• Stop dezastrului urbanistic din Cluj Napoca!
    Pentru viitorul nostru și al copiilor noștri, avem nevoie să ne asigurăm ca autoritățile publice - în speță Primǎria, Consiliul Local Cluj-Napoca și Inspectoratul de Stat in Construcţii (ISC) își fac treaba cu respectarea deplină a legii. În interesul cetățenilorşi al orașului. Dezvoltarea imobiliară rapace însoțită de atitudinea disprețuitoare a autorităților față de drepturile și proprietatea cetățenilor este într-o escaladare îngrijorătoare la Cluj-Napoca. Acest fenomen ne va afecta viețile și ne va distruge orașul. Fără intervenția fermă a autorităților publice, dezastrele de pe străzile Victor Papilian, Edgar Quinet și Făgetului vor continua și se vor repeta. Avem nevoie sǎ te implici şi tu! Hai să ne ajutăm reciproc, și să ne asigurăm împreună cǎ autoritǎţile respectǎ, monitorizeazǎ și promoveazǎ principiile, normele legale și bunele practici în domeniul urbanismului! O facem pentru noi înșine, pentru familiile noastre, pentru orașul nostru! Avem nevoie şi de semnǎtura ta! Spune-le şi prietenilor şi cunoscuţilor tǎi de aceastǎ petiţie! O facem pentru noi toți!
    872 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Cristina Ciuperca
  • Bodycam pentru Poliția de frontieră
    Introducerea camerelor de tip bodycam în dotarea obligatorie a vameşilor români aflați în punctele de trecere ale frontierei de stat terestre ar avea efecte benefice nu doar pe plan profesional ci va duce si la reducerea semnificativa a, abuzurilor si a coruptiei despre care toti stim ca exista dar nimeni nu isi asuma responsabilitatea acestui fenomen. Multe infracţiuni sunt săvârşite la nivelul frontierelor de stat, de la traficul de persoane, la traficul de substante interzise si chiar si la negarea dreptului de a intra în țară a persoanelor cu documente expirate. Consideram că dotarea Polițiştilor de frontieră cu aceste camere ar duce la o scădere semnificativă a infractiunilor comise în punctele de trecere a frontierei de stat.
    112 din 200 Semnături
    Inițiat de Cosmin Florian
  • Și eu vreau demisia judecătorilor CCR care eludează prevederile Constituției!
    Revoluția din anul 1989 nu a fost dusă la capăt! Este timpul să definitivăm revoluția din 1989 și să scoatem România din trecutul comunist și infracțional! [1] https://roeu.org/2021/06/09/icde-solicita-demisia-membrilor-ccr-care-arunca-afara-romania-din-uniunea-europeana/
    1.876 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Romi Bauer
  • Vrei ca România să nu mai fie groapa de gunoi a Europei !?
    Această lege este foarte importantă pentru că numai așa s-ar putea limita aducerea gunoaielor toxice în România! Apele și aerul nostru vor fi mai puțin poluate dacă se iau măsuri urgente ! Ne afectează și ne va afecta pe toți în timp dacă nu se va face o astfel de lege!
    1.063 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Silviu Marian
  • Stop coruptiei din urbanismul bucureștean - protest - 31 Martie 2021
    În ultimii ani, Bucureștiul a suferit o degradare masivă atât în ceea ce privește calitatea și cantitatea noilor construcții, cât și în ceea ce privește calitatea vieții bucureștenilor. La baza acestei deteriorări se află, în opinia noastră, gestionarea deficitară a bugetului capitalei și corupția din zona urbanismului și a protejării mediului înconjurător. O consecință directă a corupției din urbanism este aceea că Bucureștiul a devenit un „anti-oraș”, un spațiu nociv care ne agravează bolile cronice și ne scurtează viețile. Astfel recent, chiar Primarul General Nicușor Dan a declarat că incidența bolilor cauzate de poluare este în continuă creștere, iar orașul - locul în care trăim și muncim - este poluat, manelizat și sufocat de construcții edificate cu nerespectarea Legii 50/1991. Dorim ca Noul București să devină unul cu adevărat european, modern, cu respect pentru trecut, cultură și pentru memoria culturală. Un oraș pe care să îl iubim și de care să fim mândri. Dorim ca Noul București să ne includă.
