• Cere Garzii de mediu sa inspecteze daca institutiile publice colecteaza separat deseurile
    Romania este "inundata" de penalitati europene, proceduri de infringement, studii si analize care ne plaseaza pe locuri rusinoase intre statele membre ale UE. Strazile, padurile si raurile noastre se umplu de gunoaie, cantitatile de deseuri reciclate sunt foarte mici. Toate costurile de salubritate au crescut si continua sa creasca, cetatenii sunt supusi unor presiuni tot mai mari pentru a face colectarea separata a deseurilor. In timpul asta, insesi institutiile statului - inclusiv cele ale Ministerului Mediului! - ignora cu desavarsire aceeasi obligatie, ceea ce le pune intr-o situatie de ilegalitate si, in plus, ii impiedica sa vada pe cont propriu ce inseamna cu adevarat colectarea separata, pentru a o putea sustine si promova in societate. Cerem Garzii nationale de mediu sa publice aceste date pentru minim 50 de institutii din fiecare judet si minim 200 de institutii din Municipiul Bucuresti, pana la finalul anului 2019.
    643 din 800 Semnături
    Inițiat de Raul Pop
  • Campanie de combatere a tantarilor in Comuna Corbeanca
    Prezența țânțarilor cauzează disconfort, ei amenință prin bolile pe care le poartă (meningită, West Nile, dirofilaria la animale)
    688 din 800 Semnături
    Inițiat de George Antohi
  • Opriți construcțiile ilegale din IAȘI
    Dorim să sesizăm faptul că începând cu data de 29.05.2019, în zona Nicolina-CUG (șos. Nicolina nr.76B, mun.Iași, jud.Iași), un beneficiar privat a început să execute lucrări de construiere a unui bloc de locuințe cu regim de înălțime D+P+3E+Etaj4 redus. Precizăm că la moment se desfășoară lucrări de săpături mecanizate cu un buldoexcavator pe șenile și demolări de elemente din beton-armat (canivouri cu rețele subterane de termoficar, apă și canalizare care deservesc mai multe blocuri vecine). Rog implicare/demarare petiție pentru oprirea lucrărilor de construcție demarate, întrucât la blocul cel mai apropiat de zona în care se execută lucrările de săpături au început să apară degradări/crăpături, iar continuarea lucrărilor pun în pericol stabilitatea și rezistența structurii blocului in care locuiesc; în zona excavată s-au depistat canivouri cu rețele subterane de termoficare, apă și canalizare care deservesc mai multe blocuri; zgomot infernal; praf-poluare peste limitele normale; ocuparea abuzivă a spațiului de parcare pentru desfășurarea șantierului. Până în acest moment s-au strâns mai multe liste cu semnăturile locatarilor nemulțumiți din zona Nicolina-CUG - IASI (peste 250 semnături), din blocurile afectate de lucrările care au început pe Șoș. Nicolina nr.76B, la construirea unui bloc de locuințe colective între alte 7 blocuri, într-o zonă deja sufocată de dezvoltarea haotică a Iașului din ultima perioadă, de lipsa locurilor de parcare, de lipsa spațiilor verzi, de o poluare a aerului peste limitele normale și legale reglementate. Proprietarii de apartamente și locatarii din zonă sunt revoltați și deranjați de lucrările demarate (persoane cu dizabilități, familii cu copiii mici, persoane în vârstă etc.) și nu ne-am dat acceptul și nu suntem de acord cu construirea unui imobil (bloc de locuințe colective - regim de înălțime D+P+3E+Etaj4 redus) pe o zonă de spațiu verde și parcare comună de autoturisme, blocând astfel accesul vehiculelor autospeciale pentru stingerea incendiilor și a vehiculelor speciale de la ambulanță / SMURD. Este inadmisibil cum se poate elibera o astfel de autorizație de construire pentru amplasarea unui bloc de locuințe cu regim de înălțime D+P+3E+Etaj4 redus, fără a avea loc o consultare și dezbatere publică cu proprietarii direct afectați și asociațiile de proprietari din stricta vecinătate a zonei în care se dorește de construit acest bloc. Dorim oprirea lucrărilor de construire a blocului de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+3E+Etaj4 redus, anularea Autorizației de construire nr.359 din 03.04.2019 și refacerea zonei de spațiu verde și parcare comună pentru locatarii din blocurile învecinate. Mulțumim anticipat pentru implicare în aceste problemele semnalate de locatarii direct afectați. Cu stimă, Asociația de proprietari "CONFORT" și locatarii blocurilor 989A, 991A, 991B, 993, 995,1006A și 1006B
    849 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Petrică Moroi
  • Refulare canalizare si lipsa asfaltare strazi si trotuare cartierul Independentei, Bragadiru
    Este important pentru sanatatea publica a locuitorilor, pentru siguranta celor cand parcurg strazile pe jos.
