• Salvarea teilor din centrul istoric Medias
    Dacă doriți să ne mai bucurăm de frumusețea și de umbra teilor din centrul istoric, dacă doriți ca arborii deja existenți din oraș să fie protejați, altăturați-vă acestei campanii!
    2.173 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Daniela Stancioi
  • Stop zgomotelor produse de concerte, baruri sau cluburi pe timpul nopții.
      Sunt convins că și alte persoane sunt deranjate de concertele, barurile sau cluburile ce funcționează toată noaptea încălcând L61/1991, care este făcută efectiv degeaba. Poliția nici nu se mai deplasează când aude de încălcarea L61/1991, dar are grijă să-ți recomande să-ți pui dopuri în urechi.   Petiția mea este făcută cu scopul de a impune respectarea legi, indiferent de nivelul social. Nu trebuie să mai acceptăm să fim discriminați. Există legi care condamnă asta. Eu nu reușesc să înțeleg de ce o instituție a statului se situează pe plan superior omului de rând. De ce ei ar avea dreptul de a călca cu bocancii murdari în viața privată a omului de rând? De ce pentru ei nu se aplică legea? Spun asta pentru că orice activitate menționată mai sus, care încalcă legea, se desfășoară numai cu aprobare din partea instituțiilor statului.    Semnând această petiție vei spune nu discriminării sociale și contribui la recâștigarea dreptului la liniștea căminului și implicit la sănătatea emoțională individuală și familială. 
    71 din 100 Semnături
    Inițiat de Constantin Iordache
  • Nu vrem sa inhalam particule de sticla
    E o problemă de mediu care afectează sănătatea tuturor celor care tranzitează zona sau direct expuși, care locuiesc în zonă.
    822 din 1.000 Semnături
    Inițiat de ASOCIATIA DE PROPRIETARI RISEN 3
  • Accesul Animalelor de Companie în Parcurile din Craiova: O Luptă Împotriva Inegalității Sociale
    Deținătorii de animale de companie din Craiova au opțiuni limitate pentru a-și plimba și a le oferi animalelor lor exerciții fizice și socializare. Spațiile verzi sunt esențiale pentru o viață sănătoasă. Atât oamenii, cât și animalele de companie au nevoie de mișcare și de contact cu natura pentru a fi fericiți și sănătoși. Lipsa spațiilor verzi dedicate animalelor sau interzicerea accesului in parcuri le limitează posibilitățile de a face exerciții fizice sau socializa dar si de a se relaxa, afectând negativ starea lor de bine. Animalele de companie sunt membri ai familiilor noastre. Ele ne oferă dragoste, companie și sprijin emoțional. Merită să le oferim șansa de a se bucura de o viață sănătoasă și fericită. Cred că această problemă este importantă pentru noi toți. Putem face o diferență reală în viața animalelor de companie și a oamenilor din Craiova prin colaborare și prin luarea unor măsuri concrete.
    1.649 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Eduard Alexandru Stere Picture
  • CANALELE din OTOPENI trebuie IGIENIZATE fără „DISTRUGEREA VEGETAȚIEI”
    Întrucât natura și amenajarea de spații verzi pentru locuitori nu este prioritară pentru autorități, nu dorim distrugerea totală a vegetației spontane din canalele pluviale ale Otopeniului atunci când se decolmatează și igienizează. Solicităm ca ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare) în administrarea căreia sunt aceste canale, să se asigure că, prin votul dat, prin proiectele viitoare, dar și prin modul de implementare, canalele din Otopeni: - nu vor fi “distruse”; - vor fi curățate de gunoaie, de vegetația uscată, de vegetația crescută în dreptul gurilor de scurgere, sau în zone unde este necesar accesul; - vor fi decolmatate pentru a asigura curgerea apei; - vorr beneficia de plantări de consolidare a malurilor sau plantări pentru îmbunățățirea funcțiilor acestora, inclusiv cea decorativă; - vor beneficia de măsuri de protecție a florei și faunei și de încurajare a biodiversității; - vor beneficia de măsuri de prevenție a poluării cu ape neconforme și deșeuri; - vor fi valorificate la potențialul maxim, într-o viziune pe termen lung.
    11 din 100 Semnături
    Inițiat de Ana Preda Picture
  • Vrem să respirăm aer curat în București!
    Conform Agentiei Europene pentru Mediu, poluarea atmosferică este o cauză majoră de deces prematur și de boli, reprezentând cel mai mare risc de mediu pentru sănătate din Europa. Bolile cardiace și accidentul vascular cerebral sunt cele mai frecvente cauze de deces prematur provocat de poluarea atmosferică, urmate de bolile pulmonare și de cancerul pulmonar.