    33 din 100 Semnături
    Inițiat de Clara Arustei
  • Banii înapoi! Poliția locală, sector 1
    Este important sa demonstram ca ne pasa de sectorul in care traim! Este important sa aratam autoritatilor locale ca suntem VIGILENTI , INFORMATI, UNITI si ca ne implicam in problemele care afecteaza bunastarea locuitorilor din SECTORUL 1! DIMINUAREA BUGETULUI LOCAL PRIN ASTFEL DE PRACTICI INSEAMNA O VIATA MAI PROASTA PENTRU CETATEANUL DIN SECTOR. SEMNEAZA! MULTUMESC!
    243 din 300 Semnături
    Inițiat de PAUL POP Picture
  • În mâinile cui stă siguranța elevilor?
    Este necesară desfășurarea unor controale de către ISCTR, pentru toți operatorii privați care asigură transportul zilnic al elevilor de acasă până la școală, pentru a evita situațiile precum cea petrecută în data de 03.03.2021, pe raza localității Arbore, în care viețile a 19 elevi au fost puse în pericol din cauza nerespectării normelor de siguranță rutieră. S-a constatat faptul că microbuzul avea 19+1 locuri, deși în certificatul de înmatriculare acesta figura cu 15+1 locuri, modificările nefiind omologate. De asemenea, scaunele nu erau prevăzute cu centuri de siguranță, iar șoferul autobuzului nu avea atestat de competență profesională valabil, acesta fiind expirat din anul 2018. Este important să se țină cont de sesizările repetate ale elevilor și ale Consiliului Județean al Elevilor Suceava înaintate către Consiliul Județean Suceava în ceea ce privește neregulile întâlnite în teritoriu. Sunt sute de elevi din județul Suceava care nu au o rută stabilită (fixă) între domiciliu și școală, fiind nevoiți să parcurgă distanțe mari pe jos, de multe ori trebuind să treacă prin locuri neamenajate pentru pietoni pentru a ajunge la stațiile de autobuz sau la școală. De asemenea, în foarte multe cazuri, transportul nu este în concordanță cu orarul școlar. Elevii sunt nevoiți să absenteze de la unele ore de curs sau să aștepte durate lungi de timp până la sosirea mijlocului de transport. Responsabilitatea de a rezolva aceste situații este a Consiliului Județean Suceava, prin impunerea către operatorii privați de transport unor rute stabilite și ale unor intervale orare la momentul oferirii licențelor de transport public și a stabilirii contractelor. În urma sesizărilor elevilor, am constatat că numeroși operatori de transport primesc contravaloarea biletelor și a abonamentelor, dar nu oferă nici o dovada ca urmare a efectuării plății (nu eliberează bilete sau eliberează doar un număr limitat de bilete pentru a figura corect în acte). De asemenea, am primit sesizări din partea elevilor privind tentativa de evaziune fiscală în procedura de decontarea transportului, prevăzută în HG 435/2020 ce reglementa, până la promulgarea legii 266/2020, procedura de asigurare a transportului gratuit pentru elevi. Date fiind problemele identificate și prezentate mai sus, solicităm Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava (ANAF) realizarea de controale fiscale în ceea ce privește eliberarea biletelor și a abonamentelor de către operatorii de transport.
    2.807 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Consiliul Județean al Elevilor Suceava
  • Siguranta noastra in trafic. STOP alcool la volan!
