• Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Ovidiu-Victor Frenț si Consiliului Județean al jud. B...
    Deși s-a dorit decontarea integrală a costurilor cu transportul pentru elevii navetiști, efectele preconizate nu s-au concretizat. În zone rurale, școlile lipsesc pe raze de zeci de km. Elevii nu își permit transportul în comun sau autocare, așa că parcurg aceste distanțe pe jos. „Atunci când plouă ne luăm cizme, dar uneori nici alea nu ne ajută fiindcă este noroi până la genunchi, trece de cizme, ne murdărim și ne udăm toți.” „A fost iarna aceea în care a nins atât de tare încât nici căruțele nu mai mergeau spre noi, ca să facă urme prin care să pășim. Am făcut noi până la urmă cărare, unul în spatele altuia.” „La început era mai greu pentru că nu cunoșteam pe nimeni cu care să merg. Acum mai am prieteni, colegi. Așa le-a fost și mai ușor părinților știind că nu mai vin singură.” În urma unui studiu realizat de către Consiliul Național al Elevilor* s-a constatat că există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se acoperă decât un procent mic din prețul real al abonamentului, după cum urmează: - doar 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontul integral al navetei, - 41% primesc înapoi mai puțin de o treime din costul real al abonamentului, - procentaje minuscule sunt și în cazul elevilor care primesc un decont în valoare de mai mult de 70% din costul total (3%), cât și pentru cei ce primesc între 50-70% (4%), - din 2013, aproximativ 30.000 de elevi nu mai frecventeze cursurile unei unități de învățământ din cauza incapacității de a acoperi cheltuielile de transport. Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a întocmit un număr de (doar) patru procese-verbale pentru nerespectarea tarifului maxim impus de către Guvern, în contextul în care hotărârea de Guvern care stabilește prețurile practicate este datată din anul 2016 și un procent uriaș de elevi nu beneficiază de decontarea integrală a costurilor cu transportul. Lipsa de reacție a prefecților în cazul neaplicării legii de către consiliile locale și județene are un impact puternic negativ în facilitarea frecventării orelor de curs pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și în posibilitatea acestora de a călători cu costuri reduse în cadrul unităților administrativ-teritoriale ale României, așa cum au dreptul. Pentru elevii de azi și de mâine, semnează petiția! * Raport privind implementarea Statutului Elevului la nivel național, în anul școlar 2017-2018”: https://rebrand.ly/statut-elev-national
    6 din 100 Semnături
  • Stopati gropa de gunoi din Cimitirul Ostratu
    Incetarea actiunilor ilegale si periculoase sunt necesare pentru a nu afecta sanatatea locuitorilor din localitatea Corbeanca.
    255 din 300 Semnături
    Inițiat de Dan Laszlo
  • Fără "toaletări" până la trunchi!
    „Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spaţiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori şi arbuşti, în condiţiile respectării prevederilor legale în vigoare.” (legea 24/2007) Bucureştiul nu are destule spaţii verzi, iar toaletarea excesivă nu face decât să înrăutăţească problema. Atâtea cazuri nefericite de copaci ciopărţiţi şi de buturugi stau mărturie că nu există o practică de toaletare efectuată cu beneficiul arborelui în minte. Dincolo de "legalitatea" situaţiei (adică existenţa unui aviz), trebuie să existe o procedură unitară, blândă şi benefică arborilor, care să fie executată de personal format, urmând un protocol girat de experţi în domeniu. https://www.hotnews.ro/stiri-mediu-23071893-fotogalerie-copacii-care-pierdut-lupta-toaletarea-arbori-mai-multe-bulevarde-din-bucuresti-taiati-barbar-anul-trecut-autoritatile-locale-uscat.htm https://www.hotnews.ro/stiri-mediu-22694638-fotogalerie-copac-toaletat-trunchi-data-aceasta-arborele-din-libr-riei-rture-din-pia-roman.htm https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21288948-fotogalerie-toaletari-arbori-strada-din-centrul-capitalei-cetatean-sesizeaza-arborii-raman-fara-coroana-primaria-capitalei-spune-lucrarile-sunt-legale.htm https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7180021-fotogalerie-toaletarea-primavara-moartea-copacilor-din-capitala.htm
    39 din 100 Semnături
    Inițiat de Laura Burtan
  • Scrisoare contra-candidatului LCK pentru functia de Procuror European
    Deoarece romanii au nevoie de aceasta victorie ca de aer. Dupa doi ani si jumatate de razboi de uzura, multi se simt abandonati si singuri. Aceasta numire ar reaprinde speranta si spiritul civic al oamenilor care isi doresc cu adevarat o schimbare in tara. S-ar crea un efect de bulgare inaintea alegerilor din 26 mai si oamenii s-ar prezenta in masa la alegeri, convinsi ca lupta impotriva coruptiei poate avea succes.
