Orașul Focșani este unul plin de istorie care trebuie să fie știută! De asemenea, într-un astfel de municipiu unde economia nu este la un nivel înalt, o strategie de promovare a istoriei prin turism poate reprezenta o gură de oxigen!

Numele vechi al Brașovului nu este întâmplător Corona / Kronstadt. O coroană verde de pădure presărată cu turnuri și bastioane medievale înconjoară orașul vechi. Această coroană specifică orașului nostru este azi puternic afectată de construcții ce nu țin cont de natura și istoria Brașovului și de principiile dezvoltării durabile. Având în vedere situația actuală dar și reușitele asociației noastre de recuperare a zonei După Ziduri prin AMURAL Festival Vizual, propunem brașovenilor, organizațiilor culturale și autorităților publice proiectul Parc Cultural După Ziduri. Vezi mai multe pe site-ul campaniei: https://dupaziduri.ro/

Este important deoarece este vorba despre distrugerea identității poporului Roman implicit a cetății Tomis din Constanta

O astfel de construcție, prin înălțimea și locul amplasării sale, ar pune în umbră și defavoriza nu numai Palatul Culturii din Iași, ci și o altă serie de monumente de importanță locală și națională, aflate în vecinătatea acestuia. Printre ele se numără Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, bijuterie arhitectonică unică în Europa, aflată la 170 de metri de viitoarea clădire și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, cunoscută și sub numele de Catedrala Catolică Veche, aflată și ea la o distanță de numai 200 de metri de locul amplasării. Blocul de 27 de etaje anterior menționat nu este singurul pregătit în planul companiei, ci amenințarea adusă monumentelor locale este dublată și prin construcția unui alt bloc turn, de 22 de etaje, care urmează să fie ridicat în partea de sud-est a Palatului Culturii, în preajma Bisericii Sf. Lazăr. De asemenea, esplanada din fața Teatrului Luceafărul va fi și ea afectată de o construcție nouă, iar ridicarea unor clădiri de birouri spre zona Splai Bahlui va crește regimul de înălțime. Acest precedent va încuraja dezvoltarea unor obstacole vizuale care vor reteza perspectiva istorică dintre colinele Iașului, perspectivă vizuală care a supraviețuit parțial dezvoltărilor urbanistice comuniste. Comunitatea locală nu poate admite ca numărul construcțiilor de acest fel să crească și să știrbească importanța patrimoniului istoric, fără a fi în prealabil consultată, printr-o dezbatere publică reală, accesibilă în ceea ce privește conținutul și posibilitatea efectivă a cetățenilor de a se prezenta. Amplasarea unor astfel de volume, de mare înălțime, în zona centrului istoric al orașului, care pune într-un con de umbră arhitectura de patrimoniu a Iașului, dă dovadă de lipsă de profesionalism din partea autorităților locale și pune la îndoială pregătirea specialiștilor consultați. Conștientizăm importanța investițiilor la nivelul Municipiului Iași și ne dorim, în calitate de cetățeni responsabili ai comunității locale, dezvoltarea economică a acestuia. Menționăm însă că vrem ca aceasta să fie una sustenabilă, responsabilă și transparentă, nu una care să ne coste renunțarea la valorile de patrimoniu ale orașului nostru. Alătură-te și tu personalităților care susțin dezvoltarea responsabilă a Iașului!* * https://solutii-iasi.blogspot.com/2019/12/scrisoare-deschisa.html

