Prin urmare, vă propun modificarea reglementărilor în vigoare astfel încât să se permită cumularea bursei de excelență sportivă/artistică cu bursa de merit, atunci când elevul îndeplinește criteriile pentru ambele. O astfel de schimbare ar încuraja o educație completă, în care elevii sunt stimulați să atingă excelența în toate direcțiile în care au talent și voință. Această reformă ar reprezenta un pas esențial spre o educație incluzivă și echitabilă, care valorizează atât inteligența academică, cât și pe cea fizică, artistică sau emoțională. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și sper că acest punct de vedere va fi luat în considerare în viitoarele revizuiri ale politicilor educaționale. 

1. Impact social negativ – jocurile de noroc afectează grav familiile, ducând la destrămare, violență domestică și îndatorare cronică. 2. Dependența de jocuri – este recunoscută ca boală psihică, iar accesul facil la săli și platforme online sporește numărul victimelor. 3. Afectarea minorilor și tinerilor – prin expunerea constantă la reclame și accesul ușor la platforme online, adolescenții sunt tot mai vulnerabili. 4. Corupție și spălare de bani – sectorul jocurilor de noroc este perceput ca o zonă gri, cu risc ridicat de activități ilegale. 5. Sărăcirea populației – banii cheltuiți pe jocuri nu se mai duc în economie productivă (educație, sănătate, consum local). 6. Pierderea forței de muncă – mulți oameni ajung să lipsească de la muncă sau să nu mai poată lucra din cauza dependenței. 7. Costuri sociale uriașe – statul cheltuiește sume semnificative pentru tratamente, asistență socială și intervenții legate de dependență. 8. Legalizarea distrugerii personale – statul permite și reglementează o activitate care provoacă suferință și ruină. 9. Conflict de interese – statul încasează taxe dintr-o industrie distructivă, ceea ce creează o dependență instituțională periculoasă. 10. Injustiție socială – jocurile de noroc afectează în special populația vulnerabilă, cu venituri mici și educație redusă. 11. Distrugerea familiilor – părinți care își pierd locuințele sau care nu mai pot întreține copiii din cauza pierderilor. 12. Creșterea criminalității – furturi, tâlhării și chiar sinucideri legate de datorii acumulate la jocuri. 13. Normalizarea viciului – păcănelele sunt prezente lângă școli, biserici, primării – devin un element „normal” al vieții cotidiene. 14. Lipsa accesului la tratament – foarte puține centre oferă sprijin real pentru tratarea dependenței de jocuri. 15. Acces nelimitat pe internet – chiar și minorii pot juca online folosind identitatea părinților. 16. Publicitate agresivă și înșelătoare – reclamele la pariuri promit "câștiguri rapide" și "viață ușoară", inducând în eroare tinerii. 17. Gamificarea păcănelelor – designul colorat și sunetele sunt concepute special pentru a păcăli creierul și a induce dependență.

Costul unei astfel de reparații este minor în comparație cu beneficiul pe care l-ar aduce: un spațiu revitalizat, unde bucureștenii să se poată retrage în zilele toride de vară, așa cum își doresc într-o capitală europeană modernă. Această nepăsare nu este doar o problemă tehnică, ci un simbol al indiferenței autorităților față de bunăstarea locuitorilor. Într-o zi cu peste 30 de grade Celsius, un cuplu de turiști din Israel, aflat în vizită, m-a întrebat cu o urmă de confuzie: „Aceasta este Grădina Japoneză?”. Răspunsul meu, „Din păcate, da”, a fost urmat de un zâmbet amar al celor doi, care au adăugat: „Ce e de văzut aici?”. Bucureștiul merită mai mult. Locuitorii săi merită o oază de liniște unde să își regăsească echilibrul, iar copiii merită să crească într-un oraș care le oferă bucurii simple. Grădina Japoneză poate redeveni un simbol al frumuseții și al grijii, dar doar dacă autoritățile vor alege să acționeze. Să le fie rușine pentru nepăsare și să pună mâna să schimbe lucrurile – nu pentru turiști, ci pentru noi, cei care trăim aici zi de zi.

