• Anulati TAXA PE SOARE
    Pentru ca acum este foarte important sa fim uniti in fata unui astfel de abuz, pentru un viitor curat in care sa ne putem asigura surse regenerabile de energie.
    163 din 200 Semnături
    Inițiat de Ionut Bragarencu
  • Plafonarea pretului la curent pentru clienti casnici cu pompe de caldura
    Pentru ca sunt foarte multi oameni care sunt aceasta situatie. Costul de instalare este foarte mare, si sunt cei mai putin poluanti consumatori.
    107 din 200 Semnături
    Inițiat de Marius Pop
  • Proprietarii de pompe de căldură şi centrale electrice discriminați
    Clienții casnici beneficiază de prețuri plafonate la energia electrică (0,68 lei/kWh pentru un consum lunar până la 100 kWh, respectiv 0,80 lei/kWh pentru un consum lunar între 100,01 și 255 kWh), precum și la lemne (400 lei/mc), iar persoanele care folosesc cel mai scump produs energetic, gazul, beneficiază de plafonarea tarifului indiferent de consumurile realizate. Pe de altă parte, însă, cei care își încălzesc locuințele cu centrale electrice, reţele electrice prin pardoseală sau cu pompe de căldură, cea din urmă fiind considerată cea mai ecologică sursă de încălzire, consumă, în medie, 700 kWh pe lună, adică peste 8.400 kWh/an şi, deci, sunt obligaţi să achite facturi uriaşe. Practic, legislația încurajează componentele neecologice, generatoare de emisii de gaz cu efect de seră. In momentul în care au investit în sistemele de încălzire pe energie electrică, nu au avut posibilitatea racordării la reţelele de gaz, întrucât acestea nu existau în zonele unde locuiesc.
    32 din 100 Semnături
    Inițiat de Stefan Dragomirescu
  • Locuri de muncă în industria energiilor regenerabile
    Conform spuselor domnului Mihai Bălan, președintele Asociației Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA), doar în sectorul foto-voltaic va fi nevoie de 40.000 - 70.000 de specialiști. Instalarea panourilor PV, necesită un volum imens de muncă.
    14 din 100 Semnături
    Inițiat de Marius Iulian Costache
  • Susțineți reducerea TVA la carburanți de la 19% la 5%
    Susținerea cât mai mare prin semnarea acestei petiții va pune presiune pe autorități și va duce la împlinirea acestui deziderat.
    80 din 100 Semnături
    Inițiat de Ciprian Maxim
  • Energie solara in Voluntari
    Trebuie sa actionam acum! Schimbarea climei nu mai este un eveniment probabil din viitorul indepartat, ci se intampla azi! De cativa ani, sezoanele se schimba drastic, cu perioade indelungate de seceta si inundatii; ierni scurte si veri toride. Culturi distruse, familii lasate fara posibilitatea de a-si asigura hrana sunt realitati recurente.Sursele de energie fosila sunt epuizabile si Romania nu are in acest moment alte optiuni alternative. Daca ramanem fara energie fosila, functionarea spitalelor, magazinelor si tuturor institutilor si cladirilor va fi imposibila. Alimentarea cu electricitate, apa potabila, gaz, agent termic si serviciile de telecomunicatie si internet vor fi intrerupte pentru intotdeauna si viata oamenilor va fi in pericol. Solutia pentru a evita un viitor fara descoperirile lumii moderne este ENERGIA REGENERABILA!