Construit în urmă cu aproape 150 de ani, depoul Victoria reprezintă cel mai vechi depou de tramvaie din București. Dacă în marile orașe europene astfel de capsule ale timpului sunt valorificate și transformate în veritabile muzee ale transportului în comun, la București această opțiune nu este considerată de autorități. STB a derulat în ultimii ani contracte de casare a sute de vehicule din parcul rece - tramvaie, troleibuze și autobuze de patrimoniu care, în loc să fie abandonate sub cerul liber spre casare, ar fi putut fi restaurate și expuse într-un astfel de muzeu. Un exemplu de viziune pe termen lung ne oferă capitala Austriei, Viena, unde autoritățile au transformat depoul central Erdberg (construit în anul 1901 lângă canalul Dunării) într-un superb muzeu al transportului în comun. Acesta adăpostește una dintre cele mai vaste colecții de tramvaie, autobuze și metrouri, purtând turiștii în timp, din vremurile tramvaielor trase de cai și până la deschiderea metroului vienez din 1978. La fel, Muzeul Ingineriei Municipale din Cracovia include o colecție de tramvaie istorice restaurate și funcționale, ce ies pe traseu în fiecare weekend, iar modernizarea și extinderea halelor istorice se derulează cu finanțare europeană, prin multiple programe regionale de dezvoltare. Alte exemple de asemenea muzee ar mai fi la Amsterdam, Bruxelles, Londra, Liège, Paris, Praga, dar și în România! La Timișoara se află, într-o hală din fostul depou central Take Ionescu, Muzeul Corneliu Mikloși. Acesta găzduiește un număr impresionant de tramvaie istorice funcționale și de troleibuze păstrate în vederea restaurării. Un alt muzeu cu un potențial enorm se conturează la Iași, unde, cu ajutorul Asociației „Tramclub Iași”, au fost păstrate numeroase tramvaie și autobuze istorice, au fost salvate de la casare și aduse autobuze și troleibuze din alte orașe și, în fiecare sâmbătă, „Tramvaiul Comunismului” iese pe traseu pentru a-i plimba, ca pe vremuri, pe turiștii veniți din toate colțurile Europei. Banii proveniți din tururile ghidate cu tramvaiul de epocă merg spre întreținerea tramvaiului ITB, construit în 1959. În contrast, muzeul din București se află într-o cameră din incinta complexului sportiv STB de la marginea orașului, găzduind doar câteva fotografii, documente și diverse obiecte donate muzeului. Tramvaiele de epocă restaurate până în prezent nu sunt accesibile publicului în cadrul acelei locații, ci se află stocate în depoul Dudești, ieșind o singură dată pe an la paradă. Așadar, Asociația „Metrou Ușor” propune ca o parte a depoului Victoria să fie transformată în Muzeul Transportului Bucureștean, loc în care să fie expuse vehiculele deja restaurate și cele ce încă mai pot fi salvate de la casare. Halele monument istoric (construite la sfârșitul secolului XIX pentru tramvaiele trase de cai) pot fi restaurate și extinse cu finanțare europeană, pentru gararea tuturor exponatelor. Locația centrală, cu acces facil la toate mijloacele de transport, face ca acest obiectiv să fie extrem de atractiv și de accesibil pentru public. În proximitate se află numeroase alte muzee, precum Grigore Antipa, Geologiei, Hărților și Țăranului Român, astfel că depoul istoric poate fi integrat foarte ușor în circuitele turistice. Ajutați-ne să salvăm istoria transportului public bucureștean. Vă invităm să semnați petiția pentru edificarea Muzeului Transportului Bucureștean și să vizitați pagina de Facebook a inițiativei: https://tinyurl.com/initiativamtb

De ce? Pentru că (pe scurt): https://youtu.be/vPWEongyy4w și pentru că (pe larg): https://www.riseproject.ro/parcare-mamut-platita-din-bani-publici-si-avizata-de-ministrul-culturii-ridicata-intr-un-sit-istoric/ sau, altfel spus: https://www.facebook.com/207482172677076/posts/2300800886678517/ ori, alte păreri: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2974132472619480&id=100000682680913

