• Centrul Clujului dedicat pietonilor si cicliștilor
    De ce este important? În special în această perioada în care nevoia de distanțiere socială cât și a activităților recreaționale este și mai importantă, o măsură benefică ar fi restricționarea traficului auto în weekenduri și sărbători legale. Avem deja exemplul Bucureștiului în care s-a adoptat o măsură similară. Cluj-Napoca stă extrem de prost la capitolul parcuri, piste de biciclete și alei pietonale, adică în genere orice spațiu extins dedicat pietonilor. Avem promisiuni legate de proiecte, dar va dura mult până acestea vor fi implementate în beneficiul clujenilor. Pandemia, în schimb, este o chestiune de actualitate, și va dura o vreme până când viață pre-pandemie se va putea relua în condiții de deplină siguranță. Propun, pe această cale, restricționarea traficului auto pe străzile Napoca, Iuliu Maniu, Universității și Eroior, cât și a celor adiacente. Consider că această restricție nu va avea un impact negativ, lucru dovedit în timpul evenimentelor organizate în verile trecute, cum ar fi Zilele Clujului, Zilele Culturale Maghiare din Cluj, Maratonul Clujului, TIFF etc. Am vrea să avem în vedere, pe de altă parte, haosul creat în trafic cu ocazia restricțiilor impuse de organizarea festivalului Untold. În schimb beneficiile ar depăși cu mult inconvenientul, publicul Clujean având la dispoziție o suprafață de promenadă dublă față de cea a celui mai mare parc din oraș (i.e. Parcul Central). Pe scurt m-aș rezumă la următoarele concluzii pe baza ideilor de mai sus: - Păstrarea distanțierii sociale în contextul aglomerării urbane - Spațiu extins de promenadă pentru locuitorii Clujului - Un centru al orașului mai puțin poluat - Impact minim asupra traficului auto
    69 din 100 Semnături
    Inițiat de Meza Alexandru
  • Huda lui Papara rămâne Rezervație Naturală Protejată!
    Aceasta petiție este importantă deoarece zona este Arie Naturală Protejată, unde nu ar trebui să existe trafic auto intens și unde nu ar trebui folosite materiale precum asfaltul. Dorim stoparea ASFALTĂRII DIN FAȚA PEȘTERII HUDA LUI PAPARĂ ȘI A ASFALTĂRII CELOR DOUĂ PARCĂRI DE PE DRUMUL DE ACCES CĂTRE PEȘTERĂ.
    742 din 800 Semnături
    Inițiat de MARIA ANDREEA
  • Vrem responsabili pe probleme de mediu la Primăria Codlea!
    În acest moment nu există niciun plan de monitorizare a problemelor de mediu, nu există strategie de combatere și nicio inventariere a acestor probleme. Aceste 2 persoane, ce lipsesc de ani buni deși există pozițiile în organigrama Primăriei Codlea, ar putea demara acțiuni concrete pentru protejarea mediului la Codlea. De fapt, pentru protejarea sănătății tuturor locuitorilor.
    11 din 100 Semnături
    Inițiat de Ovidiu Paraschivescu
  • Supraveghere video a drumurilor forestiere de la Codlea
    Lipsa de încredere în actualul sistem de monitorizare și prevenție a furtului de lemne, inclusiv prin metode "legale", ne duce la o concluzie firească: avem nevoie să putem compara documentele cu realitatea, iar aceasta presupune să existe informații foto/video cu toate autovehiculele care au circulat pe drumurile forestiere din pădurea administrată pe teritoriul UAT Codlea.
    15 din 100 Semnături
    Inițiat de Ovidiu Paraschivescu
  • Vrem nod rutier pe autostrada Pitești Sibiu lotul 1 la intersectia cu Dj 105 G Tălmaciu- Sadu
    Dacă acest nod rutier se va edifica, va duce la dezvoltarea acestei zone atat industrial, prin crearea unei zone tampon la intersectia celor doua culoare rutiere, poate cele mai importante din tara si anume DN1 si DN7 , cât si turistic asigurand accesul inspre zone turistice foarte valoroase care nu sunt exploatate aproape deloc, amintind aici zona Talmacel, Sadu, Râu Sadului, Cisnadie, Cisnadioara ,Barajul Gâtul Berbecului si de ce nu Păltinișul.Si un alt aspect foarte,foarte important este faptul ca acest nod se va edifica in imediata apropiere a unui oras ,precum si a unei intregi zone ,care are un foarte mare potențial de dezvoltare.