    124 din 200 Semnături
    Inițiat de Georgia Avram
  • Renuntarea plafonarii preturilor la energie
    Este important ca oamenii sa inceapa sa isi exprime punctul de vedere, sa invete sa elimine ceea ce nu este corect din viata lor, sa nu stea nepasatori la lucrurile din jurul lor. Este timpul ca tinerii la nivel de studii liceu, universitate sa expune oamenii care trec examenele prin fraudare. Este timpul ca tinerii sa inceteze sa creada ca varsta determina o experienta de viata, adica sa se raporteze la varstinici. Varstinicii Romaniei traiesc si au fost educati cu bataia si frica, necomunicare si umilire sociala de catre autoritatiile guvernante. Daca nu trec de la nivelul asta si isi doresc in continuare ca lucrurile sa se intample cum defapt se urmareste de catre corupti, nu este nevoie de un raboi cu Rusia, deja de zeci de ani armata si politia Romaniei isi ucid cetatenii. E nevoie de implicare pentru ca asa putem schimba ceva cu adevarat. O iesire la vot si pentru un lucru simplu poate dovedi in cazul Romaniei doua lucruri defapt: 1.iesi la vot si votezi tinand cont de istorie, se stie cine is securistii si partidele despotice, iar in sensul asta nu votezi cu ele , pentru ca votul cu ele arata un lucru, nu o sa fie schimbare si o sa fie in continuare CORUPTIE . 2. iesi la vot si votezi cu oamenii care pot si au dovedit cu adevarat ca au schimbat lucrurile si stiu ca se vor implica si atunci se dovedeste ca exista o schimbare.
    7 din 100 Semnături
    Inițiat de Claudiu Marginean
  • Gata cu Carbunele in Romania!
    Incalzirea globala este o problema care ne afecteaza deja si ne va afecta devastator in anii care vin pe absolut toti oamenii de pe planeta aceasta. Arderea de carbune este de departe cel mai nociv mod de a produce energie, proces care are alternative, si care genereaza o mare parte din gazele care produc aceasta distrugere a mediului natural. Nu conteaza cine esti, unde locuiesti sau cati bani ai, cu totii vom simti efectele acestea, si chiar le simtim deja. Da, chiar si aici in Romania. De la arderea padurilor prin focuri salbatice, la desertificarea zonei de sud si canicule frecvente cu temperaturi peste limitele umane in toata tara. Vom fi martori la disparitia anumitor specii de animale, soluri infertile si dezastre naturale care vor aduce victime, daune si situatii de neimaginat. Aceste schimbari au inceput deja si vor continua cu o severitate tot mai ridicata. Acestea nu sunt scenarii SF, ci stiinta si certitudine. O mostenire macabra pe care am lasa-o generatilor urmatoare. Si pana la urma de ce? Din ignoranta si lipsa de ambitie? Vestea buna e ca intelegem care sunt factorii care duc la aceste efecte devastatoare, si mai important, faptul ca inca nu e prea tarziu sa evitam cele mai grave scenarii daca facem ceva in urmatorii 5 pana la 10 ani. Pentru aceasta schimbare avem nevoie de vointa colectiva, politica competenta si cooperarea internationala. Facand niste schimbari ambitioase si de viitor, Romania ar putea iesi chiar lidera Europeana a unei miscari incredibil de pozitive. De ce sa inceapa totul cu noi? Pentru ca putem, Romania avand capacitatea de a-si crea propria energie in totalitate si in acelasi timp are un potential ridicat pentru energie regenerabla, in special cea eoliana. Atunci de ce sa nu incepem cu cea mai murdara sursa de energie care exista, cea din arderea carbunelui fosil? In contextul in care facturile de la energie cresc necontrolat ca rezultat direct al pietei internationale de energie, si mai ales cea a resurselor fosile murdare, pare mai relevant ca niciodata ca Romania sa-si produca propria energie. Energie care poate si trebuie sa fie curata si de viitor. E o alegere mai mult decat logica si normala. Semneaza aceasta petitie si ajuta la crearea unui viitor umplut de speranta, pentru planeta, pentru tara, pentru noi si copiii nostri. Hai sa spunem Gata cu Carbunele in Romania!