Comuna Brebu din judetul Prahova a fost printre putinele care au avut dupa anii 1990 si chiar 2000, o sala de gimnastica pentru uz scolar, unde se puteau efectua orele de Educatie Fizica si Sport conform programei de invatamant a catedrei si a normelor Ministerului Educatiei Nationale. De cativa ani buni nu se mai foloseste si este incuiata, fara geamuri, etc, doar timide carpaceli efectuate de mantuiala in vederea ,,conservarii". Conform ultimului recensamant populatia este de aproximativ 7 200 de oameni. Multe persoane nu sunt de acord si isi manifesta nemultumirea fata de cele doua aspecte in grupurile Facebook ,,Comuna Brebu" si ,,Brebu Mereu Aproape". Doresc ca prin intermediul dumneavoastra sa mai facem o ultima incercare, poate ni se vor alatura toti fostii elevi sau atleti ai profesorului Neculai Dragan, in prezent ei insisi parinti de elevi in comuna sau Municipiul Campina. Poate vor semna petitia si alti cetateni cinstiti, curajosi si intelepti ai comunei , poate si cei care au construit-o efectiv si cunosc parametrii si durata de viata estimata a cladirii. Cladirea Scolii Gimnaziale ,,Matei Basarab" Brebu- Localul A este mai veche decat sala de sport, desi ambele au fost constuite in anul 1975(sala ulterior scolii) nu beneficiaza in prezent de acelasi tratament in ceea ce priveste investitiile in infrastructura. Scoala este izolata termic astfel incat nu se pot vedea cu ochiul liber eventualele defecte structurale. Sala nu. Probabil ca inginerii inteleg ce vreau sa spun. Poate vom reusi restaurarea statuii si reabilitarea cladirii salii de sport ,,Prof. Neculai Dragan" astfel incat elevii sa o poata folosi in orice anotimp conform programei scolare, sa se poata face ore de Educatie Fizica si Sport, acesta fiind conceptul initial al construirii salii: sala de gimnastica scolara! Alte comune isi ridica sali de sport, mult mai mari, de la zero si noi nu suntem in stare sa intretinem ceea ce avem si ce a fost functional pana in anii 2014-2015, avand toate dotarile necesare, apreciate in comentariile din reteaua Facebook de catre fostii elevi sau de catre cei care au vizitat-o in perioada cand era deschisa tuturor celor care vroiau sa faca miscare! E important sa nu asistam impasibili ci sa luam atitudine cu totii, timpul trece, iar problemele nu se vor rezolva de la sine!

Muzeul Municipiului București își dorește un sediu pentru colecțiile Pinacotecii Bucureștiului, având lucrări foarte valoroase de pictură, artă grafică și sculptură, care momentan sunt conservate în depozitele muzeului și nu pot fi expuse la adevărata valoare publicului. Secția de Artă a MMB pregătește de câteva luni un proiect de anvergură pentru organizarea unui mare muzeu al Pinacotecii. Având în vedere numărul mare de lucrări (peste 5500), important ar fi ca imobilul primit să fie de dimenisune monumentală. Proiectul noii Pinacoteci cuprinde și posibilitatea de a vizita depozitele muzeului, de a organiza expoziții temporare ale artiștilor conteporani și de a crea un centru de cercetare pentru istoria Pinacotecii și pentru patrimoniul foarte valoros al acesteia. Despre Pinacoteva Municipiului București PINACOTECA Municipiului București, constituită încă din anul 1933 prin donații, achiziții, transferuri, și al cărei patrimoniu se află actualmente depozitat la Muzeul dr. Severeanu și Muzeul Gh. Tăttărescu, fără a fi putea fi expus permanent, ci doar prin expoziții temporare. Patrimoniul de artă al Pinacotecii este constituit din 2.543 lucrări de pictură românească şi europeană, 402 lucrări de sculptură, 87 lucrări de artă decorativă şi 2.425 lucrări de grafică. Pinacoteca Municipiului București s-a constituit, în principal, prin importante donații în perioada interbelică (respectiv colecțiile Ioan Movilă, Filip Marin, Simu), donația Pompiliu Macovei în anul 1992 și achiziții publice. Inițial, în perioada interbelică, Pinacoteca a funcționat în imobilul din Bd.Lascăr Catargiu nr.21, sectorul 1 (actualul Observator Astronomic Municipal), donație din anul 1933 a amiralului Vasile Urseanu. În perioada regimului comunist (1968), Pinacoteca a fost evacuată din imobilul respectiv și amplasată în imobilul din strada Piața Amzei nr.7-9, sectorul 1, adăugându-i-se o parte din colecțiile fostului Muzeu Simu, a cărei clădire fusese demolată. După anul 1977, Pinacoteca este mutată în imobilul din strada dr. Obedenaru nr. 3, sectorul 5 (Casa Slătineanu). În anul 2000, urmare a restituirii imobilului din strada Obedenaru nr.3, Piancoteca este evacuată și adăpostită în imobilul din strada Domnița Anastasia nr.7, sector 5, (Casa Tattarescu) – piesele de sculptură, grafică și artă decorativă, și în imobilul din Piața Alexandru Lahovary nr.7, sectorul 1, - colecția de pictură. Aceasta din urmă a fost transferată ulterior la Muzeul dr. Severeanu.

