• Cerem scutiri de la plată și ajutoare publice pentru pacienții care plătesc experții în malpraxis
    În prezent, un pacient sau succesorii unei persoane decedate despre care consideră că a fost victima unui caz de malpraxis pot să se adreseze Comisiei de disciplină și monitorizare a malpraxisului. Cazul reclamantului este preluat și analizat de către Comisie doar după achitarea, în termen de doar 5 zile lucrătoare, a unui onorariu stabilit după criterii proprii și care depășește de obicei câteva mii de lei. Din cauza acestor costuri foarte mari și a termenului extrem de scurt de plată, foarte mulți pacienți nici nu mai reușesc să înainteze vreo reclamație către comisie și multe nedreptăți ajung astfel să nu fie sancționate. Aceste reguli sunt stipulate în cadrul a două ordine aprobate de Ministerul Sănătății în 2006. În Ordinul nr 1398/2006 se menționează: (Art 2, alineatul 2) „Comisia stabileşte onorariul care trebuie achitat de partea interesată”, (Art. 4) „preşedintele comisiei îi pune în vedere (persoanei care a făcut sesizarea) să achite onorariul stabilit în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia și (Art. 8) că „în situaţia în care partea interesată nu face dovada achitării onorariului potrivit prevederilor art. 6, comisia are dreptul să respingă sesizarea.”. De asemenea, în Ordinul 1356/2006 se menționează onorariile pentru serviciile prestate de către experții medicali, care pornesc de la 700 lei, pentru asistenți medicali sau moașe, și pot ajunge până la 4000 lei pentru un conferențiar. Dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor suspectate de malpraxis este nevoie de expertiza mai multor specialiști și că numărul și nivelul lor de implicare rămâne strict la latitudinea Comisiei (în lege nu există un sistem transparent și detaliat cu criteriile de stabilire a onorariilor), costurile unei astfel de expertize pot ajunge, cu ușurință la câteva mii de lei. Sunt costuri pe care majoritatea românilor nu și le permit. În anul 2020, salariul mediu net în România a fost de 3.342 de lei (conform Ziarul Financiar ), iar salariul minim se află mult mai jos, la 1.386 de lei (conform Ziarul Financiar ). Toți pacienții ar trebui să aibă acces egal la investigarea și sancționarea unui caz de malpraxis, în mod nediscriminat, iar statul ar trebui să le asigure aceste drepturi, indiferent de posibilitățile materiale. Doar reformând sistemul actual de plată a onorariilor către Comisia de disciplină și monitorizare a malpraxisului medical se poate schimba acest lucru. Ne dorim acordarea unor scutiri la plată pentru cei cu venituri mici sau ajutoare publice pentru onorariile experților chemați să se pronunțe în astfel de cazuri, iar termenul de plată să fie unul rezonabil, de 30 de zile lucrătoare. Semnează și tu petiția și distribui-o și cunoscuților. Oricare dintre noi poate fi o victimă a acestui sistem, dar împreună putem să-l schimbăm. Cu cât vom strânge mai multe semnături, cu atât vom avea mai multe șanse să convingem Ministerul Sănătății să ia în calcul transformarea pe care ne-o dorim. Surse pentru verificarea datelor: Lege5.ro, "Ordinul nr 1356/2006 privind stabilirea onorariilor pentru serviciile prestate de catre expertii medicali", Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 929 din 16 noiembrie 2006; ZiarulFinanciar.ro, „ Salariul mediu net a ajuns la 3.343 lei (686 euro) în octombrie 2020, în creştere cu 7,3%. Cele mai mari salarii au fost cele ale angajaţilor din IT&C, ale celor din extracţia petrolului brut şi ale celor din fabricarea produselor de cocserie şi prelucrarea ţiţeiului”, 14.12.2020; ZiarulFinanciar.ro, Salariul minim pe economie a fost majorat cu 3%, până la 2.300 de lei brut. Cum se va vedea această creştere în economie?”, 15.01.2021.
