Această petiție nu este despre un nume sau o funcție. Este despre dreptul fiecărui pacient din România de a fi tratat cu respect, empatie și profesionalism. Este despre spitale care să nu mai fie surse de suferință, despre acces la tratamente salvatoare, despre un sistem medical care să funcționeze în slujba oamenilor,  nu a intereselor de partid sau a rețelelor de influență.  Ministrul Alexandru Rafila a avut ani la dispoziție să demonstreze că poate schimba ceva. În schimb, a ales tăcerea în fața urgențelor, lipsa de dialog cu pacienții și a girat pasiv degradarea unui sistem aflat deja în colaps. A dovedit că nu vrea și nu poate să reformeze.  Este important să ne unim vocile acum, când se formează un nou guvern. Dacă tăcem, riscăm să continuăm pe același drum al nepăsării.

De ce este important? “Pentru că în timp ce bunicii noștri, parintii, numără banii de la o pensie la alta, de la un salariu la altul, partidele politice își permit campanii, sedii luxoase și „consultanți” plătiți regește — din banii noștri. Mamele stau ore întregi cu copiii în spitale subfinanțate. Profesorii pleacă din sistem. Drumurile sunt gropi peste tot. Dar pentru partide, sunt sute de milioane de lei în fiecare an. Nu e corect. Nu e normal. Nu mai putem accepta această bătaie de joc. Partidele trebuie să trăiască din ceea ce oferă: dacă oamenii cred în ele, să le susțină din donații și cotizații. Nu din taxele noastre, nu din banii unui popor care muncește din greu și trăiește greu. Semnează dacă și tu simți că ajunge! Dacă vrei o țară în care banii se duc unde e durere și nevoie — nu unde e deja lux și aroganță.”

Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm demisia imediată a domnului Cosmin Dorobanțu, președintele Administrației Naționale a Penitenciarelor, în urma unui incident grav petrecut în Penitenciarul Jilava.    Conform informațiilor apărute în spațiul public și relatărilor martorilor, un deținut de etnie romă a decedat în penitenciar, după ce a cerut ajutor medical sau umanitar și a fost ignorat complet. Mai grav, se afirmă că lipsa de reacție a fost determinată de discriminarea etnică, iar în loc de empatie sau anchetă, domnul Dorobanțu ar fi oferit un discurs public batjocoritor, catalogând victima drept „interlop” și declarând că „nu-l interesează”. 

Considerăm că atacurile și crimele împotriva civililor din orice colț al acestei planete trebuiesc condamnate public și trebuiesc găsite soluții pentru ca civilii să nu mai cadă victime.  Așa cum întreaga Românie a reacționat vehement împotriva invaziei Rusiei din Ucraina, unde zilnic sunt uciși civili, trebuie ca autoritățile române să reacționeze și în cazul crimelor de război făcute de armata Israelului în Fâșia Gaza. Franța, Marea Britanie și Canada au emis recent un comunicat, cerând Israelului să oprească uciderea civililor și să permită intrarea ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza. Și Germania a făcut-o, acum nu multă vreme.  Trebuie  și noi să condamnăm public genocidul, indiferent ce tabere sunt implicate într-un conflict internațional. De asemenea, trebuie să presăm public pentru ca statul Israel să permită convoaielor cu ajutoare internaționale să între în zona conflictului. Mii de civili sunt în pericol de înfometare, lucru semnalat de foarte multe ori de organizații precum ONU și UNICEF.  Las aici și ultimul articol publicat de ONU pe pagina lor, pe aceasta temă: https://news.un.org/en/story/2025/06/1164171?_gl=1*1okrmqs*_ga*MzY1MDY1Njg0LjE3NDk0NzQ5Mzg.*_ga_TK9BQL5X7Z*czE3NDk1NjE4NTYkbzIkZzEkdDE3NDk1NjE4NjgkajQ4JGwwJGgw

Este in joc viitorul tuturor!