    14 din 100 Semnături
    Inițiat de Sergiu Lazin
  • STOP TĂIERILOR ILEGALE DE ARBORI!
    Autoritățile locale ale Sectorului 5 au demarat în luna martie toaletarea arborilor de pe domeniul public din Cotroceni, primele străzi vizate fiind Str. Dr. Lister și Dr. Pasteur, apoi cele din zona parcului Romniceanu. Motivul oficial al acțiunii a fost acela al urgenței, în urma fenomenului de ploaie înghețată. Cu toate acestea, toaletarea s-a efectuat prin tăierea excesivă (60-70%) a coronamentului tuturor arborilor, atât a ramurilor mature, cât și a celor de vârstă medie și tinere. În cazul ultimilor străzi unde s-a intervenit, s-a tăiat coronamentul deja înverzit al tuturor copacilor. Prin urmare, acțiunea este ILEGALĂ. În plus, niciun peisagist autorizat nu era prezent la acțiuni, deși avizul de toaletare și legea impun asta. Așadar, deoarece tăierile masive ale coronamentelor arborilor din cartierul Cotroceni sunt ireversibile, solicităm tuturor autorităților competente constatarea neconformităților privind calitatea lucrărilor și sancționarea operatorului conform legii.
    1.458 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Dinu Drog
  • Vrem un parc în cartierul Vitan!
    Sectorul 3, din cel mai verde sector al capitalei, a ajuns să aibă un deficit de parcuri. Noul PUZ Sector 3 adoptat recent de CGMB prevede o creștere a numărului clădirilor la nivel de sector. Sectorul 3 nu are cei 26 mp de spatiu verde/locuitor impuși de lege iar Primăria nici nu ia măsuri care să remedieze această realitate. Din contră, creșterea betoanelor propusă de noul PUZ va avea efectul opus. Nu este normal, nu este sănătos, nu este de tolerat. Orașul va fi de nelocuit. Pentru că aerul va fi irespirabil! Iar numărul afecțiunilor respiratorii va crește. De asemenea, recomandările europene spun că locuitorii unui oraș ar trebui să aibă un parc la o distanță de maxim 15 minute de mers pe jos. Amenajarea acestui parc în cartierul Vitan ar oferi locuitorilor din zonă accesul facil la o oază de verdeață și la locuri de joacă pentru copii. Semnați pentru a convinge Primaria Capitalei că este nevoie de un parc nou, mare si accesibil tuturor, pentru dezvoltarea sustenabilă, sănătoasă a orașului!
    1.187 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Bogdan Stroe
  • Nu ne poluați cu Ordonanță de Urgență!
    Conform statisticilor oficiale, traficul este principala sursă a poluării aerului în București (Planul Integrat de Calitatea a Aerului București). După ce Guvernul a anulat în 2017 taxa de mediu, au fost înmatriculate peste un milion de maşini second-hand, marea majoritate fiind Euro 3 și Euro 4, cele mai mari surse de poluare cu PM10 în București. Solicităm Guvernului să ia în calcul și să aducă în dezbatere publică mai degrabă propuneri care să rezolve criza poluării din orașe, de tipul: serviciile de transport smart-city și cele de taximetrie obișnuite să folosească doar mașini Euro 5 și peste, ceea ce ar reduce atât nivelul de poluare în centru, cât și nevoia de siguranță și confort pentru utilizatorii acestor servicii cu mare impact asupra mediului.
    91 din 100 Semnături
    Inițiat de Asociatia Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
  • Taxe pentru cultele religioase - opționale!
    Pentru că nu toți sunt practicanți. Pentru că unii sunt atei. Cultele religioase sunt oricum scutite de taxe și impozite (pe lângă banii de la noi). Și cu toate aceatea preotul încă îmi cere bani la naștere, la căsătorie și la moarte.