    196 din 200 Semnături
    Inițiat de Asociatia AYAN
  • Banii înapoi! Poliția locală, sector 1
    Este important sa demonstram ca ne pasa de sectorul in care traim! Este important sa aratam autoritatilor locale ca suntem VIGILENTI , INFORMATI, UNITI si ca ne implicam in problemele care afecteaza bunastarea locuitorilor din SECTORUL 1! DIMINUAREA BUGETULUI LOCAL PRIN ASTFEL DE PRACTICI INSEAMNA O VIATA MAI PROASTA PENTRU CETATEANUL DIN SECTOR. SEMNEAZA! MULTUMESC!
    244 din 300 Semnături
    Inițiat de PAUL POP Picture
  • Sa ajutam elevii navetisti
    De luni, 1 martie, elevii vor fi obligați să plătească integral biletele de autobuz întrucât nu a fost reglementată legal procedura de decontare a navetei pe traseele județene, iar acest lucru stârnește nemulțumiri în special în localitățile aflate la distanță mare de orașele unde elevii învață. Spre exemplu, elevii in Parva care frecventează licee din Năsăud, ar avea de plătit chiar și 400 de lei lunar.
    36 din 100 Semnături
    Inițiat de Chesauan Iulia
  • 100 de spitale pentru redresare
    Spitalele din România sunt puține, (367 spitale de stat pentru 20 de milioane de locuitori), vechi (Spitalul Marius Nasta - 1906), cu infecții nosocomiale în pereți, saloane mici și neconforme pentru pacienți, uși neîncăpătoare și coridoare înguste ce nu permit evacuarea de urgență și în siguranță a pacienților, nu permit crearea de circuite funcționale și sterile, iar structurile de construcție ale acestora sunt incompatibile cu regulile de avizare ISU. În România exista județe întregi în care nici un spital nu are aviz de securitate la incendiu. Totodată, deficitul grav de medici și cadre medicale din România este generat astăzi, în principal, de lipsa dotărilor din spitale, prăpastia față de orice standarde europene. Medicii nu pot salva vieți omenești cu mâinile goale! Un singur spital a fost inaugurat după 1990. Guvernanții nu au găsit niciodată bani pentru spitale. Astăzi, Europa da o șansă sănătății noastre și a cetățenilor României iar decizia corectă a dumneavoastră este alocarea unei sume din Fondul de Redresare și Reziliență post covid pentru construcția spitalelor. Dacă din acești bani veți aloca o sumă suficientă pentru sănătate, mai avem o șansă. Semnează și tu petiția și cere-le acum miniștrilor Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu și premierului Florin Cîțu, să aloce, din Fondul de Redresare și Reziliență, bani pentru construcția și echiparea a 100 de spitale în România. Campanie sustinuta de Colegiul Pacientilor din Romania.
    329 din 400 Semnături
    Inițiat de Andreea Duminicioiu
  • STOP dezvoltării imobiliare pe spațiile verzi!
    Având în vedere că ne îndreptăm către un colaps climatic, consider că putem atenua acest lucru prin conservarea spațiilor verzi din zonele urbane, unde avem atâta nevoie de AER CURAT!! Locuiesc în Craiova și constat cu indignare și revoltă cum diverse construcții iau locul părculețelor și zonelor verzi. ATENȚIE! Betonul nu emană oxigen și nici nu ingeră dioxid de carbon!
    200 din 300 Semnături
    Inițiat de Cristian Negru
  • PLOIEȘTI: Locuințe sociale în 2 ani, nu în 20!
