• AUTOMAT LA NOI IN ȘCOALA
    Având in vedere noile reguli stricte, ne este interzisă părăsirea curții școlii in timpul orelor de curs. Scopul automatului este ca elevii sa nu mai trebuiască sa părăsească curtea in caz ca nu au mâncare sau nu le-a ajuns. Va fi de folos elevilor cât și profesorilor. In timp s-a mai încercat aducerea unui automat dar din păcate lucrurile nu au mers in favoarea noastră. Aceasta petiție nu garantează nevoia/dorința tuturor, cea de a aduce automat in școala noastră, aceasta petiție are scopul de a ne exprima dorința, și scopul de a reduce consumul foilor de hârtie pentru semnături. Procesul nefiind unul simplu, va trebui sa avem răbdare. Pe lângă foile care trebuie semnate pentru a se întâmpla acest lucru și puțin sacrificiu depus, un astfel de automat trebuie realimentat periodic cu alimente, dat fiind, reprezintă și o responsabilitate pentru noi și de altfel va trebui sa demonstram ca îl meritam. Va mulțumesc pentru ca v-ați luat puțin timp sa citiți și dacă vi se pare util un automat in școala noastră, puteți semna petiția și sa dați mai departe pentru a semna toți doritorii.
    93 din 100 Semnături
    Inițiat de Andreas Gheorghe
  • Spunem STOP traficului de persoane!
    România se află în topul rușinos al provenienței persoanelor traficate din Europa. Majoritatea acestor persoane sunt forțate prin metode psihice și fizice de o cruzime feroce, în timp ce dimensiunea reală a fenomenului este mușamalizată de caracterul clandestin al acestei activități, precum și de indolența, corupția sau pasivitatea funcționarilor față de acest veritabil abator uman ce se desfașoară sub ochii tuturor. România a fost retrogradată şi inclusă în Nivelul 2 al Listei de monitorizare, ca urmare a regresului măsurilor luate împotriva traficului de persoane: https://ro.usembassy.gov/ro/raportul-privind-traficul-de-persoane-2019/ Conform raportului din 2019 despre măsurile luate în Romania împotriva traficului de persoane, numărul de condamnări pentru trafic de persoane a scăzut semnificativ (130 în 2018; 222 în 2017; 472 în 2016), în pofida numărului relativ constant de noi cazuri deschise (695 în 2018; 675 în 2017; 864 în 2016) și de suspecți puși sub urmărire penală ( 399 in 2018; 362 in 2017, 358 in 2016). Din acest număr redus de condamnări, 37 de traficanţi condamnaţi (29%) au primit pedepse cu suspendare. Adesea, autorităţile i-au acuzat pe suspecţii de trafic de persoane pentru alte infracţiuni, precum proxenetism. Autorităţile au participat în 36 de echipe de anchetatori cu omologi europeni, însă nu au extrădat niciun suspect de trafic de persoane, faţă de 44 în 2017.' Observatorii au semnalat de asemenea faptul că autorităţile au amendat persoanele implicate în activităţi de prostituţie, chiar dacă acestea erau minore, fără a căuta indicii de trafic de persoane”, se mai arată în Raport. România este o țară care are o problemă demografică majoră și o problemă majoră de natalitate. Peste trei sferturi dintre persoanele traficate sunt de sex feminin și peste 40% dintre victimele raportate autorităților în 2018 sunt minore (conform raportului din 2018 al MAI). În acest context, este imperativ ca siguranța femeilor și a copiilor să devină o prioritate, să se manifeste compasiunea adecvată și să se ia măsuri ferme pentru a stopa acest fenomen în România. Pedepsele dispuse de sistemul juridic românesc la momentul actual nu par să descurajeze traficul de persoane. Activitatea acestor rețele de crimă organizată este cu atât mai amplificată de câștigurile financiare impresionante. Motivația indivizilor implicați în traficul de persoane poate fi diminuată doar de riscul să nu se poată bucura niciodată de banii câștigați în acest fel, odată ajunși în închisoare. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care cerem închisoarea pe viață pentru traficanții de persoane. Un al motiv pentru această cerință are legatură cu calitatea de membru al societății. Profilul psihologic al unui om care alege să abuzeze alți oameni în mod sistematic, ca o rutină zilnică, în decurs de luni sau ani, pentru profit, este profilul unui om abrutizat, pentru care abuzul este ceva banal, ba chiar profitabil. Vorbim despre un om care nu mai este capabil de empatie sau de respect pentru semeni, așadar nu mai poate fi funcțional într-o societate normală. În concluzie, închisoarea pe viață nu reprezintă doar o pedeapsă exemplară, menită să descurajeze alți indivizi de la a se îndeletnici cu traficul de persoane, ci și o pedeapsă realistă cu privire la șansele traficantului de a se reintegra în societate făcând altceva, poate mai puțin bănos decât ce știe cel mai bine să facă. Persoanele care au supraviețuit traficului și au avut tăria să ajute la prinderea infractorilor au nevoie să se simtă în siguranță și să aibă certitudinea că agresorul nu se va răzbuna după câțiva ani de închisoare. Sistemul românesc ar trebui să se focuseze nu doar pe partea punitivă, ci în egală masură, sau chiar mai mult, pe protejarea și reintegrarea în societate a victimelor. În realitate însă, interesul și resursele alocate pentru redresarea victimelor lasă de dorit. Din acest motiv, un model punitiv exemplar, cu închisoarea pe viață pentru agresori, este un minim ce se poate face pentru a compensa, măcar parțial, grija deficitară oferită victimelor de către sistemul românesc la momentul actual. Criminalizarea cumpărării de servicii sexuale s-a dovedit a fi o măsură de succes în alte țări, descurajând atât traficul de persoane, cât și prostituția, prin faptul că a redus clientela și profitabilitatea acestor activități și implicit, a redus numărul de victime traficate. Romania nu trebuie decât să adopte această măsură a cărei eficiență a fost deja demonstrată. Având în vedere procentul foarte ridicat de minori traficați, nivelul proporțional de victime cu educație gimnazială, precum și unele marturii ale victimelor, se poate ajunge in mod rezonabil la concluzia ca scoala ar putea reprezenta un teren de 'vânătoare' important pentru traficanți. Din acest motiv, este necesar ca toți elevii ce au atins vârsta de 11 ani (de la 11 ani în sus) să primească informații menite să-i protejeze pe cât posibil de situații în care ar putea deveni victime ale traficului de persoane. Cerem MAI, Ministerului Justiției și Ministerului Educației să arate grijă și implicare față de români, și să lucreze împreună pentru a eradica traficul de persoane în România implementând de urgență măsurile sus-menționate.
    177 din 200 Semnături
    Inițiat de Emilia B
  • vrem trotuarele inapoi
    Ne riscăm viața zilnic.
    19 din 100 Semnături
    Inițiat de cristinel petrescu Picture
  • Creșă și grădiniță pentru binele copiilor noștri.
    Creșa ajută copilul să devină sociabil, să vorbească, să dobândească deprinderi specifice cum ar fi mâncatul singur și jocul cu alți copii. Învață treptat să se detașeze de atașamentul parental excesiv cu care sunt obișnuiți cei mai mulți dintre ei, din primii doi ani de viață. Beneficiile creșei și grădiniței asupra dezvoltării armonioase a unui copil sunt: · Ajută la îmbunătățirea capacităților sociale și relaționale prin activitățile educaționale în care este angrenat; · Contribuie la dezvoltarea capacității de auto-cunoaștere; · Influențează în mod pozitiv dezvoltarea inteligenței cognitive și emoționale prin interacțiunea cu ceilalți copii și cadrele specializate în furnizarea de servicii educaționale din cadrul creșei; · Copilului îi sunt stimulate creativitatea, imaginația, capacitatea de adaptare, etc. Și să nu uităm Art 32 alin (1) din Constituția României: · (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. · (2) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii .
    526 din 600 Semnături
    Inițiat de Marius Vlasceanu
  • Introducerea cardului tahograf pe mașinile de 3,5 tone
    Introducerea cardului tahograf pe mașinile de 3,5 tone este atât de importanta pentru a reduce rata accidentelor datorate oboselii. În ultimul an am văzut tineri care au ajuns sa facă infarct la volan. Doar anul acesta au decedat 7 suflete. Dacă considerați că viața nu are importantă vă înșelați!!! Sănătatea și celelalte aspecte care se regăsesc în contractul individual de muncă să fie respectate de către angajator cât și de angajat!