    69 din 100 Semnături
    Inițiat de Alexandru Cernatescu
  • Fără taxe la utilități (energie electrică, gaze, apă, salubritate)
    Energia electrică, gazele naturale și alimentarea cu apa curentă sunt considerate utilități de strictă necesitate conform codului fiscal. Cota de impozitare pentru clădiri se stabiliește în funcție de existența acestor servicii sau nu. Fiind utilități necesare pentru a asigura un trai decent oricărei persoane trebuie reduse costurile cu acestea astfel încât fiecare persoană să poată beneficia de ele.
    277 din 300 Semnături
    Inițiat de Bogdan Barbu Picture
  • Afacerea GAS11
    In baza L.351/2004, art.17g, ANRE a emis O.62/2008, care prevede ca factor de conversie puterea calorifica superioara a gazului natural/Pcs si nu cea inferioara/Pci. Raportul Pcs/Pci = 1.11, fiind constant indiferent de compozitia gazului. Diferenta de 11% se duce pe cos, neputand fi recuperata! Ca urmare, incepand cu 01.07.2008, toti consumatorii platesc cu 11% mai mult, cu fiecare facturare. Este cea mai mare ”hotie legala” pe care o cunosc. Putem discuta despre argumente, demersuri facute catre autoritatile competente si CE. In prezent, suntem cca. 3.4mil. de consumatori conform ANRE.
    10 din 100 Semnături
    Inițiat de Bogdan Radulescu
  • STOP finanțării construcției de noi MHC-uri / STOP financing the construction of new SSHPPs
    Prin finanțarea amintită se alocă 7.2 milioane EURO pentru retehnologizarea, și CONSTRUIREA DE MICROHIDROCENTRALE [1] Am văzut cu toții ce înseamnă microhidrocentralele, cum au fost mutilate văi sălbatice ale Carpaților și cum rămân albii seci pentru a produce energie așa-zis ”verde”[2], deoarece evaluările de impact asupra mediului nu se fac în mod corect, sunt învăluite în corupție și nu există un control al autorităților responsabile precum Administrațiile Bazinale, Agențiile pentru Protecția Mediului sau Garda Națională de Mediu. În România funcţionează, în prezent, 528 microhidrocentrale cu puteri sub 4 MW, cu o capacitate instalată totală de 468,6 MW, conform celor mai recente date ale Transelectrica[3]. Asta înseamnă o capacitate de producție cam cât a unui baraj mărișor [4]. Ei bine, nu numai că se distrug ireversibil râuri și peisaje, dar aceste microhidrocentrale nici măcar nu produc mare lucru, astfel cantitatea de energie obținută din investiții noi ar putea fi produsă prin retehnologizarea unor microhidrocentrale existente, cu investiții nu doar într-o tehnologie mai performantă ci și în îmbunătățirea conectivității, astfel încât peștii să se poată deplasa din nou pe cursurile de apă. Prin retehnologizare, capacitatea de producție a MHC-urilor deja construite ar putea fi îmbunătățită substanțial, cu impact de mediu practic zero. Pe de altă parte, există alternative de energie regenerabilă cu adevărat verzi, cu impact redus asupra naturii și atunci se pune întrebarea – de ce să ne distrugem și acele puține cursuri de apă care mai sunt încă naturale? Să nu uităm că energia solară a devenit cea mai ieftină sursă de energie regenerabilă, cu costuri de mediu infime [5]. Să ne bineînțelegem, au fost distruse deja sute de râuri, pentru a se construi 528 de microhidrocentrale, care produc în total, cam cât produce un baraj mai mărișor! Multe dintre aceste MHC-uri vor fi abandonate datorită ineficienței acestora, după dispariția schemei de sprijin, fără să existe planuri de reconstrucție a mediului! Atragem atenția că MHC-urile reprezintă o crimă de mediu, amenajarea lor în vremuri actuale fiind în totală opoziție cu ceea ce se întâmplă râurilor din țările civilizate, unde există o tendință clară în ceea ce privește renaturarea acestora, baraje importante fiind înlăturate pentru a se restabili rute de migrație a peștilor întrerupte timp de zeci de ani (uneori mai mult de un