• Parcul Municipal Ploiesti - zona pentru catei
    Nu exista suficiente zone pentru catei in orasul Ploiesti, amenajate corespunzator. Crearea unei astfel de zone ne-ar ajuta pe noi, detinatorii de catei, sa socializam si sa ne lasam cateii sa alerge, sa se joace si sa interactioneze intr-un spatiu dedicat lor.
    109 din 200 Semnături
    Inițiat de Daniela Serban
  • Aer curat și mai multă liniște, păstrați gratuitatea parcării pentru auto hybrid in Bucuresti
    Este necesară menținerea scutirii, deoarece este important să transmitem un semnal clar că autoturismele pe benzină și motorină nu mai reprezintă viitorul și nu mai sunt sustenabile. Dacă am acorda gratuitatea doar pentru vehiculele electrice, trecerea la acestea s-ar realiza mult mai greu. Trebuie să păstrăm o punte de legătură între vehiculele pe benzină și motorină și cele electrice, iar hibridele reprezintă această punte. Trecerea va fi astfel mai ușoară, ceea ce va duce la un număr mai mare de vehicule nepoluante și la o reducere a celor extrem de poluante. Știm că în multe țări, gratuitatea a început în 2009 și abia acum au renunțat la subvențiile pentru hibride și chiar pentru electrice, odată ce balanța a înclinat în favoarea vehiculelor puțin poluante. Noi am început cu gratuitatea în 2016, însă creșterea numărului de automobile nepoluante a fost nesemnificativă. În prezent, raportul dintre autoturismele poluante și cele puțin poluante este de doar 8 la 100, adică doar 8 vehicule din 100 sunt hibride sau electrice, restul de 92 fiind pe benzină sau motorină. Poluarea generată de autoturismele cu motoare pe benzină și motorină este considerabilă. În acest context, este imperios necesar să păstrăm gratuitatea pentru toate autoturismele puțin poluante, deoarece trebuie să reducem numărul celor poluante. Ulterior, în jurul anului 2028, putem elimina treptat subvențiile pentru hibridele de tip 01/02/03, urmate de eliminarea celor pentru hibridele plug-in, iar până în 2030, și pentru electrice. Considerăm că în acest mod ne vom îndeplini obiectivele de a avea un aer din ce în ce mai curat. Dacă eliminăm gratuitatea acum, vom pierde motivația cetățenilor de a achiziționa vehicule mai puțin poluante, mai ales dacă văd că nici autoritățile nu le susțin. În speranta ca noi cetățenii care votam vom fi ascultați cu adevărat, va acord toata increderea ca veți consulta transparent cetățenii cu privire la aceasta decizie.
    702 din 800 Semnături
    Inițiat de Vladimir Aurel Neagoe
  • Nu vrem dezbinarea grupei
    Pentru viitorul copiilor preșcolari
    96 din 100 Semnături
    Inițiat de Ioana Aurelia Saftei
  • Transport gratuit pentru elevii de clasa a 3-a de la școala Alexandru Ioan Cuza
    Grija si siguranta copiilor sectorului 3 din capitala Romaniei, Bucuresti
    42 din 100 Semnături
    Inițiat de Matei Cristian Minea
  • Cerem aplicarea REVENDICĂRILOR STUDENȚEȘTI de către conducerea UAUIM!
    Considerăm că această facultate are nevoie de o reforma care sa schimbe totul de la rădăcina, fiindcă este un sistem deși tradițional, rămas retrograd într-o lume în continuă mișcare deschisa către inovație și idei. De-a lungul celor 6 ani, o perioada îndelungată,  studenții nu sunt învățați principii reale de proiectare și utile în cariera de viitor arhitect, acestea fiind înlocuite de jocuri de orgolii nedrepte între profesori cu ani de experiență și tineri fără experiență.  Problema acceptării diversității și a abordării relației profesor – student cu respect și diplomație este o realitate la UAUIM, loc unde nu avem modele, înafară de câțiva care își dau silința, însă marea majoritate provoacă distrugere, prin materii predate în mod haotic, cu injurii la ordinea zilei, cu abuzuri petrecute în timpul examenului, precum și discriminări pe bază de etnie, rasă și religie. Un caz notabil este cel al unui student din anul I, ce a fost dat afara de la examen pentru că  colegul din spatele lui copia de la el ori un caz al unei studente în anul II, de religie islamică ce a auzit de la un profesor din Comisia de Jurizare ,,Domnișoară aici este Europa, nu Orientul Mijlociu să purtați hijab.” 