  Această problemă afectează mii de copii și părinți singuri care se confruntă zilnic cu neimplicarea, abuzul emoțional și dificultățile materiale cauzate de părinții nerezidenți. Lipsa unor legi clare și aplicabile în acest domeniu perpetuează injustiția, afectând dezvoltarea sănătoasă a copiilor și bunăstarea familiei monoparentale.  Schimbarea este urgentă, pentru că fiecare copil merită să crească într-un mediu sigur, stabil și sprijinit de ambii părinți, iar părinții care își asumă responsabilitățile trebuie protejați de abuzuri și lipsa de cooperare. Prin semnarea și susținerea acestei campanii, contribuim la construirea unui sistem just, care să apere drepturile celor mai vulnerabili și să prevină efectele negative pe termen lung asupra copiilor și societății.  Alăturându-te acestei cauze, devii parte dintr-o mișcare care cere responsabilitate și respect pentru familiile monoparentale, pentru binele copiilor noștri și pentru un viitor echitabil și sănătos. 

Reprezentanții Primăriei Mândra trebuie să respecte şi să sprijine comunitatea din Şona, cu adaptarea nivelului taxelor în raport cu starea reală de dezvoltare a satului şi veniturile localnicilor. Şonerii cer rămânerea satului în zona fiscală categoria D. 

Pentru că plătim taxe din ce în ce mai mari, în timp ce Biserica nu plătește nimic. Pentru că școlile cad, dar catedralele au acoperișuri de aur. Pentru că nu e normal să ni se bage mâna în buzunar cu scuze „divine”, în timp ce noi muncim pe brânci, iar ei merg cu SUV-ul sfințit. E timpul să cerem echitate fiscală! Religia e o alegere personală – să și-o plătească fiecare. Semnează dacă vrei ca banii tăi să meargă la spitale, nu la clopote aurite. 

Imaginează-ți, pentru câteva secunde, cum ar arăta orașul tău dacă parcările subterane ar fi o regulă, nu o excepție, cel puțin în cazul construcțiilor noi. Nu vorbim despre un moft, ci despre o soluție normală pentru orașe civilizate. Semnează petiția și ajută-ne să transformăm normalul în realitate.

Un popor educat este un popor mai greu de manipulat.

 Trebuie oprită propaganda agresivă pro-legionară și anti-UE, având în vedere că astfel de manifestații au devenit extrem de prezente în spațiile publice,  în ultimii ani.  Nu ar trebui permisă normalizarea adorației și comemorării unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanității, cum de altfel nu este normal sloganul "Rasist, homophob, xenofob nu este o jignire, ci un compliment" cum declara chiar Abel Dimitriev pe canalul sau de YouTube. 

Este o inițiativă pornită de societatea civilă, nu are legătură cu vreun partid politic sau cu autoritățile publice. Este un gest de respect și justiție pentru istoria noastră. „Putem negocia tactici și strategii dar NU negociem principii” Corneliu Coposu

Pentru că ceea ce se întâmplă în Râmnicu Vâlcea este un precedent periculos. Această hotărâre locală nu doar că încalcă legea națională, dar transmite și un mesaj profund greșit: că bunătatea trebuie pedepsită, iar compasiunea față de animale e o crimă. În realitate, hrănirea animalelor fără stăpân este un act de empatie și responsabilitate socială. Dacă acceptăm astfel de măsuri, riscăm să devenim o societate mai rece, mai violentă și mai nepăsătoare. Vrem ca animalele abandonate să fie tratate cu respect și ca cei care le ajută să fie sprijiniți, nu intimidați. Această petiție este despre dreptate, umanitate și respect față de lege. Semnează dacă și tu crezi că protejarea animalelor și a celor care le ajută trebuie să fie o prioritate!

Imaginează-ți că e seara, mergi la o plimbare prin cartier și prin parc cu copilul sau câinele, și treci pe lângă un bol de hrană pentru pisici. Arată normal. Dar înăuntru e otravă. Cineva a pus-o intenționat. Nu știi când sau cine, dar știi că e acolo. Pisicile mănâncă și mor în chinuri. Copiii pot atinge accidental substanțele. Câinii pot mirosi, linge și păți la fel. Ăsta nu mai e un cartier liniștit – e un loc în care moartea e ascunsă în lucruri care ar trebui să hrănească, nu să omoare. Ne pasă pentru că animalele astea nu au voce. Pentru că în apropiere e un parc, un spital de copii, blocuri în care trăim noi toți. Pentru că nu vreau să trăiesc într-un oraș în care cruzimea e mai tolerată decât compasiunea. Și pentru că atunci când închidem ochii la răutate, ea prinde curaj. Nu vorbim doar despre cruzime fata de animale. Vorbim despre un pericol real pentru toti – si in special pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Asta nu e doar despre pisici. E despre ce fel de oameni suntem si ce fel de cartier vrem sa cream pentru copiii nostri.