    801 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Mihaela Carausu
  • Cerem respingerea avizului de demolare a vilei Dalas din Constanta
    Pe 17 aprilie 2019 a fost eliberat certificatul de urbanism pentru demolarea vilei Dalas [1], vila proiectata de Anghel Saligny in stil neoromanesc, construita la inceputul anilor 1900, si reprezentativa pentru arhitectura Constantei. Vila a fost de multa vreme parte din peisajul urban al Constantei, si multi constanteni i-au trecut pragul, fie ca si-au petrecut parte din copilarie in gradinita ce si-a avut sediul acolo, sau ca au invatat limba franceza in cadrul Aliantei Franceze. In acea vreme, in cladirea intretinuta si ingrijita, o adevarata bijuterie, se tineau cursuri si evenimente, si era gazduita o frumoasa biblioteca. Dupa retrocedarea din 2006, Alianta Franceza, ce isi avea sediul acolo, a fost somata sa paraseasca imobilul, iar vila a fost lasata in stadiu de degradare pana astazi [2]. Avand in vedere istoria vilei Dalas si reprezentativitatea arhitecturii acesteia pentru Constanta, dar si faptul ca nenumarate alte cladiri istorice ale orasului sunt in stare avansata de degradare, cerem respingerea avizului de demolare si clasarea imobilului ca monument istoric! Altfel, Constanta ar ramane si mai saraca pentru noi si pentru generatiile urmatoare. [1] https://www.uct-media.com/2019/04/vila-dalas-emblematic-imobil-proiectat.html [2] https://www.cugetliber.ro/stiri-actual-o-casa-din-centrul-constantei-construita-de-anghel-saligny-lasata-in-paragina-35703 Credit foto: Constanta de Odinioara www.facebook.com/constantadeodinioara/
    4.297 din 5.000 Semnături
    Inițiat de Mihaela Verman
  • Elevii constănțeni cer clădiri de patrimoniu renovate
    Starea profund degradată a clădirilor de patrimoniu din Constanța ne îndepărtează de istoria noastră. De ce trebuie să se piardă istoria odată cu aceste clădiri lăsate în paragină, cu pereții plini de mucegai, tencuiala căzută și indiferența autorităților? Haideți să ne mobilizăm! Să arătăm că noua generație vrea schimbare. Că nu suntem indiferenți la indiferența lor și că suntem o parte activă a societății chiar și fără a avea vârsta pentru a beneficia de dreptul la vot. Clădirile pe care le nominalizăm sunt pline de amintiri din trecut, evocă vremuri glorioase ale Constanței. Dacă nu facem ceva, vom fi ultima generație care va putea să le vadă și să afle care este istoria lor. Dacă le pierdem, vom pierde ușor, ușor trecutul. Poveștile lor vor fi scrise în manuale, iar elevii nu vor avea curiozitatea să afle povestea unor locuri care nu mai există. Poate nu realizăm acum, dar clădirile pe care reușim să le salvăm vor perpetua istoria pentru ca generațiile viitoare să aibă acces la informații. Nu vrem să le luăm dreptul la cunoaștere. Să dau un exemplu concret: Castelul Reginei Maria din Mamaia. Clădirea, acum în domeniu privat, emană tristețe parcă în toată stațiunea, tristețe alimentată de indiferență și nepăsare. În acest timp, vecinii noștri bulgari reușesc să atragă mii de turiști, inclusiv români, pentru a vizita orașul Balcik cu al său Castel întreținut și arătos. Noi preferăm să vedem clădirile prăbușite? Pe lângă faptul că este o pierdere financiară majoră, deoarece statul ar putea câștiga de pe urma unui castel renovat, este și o rușine să lăsăm să ni se scurgă printre degete o parte din noi, din trecutul și istoria noastră.