Făgetul nu este doar o pădure. Este aerul pe care îl respiri. Este umbra care te răcorește în verile toride. Este locul în care îți plimbi copilul, alergi, respiri, te reconectezi cu natura și cu tine. Astăzi, în liniște și fără să fim întrebați, copaci sănătoși sunt tăiați din inima ariei protejate, iar traseele forestiere sunt transformate în drumuri care par pregătite să devină acces pentru construcții și trafic auto. Totul, în tăcere. Fără consultare publică. Fără evaluare de mediu. Fără respect pentru lege. Fără respect pentru noi. Dacă nu oprim acum acest abuz, mâine ne vom trezi cu betoane în locul pădurii. Cu garduri în locul potecilor. Cu cartiere în locul habitatelor naturale. Și atunci va fi prea târziu. Semnează această petiție pentru că: • vrei ca pădurea să rămână pădure; • vrei aer curat pentru tine, pentru copii, pentru viitor; • crezi într-un oraș care își protejează natura, nu o sacrifică pentru interese imobiliare; • vocea ta e mai puternică decât tăcerea celor care lasă Făgetul să moară. Făgetul e al nostru, al tuturor. Semnează și spune cu voce tare: Stop tăierilor din zona protejată! Acum e momentul. Mâine ar putea fi prea târziu. Cluj, nu-ți lăsa Făgetul să moară!

Viața copiilor contează!  Am inițiat o petiție prin care cerem ca spitalele din România să respecte legea și pacientul:  • Dosarul electronic să funcționeze; • Dosarele medicale să poată fi accesate ușor; • Să existe responsabilitate reală în cazurile în care nu se intervine medical; • Să se sancționeze spitalele care nu respectă drepturile pacienților minori; • Să existe respect și comunicare decentă față de copii și părinți. 📣 Hai să nu mai fim tăcuți. Semnează și distribuie Sănătatea nu e un privilegiu. E un drept. Iar copiii noștri nu trebuie să sufere din cauza unui sistem care nu funcționează.  Numele meu este Oana. În mai 2025, fiica mea de 13 ani a fost internată și operată la Spitalul de Pediatrie „Petrolul” din Ploiești, într-un caz aparent simplu de apendicită. Din cauza întârzierii operației, a făcut peritonită generalizata (apendicita acuta gangrenoasa cu reactie peritoneală fibrino-leucocitara). La externare nu am primit niciun act oficial. Acasă copilul s-a simțit foarte rău din cauza complicațiilor postoperatorii, am ajuns de urgență la un spital din București. Medicul a fost nevoit să trateze copilul fără nicio informație despre tratamentul anterior, analize, evoluție sau complicatii postoperator. Dosarul Electronic al Pacientului (DEP), deși implementat și finanțat cu milioane de euro prin PNRR nu poate fi accesat. Nicio analiză, nicio fișă, nicio externare.    Am cerut dosarul medical de la Spitalul din Ploiești prin e-mail, prin telefon, personal, mergând fizic la spital. Nu am primit nimic. Mi s-a spus că personalul este în concediu. Registratura era închisă. Dosarul electronic – inexistent. Am trimis cerere, reclamație, somație. Tăcere.  Medicii au fost puși în situația de a „ghici” ce s-a întâmplat.    Sănătatea copiilor nu trebuie să depindă de noroc, de cine e de gardă, dacă e vineri la ora 14 sau daca doamna de la registratura e in concediu. Este dreptul nostru să fim informați, respectați și îngrijiți corect.  📎 Semnează și tu această petiție!  Poate mâine vei avea și tu nevoie de un dosar medical. Și sistemul îți va spune:  „E închis. Reveniți marți.”   