    Orașele se dezvoltă și, pe măsură ce o fac, costul locuirii crește enorm. Pentru câteva categorii sociale, problema poate trece neobservată, dar ce se întâmplă cu ceilalți? Ce se întâmplă cu mamele, unchii, prietenii și rudele cu venituri medii, cheltuite jumătate pe chirii și rate, ce se zbat pentru a o scoate la capăt zi de zi? Mai ales acum, în contextul pandemiei, trebuie să ne mobilizăm pentru sutele de mii de persoane care locuiesc în condiții precare, riscându-și constant sănătatea. Trebuie să ne pregătim împreună și pentru momentul în care, în contextul crizei economice, vor dispărea multe locuri de muncă, punând multe persoane în incapacitatea de a plăti costurile locuirii (chirie ori credit). Ca să putem trece cu bine peste această provocare mondială, criza locuirii trebuie rezolvată. Locuințele adecvate, accesibile ca preț raportat la venit, nu ar trebui să fie un vis îndepărtat, ci o realitate, cu termen limită de maxim 2 ani! Ce sunt locuințele sociale și cine are dreptul la una? Locuințele sociale țin de domeniului public și se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței. Cetățenii pot aplica pentru o locuință socială dacă venitul lor este până la salariul mediu pe economie. Care este problema cu locuințele sociale acum? Accesul la acestea este limitat, formalitățile sunt complicate, iar mulți dintre solicitanți trebuie să reia procedura complicată de întocmire anuală a dosarului, an după an, ajungând să aștepte și până la 20 de ani pentru o locuință. Cum putem soluționa problema și ce le cerem viitorilor aleși locali? ● Vrem ca noile persoane alese pe posturi de primar, viceprimar și consilier local să asigure servicii publice adecvate ce includ asigurarea unui stoc de locuințe sociale care răspunde nevoilor locale și se înscrie printre obligațiile municipalității ● Vrem o administrație publică locală interesată de problema locuirii, care găsește soluții inovatoare la una dintre cele mai mari probleme ale cetățenilor: costurile exorbitante și în continuă creștere ale locuințelor de pe piață. ● Vrem o administrație care, potrivit Legii locuinței și Codului Administrativ, ia decizii privind realizarea fondului de locuințe sociale, fie prin construcții noi, fie prin reabilitarea unor construcții existente, pentru a oferi cetățenilor îndreptățiți, în timpul cel mai scurt posibil, locuințe sociale. Vrei să ajuți? Implică-te! Semnează petiția și dă mai departe! De ce este important să semnezi? • Pentru a responsabiliza viitorii aleși să nu lase pe nimeni fără locuință adecvată prin găsirea de soluții inovatoare, ce folosesc toate pârghiile legale, pentru rezolvarea crizei locuirii. • Deoarece Covid-19 ne-a arătat cât de vulnerabili suntem toți și că doar prin solidaritate vom putea avea un oraș al tututor. • Pentru că locuirea este o nevoie primordială, iar dreptul la locuire este un drept universal al omului. Acasă ne îngrijim sănătatea și ne refacem energia pentru muncă, învățare și implicare socială. Pentru asta, înainte de toate este necesară o locuință adecvată, cu costuri accesibile, raportate la venit.
    15 din 100 Semnături
    Inițiat de Vasile Grozea
  • Salvati Padurea Ostroveni
    Este important acest demers deoarece vrem sa mentinem Padurea Ostroveni( pe ambele laturi ale bulevardului Dem Radulescu, asa cum este in prezent, neafectata de betoane si alte idei nerealiste .Este arie naturala protejata avand indicativul ROSPA 0106.
    660 din 800 Semnături
    Inițiat de Hrenciuc Mihai Petrica
  • În mâinile cui stă siguranța elevilor?