Starea profund degradată a clădirilor de patrimoniu din Constanța ne îndepărtează de istoria noastră. De ce trebuie să se piardă istoria odată cu aceste clădiri lăsate în paragină, cu pereții plini de mucegai, tencuiala căzută și indiferența autorităților? Haideți să ne mobilizăm! Să arătăm că noua generație vrea schimbare. Că nu suntem indiferenți la indiferența lor și că suntem o parte activă a societății chiar și fără a avea vârsta pentru a beneficia de dreptul la vot. Clădirile pe care le nominalizăm sunt pline de amintiri din trecut, evocă vremuri glorioase ale Constanței. Dacă nu facem ceva, vom fi ultima generație care va putea să le vadă și să afle care este istoria lor. Dacă le pierdem, vom pierde ușor, ușor trecutul. Poveștile lor vor fi scrise în manuale, iar elevii nu vor avea curiozitatea să afle povestea unor locuri care nu mai există. Poate nu realizăm acum, dar clădirile pe care reușim să le salvăm vor perpetua istoria pentru ca generațiile viitoare să aibă acces la informații. Nu vrem să le luăm dreptul la cunoaștere. Să dau un exemplu concret: Castelul Reginei Maria din Mamaia. Clădirea, acum în domeniu privat, emană tristețe parcă în toată stațiunea, tristețe alimentată de indiferență și nepăsare. În acest timp, vecinii noștri bulgari reușesc să atragă mii de turiști, inclusiv români, pentru a vizita orașul Balcik cu al său Castel întreținut și arătos. Noi preferăm să vedem clădirile prăbușite? Pe lângă faptul că este o pierdere financiară majoră, deoarece statul ar putea câștiga de pe urma unui castel renovat, este și o rușine să lăsăm să ni se scurgă printre degete o parte din noi, din trecutul și istoria noastră.

Din intențiile făcute publice de către noul preot paroh rezultă că se fac demersuri pentru strămutarea bisericii în vederea construirii uneia noi, „zidite”. Asta în ciuda faptului că biserica actuală a fost pictată de o ucenică a părintelui Arsenie Boca. Acest lăcaș a primit mii de credincioși de la începutul anilor 1990, când a fost adusă din satul Brezeşti din munţii Apuseni, fiind iubită și vizitată și în prezent de alte sute de credincioși. Dincolo de folosul spiritual pe care îl aduce în mijlocul comunității din care facem parte, dincolo de bucuria pe care ne-o dă tuturor parohienilor trecerea pragului acestei oaze de liniște și spiritualitate, dincolo de evidentele costuri ale ridicării unei noi biserici (pe care tot noi, parohienii, le vom suporta), vă învederăm un aspect de legalitate asupra căruia se intenționează a se trece fără niciun fel de probleme, fără niciun fel de preocupare sau teamă de repercusiuni. Astfel, potrivit art. 4 alin. 10 din Legea nr. 422/2001, privind protecția monumentelor istorice, se poate proceda la strămutarea acestora doar „în cazuri extreme” și în vederea protejării acestora. Față de situația mai sus expusă, în cazul de față nu se întrevede nici măcar de departe vreo necesitate extremă de protecție a monumentului istoric care este biserica noastră, de natură să reclame strămutarea acesteia. Vă amintim și de efortul susținut și considerabil făcut pentru a face cunoscută în România și în afara granițelor restaurarea unor monumente istorice de o valoare inestimabilă din muncipiul nostru, care astăzi atrag zeci de mii de turişti. Nu dorim ca acest monument să fie înlăturat din Lista patrimoniului cultural al micii noastre comunități. Această petiție este o urmare directă a voinței credincioşilor din parohie, care, potrivit statutului BOR, este comunitatea creştinilor ortodocşi (art. 43), adunarea parohială fiind singurul organism care poate adopta hotărârea de demolare/strămutare/zidire a Bisericii (art. 55 alin. 1 lit. e). Vă invităm să semnați petiția şi să salvaţi sanctuarul preţios de spiritualitate care încununează cu liniştea sa mica noastră comunitate!