    463 din 500 Semnături
    Inițiat de Ioan Adrian Gica
  • Redeschideți parcurile iubitorilor de sport pe două sau mai multe roți
    Pentru că mai ales copiii fac prea puțin sport și trebuie încurajați nu descurajați. Pentru că spațiile dedicate mersului cu bicicleta, rolele, skateboard-ul sunt puține și de cele mai multe ori necesită deplasarea copilului pe distante mari. Pentru că suntem o generație care a crescut pe bicicletă "în fața blocului" fără accidente și incidente. Pentru că din punct de vedere rutier trăim într-o țară periculoasă și prefer să-mi știu copilul cu bicicleta în parc și nu pe trotuarul unei străzi. Pentru că cei care se deplasează pe role sunt considerati pietoni conform Codului Rutier Român (SECTIUNEA a 3-a, Articolul 72).
    128 din 200 Semnături
    Inițiat de Andrei Gheorghe
  • Benzi pentru transport public și alternativ în București
    Pe 15 mai se va ridica starea de urgență și locuitorii Bucureștiului vor începe să circule mai frecvent ca în ultimele 2 luni, fiind în același timp obligați să păstreze distanța fizică în trafic. STB va pune în uz toată flota de autovehicule, aceasta riscând însă să rămână blocată în trafic, expunând pasagerii, cu fiecare minut în plus petrecut între stații, la riscul îmbolnăvirii. Bucureștiul este un oraș cu un trafic infernal și unul dintre cele mai congestionate orașe ale Europei. Bucureștiul are probleme semnificative de poluare a aerului, motiv pentru care România a și fost sancționată recent de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Poluarea aerului pare a avea un rol în răspândirea Coronavirusului[1], Pietonii nu vor avea loc să practice distanțarea fizică și să-și ia măsurile necesare de siguranță, câtă vreme multe trotuare sunt parțial sau uneori chiar total ocupate de autoturisme parcate. Marile orașe ale Europei iau, sau au luat deja măsuri pentru a ajuta locuitorii să se deplaseze, facilitând mersul pe jos și transportul alternativ prin intervenții la nivelul infrastructurii (Roma construiește 150 km de benzi pentru biciclete, Parisul 650 km)[2]. Transportul alternativ este ideal, în măsura în care permite o reală distanțare fizică în trafic, fiind recomandat chiar de către Organizația Mondială a Sănătății[3]. București are restanțe grave în ceea ce privește implementarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), [1] https://www.theguardian.com/environment/2020/apr/21/preliminary-study-links-air-pollution-to-coronavirus-deaths-in-england , https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/alianta-mortala-dintre-poluare-si-pandemie-capacitatea-coronavirusului-de-a-ucide-este-amplificata-de-aerul-poluat-1294762 [2] https://www.agerpres.ro/mondorama/2020/05/01/belgia-centrul-orasului-bruxelles-va-deveni-zona-pietonala-si-de-biciclisti-pentru-cel-putin-trei-luni--497185 , https://www.green-report.ro/milano-dupa-carantina-fara-masini/ , https://www.rfi.ro/special-paris-120767-franta-mersul-cu-bicicleta-solutia-promovata-de-guvern-pentru-dupa-iesirea-din , https://www.theguardian.com/world/2020/apr/11/world-cities-turn-their-streets-over-to-walkers-and-cyclists, https://newmobility.news/2020/05/11/rome-is-getting-ready-for-bikes-romans-surely-not/ https://cities-today.com/paris-to-create-650-kilometres-of-new-cycleways/ [3] https://who.canto.global/pdfviewer/viewer/viewer.html?share=share%2Calbum%2CU6GDM&column=document&id=q3v02qdsh114763ffe3apo4s2p&suffix=pdf
    168 din 200 Semnături
    Inițiat de Vlad Brătuleanu Picture
  • Stop unei parcări mult prea scumpe pentru Deva
    Suntem de acord că un oraș se dezvoltă doar prin investiții. Suntem de acord că investițiile necesită, de multe ori, împrumuturi. Nu putem fi, însă, de acord cu cheltuirea unor sume uriașe, care vor îndatora orasul pe mulți ani, pentru rezultate minuscule. Cheltuirea a 1,2 milioane de euro (în realitate, cheltuiala va fi cel puțin dublă, ca urmare a dobânzilor pe care le va plăti orașul in următorii 30 de ani) pentru obținerea a 30 de locuri de parcare e o dovadă a risipirii inutilă a banului public. Nimic nu justifică o astfel de cheltuială, iar rezultatul obținut e fără importanță. Suntem de acord că Deva are nevoie de parcări. Suntem de acord că Deva are nevoie de împrumuturi. Dar nu putem fi de acord cu o astfel de cheltuială, care va rămâne pe umerii copiilor noștri să o plătească. Hai să cerem primarului să renunțe la acest proiect! Semnează și distribuie să semneze și alții! Vocea noastră contează!