Când rezidenții sunt tratați ca forță de muncă ieftină, nu ca viitori specialiști, noi toți pierdem: pacienții primesc îngrijiri întârziate, medicii seniori sunt copleșiți, iar societatea plătește prețul dublu - în bani și în vieți. Imaginează-ți scena: e ora 3 dimineața, iar Maria, rezidentă în anul II, este la a 26-a oră de gardă. Răsfoiește fișe medicale cu genele grele de somn, temându-se să nu greșească o doză de insulină. În salonul alăturat, un pacient așteaptă confirmarea unui antibiotic care nu poate fi eliberat fără semnătura medicului primar, plecat la altă urgență. Minutele trec, iar tratamentul întârzie. Situații ca aceasta se petrec zilnic în spitalele noastre.  Datele vorbesc clar:  • După 12 ore de lucru continuu, riscul de eroare medicală crește cu 38 %; după 24 de ore, se dublează. • În ultimii zece ani, peste 10 000 de medici români au plecat în străinătate, majoritatea invocând epuizarea și lipsa de formare reală. Educația fiecărui medic costă bugetul public în jur de 100 000 € – bani pierduți odată cu exodul. • NHS-ul britanic, după introducerea limitei de 13 ore/tură și a sistemului „Guardian of Safe Working Hours”, a raportat o scădere cu 32 % a incidentelor grave legate de oboseală în primii trei ani. Dar dincolo de cifre e povestea fiecărui pacient și a fiecărui medic.   

Într-o Europă a diversității, a respectului și a incluziunii, România nu poate accepta ca ura față de minorități — fie ele sexuale, etnice, religioase — să fie normalizată, nici direct, nici prin tăcerea complice a statului. Semnează această petiție pentru a cere acțiune fermă, legală și democratică din partea instituțiilor românești. 

Motive de siguranta rutiera

Simțim cu toții ca nu mai putem rămâne tăcuți în fața abuzului. Sunt momente în viață când suntem puși în fața unei alegeri: între ceea ce e comod și ceea ce e corect.   În Gaza, aproape jumatate dintre copiii rămași în viață au gânduri suicidale. Nu din extremism, ci din durere mult prea mare. Sunt oameni care trăiesc fiecare zi între ruine, între frică și întuneric.  Iar noi vedem. Știm. Nu mai putem spune că n-am știut.  Acesta e un abuz — clar, brutal, sistematic.  Un abuz de putere. De control. De tăcere. Chiar acum, pe mare, vasul Madleen înaintează spre Gaza. La bord sunt oameni — femei și bărbați — care nu s-au mulțumit cu mila de la distanță. Au încărcat ajutoare, și-au asumat riscuri, și au plecat cu un singur scop: să ajungă acolo unde e cel mai greu. Să arate că nu toți aleg să tacă. Să arate ca vocea societății civile e importantă și ca instituțiile trebuie să înceapă să o asculte! Nu știm dacă vor fi lăsați să treacă. Dar știm că nu sunt singuri.  Pentru că oriunde există abuz, există și oameni care aleg să-l înfrunte.  Noi nu suntem pe vas. Dar suntem aici. Și chiar și aici, fiecare dintre noi are o voce și o alegere de făcut.   Această petiție nu e o formalitate. E o ruptură în zidul indiferenței și la propriu și la figurat. E o ruptură în punctul de trecere de la Rafah în Gaza pentru a aduce ajutoare umanitare. E dovada că nu suntem spectatori — suntem parte din ceea ce contează.    Adevărata putere nu stă în a construi ziduri.  Stă în curajul de a le sparge.  În forța de a spune „Destul” — nu mâine, ci acum.  Așa că te întreb: Vei alege să taci?  Sau vei fi dintre cei care stau în picioare, cu demnitate și vocea clară? Semnează.  Pentru că știi.  Pentru că îți pasă.  Pentru că e ceea ce trebuie făcut. 

Semnează dacă ai fost vreodată rănită, ignorată sau făcută să taci. Semnează dacă ai avut o prietenă, o soră, o mamă, o colegă care a plâns în tăcere. Semnează dacă știi cum e să ți se spună „exagerezi”, „nu are ce să-ți facă”, „trece de la sine”. Semnează pentru că Teodora nu mai poate. Teodora ținea în brațe copilul ei când a fost împușcată. A fost urmărită, amenințată, ignorată. A fost una dintre noi. Noi, femeile, trebuie să ne sprijinim între noi. Să fim vocea celor care nu mai au curaj. Să fim scutul celor care nu mai pot lupta singure. Semnează ca să arătăm că suntem multe. Că nu mai tăcem. Că ne apărăm una pe cealaltă. Fiecare semnătură e o mână întinsă. E o declarație: „Eu nu accept asta. Eu nu te las singură.”