secol) [6]. De asemenea, construirea unor noi MHC-uri CONTRAVINE strategiei Uniunii Europene, care prevede ca până în anul 2030 să aibă loc refacerea cursului natural a cel puțin 25.000 de km din lungimea râurilor din spațiul european [7]! Astfel, în timp ce retehnologizarea MHC-urilor existente, cu potențialul de a integra facilități adecvate de migrație a peștilor este binevenită, finanțarea unor MHC-uri noi este inacceptabilă. Semnează petiția, nu ne mai putem permite să pierdem râuri, îngroșând buzunare ale unor ”băieți deștepți”! [1] Ghidul solicitantului https://www.innovasjonnorge.no/globalassets/eea-grants/romania/ro-energy/hydropower/2020_ro-energy_call-1-hydropower_v.1.0-nov.2020_final_ro-translation.pdf [2] ROMANIA, TE IUBESC! - PRAPAD IN NUMELE ENERGIEI VERZI https://protvplus.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/episodul/1618-romania-te-iubesc-prapad-in-numele-energiei-verzi [3] PATRES Producătorii de energie hidro vor intra în faliment datorită taxelor solicitate de Apele Române https://www.agerpres.ro/economic-intern/2021/02/16/patres-producatorii-de-energie-hidro-vor-intra-in-faliment-din-cauza-taxelor-percepute-de-apele-romane--662315 [4] Hidrocentrale construite https://www.arcgis.com/apps/MapSeries/index.html?appid=ce0b7dd5d70c40edb8973382f2df2e3b# [5] Energia solară, oficial, cea mai ieftină sursă de electricitate din istorie https://www.go4it.ro/content/stiinta/energia-solara-oficial-cea-mai-ieftina-sursa-de-electricitate-din-istorie-19160629/ [6] Harta europeană a barierelor de migrație înlăturate https://damremoval.eu/dam-removal-map-europe/ [7] Comisia Europeană https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/QANDA_20_886 ENGLISH Title: STOP financing the construction of new SSHPPs What do you want to achieve: Elimination of funding for “construction of small scale hydro power plants” through Call 1.1 ‘Increased capacity to deliver renewable energy’ – Hydropower, for the Energy Programme in Romania financed under the EEA financial mechanism 2014-2021 Why it is important: The mentioned funding allocates 7.2 million EURO for the refurbishment, and the CONSTRUCTION OF NEW SMALL SCALE HYDRO POWER PLANTS - SSHPPs [1] We have all seen what SSHPPs mean, how wild valleys of the Carpathians have been mutilated and how dry river beds have been left, in order to produce so-called “green” energy [2], because environmental impact assessments are not done correctly, they are shrouded in corruption and there is no control of the responsible authorities such as the Water Basin Administrations, the Environmental Protection Agencies or the National Environmental Guard. In Romania, there are currently 528 SSHPPs with capacities below 4 MW, with a total installed capacity of 468.6 MW, according to the latest data from Transelectrica [3]. This means a production capacity of about as much as a large dam [4]. Well, not only rivers and landscapes are irreversibly destroyed, but these small scale hydro power plants do not even produce much, so the amount of energy produced obtained from new investments could be produced by upgrading existing SSHPPs, with investments not only in new technologies , but also in improving connectivity, so that fish can move again freely on the watercourses. ........................................................ FOR ENTIRE ENGLISH TEXT PLEASE FOLLOW THIS LINK: https://textsaver.flap.tv/lists/3vcf
    1.707 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Aqua Crisius Picture
  • Skatepark Otopeni
    Skatepark-ul este nașpa iar toți skaterii din Otopeni merg până în parcurile amenajate din București sau chiar mai departe, mulți lasandu-se din motivul asta. Dacă ar incepe un proiect pe placul nostru nu s-ar mai întâmpla asta.
    58 din 100 Semnături
    Inițiat de Luca Mihai