• Bursele, un drept, nu un moft!
    Implicarea civică este extrem de importantă pentru a ne apăra drepturile cetățenești, când aleșii nu o fac. Împreună, schimbarea este reală!
    509 din 600 Semnături
    Inițiat de Flavius Ilinca
  • Rezidențiat fără examen, la Medicină
    După 6 ani de facultate care implică studiu intens și foarte mult stres, un absolvent de Medicină Generală se vede după absolvire în postura în care nu are niciun aviz de liberă practică în a profesa fiind condiționat de a da un alt examen național și acela foarte greu. Nici acest examen de rezidentiat nu îți oferă garanția că iți alegi o specializare pentru care ai vocație și aptitudini, mai mult, sunt mai multe locuri decât posturi pe specializări și nici după terminarea rezidențiatului, medicul specialist nu are garanția unui loc de muncă. Cerem astfel aviz de liberă practică și ca rezidențiatul să fie o continuare firească a programelor de pregătire în profesia de medic fără a mai fi condiționată de susținerea unui examen. Teoretic având statutul de studenți al ciclului 3 de învatamant universitar, studenții mediciniști nu trebuie să fie conditionați de un examen pentru a intra în programul de rezidențiat, acest examen trebuind sa fie dat doar pentru obținerea gradului de specialist.
    1.618 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Constantin Adar
  • STOP dezbinarii colectivelor de elevi de clasa a V-a
    Pastrarea colectivelor din care fac parte elevii claselor a V-a in formula in care au finalizat clasa a IV-a.
    2.007 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Catalina Fulas
  • Vrem evenimente în parcul Bragadiru
    Împreună putem face Consiliul Local Bragadiru să fie mai receptiv la astfel de inițiative. Dacă locuiești în Bragadiru sau împrejurimi semnează petiția pentru ieși din monotonia cauzată de pandemia Covid 19. Semnează pentru a nu mai fi nevoit să mergi în centrul vechi dacă vrei sa vezi o piesă de teatru! Semnează dacă nu mai vrei să mergi până la Cluj pentru a participa la un festival! Semnează dacă vrei să înveți să dansezi la tine în parc! Semnează pentru tine, pentru noi, pentru toți!
    134 din 200 Semnături
    Inițiat de Valentin Vîrtejanu
  • Învață să înoți la școală
    Avem un băiat de 16 ani care a înotat in finala olimpică și 5 care s-au înecat în Siret! Diferența este ca unul știa să înoate! De ce trebuie ca zeci de copii să se înece în fiecare vară în România??? Dacă înotul s-ar deprinde la școală, în câțiva ani, marea majoritate a copiilor vor ști să înoate! Susține înotul ca disciplină opțională în școli!
    31 din 100 Semnături
    Inițiat de mihai predescu
  • Infrastructura sportivă și siguranță pentru copiii de la Școala 120(Mărțișor)
    In contextul cresterii ratei de obezitate in randul copiilor, este importanta incurajarea acestora sa faca sport. Crearea conditiilor optime este primul pas.
    582 din 600 Semnături
    Inițiat de Bogdan Sabo
  • Educatie sexuala in scoli de la varsta de 14 ani.
    E nevoie de educatie sexuala in scoli pentru a evita sarcinile timpurii si transmiterea bolilor sexuale. E nevoie de asta pentru a educa copii in ceea ce priveste relatiile cu oamenii, cunoasterea propriului corp si al partenerului/partenerei..
    97 din 100 Semnături
    Inițiat de MG David
  • Deschiderea Bibliotecii Naționale în weekend!
    Biblioteca Națională a României trebuie să vină în sprijinul studenților muncitori și să își deschidă ușile mai larg și mai mult timp, astfel încât cei înrolați în diverse forme de învățământ să aibă un spațiu unde știu că pot merge să studieze cât timp au nevoie.
    214 din 300 Semnături
    Inițiat de Petru Apostoaia Picture
  • Suport financiar pentru educația timpurie
    Cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea creierului o reprezintă primele 1000 de zile de viață, când se formează 80% din legăturile neuronale. Modul în care copilul îşi începe viaţa este hotărâtor pentru evoluţia sa socială şi individuală, iar educaţia acestuia începe de la naştere. Cele mai importante descoperiri din domeniul educational, al ştiinţelor sociale şi al psihologiei au identificat factorii care dau un start cât mai adecvat în viaţă fiinţei umane. Pentru copil, nicio perioadă nu va conta mai mult în viaţă ca primii ani! Accentul pus pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este perioada în care copiii se dezvoltă rapid. În cazul în care procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil ca pierderile să fie compensate mai tarziu. Studiile ştiintifice asupra dezvoltării creierului au demonstrat că: -stimularea precoce declanşează structurile cognitive şi demararea procesualităţii intelectuale; -angajarea precoce a structurilor intelectuale conduce la reducerea abandonului şcolar; nutriţia adecvată a copilului mic garantează dezvoltarea creierului şi înlătură riscul de deficienţă mintală. -Investiţia în educaţia timpurie este poate cea mai rentabilă investiţie în educaţie. James Hackman, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 2005 pentru studiul asupra investirii în educaţie timpurie, este cel care a demonstrat pe baza unei formule matematice că investirea a 1$ în educaţia timpurie produce un profit de 7$.
    101 din 200 Semnături
    Inițiat de Gabriela PISTALU
  • Scaunul auto pentru copii și centura de siguranță salvează vieți!
    Anual, in Romania, 120 de vieti de copii sunt pierdute ca urmare a unui accident rutier, in vreme ce peste 400 de alte vieti tinere traiesc in suferinta ca urmare a unor astfel de evenimente. Legislatia Rutiera prin Articolul 97 modificat prin HG 11/2015: stipuleaza sanctiuni in cuatum de 580-725 lei pentru lipsa utilizarii scaunului auto corespunzator sau lipsa utilizarii centurii atunci cand copiii sunt transportati cu masina. Din pacate, cuantumul amenzii oricum nu este suficient de motivant pentru parinti, astfel incat acestia sa foloseasca un scaun auto sau centura de siguranta corespunzator varstei copilului.
    12 din 100 Semnături
    Inițiat de Alice Dona
  • Subiecte echilibrate la examenul de bacalaureat
    Având în vedere perioada pe care am petrecut-o în mediul on line, care ne-a afectat în mare parte, nu există destulă concentrare și exercițiu aprofundat. Discriminarea elevilor cu specializarea Științe ale naturii va crea dezavantaje în ceea ce priveste examenul propriu-zis.
    2.235 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Stanculeasa Stefan Picture
  • Nu ne dorim vacanță prelungită de Paște!
    Consultarea elevilor, părinților și profesorilor este esențială într-o modificare care influențează milioane de elevi. Prelungirea vacanței aduce după sine și prelungirea cursurilor după termenul de încheiere stabilit inițial. Asta ar însemna ca elevii să desfășoare cursuri în vremuri calde, în clase fără aer condiționat, în cazul în care cursurile se vor desfășura fizic. De asemenea, care este garanția faptului că, în mai, numărul de cazuri se va diminua?
    11.585 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Cosmin Andrei Picture