    Este necesară desfășurarea unor controale de către ISCTR, pentru toți operatorii privați care asigură transportul zilnic al elevilor de acasă până la școală, pentru a evita situațiile precum cea petrecută în data de 03.03.2021, pe raza localității Arbore, în care viețile a 19 elevi au fost puse în pericol din cauza nerespectării normelor de siguranță rutieră. S-a constatat faptul că microbuzul avea 19+1 locuri, deși în certificatul de înmatriculare acesta figura cu 15+1 locuri, modificările nefiind omologate. De asemenea, scaunele nu erau prevăzute cu centuri de siguranță, iar șoferul autobuzului nu avea atestat de competență profesională valabil, acesta fiind expirat din anul 2018. Este important să se țină cont de sesizările repetate ale elevilor și ale Consiliului Județean al Elevilor Suceava înaintate către Consiliul Județean Suceava în ceea ce privește neregulile întâlnite în teritoriu. Sunt sute de elevi din județul Suceava care nu au o rută stabilită (fixă) între domiciliu și școală, fiind nevoiți să parcurgă distanțe mari pe jos, de multe ori trebuind să treacă prin locuri neamenajate pentru pietoni pentru a ajunge la stațiile de autobuz sau la școală. De asemenea, în foarte multe cazuri, transportul nu este în concordanță cu orarul școlar. Elevii sunt nevoiți să absenteze de la unele ore de curs sau să aștepte durate lungi de timp până la sosirea mijlocului de transport. Responsabilitatea de a rezolva aceste situații este a Consiliului Județean Suceava, prin impunerea către operatorii privați de transport unor rute stabilite și ale unor intervale orare la momentul oferirii licențelor de transport public și a stabilirii contractelor. În urma sesizărilor elevilor, am constatat că numeroși operatori de transport primesc contravaloarea biletelor și a abonamentelor, dar nu oferă nici o dovada ca urmare a efectuării plății (nu eliberează bilete sau eliberează doar un număr limitat de bilete pentru a figura corect în acte). De asemenea, am primit sesizări din partea elevilor privind tentativa de evaziune fiscală în procedura de decontarea transportului, prevăzută în HG 435/2020 ce reglementa, până la promulgarea legii 266/2020, procedura de asigurare a transportului gratuit pentru elevi. Date fiind problemele identificate și prezentate mai sus, solicităm Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava (ANAF) realizarea de controale fiscale în ceea ce privește eliberarea biletelor și a abonamentelor de către operatorii de transport.
    2.807 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Consiliul Județean al Elevilor Suceava
  • Cu cărțile pe masă
    Educația copiilor din clasele V-XII în cazul orelor online. Se poate extinde și la clasele I-IV.
    11 din 100 Semnături
    Inițiat de gheorghe marcu
  • Un parc nou in Sectorul 5
    O constructie a unui parc pe fosta platforma ROCAR ar ridica media de metru pătrat de spatiu verde per cap de locuitor, ar aduce un spatiu pubic utilizabil de cetatenii din zona si ar lumina urbanistic aceasta zona problematica. Proiectul ar da o gura de aer sanatos cartierului. Nu exista niciun parc in zona care sa filtreze cat de cat aerul.
    863 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Paul Vicol
  • Opriți motoarele, redați Brașovului aerul de munte!
    De cîțiva ani buni, aerul de munte al Brașovului este istorie. Oricine petrece mai mult de 2-3 săptămîni în oraș sau doar intră pe un site de specialitate află că traficul rutier supraaglomerat (în principal) creează prezența în atmosferă a pulberilor provenite de la gazele de eșapament, pulberi care sînt extrem de nocive. Prin măsuri coerente cu costuri mici sau chiar fără costuri, aproape fără lucrări de infrastructură, doar prin asumarea unor decizii posibil nepopulare, dar sănătoase (în cel mai simplu sens al cuvîntului) care nu au nevoie de studii de fezabilitate, situația se poate îmbunătăți în doar cîteva săptămîni sau chiar zile. Trebuie să înțelegem că folosirea fără sens a mașinii personale dăunează grav sănătății comunității, în primul rînd sănătății copiilor noștri, care sînt cei mai vulnerabili.