În 2018, România și-a propus să dedice mai multă atenție istoriei sale, odată cu Anul European al Patrimoniului Cultural și centenarul. Însă practic acest lucru nu se observă deloc. „La confluența dintre trecut și viitor”, cum se dorește a fi sloganul, nu găsim decât clădiri istorice în paragină și dezinteresul autorităților. Suntem norocoși să fi avut un trecut îndelungat, să fim binecuvântați cu personalități marcante și cu arhitectură impresionantă. Bucureștiul însă pare a fi al nimănui. Autoritățile așteaptă răbdătoare ca toată cultura să dispară pentru a împânzi orașul cu blocuri profitabile. Ca bucureșteancă, însă, mi se strânge inima când trec pe lângă clădiri în paragină a căror uși metalice, structuri impresionante și ornamente detaliate ascund o istorie epatantă. Într-o astfel de condiție se află și clădirea de pe Silvestru nr. 50, pe care o dețin. Cu resurse puține dar mult interes am descoperit o istorie în două etape a casei. Pe de o parte sunt memoriile unui distins om de cultură, Victor Eftimiu, sărbătorit atât în România cât și în Albania unde a obținut cel mai distins ordin cultural „Naim Frasferi”. Pe de altă parte este istoria mai recentă a poetului Cezar Ivănescu în a cărui arhivă se găsesc manuscrise, scrisori, diplome, medalii, distincții și documente importante pentru cultura română și pentru istoria ­literaturii române. Am descoperit corespondența sa cu Mircea ­Eliade, Constantin Noica și Marin Preda. Imobilul este important și pentru valoarea arhitecturală dată de vechimea clădirii și de atributele constructive ale secolului XIX: elemente deco­rative, coloane, pictură murală. De asemenea, în interiorul acestor pereți au fost organizate numeroase evenimente culturale precum și evenimente semnificative pentru istoria comunității aromâne din afara granițelor țării, constituind o mărturie a modului în care aceștia s-au integrat și au contribuit la realizarea României Mari și la păstrarea diver­si­tății patrimoniului nostru cultural, mărind sentimentul de apartenență la un spațiu european comun. Dorim să ne plimbăm printr-un oraș care își prețuiește trecutul, a cărei case au pus temeliile culturii moderne? Sau dorim să ne plimbăm printre clădiri S+P+3E? Susține demersul cu semnătura ta și te voi ține la curent cu evoluția demersului meu. https://c1.staticflickr.com/1/976/42127263121_9a63aa7d59_z.jpg -- Mai multe informații: fb: cezar ivanescu; Casa Victor Eftimiu; web: https://casavictoreftimiu.blogspot.ro/?view=snapshot

Municipiul Curtea de Argeș, loc istoric strâns legat de cârmuirea țării, are statutul de ”oraș regal”, titulatură care impune o mare responsabilitate. Totodată, istoria i-a adus municipiului demnitatea de necropolă regală. Regii țării l-au ales ca ultim loc de odihnă a trupurilor lor. Însă, cu tot respectul impus de termenul ”regal”, noi, cetățenii acestui oraș, ne temem că rămânem doar o necropolă. Ne temem că ne înmormântăm istoria în uitare, neputință, nepăsare, lipsă de acțiune. Un exemplu în acest sens este constituit de Ruinele Bisericii San Nicoară. Monument istoric de categorie A (referință AG-II-m-A-13655.01), datând din secolul al XIII-lea, biserica Sân Nicoară a fost paraclisul primei Curţi Domnești de la Argeş. Mai este denumită și “Biserica Sfântul Nicolae cel Mic”, adjectiv atribuit pentru a nu fi confundată cu Biserica Domnească (Sfântul Nicolae Domnesc), de care, pe vremuri, se lega printr-un tunel secret. Între timp, stau mărturie a ceea ce a fost lăcașul doar ruinele din parcul omonim. Astăzi, Ruinele San Nicoară sunt mai neîngrijite ca niciodată. Pe o fostă cupolă crește de ani întregi un copac, deșeurile înconjoară rămășițele zidurilor, iar acestea poartă și ele însemnele neglijenței, dar și ale lipsei de respect: vopsea, graffiti naiv și alte mijloace de pătat istoria.