    221 din 300 Semnături
    Inițiat de Alin Amititeloaie
  • Vrem tenis de câmp după 15 mai!
    Este important atât din punctul de vedere al efectelor benefice asupra sănătății fizice și mentale, cât și din punct de vedere economic, social și profesional, reprezentând o gură de oxigen pentru cluburile de sport cât și pentru practicanții profesioniști sau amatori!
    58 din 100 Semnături
    Inițiat de Tenis Partener Moldova
  • Salvam Baza Sportiva ProRapid
    Noi, suporteri ai Rapidului si cetateni ai sectorului 1 si ai Bucurestiului, va solicitam suspendarea PUZ Coordinator Sector 1, prin care Baza Sportiva Pro Rapid este reincadrata la CENTRE DE AFACERI SI SERVICII PUBLICE! Va solicitam ca aceasta sa ramana protejata de actualul statut urbanistic: "BAZE SPORTIVE". Aceasta reincadrare la CENTRE DE AFACERI, anticipeaza distrugerea Bazei Sportive ProRapid asa cum o stim noi, asa cum a fost imaginata si realizata la initiativa marelui antrenor Mircea Lucescu. ACEASTA ESTE UN SIMBOL PENTRU INTREAGA SUFLARE RAPIDISTA, ATAT DIN TARA CAT SI DIN STRAINATATE! Totodata, este si o oaza de verde in care copiii nostri se dezvolta sanatos. NU DORIM CENTRE DE AFACERI PESTE BAZELE SPORTIVE DIN SECTORUL 1 SI DIN BUCURESTI! DORIM CA BAZA SPORTIVA PRO RAPID SA FIE REABILITATA!
    673 din 800 Semnături
    Inițiat de Bogdan Stoica
  • Cerem Primăriei Comunei Tunari să declare Pădurea Tunari drept Arie Protejată
    Beneficiile acestei măsuri sunt foarte multe, cele mai importante fiind: 1. Asigurarea conservării biodiversității în intravilanul comunei prin conservarea habitatelor naturale, inclusiv a elementelor geomorfologice și peisagistice naturale și cvasinaturale și a florei și faunei sălbatice; 2. Ar contracara poluarea și dezvoltarea haotică din zonă; 3. Declararea Pădurii Tunari ca Arie Protejată ar oferi servicii ecosistemice valoroase, ar avea rol educativ, încurajând mișcarea în aer liber; 4. Ar oferi, de asemenea, un plus de oxigen prin absorbția poluanților degajați, în cantități deloc de neglijat, de mișcările de aeronave de pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă” din Otopeni și de traficul greu aferent DNCB, jucând astfel un rol relevant în stabilizarea climei locale; 4. Prin aderarea la Green Deal, România și-a luat angajamentul de a defini astfel de arii urbane și periurbane protejate iar, prin această hotărâre de consiliu local, comuna Tunari vine în întâmpinarea îndeplinirii acestor ținte de combatere a crizei climatice.