    65 din 100 Semnături
    Inițiat de Irina Corbu Picture
  • STOP abuzurilor, stop discriminării! - scrisoare deschisă
    În 2018, am sărbătorit 100 de ani de la unirea tuturor românilor și regăsirea fiecărui cetățean român între granițele unei țări care se angaja să ofere drepturi egale, tratament nediscriminatoriu și libertate. Anul 2019 a retrezit speranța de unitate, deschidere și bună înțelegere între români prin vizita Papei Francisc care ne-a chemat „să mergem împreună” și care a ridicat la cinstea altarelor șapte episcopi greco-catolici, care n-au acceptat niciun moment să-și trădeze credința, n-au tolerat minciuna, teroarea și încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești. La 30 de ani de la căderea dictaturii ceaușiste, persecuția continuă sub toate formele posibile, cu concursul instituțiilor statului. Efectele devastatoare ale decretului-lege 358/1.XII.1948, prin care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică era scoasă în afara legii, cu confiscarea tuturor proprietăților, închiderea reprezentanților săi și persecutarea credincioșilor greco-catolici, nu vor putea fi anulate decât prin emiterea unei legi reparatorii. După 30 de ani de așa-zisă libertate pentru Biserica Română Unită, Greco-Catolică, asaltul confesional, și nu numai, este în continuare prezent (deși peste 90 % din fostele sale biserici nu au fost restituite, împreună cu celelalte proprietăți de drept avute, cu mari eforturi construindu-și altele noi după 1990), cu credincioși încă amenințați și terorizați de reprezentanții cultului majoritar, cu diverse declarații și articole jignitoare, nu de puține ori denigratoare, apărute la televiziune, în presa scrisă sau chiar în instituții publice sau private, precum și în predicile și cuvântările reprezentanților BOR atunci când vine vorba despre Biserica Română Unită și istoria ei. Cerem să se stopeze furtul de identitate, manifestările de corupție spirituală, prin adjudecarea abuzivă și ilicită a personalităților greco-catolice precum episcopul Inochentie Micu Klein, Samuil Micu, Timotei Cipariu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Liviu Rebreanu, George Coșbuc, George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Andrei Mureșanu, Ion Agârbiceanu, cardinal Iuliu Hossu, Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu și mulți alții, a vechilor instituții create de aceștia (vezi școli generale, licee, biserici, reviste, societăți de cultură și emancipare a poporului) și prin monopolizarea manifestărilor culturale sau religioase închinate acestora (dezveliri de busturi, plăci comemorative, expoziții muzeistice, monografii sau biografii, calendare, volume, broșuri aniversare, serbări publice ș.a.m.d.), unde cuvântul greco-catolic a dispărut cu desăvârșire. Solicităm oprirea presiunilor de orice fel asupra reprezentanților minorităților religioase sau a instituțiilor publice, prin răspândire de cărți/broșuri/reviste, prin site-uri, bloguri, conturi de youtube, pagini de social-media falsificatoare, denigratoare sau instigatoare la violență, prin plăci informative/comemorative denigratoare (a se vedea cea de pe Catedrala Ortodoxă − a Încoronării − de la Alba-Iulia sau cele de la intrarea în fostele mănăstiri greco-catolice), ori prin acțiunile de rescriere a istoriei locale sau naționale din partea reprezentanților BOR, prin favorizarea de către instituțiile statului a cultului majoritar și discriminarea celor minoritare. Solicităm sancționarea primarilor sau a reprezentanților instituțiilor statului care se fac vinovați de abuzuri și de nerespectarea dispozițiilor instituțiilor publice superioare (au fost nenumărate cazuri în care s-au dărâmat biserici greco-catolice, deși existau dispoziții de retrocedare). S-a intervenit abuziv asupra structurilor edilitare religioase ce au aparținut Bisericii Române Unite cu intenția de a șterge orice urmă a unui patrimoniu veritabil greco-catolic (dintre cele mai recente cazuri − mănăstirea Nicula, mănăstirea Bixad, Lupșa sau Prislop, precum și vechile biserici-catedrale de la Baia Mare și Gherla sau cele protopopiale de la Bistrița, Năsăud, Beiuș, Făgăraș, Copalnic Mănăștur sau Șimleul Silvaniei). S-au dărâmat vechi biserici de lemmn, s-au distrus voit picturi