    839 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Marius Vintila
  • Vrem trenuri în Valea Trotușului
    Mai mulți călători ai transportului feroviar, membrii ai Forumului Pasionaților de Trenuri din România și locuitori ai Văii Trotușului au ajuns la un acord și au creat o petiție în legătură cu reintroducerea fostelor trenuri ce au circulat permanent pe linia Adjud - Siculeni, respectiv introducerea unor alt tren care ar crea o legătură foarte bună între două orașe importante, respectiv regiuni istorice ale țării, acestea fiind: • A1768/1767 Comănești - București, care ar putea circula din nou în componența trenului IR 1658 Bicaz/Piatra Neamț - București dar până la Adjud acesta să aibe rang de RE dar să oprească doar în Saline hc și Onești pentru a călători mai ieftin și rapid între Comănești și Adjud și care a circulat încă din 1968; • IR 1970/1870 Timișoara Nord - Târgu Mureș - Galați, iar în componența acestuia să aiba o grupă de Iași care să circule pe M600 și a circulat încă din 1978; • IR 1541 să fie prelungit până la Craiova și să aibă vagoane pentru Sibiu; • IR 1840 Satu Mare - Constanța, care poate circula pe tot parcursul anului în afara sezonului estival; • IRN 1944 Satu Mare - Mangalia sau fostul A1952 Comănești - Mangalia care poate circula cu IR1951 Suceava - Mangalia; •A1752 Suceava Nord - Brașov care circula după-amiaza, respectiv noaptea și poate avea grupă de Botoșani sau de Iași care circulă pe M600; iar în final să fie introdus un tren IR-N pe relația Cluj Napoca - Târgu Mureș - Comănești - Galați, care poate avea în compunerea sa doar un vagon cușetă. Din punctul nostru de vedere, trenul Galați - Târgu Mureș - Timișoara și retur este cel mai important, acum presupun că aveți vagoane și o locomotiva tot se gaseste in întreaga țară. Asa puteți scoate Desiro de pe Timisoara - Târgu Mureș si îl folosiți la ceva Regio. Urmeaza trenul de noapte Galați -Târgu Mureș - Cluj si retur cu vagon cușetă, astfel din Tg Mureș la Cluj se realizează o legatură directă și rapidă dimineata in jurul orelor 5 să plece din Tg Mures să ajungă intre 7 si 8 la Cluj, un orar perfect. Pe retur seara din Cluj după ora 21 pentru ca cei ce merg noaptea din Cluj la Galati sa nu mai foloseasca IRN 1766 cu schimb in Iasi sau 1642 cu schimb in Bucuresti/Ploiesti, mai ales Ploiesti unde trebuie sa schimbăm gara din Vest in Sud, am vazut calatori din Cluj spre Galati noaptea in 1642 sau 1766. În plus, am văzut călători din Galați ce mergeau la Timișoara și erau frustrați că nu mai au tren direct. Asa cu un tren direct se rezolva problema plus faptul ca din Comanesti - Onești ar fi ceva direct spre capitala Ardealului. Urmeaza Satu Mare-Constanta si retur fostul 1840/1812 care si el ar fi normal sa revina cu circulatie permanenta, plecare din Satu Mare in jurul orei 6 dimineața, respectiv 6 seara din Constanta. Actualul 1540/1541 poate deveni Iași - Brașov - Craiova cu vagoane pentru Sibiu. Fostul IR Suceava Nord - Brașov poate avea două grupe, respectiv cea de Iași pentru cei de pe M600 care vor să ajungă repede la Brașov și cea de Suceava. București Nord - Comanesti și retur ar trebui să circule la ore decente, ziua, după ora 6 dimineața și până la ora 23 pentru că ar avea destui pasageri iar așa creezi o legătură DIRECTĂ și rapidă spre capitală, fară să stai prin gări prea mult, în plus, așa împaci și oamenii ce locuiesc în Bicaz dacă vor avea tren direct spre București. Satu Mare - Mangalia sau Comănești - Mangalia ar fi un tren bun și rapid care ar circula sezonier, cu plecare la ora 21 din Comănești iar la 5-6 dimineața să fi la malul mării, mai ales că vara, trenul R5212 era arhiplin cu tineri și oameni ce mergeau la mare. Este o nedreptate că aceste trenuri au fost scoase, mai ales că unele au circulat și mai mult de 20 de ani înainte de a fi anulate complet iar dumneavoastră nu vedeți aceste oportunități pentru că sunt unele trenuri Regio ce merg cu vagoane de rang IR și sunt stricate de către navetiștii cărora le tranzitează. Mai jos aveți petiția online semnată de peste 2000 de persoane iar cifra aceasta tot crește zilnic, în speranța de ne a ajuta, vă mulțumim anticipat.
    13 din 100 Semnături
    Inițiat de Andrei Conciu