    680 din 800 Semnături
    Inițiat de Cătălin Doscaș Picture
  • Scrisoare Deschisă solicitând clasarea de urgență a imobilelor din str. 11 Iunie, nr. 50
    Reluăm sintetic câteva argumente pentru clasare potrivit criteriilor stabilite de Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin OMC 2260/2008 cu modificările și completările ulterioare: art. 8 - vechime: medie. Potrivit planurilor istorice ale Bucureștiului anexate, o parte dintre corpurile de clădire ale incintei au fost construite înainte de 1895-1899, iar cea mai mare a corpurilor sunt realizate în perioada 1899-1911. art. 9 - valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică: medie. Valoarea partiului arhitectural al incintei și construcțiilor rezidă din faptul că acestea exprimă sincer necesitățile industriei care le-a produs, cât și din ilustrarea prin extinderile și modificările construcțiilor survenite de-a lungul timpului a evoluției industriei. Potrivit planurilor Bucureștiului de la 1911 imobilul a aparținut lui Oprea Soare, dacă identitatea se verifică pe parcursul cercetării ulterioare declanșării clasării, comanditarul reședinței realizate de arh. Petre Antonescu, azi monument istoric din str. Bordea Poenaru, București, important comerciant de cherestea. Astfel, imobilul din Str. 11 Iunie devine important pentru explicarea existenței celui din str. Bordea Poenaru. art. 10 - raritate şi unicitate – medie. Dintre siturile industriale ale Bucureștiului, un număr relativ redus se mai păstrează, cu atât mai mult se impune clasarea în Lista Monumentelor Istorice. art. 11 - valoarea memorial-simbolica – medie. Imobilul din Str. 11 Iunie este legat de activitatea unui important comerciant și o mărturie importantă în explicarea existenței monumentului istoric din str. Bordea Poenaru. In a doua parte a sec. al XX-lea și până în anii 2000, aici a funcționat „Fabrica de de Ciorapi și Tricotaje Apollo”. Imobilul este important in mentalul colectiv contemporan, aici funcționând un important hub cultural, „Fabrica”, unul dintre puținele exemple de bună practică din București în utilizarea spațiilor fost industriale. Această evaluare poate fi aprofundată prin studii de specialitate doar dacă veți demara declanșarea procedurii de clasare. Credem cu tărie că trebuie să salvați aceste clădiri, martori peste timp ai evoluției și transformării orașului și păstrarea lor ca spații destinate activităților sociale, care să faciliteze și să stimuleze interacțiunea vizitatorilor și a rezidenților cu spațiul tematic și între ei, precum și apariția și înflorirea proiectelor comunitare. Poate că drumul de urmat este transformarea zonei Carol-Filaret într-un larg spațiu dedicat științei și tehnicii, un uriaș muzeu în aer liber din categoria eco-muzeelor unde clădirile nu sunt mutate de pe amplasamentele originale, după model francez, o platformă în care vechiul și noul să coexiste și să ofere oamenilor o experiență urbană post-industrială coerentă și în armonie cu nevoile lor sociale, reconciliind trecutul zbuciumat cu asaltul consumerismului post-modernist al prezentului. Vă rugăm să oferiți comunității locale și Ministerului Culturii șansa unui asemenea proiect prin nedistrugerea și prezervarea fondului industrial construit care există în acest moment. Stă în puterea Dvs. să salvați de la distrugere Fabrica Apollo, prin declanșarea procedurii de clasare în regim de urgență și, în sens mai larg potențialul de reconversie al întregului cartier Carol – Filaret, să fiți un vizionar și un curator al culturii urbane care salvează sufletul orașului și îl redă oamenilor și comunităților care îl iubesc și îl prețuiesc cu adevărat. Vă mulțumim anticipat pentru sprijinul pe care suntem încredințați ca îl veți acorda acestui demers benefic capitalei noastre! Cu stimă, Grupul Civic Carol-Filaret Punctul de vedere enunțat mai sus de către Grupul Civic Carol-Filaret este susținut și de către următoarele organizații, asociații și personalități: Institutul Național al Patrimoniului Filiala București a Ordinului Arhitecților din România Pro Patrimonio Fundația Comunitara București Asociația Pro.Do.Mo Asociația ARCEN Asociația NOD makerspace Asociația La Firul Ierbii Asociația Zeppelin Asociația Kontakt Fundația DALA Fundația Calea Victoriei Asociația Grupul de Inițiativă Kiseleff Asociația Incotroceni Floreasca Civică Rețeaua Civică București Asociația pentru Tranziție Urbană Asociația Legendary Sports Asociația Pure Origins Bike Fm Asociația Locus Asociația IDEILAGRAM Asociația Matka Prof. Dr. Liviu Chelcea, Universitatea București Dr. Gruia Badescu, Universitatea Konstanz Dr. Simina Badica, curator, Casa Istoriei Europene Ioana Popescu, etnolog
    7 din 100 Semnături
    Inițiat de GRUPUL CIVIC CAROL-FILARET Picture