    Consumul de alcool reprezintă una dintre cauzele frecvente de conturbare a capacității de conducere, deși există tendința de a se subestima rolul său. Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Haideti sa ne asiguram impreuna ca tuturor celor depistati cu concentratie de alcool si/sau stupefiante la volan le va fi automat anulat permisul de conducere fara drept de recuperare. De asemenea in cazul in care din evenimentul rutier rezulta victime cerem reanalizarea legii si acordarea de inchisoare cu executare fara posibilitate de reducere a pedepsei. In 25.02.2021 pe tronsonul Agnita -Sibiu DJ 106 in zona cartierului Bavaria la ora la care locuitorii de pe Valea Hartibaciului, din Agnita pana la Sibiu, se indreapta spre locul de munca, un sofer baut trimite doi tineri in spital . Extras din presa locala: Stire initiala ora 07:49! “Două persoane au fost rănite într-un accident, în zona Bavaria, din cauza unui șofer băut. Accidentul s-a petrecut la kilometrul 6, în zona Bavaria, potrivit autorităților care s-au deplasat la fața locului. Din primele informații, ar fi implicate trei autovehicule, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Două persoane primesc îngrijiri medicale și sunt, la acest moment, conștiente. Actualizare.Un șofer, în vârstă de 36 de ani, care conducea pe direcția Agnita -Sibiu nu a păstrat distanța de siguranță, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa, de un sibian de 35 de ani, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism condus regulamentar din sens opus, de un sibian în vârstă de 36 de ani. Șoferii care conduceau regulamentar au fost răniți și transportați la spital. Șoferul care nu ar fi păstrat distanța este din Roșia și prezintă o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, relatează Elena Welter, din partea poliției Sibiu. Traficul este blocat total în continuare.” Acesta este doar unul dintre evenimentele rutiere datorate consumului de alcool. Cei doi tineri putem fi oricare dintre noi sau cei dragi noua atata timp cat viziunea " Zero alcool la volan " nu reprezinta decat o sintagma, un tiltu de ziar, nu un MOD DE VIATA.
    316 din 400 Semnături
    Inițiat de Alina Leb
  • Uniți Salvăm Justiția și Mediul!
    Uniți am salvat Roșia Montană! Uniți am redat speranța Capitalei! Uniți salvăm toată România! Semnează și tu petiția!
    63 din 100 Semnături
    Inițiat de Răzvan-Alin Botezatu Picture
  • Schimbări în universități
    Către cei din conducerea universităților, către reprezentanții studenților, către toți cei implicați în procesul academic și personalul auxiliar care deservește studenții acestor instituții: Toată lumea știe faptul că educația în România lasă de dorit. Calitatea cadrelor didactice s-a redus semnificativ deoarece profesorii buni au căutat un loc de muncă în altă parte sau au demisionat din funcțiile lor din cauza condițiilor de muncă precare, fapt care a rezultat într-o creștere a privatizării învățământului superior. Acesta are permisiunea de a fi autonom din multe puncte de vedere, iar lipsa de reglementări aduce nereguli atât la nivel administrativ, cât și în timpul orelor. Sunt aruncate cuvinte mari precum “dreptul la educație ”, însă cine verifică acest drept poate observa că universitățile din România nu sunt în stare să respecte propriile lor condiții, barem drepturile noastre. Probabil acest lucru se întâmplă din aceeași cauză care ne încurca pe noi, studenții, să ne aflăm ,de fapt, drepturile: limbajul neclar și vag al acestor coduri. Consider că ar fi important să fie scrise mai concis, astfel încât oricine dorește să-și susțină drepturile, să o poată face fără frica interpretării. Drepturile și obligațiile trebuie să fie clare și expuse astfel încât noi să ne putem proteja! Mulți spun, printr-un aproape simpatic joc de cuvinte , că “ facultatea este facultativă ” . Însă doar aparent. Viitorul se bazează pe facultate. Într-o societate modernă, facultatea este NECESARĂ. “ Dacă nu sunteți mulțumiți , puteți pleca oricând , câștigați niște timp măcar , în care chiar să faceți bani ” Acesta este răspunsul unei profesoare din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine . Este o atitudine și o frază pe care mulți o folosesc în momentul în care ei găsesc o metodă de adaptare pe care o consideră ”normală”, ”de bun-simț”. De ce suntem noi studenții puși în situația în care ori stăm nopți