    773 din 800 Semnături
    Inițiat de Cosmin Olteanu Picture
  • Schimbați ruta de aterizare de deasupra localității Tămași, Corbeanca
    Toți locuitorii satului Tamași sunt direct afectați! Sunt parte a acestei comunități și îmi pasă! Noi nu putem deschide geamurile din cauza zgomotului infernal! Trec avioane non stop, la o altitudine extrem de joasă! Devine insuportabil! Mulți oameni iau în calcul să se mute de aici. 
    96 din 100 Semnături
    Inițiat de Adriana Vieru
  • Legea 360/2023 afectează grav pensiile persoanelor cu dizabilități – Acționați acum!
    Îmi pasă de această problemă pentru că, dincolo de toate cifrele și legile, vorbim despre oameni care se confruntă zilnic cu provocări pe care mulți dintre noi nici nu ni le putem imagina. Persoanele cu dizabilități au fost întotdeauna printre cei mai vulnerabili membri ai societății noastre, iar acum, prin această lege, li se ia și puținul sprijin pe care îl aveau. Gândește-te la cineva care a muncit toată viața cu mult mai mult efort decât majoritatea, doar pentru a supraviețui, și care acum se trezește că pensia lui este redusă la o sumă care abia îi permite să trăiască. E ca și cum li se spune că munca și sacrificiile lor nu contează, că sunt invizibili pentru cei care ar trebui să-i protejeze. Mă revoltă și mă întristează în același timp, pentru că fiecare dintre noi ar putea ajunge într-o situație de vulnerabilitate la un moment dat. Așa că nu e doar despre ei, e despre noi toți. Trebuie să luptăm pentru drepturile lor, pentru că dacă nu ne pasă acum, cine va mai lupta pentru drepturile noastre când vom avea nevoie?
    2.167 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Sebastian Glogojan
  • DREPTATE pentru Daniel Bodnar
    Sunt Daniel Bodnar, activist de mediu. De obicei lupt împotriva tăierilor ilegale. Acum, însă, sunt nevoit să lupt și împotriva unei legi nedrepte care creează probleme uriașe celor care, la fel ca mine, se află într-un scaun cu rotile. Am întâlnit în ultimii ani foarte multe persoane care se plâng că sunt trimise de la o comisie la alta și sunt batjocoriți datorită acestui ordin al miniștrilor muncii și sănătății! În actualul format lege nu poate fi aplicată în interesul cetățeanului!  În data de 19.01.2021 am fost implicat într-un accident rutier, iar după mai multe operații la coloană și piciorul drept, diagnosticul pus de medici este „parapareză flască post TVM cu fractură la nivel T12 și L1. Stenoză severă de canal spinal și mielopatie”.   Urmările sunt cunoscute și pronosticurile rezervate.  Recuperarea este de durată, iar în tot acest timp este nevoie de un asistent personal care să mă ajute la toate treburile și deplasările necesare! În situația mea sunt numeroase alte persoane care după ce au fost victimele unui accident acum sunt victimele unui text de lege care le împiedică să fie încadrate ca persoane cu dizabilități.  Semnează și tu petiția pentru a ne ajuta să convingem autoritățile să schimbe această lege.
    3.995 din 4.000 Semnături
    Inițiat de Daniel Bodnar Picture
  • Bike park Ovidiu
    Suntem deja mulți cei care practicăm ciclismul și sporturile extreme în orașul nostru, dar nu avem un spațiu adecvat unde să ne desfășurăm activitatea în siguranță. Alăturându-vă acestei petiții, veți sprijini construirea unui bike park care să răspundă nevoilor noastre și care să ofere un loc sigur și organizat pentru toți pasionații acestui sport. Cu cât suntem mai mulți care susținem această inițiativă, cu atât șansele de a fi auziți și de a vedea acest proiect realizat vor fi mai mari.