    792 din 800 Semnături
    Inițiat de Marc Barabas
  • Poluare pe Balta Pasarea
    Mirosul degajat de Baltă este unul care a trecut de stadiul de disconfort. Cetățenii comunei Tunari sunt obligați să respire acest aer NERESPIRABIL, Balta Pasărea fiind efectiv un canal de colectare al dejecțiilor, nu mai crește și respiră nimic pe cursul ei. Nu mai există floră și faună. POLUAREA MASIVĂ se duce pe toată salba de lacuri în aval. Suntem foarte mulți care vom susține această campanie. Dorim să depunem plângere penală împotriva instituțiilor care ar trebui să controleze aceste lucruri dar nu o fac. CEREM DEBLOCAREA PLÂNGERII PENALE DEPUSE LA TRIBUNALUL BUFTEA DE CĂTRE APELE ROMANE ÎMPOTRIVA ADMINISTRAȚIEI LOCALE OTOPENI CARE DE PATRU ANI BATE PASUL PE LOC.
    2.510 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Carmen Farcasiu
  • NU NODULUI RUTIER A3 CIURILA - NU ne călcați în roți și poluare viețile, casele și Făgetul.
    Toate autoritățile implicate în elaborarea și avizarea acestui proiect NE-AU MINȚIT că nu se va descărca autostrada peste casele și natura noastră. Au decis însă prin spatele nostru, prin abuz, să realizeze acest nod în ciuda tuturor argumentelor rezonabile aduse de către comunitate. Avem nevoie de sprijinul oamenilor raționali care nu pun confortul și viteza și traficul mai presus de liniștea și calitatea vieții oamenilor. Care nu pun mașinile mai presus de oameni și natură. Autoritățile ne-au mințit și acum ne calcă în motoare și poluare. Drumul pe care se va descărca acest nod, DJ 107 R, trece printre casele noastre, NU ARE trotuare, șanțuri de apă și nici un element de siguranță (parapeți), are doar 5-6 metri printre case locuite, și nu poate fi lărgit fără exproprierea unor sate întregi. Acest nod va aduce accidente grave și moarte în comunitățile noastre. Acest nod va ucide liniștea Făgetului, plămânul verde al întregii metropole clujene. Dezvoltarea invocată nu poate veni cu prețul vieții oamenilor și a naturii.
    148 din 200 Semnături
    Inițiat de Alina Chiriac
  • Lipsa câinilor fără stapan din comuna Săbăreni: o necesitate pentru siguranța tuturor!
    Există mai multe motive pentru care alți oameni ar trebui să se alăture campaniei pentru schimbare in privinta cainilor fara stapan din comuna Sabareni: siguranță, sanatate, civilizatie si responsabilitate. Doar prin colaborare si implicare activa vom putea rezolva problema cainilor fara stapan din comuna Sabareni. Vă invit să vă alăturați campaniei pentru o comună mai sigură, mai curată și mai prietenoasă cu animalele!
    221 din 300 Semnături
    Inițiat de Dana Larisa
  • Sectorul 3 fără Robert Negoiță! Demisia!
    Cum un astfel de primar, Sectorul 3 nu va face decât să continue în direcția pe care a apucat-o în ultimii ani - pavele peste pavele, spații verzi distruse, betoane în loc de natură, lucrări ilegale și care nu urmăresc interesul cetățenilor, sute de milioane date pe paranghelii, în timp ce din buzunarul cetățenilor se ia câte 5 lei pe oră, chiar dacă parcarea e în fața blocului în care locuiesc. Este important să-i cerem lui Robert Negoiță să plece, pentru că merităm și noi, cetățenii Sectorului 3, puțină normalitate, să trăim în liniște, nu într-un veșnic șantier care ne distruge sănătatea noastră și pe a copiilor.
    225 din 300 Semnături
    Inițiat de Alex Dragomir
  • Prim ajutor in Institutiile de Invatamant
    Introducerea unui curs de prim ajutor în creșe și grădinițe reprezintă o necesitate vitală pentru siguranța copiilor. Astfel de cursuri ar furniza personalului abilitățile esențiale pentru a gestiona rapid situații de urgență și pentru a oferi primul ajutor în caz de nevoie, asigurând un mediu mai sigur și mai protejat pentru cei mici. Este un semnal important al responsabilității și preocupării față de bunăstarea copiilor noștri.
    432 din 500 Semnături
    Inițiat de Alexandra Pop
  • Reducerea cantitatii de zahar in toate alimentele
    Sanatatea noastra este cea mai importanta. Avem o sursa de hrana care este imbuibata cu zahar si nu suntem constienti de ceea ce se intampla. Majoritatea oamenilor nu citesc exact ce cumpara. Riscul mare este sa ajungem de tineri in spitale pentru ca producatorii de alimente ne OTRAVESC ! Copii primesc prin alimentele cumparate de 10 ori mai mult zahar decat este normal.
    128 din 200 Semnături
    Inițiat de Liviu Zimcea