    976 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Cristiana Burlibasa
  • STOP TĂIERILOR ILEGALE DE ARBORI!
    Autoritățile locale ale Sectorului 5 au demarat în luna martie toaletarea arborilor de pe domeniul public din Cotroceni, primele străzi vizate fiind Str. Dr. Lister și Dr. Pasteur, apoi cele din zona parcului Romniceanu. Motivul oficial al acțiunii a fost acela al urgenței, în urma fenomenului de ploaie înghețată. Cu toate acestea, toaletarea s-a efectuat prin tăierea excesivă (60-70%) a coronamentului tuturor arborilor, atât a ramurilor mature, cât și a celor de vârstă medie și tinere. În cazul ultimilor străzi unde s-a intervenit, s-a tăiat coronamentul deja înverzit al tuturor copacilor. Prin urmare, acțiunea este ILEGALĂ. În plus, niciun peisagist autorizat nu era prezent la acțiuni, deși avizul de toaletare și legea impun asta. Așadar, deoarece tăierile masive ale coronamentelor arborilor din cartierul Cotroceni sunt ireversibile, solicităm tuturor autorităților competente constatarea neconformităților privind calitatea lucrărilor și sancționarea operatorului conform legii.
    1.458 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Dinu Drog
  • Vrem un parc în cartierul Vitan!
    Sectorul 3, din cel mai verde sector al capitalei, a ajuns să aibă un deficit de parcuri. Noul PUZ Sector 3 adoptat recent de CGMB prevede o creștere a numărului clădirilor la nivel de sector. Sectorul 3 nu are cei 26 mp de spatiu verde/locuitor impuși de lege iar Primăria nici nu ia măsuri care să remedieze această realitate. Din contră, creșterea betoanelor propusă de noul PUZ va avea efectul opus. Nu este normal, nu este sănătos, nu este de tolerat. Orașul va fi de nelocuit. Pentru că aerul va fi irespirabil! Iar numărul afecțiunilor respiratorii va crește. De asemenea, recomandările europene spun că locuitorii unui oraș ar trebui să aibă un parc la o distanță de maxim 15 minute de mers pe jos. Amenajarea acestui parc în cartierul Vitan ar oferi locuitorilor din zonă accesul facil la o oază de verdeață și la locuri de joacă pentru copii. Semnați pentru a convinge Primaria Capitalei că este nevoie de un parc nou, mare si accesibil tuturor, pentru dezvoltarea sustenabilă, sănătoasă a orașului!
    1.187 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Bogdan Stroe
  • Parc Sere Militari
    In decursul ultimilor ani, gratie puterii regeneratoare a naturii, zona fostelor Sere Militari a devenit un important spatiu verde in zona Prelungirii Ghencea, actionand ca un plaman al zonei. Mai mult decat atat, avand in vedere ca terenul se afla in mare parte in proprietatea statului acesta poate fi usor transformat intr-un parc pentru locuitorii din zona.
    5.744 din 6.000 Semnături
    Inițiat de Mihai Falan
  • Nu luați soarele din Vatra Luminoasa!