    182 din 200 Semnături
    Inițiat de Robert Funda
  • Vrem case eficiente energetic!
     Este nevoie de programe majore de renovarea a caselor individuale și mai multe fonduri publice disponibile pentru astfel de lucrări. Cerem ministerelor responsabile din România, Ministerul dezvoltării, Mediului, Energiei să accelereze măsurile eficiență energetică și să pună la dispoziție programe, în special pentru casele individuale și cei mai vulnerabili dintre cetățeni. Câteva recomandări sunt:  • Reluarea programului „casa eficientă energetic” în cadrul Fondului pentru mediu, dar dedicate și gospodăriilor vulnerabile.  • Utilizarea unor surse publice suplimentare pentru renovare precum Fondul pentru Modernizare  sau programe naționale ca „Anghel Salingy”  • Înființarea de one-stop-shop la nivel local pentru a susține cetățenii interesați și implicarea primăriilor    • Realizarea de programe integrate de „renovare profundă” cu schimbarea surselor de căldură și energie regenerabilă pentru gospodării individuale.  • Integrarea în cadrul programelor a obținerii documentației necesare precum intabulare, certificat energetic, etc.    Semnează petiția! Împreună vocea noastră e mai puternică.  
    23 din 100 Semnături
    Inițiat de Bankwatch România Picture
  • România are nevoie de confruntări electorale între candidați
    În România, confruntările între candidații la președinție nu sunt obligatorii prin lege. Ele depind de acordul voluntar al candidaților de a participa. În unele campanii electorale, unii candidați au ales să nu participe la astfel de dezbateri, ceea ce a generat dezbateri publice privind necesitatea instituirii unei obligații legale pentru a asigura prezența tuturor candidaților. Ultima dezbatere a avut loc in 2014. Confruntările între candidații la președinție sunt esențiale pentru viitorul democratic al României. Aceste dezbateri reprezintă un pilon al transparenței și responsabilității, oferind cetățenilor oportunitatea de a evalua viziunea, competența și integritatea celor care aspiră să ne conducă. Într-o societate modernă, bazată pe valori democratice, este vital ca fiecare candidat să fie supus unui dialog deschis și direct, unde să își apere ideile și să răspundă preocupărilor noastre.  Numai prin confruntări directe, candidații pot demonstra că sunt pregătiți să facă față provocărilor reale ale țării, să promoveze reforme autentice și să apere interesele cetățenilor. Avem nevoie de lideri care să își asume responsabilitatea în mod deschis, să fie transparenți și să aibă curajul de a răspunde întrebărilor dificile. Prin impunerea acestor dezbateri ca obligatorii, ne asigurăm că România avansează pe calea unei democrații sănătoase, în care voința poporului este respectată și în care alegerile sunt bazate pe merit, competență și angajament față de binele comun. Aceasta este România pe care o dorim: o țară în care democrația nu este doar un ideal, ci o realitate zilnică, unde fiecare vot contează și fiecare candidat își dovedește valoarea în fața noastră, cei care alegem viitorul acestei națiuni. 
    53 din 100 Semnături
    Inițiat de Cătălin CTN Picture
  • Demisia Toni Grebla acuzat de coruptie si frauda
    Alegerile sunt importante pentru viitorul Romaniei. Alegerile locale de la sectorul 1 au fost evident fraudate existand dovezi clare ca sute de  procese verbale ale sectiilor de votare din sector,  nu s-au inchis si au fost 'rezolvate prin modificari facute pe aceste procese verbale  ilegal de sefii Biroului Electoral sector 1 . BEC si AEP au ignorat complice contestatiile facute de candidatul Clotilde Armand si  USR  si nu au dispus renumararea voturilor .AEP este condus de Toni Grebla persoana care a fost anchetata de DNA pentru coruptie, De asemeni Toni Grebla si-a dublat ilegal salariul  de la AEP . fiind prins de Curte de Conturi. Toni Grebla nu este in afara oricaror suspiciuni coruptie si frauda deci nu poate asigura conducerea unei institutii care organizeaza si supravegheaza alegerile.  El trebuie inlocuit.  
    40 din 100 Semnături
    Inițiat de Laurentiu Negrea