bisericești de patrimoniu, s-au distrus elemente de arhitectură sau sculpturale, mobilier religios specific de interior. Deși s-au încălcat hotărâri judecătorești, nu au fost trași la răspundere sau judecați cei vinovați. Cerem respectarea libertății religioase garantate de Constituția României, amendarea abuzurilor, a presiunilor de toate felurile, a discriminării religioase directe sau indirecte. Solicităm înființarea unui departament special pentru combaterea discriminării religioase sau cel puțin o mai bună și activă funcționare a celui existent împotriva discriminării, în general, pentru a sancționa agresivitatea verbală sau fizică față de minoritățile religioase, cu amendarea publică a actelor de abuz față de minoritățile religioase, a minciunii și a calomniei îndreptate către acestea, cu tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de grave încălcări ale libertății religioase sau ale dispozițiilor legale date de instanțe judecătorești, indiferent dacă e vorba de reprezentanții instituțiilor de stat sau impunerea de scuze publice în situația persoanelor consacrate sau a celor particulare care se fac vinovate de abuzuri, prin acțiuni directe sau indirecte. Avem încredere că vom găsi deschidere, înțelegere și susținere de la toți acei oameni de bună credință care respectă valorile creștine într-un stat care garantează libertatea și drepturile fiecărei persoane. Grupul de inițiativă civică ACUM
    19 din 100 Semnături
    Inițiat de Maria Hodiș
  • Proteste pașnice fără amenzi și abuzuri din partea jandarmeriei
    Este important deoarece protestul este un drept al fiecărui om și trebuie respectat.
    16 din 100 Semnături
    Inițiat de Denis Ungur
  • Fără note în şcoli
    Previne stresul şi anxietatea acumulată din cauza impulsului societăţii. Toţi copii se vor simţi egali şi nu vor fi discriminaţi prin note. Părinţii nu vor avea aşteptări greşite şi inutile privind succesul copiilor lor în viaţă. Cărămizile noi ale educaţiei se vor baza pe calitate, nu cantitate!
    69 din 100 Semnături
    Inițiat de Csíki Andrea
  • Opriti distrugerea spatiilor verzi din sectorul 3
    Este important sa pastram cat putem calitatea aerului. Peste tot, la nivel mondial, se lupta impotriva defrisarilor. Pentru ca un copac plantat sa creasca sunt necesari multi ani. Spatiile verzi sunt protejate de lege, chiar daca domnul primar afirma ca acolo unde se executa lucrarile nu sunt spatii verzi. Nu cu multa vreme in urma, Primaria sectorului 3 a facut toaletari. Inca se vad cioturile copacilor tineri care au fost taiati, in conditiile in care existau in acel moment si inca mai sunt ramuri groase agatate periculos, ramase asa de la ploaia inghetata. Daca se cheltuie niste bani, ai nostri, din taxe si impozite, ar fi normal si corect sa fim intrebati si sa se cheltuie in favoarea locuitorilor.
    46 din 100 Semnături
    Inițiat de Simona Robu
  • Stop Segregarii
    Petitia a demarat in urma experientelor personale cu care m-am intalnit in comunitatile romanesti din tara si strainatate si, in special, a incidentelor de care se vorbeste in acest articol publicat de Ziarul de Iasi. Suntem nascuti pe acelasi pamant, sub acelasi steag, avem acelasi pasaport. Provenim din grupuri etnice diferite: unguri, sasi, rromi, etc. In ochii constitutiei, suntem ROMANI. Si trebuie sa invatam sa ne respectam ca atare. https://stiri.declic.ro/pauze
    24 din 100 Semnături
    Inițiat de Sorina Stallard
  • Sesizare Garda de Mediu si Directia de Sanatate Publica despre poluarea din municipiul Codlea
    Sanatatea oamenilor este cea mai importanta. Protejarea sanatatii populatiei este o datorie a institutiilor statului.
    778 din 800 Semnături
    Inițiat de Erwin Albu
  • Nu mai dorim poluatori ce exploatează materiale feroase și neferoase la Codlea
    În prezent, autoritățile locale și centrale nu controlează eficient activitatea poluatorilor din zonă, situație confirmată înclusiv de conducerea Gărzii de Mediu Brașov. Foarte mulți locuitori reclamă aer irespirabil în momentele în care care poluatorii evacuează fum rezultat în procesul tehnologic. Nimeni nu ne poate asigura dreptul la sănătatea și un mediu protejat.
    1.205 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Ovidiu Paraschivescu