    Proiectul imobiliar propus [1] încalcă regimul de înălțime al zonei: maxim 10 m conform prevederilor descrierii Zonelor Protejate emise chiar de Consiliul General al Municipiului București [2]. Proiectul încalcă legea și calcă peste dorințele persoanelor care locuiesc în zonă. Construcția acestui bloc are o serie de efecte negative. Pentru locuitorii învecinați înseamnă scăderea dramatică a gradul de însorire al locuințelor proprii. Pentru vecinii din cartier, acest bloc înseamnă o aglomerare sportă a traficului în zonă, trafic deja crescut din cauza proximității cu Mega Mall și Arena Națională. Lipsa locurilor de parcare va fi și mai acută, ceea ce va duce la aglomerarea cu mașini parcate a tuturor trotuarelor din zonă. Siguranța pietonilor va scădea, aceștia fiind forțați să ocolească pe carosabil mașinile parcate pe trotuare. Cantitatea de praf și nivelul poluării fonice vor crește considerabil peste limitele admise, așa cum s-a întâmplat în timpul lucrărilor de demolare a fostei fabrici ZEFIRUL, din cauza neglijenței și nepăsării operatorului economic. Peste 100 de locuitori din zonă deja au contestat intenția de elaborare a proiectului prin petiții și scrisori trimise până pe 27.11.2018 (termenul limită al consultării publice). Acum este important să monitorizăm Primăria Municipiului București și să ne asigurăm că nu ignoră contestațiile, ci organizează consultări publice deschise tuturor celor interesați. Haideți să-i cerem Primăriei consultări reale și soluții care să fie acceptate de toată lumea! [1] La adresa Soșeaua Iancului, 90: https://www.facebook.com/GrupulCivicIancului/photos/p.598965253873027/598965253873027/?type=3&theater) [2] Limitări ale înălțimii imobilelor, emis de PMB: https://rebrand.ly/plan-urbanistic-Sector2-VatraLuminoasa Sursă foto: Damian Horaţiu Sultănoiu/ https://www.facebook.com/VatraLuminoasa https://galerie.liternet.ro/albume/vatraluminoasa_sultanoiu/09_Vatra_Luminoasa_in_prim_plan_str_Victor_Manu.jpg
    754 din 800 Semnături
    Inițiat de Grupul Civic Iancului Picture
  • Amenajarea unui parc nou in Sectorul 4
    Prin PUZ-ul pentru zona de sud a sectorului nu a fost prevazut niciun parc public nou, desi 'dezvoltarile imobiliare' sunt in toi si numarul locuitorilor va creste in urmatorii ani. Practic, toata zona dintre strada Luica / Turnu Magurele si Centura se va construi, iar zeci de mii de oameni vor trebui sa se indrepte spre centrul orasului in cautarea unui spatiu verde ceva mai mare, in care sa se poata plimba si relaxa. Parcurile existente sunt deja aglomerate, iar distanta mare va produce trafic si poluare, inutile si evitabile. Sectorul 4 nu are cei 26 mp de spatiu verde/locuitor impusi de lege si nici nu ia masuri care sa remedieze. Din contra, densificarea propusa va avea efectul opus. Nu este normal, nu este sanatos, orasul va fi de nelocuit. Semnati pentru a convinge Primaria Capitalei ca este nevoie de un parc nou, mare si accesibil tuturor, pentru dezvoltarea sustenabila a orasului!
    1.036 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Matei Tugui
  • Introducerea transportului public de noapte în Brașov
    1. Introducerea acestei măsuri oferă o alternativă pentru cei care ies în oraș și stau mai mult de ora 23:30. Oamenii au cu ce să meargă, dar și cu ce să se întoarcă. 2. Vor fi mai puține mașini în trafic, inclusiv conduse de persoane care consumă băuturi alcoolice. 3. Vor fi mai puține mașini în trafic care vor duce la reducerea aglomerației și reducerea nivelului de poluare. 4. Vor fi mai puține mașini în trafic, deci mai puține mașini care au nevoie de locuri de parcare în zona centrului istoric, dar și în alte puncte din Brașov. 5. Rezidenții din centrul istoric care dețin mașini ar avea mai puține probleme cu găsirea unui loc de parcare. 6. Companiile de pe raza municipiului Brașov care au program și după ora 23:30 și care decontează drumul cu taxiul pentru angajați, vor reduce costurile și vor putea sprijini compania RATBv prin abonamentele luate pentru angajați. În același timp companiile pot veni cu o măsură de încurajare pentru a folosi transportul public în locul mașinii personale pentru a merge de acasă la muncă și înapoi dedicată angajaților. 7. Transportul public pentru turiști poate însemna o deplasare mai ușoară care ar facilita vizitarea și altor zone ale orașului. 8. Această măsură ar promova mobilitatea urbană.
    1.336 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Mihai Tatu