nedormite, cu anxietate și boli pe bază de stres, ori ne bazăm pe timiditate, carismă și manipulare ca să reușim să trecem ori ne lăsăm de facultate? Chiar acesta este standardul? De departe, asta este o dilemă ce se poate rezolva luând pe rând fiecare problemă, prima de pe listă fiind profesorii. Este un mod foarte general de adresare în care băgăm profesorii demni de titlurile de doctori și tutori, cu cei care au performanțe și un comportament profesional/etic mult sub așteptări, în aceeași oală . Ca să existe un pseudo filtru, facultățile propun completarea unor formulare “anonime” care au mai mult repercusiuni asupra studenților decât a profesorilor . De multe ori, profesorul se întoarce la curs enervat, cumva, de critică venită din partea studenților lui și îi sancționează la note, punându-le în pericol cariera academică , împotriva Legii 571/2004 . Oricum, rareori sunt aceste evaluări ale cadrelor didactice luate în serios, argumentul general fiind faptul că nu există suficiente dovezi/ suficienți studenți care să declare aceeași problemă. După cum s-a văzut și în trecutul apropiat, în cazul nefericit de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, suntem nevoiți să înregistrăm și să publicăm online evenimente mușamalizate de conducere astfel încât să ne susțină publicul, să trebuiască să fie umilită o persoană ca după aceea conducerea să ia o măsura drastică pentru a satisface spectatorii acestui eveniment tragic, altfel nimic nu se rezolvă. Din cauza legii GDPR 2016/679 este din ce în ce mai greu să fim luați în serios deoarece nu avem dovezi concrete precum înregistrarea comportamentului abuziv, nemilos sau a sadismului exercitat de anumiți profesori. Plângerile noastre legate de profesori trebuie să fie tratate corespunzător de autoritățile competente, investigate ( prin interviuri și sondaje REAL anonime de la studenți ) în timp util iar comportamentul abuziv să fie sancționat ! Nu de puține ori dăm de “profesori” sadici sau egocentrici care au o plăcere în a ne umili și de a ne speria. Aceștia nu au ce căuta într-un sistem menit să educe! Având în minte toate cazurile recente ieşite la lumină atât în cadrul FLLS cât şi înafara, consider că este momentul să renunțăm la prejudecăți personale şi să îmbunătățim condițiile studenților actuali şi viitori.
    313 din 400 Semnături
    Inițiat de Ioana Alexandra Nistor
  • STOP dezvoltării haotice în Popești-Leordeni!
    Cetățeanul, locuitorul orașului, are dreptul să știe în fiecare moment direcția de dezvoltare a întregului oraș și a zonei în care el locuiește. În momentul de față totul e haotic, nimeni nu știe nimic și ne trezim cu blocuri între case, cu aglomerații în trafic, cu canalizări refulând (suntem numiți mica Veneție când plouă), cu presiune la apă aproape inexistentă în unele blocuri, etc. Acest haos, creat în primul rând printr-o lipsă crasă de organizare și planificare a diverselor direcții din primărie, trebuie STOPAT! Prin acest demers NU dorim stoparea dezvoltarii orașului Popești-Leordeni, ci o dezvoltare predictibilă și bine planificată în care cetățeanul și bună starea lui să fie pe primul loc. Avem nevoie de spații verzi, de școli și grădinițe exact în zonele în care ele lipsesc, nu la 3-4 km distanță.
    429 din 500 Semnături
    Inițiat de Bogdan Bărbânță
  • Depolitizarea instituțiilor statului
    De 30 de ani dezvoltarea acestei țări este blocată de contraselectia și corupția instituțiilor publice. Prin angajarea pe criterii de competență a oamenilor în instituțiile statului ne asigurăm că punem bazele unei dezvoltări accelerate a acestei țări. În urma declarațiilor publice făcute de domniile voastre pare să fim cu toții de acord că în instituțiile statului trebuie să avem oamenii potriviți și instituțiile statului trebuie să fie depolitizate Pe cale de consecință: - este foarte important că Primul Ministru al României să explice țării cum s-a ajuns în situația această, să identifice vinovațîi și să fie imediat dați afară și de asemenea să explice țării care sunt motivele pentru că nu știa cu ce se ocupă corpul lui de control - Ervin Molnar trebuie demis urgent din funcția ocupată și trebuie să i se interzică să mai lucreze în administrația publică. De asemenea trebuie identificat de la cine îi veneau ordinele și sancționați și respectivii în consecință.
    130 din 200 Semnături
    Inițiat de Coruptia Ucide Picture