    74 din 100 Semnături
    Inițiat de Sergiu Nica
  • Monumentul Revoluției este nedemn. Să-l schimbăm!
    Importanța simbolurilor în viața societății este dovedită. Ele cizelează memoria colectivă și educă spiritul civic. Nu putem lăsa trecutul recent pradă ignoranței și lipsei de respect. Declicul petiției a început de la redactarea acestui text, unde sunt mai multe informații: https://revista22.ro/eseu/marina-dumitrescu/rostul-rusinii-noastre Inițiatorii campaniei: Maria Berza Asociația 21 Decembrie Fundația Academia Civică Fundația Culturală Memoria
    519 din 600 Semnături
    Inițiat de Marina Dumitrescu
  • Reabilitare pod de peste Aries pe varianta Turda
    Este o zona circulata, singura cale de acces spre varianta, si se poate surpa oricand punand in pericol viata oamenilor. Structura de rezistenta este afectata.
    355 din 400 Semnături
    Inițiat de Adriana Racean
  • Patrimoniu istoric în pericol! Salvează fosta Fabrică de Tricotaje, clădire-monument
    Odată cu pierderea patrimoniului istoric, pierdem și identitatea Iașului! Clădirile-monument, cele care spun povestea orașului, care-i sporesc atractivitatea și creează o atmosferă primitoare în spațiul public sunt conservate ca parte din strategiile turistice și de ridicare a calității vieții în nenumărate orașe, nu doar europene, ci și din țară. Iașul a primit deja lecții dureroase despre pierderea acestor clădiri, lăsate să se auto-demoleze sau chiar „ajutate” să se distrugă mai repede, ca terenurile pe care fuseseră așezate să fie exploatate de proprietarii lor. Hai să dovedim că am învățat lecția și să acționăm la timp, pentru a proteja patrimoniul istoric! Cu cât conservăm mai bine și mai multe clădiri-monument, cu atât putem face mai mulți pași înainte, găsind soluții pentru a le da viață, deschizându-le pentru activitățiile și oamenii din comunitate!
    342 din 400 Semnături
    Inițiat de Asociația CIVICA Picture
  • GHIOCELUL este o floare, nu poziția noastră în fața Autorităților Locale!
    Suspendarea activității zilnic în timpul pauzei de masă paralizează toată instituția, aspect care conduce automat la o pierdere de timp inutilă din partea cetățeanului care poate este învoit de la serviciu sau pierde o zi de concediu sau pur si simplu, are un timp limitat pentru a-și rezolva situația pentru care este prezent în instituția dvs. Există, deci, lipsă de respect pentru timpul necesar efectuării unui demers relativ simplu pentru care este nevoie ca cetățenii să stea chiar și 3-4 ore în picioare în condiții deloc decente. În plus, tot în urma acestei situații de oprire efectivă a activității din cauza pauzei de masă, cetățenii sunt umiliți fiind dați afară forțat dintr-o instituție publică menită să îi deservească. Lipsa organizării produce conflicte majore în rândul cetățenilor care ies înainte de pauza de masă fiind primii la ghișeu iar la întoarcere, găsesc alte persoane în locul lor, neexistand o regulă în acest sens, lucru care duce la conflicte zilnce și la inducerea unei atmosfere tensionate atât pentru ceilalți cetățeni cât și pentru angajații instituției. Nu se ține cont de starea de sănătate a cetățenilor și de condițiile meteo care le pot afecta starea de sănătatea când aceștia sunt scoși să aștepte afară terminarea pauzei de masă, chiar și iarna. Mai mult, sunt aspecte ce nu țin numai de organizarea activității, respectiv: nu este asigurată siguranța cetățeanului, exteriorul clădirii este un focar de infecție, iar starea treptelor poate pune în pericol siguranța cetățenilor. Aplicarea reală a principiului transparenţei în luarea deciziilor ar duce la o mai mare încredere în legi, instituții şi reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesaţi. Încrederea în instituții va avea ca rezultat un mai mare grad de respectare a legii, cu urmări pozitive asupra dezvoltării economice şi a menţinerii unor relaţii de cooperare între aparatul guvernametal şi societate.
    179 din 200 Semnături
    Inițiat de FLAVIA GHITU