08.2011. De remarcat că această decizie a fost emisă la doar o lună înainte de emiterea Ordinului 2387/2011, când angajații APM este greu de crezut că nu știau că situl va fi declarat și că propunerea acestui sit fusese deja trimisă din ianuarie la Comisia Europeana. Conform Ordinului 135/2010, este obligatorie revizuirea deciziei de încadrare când apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii și când prevederile unor noi reglementări legale o impun. Prin urmare, APM Caraș-Severin omite de 5 ani să revizuiască decizia de încadrare, deși este obligatoriu, pentru că proiectul se suprapune cu suprafața sitului Natura 2000 Coridorul Rusca Montana-Țarcu-Retezat. Mai mult, ea a fost transferată în mai 2015 si nici atunci APM-ul nu a realizat că proiectul se suprapune cu situl Natura 2000 si decizia trebuie revizuită! Și la punctul 44 din Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-399/14 se enunță că proiectele aflate într-o astfel de situație trebuie supuse evaluării adecvate. Comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin a declarat în 25 mai că s-a început organizarea de șantier dar Garda de Mediu a stopat activitatea pentru că a expirat avizul de gospodărire a apelor.
    7.726 din 8.000 Semnături
    Inițiat de Calin Dejeu
  • Introducerea unui SISTEM-DEPOZIT pentru PET-uri & doze de aluminiu
    România produce anual 8 milioane tone deşeuri. Peste 90% dintre deşeurile produse NU sunt reciclate şi ajung direct în gropi de gunoi, ape curgătoare și alte zone din natură puțin vizibile cetățeanului. Mai multe asociații și ONG-uri europene au constituit Coaliția Pro Sistem-Depozit, cu scopul de a așeza obiectivul prezent pe agendele politice naționale și europene. Avem nevoie de o voce puternică pentru a implementa acest sistem. Astfel facem apel la alte ONG-uri, asociații, organizații și cetățeni eco-conștienți să ni se alăture și împreună să realizam scopul principal al acestei petiții- colectarea a 1.000.000 de semnături. Această petiție este o inițiativă civică a LET'S DO IT ! Belgia și Coalitia Pro Sistem-Depozit, cărora li s-au alăturat Mai Puține Plasticuri și ALTERNATIVE.
    1.721 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Ioana Tanase
  • Locul ursoaicei Anca e într-un sanctuar, nu la Zoo!
    Ursoaica Anca are peste 20 de ani. Toată viața și-a trăit-o în captivitate fiind mai puțin norocoasă ca sora ei, Irina, care a fost mutată din grădina zoologică din Piatra Neamț într-un sanctuar. În schimb, Anca în fiecare zi a vieții ei stă închisă la Zoo Cozla. E stresată, apatică și fără chef de viață. Spațiul în care stă e din gratii ruginite și ciment măcinat, iar apa ei este extrem de murdară. Arareori are acces la dealul înverzit de lângă cușcă, mai ales că fiind atracția principală a grădinii zoologice, administratorii vor să fie foarte vizibilă vizitatorilor. Turiștii îi aruncă dulciuri și alte alimente care în mod natural nu au ce căuta în dieta sa. Strigatul, chematul, zgomotele provocate de mașinăriile din parc, flash-urile telefoanelor sunt alte surse de stres pentru ursoaică, alături de ținerea ei în captivitate. Este injust ca un animal să-și trăiască viața în cușcă, privat de libertate în numele distracției și să fie transfomat în obiectul curiozității noastre. Rolul educativ este inexistent în acest caz, copiii învățând doar că locul animalelor sălbatice e în cuști mici și inadecvate - în comparație cu nevoile biologice reale, departe de pădurile lor. Și astfel, rapid, copiii se obișnuiesc că animalele sunt pentru distracția noastră egoistă, că putem să le folosim după bunul plac, că noi putem decide când și cum trăiesc și că e acceptabil să fim cruzi.
    19.470 din 20.000 Semnături
    Inițiat de Theya Golea
  • La Terenuri Mănăștur - vrem parc cât mai repede!
    Calitatea vieții în oraș are de suferit dacă investițiile principale sunt axate pe asfaltări și inițiative ce favorizează traficul auto personal. Suntem mai mulți oameni decât mașini, de aceea vrem un primar și un Consiliu Local care ascultă vocea cetățenilor. La Terenuri (între pădure – str. Mehedinți - grădini) este cel mai mare spațiu verde folosit în comun al Mănășturului. Este de neacceptat ca spațiul La Terenuri – Mănăștur să fie lăsat să se deterioreze așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Răspândirea mizeriei și degradarea zonei s-au petrecut în ciuda faptului că este utilizată de un număr foarte mare de locuitori care socializează zilnic într-unul din puținele spații pe teren plat ale cartierului care nu este încă ocupat de blocuri sau de alte construcții. Chiar dacă de mai bine de 4 ani inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur împreună cu mănășturenii au ecologizat zona, au construit piese de mobilier temporar și au creat locuri de întâlnire comunitară și culturală considerăm insuficiente aceste eforturi fără aportul și asumarea municipalității clujene.
    2.547 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur & Societatea Organizată Sustenabil - SOS Picture
  • Dorim inchiderea Copoului pentru traficul auto, duminica
    Doroesc sa initiez aceasta petitie deoarece Copoul trebuie sa fie o oaza de relaxare, de aer curat si liniste in aglomeratul oras Iasi 
    4 din 100 Semnături
    Inițiat de mircea craciun