• Cerem aplicarea REVENDICĂRILOR STUDENȚEȘTI de către conducerea UAUIM!
    Considerăm că această facultate are nevoie de o reforma care sa schimbe totul de la rădăcina, fiindcă este un sistem deși tradițional, rămas retrograd într-o lume în continuă mișcare deschisa către inovație și idei. De-a lungul celor 6 ani, o perioada îndelungată,  studenții nu sunt învățați principii reale de proiectare și utile în cariera de viitor arhitect, acestea fiind înlocuite de jocuri de orgolii nedrepte între profesori cu ani de experiență și tineri fără experiență.  Problema acceptării diversității și a abordării relației profesor – student cu respect și diplomație este o realitate la UAUIM, loc unde nu avem modele, înafară de câțiva care își dau silința, însă marea majoritate provoacă distrugere, prin materii predate în mod haotic, cu injurii la ordinea zilei, cu abuzuri petrecute în timpul examenului, precum și discriminări pe bază de etnie, rasă și religie. Un caz notabil este cel al unui student din anul I, ce a fost dat afara de la examen pentru că  colegul din spatele lui copia de la el ori un caz al unei studente în anul II, de religie islamică ce a auzit de la un profesor din Comisia de Jurizare ,,Domnișoară aici este Europa, nu Orientul Mijlociu să purtați hijab.” 
    770 din 800 Semnături
    Inițiat de Cosmin Olteanu Picture
  • Cerem o Conferinta Europeana pentru Pace in cadrul OSCE
    RO::  Numărul crescând de conflicte armate, cu caracter geopolitic, purtate deseori prin interpuși ("proxy wars"), afectând părți însemnate din Europa de Est și Asia de Vest (Orientul Apropiat), deseori comunicate în mass-media în mod incomplet, partinic și ideologizat, sunt un semnal de alarmă că politicile de menținere resp. de restabilire a păcii în aceste părți ale lumii au eșuat. Împreună cu acestea au eșuat atât ideologizarea excesivă a conflictelor, cât și abordarea strict bilaterală a negocierilor de pace.  Perspectivele de viitor pentru sistemul internațional de securitate și pace sunt sumbre. Fără o schimbare de paradigmă, riscăm disruptii sociale majore, suferință și moarte pentru mii, poate milioane de oameni - chiar și fără o escaladare nucleară a conflictelor. Aceste viitoare victime putem fi chiar noi sau cei dragi nouă! De aceea propunem revenirea la bunele practici europene de negociere MULTILATERALĂ și INCLUSIVISTĂ a intereselor legitime dintre state, națiuni și culturi, indiferent că se consideră state prietene sau inamice.  Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki (1975), Congresul de la Viena (1815), Pacea de la Vestfalia (1648) sunt doar câteva exemple de urmat!  Adunarea Parlamentară a OSCE, întrunind reprezentanți aleși ai popoarelor din 57 state membre din Europa, Asia și America, este forul ideal pentru lansarea unui proces de pace în noua-veche paradigmă!  Viitorul securității, păcii și prosperității a peste un miliard de oameni este în mâinile dvs., stimați parlamentari ai OSCE Parliamentary Assembly! EN:: The increasing number of geopolitically motivated armed conflicts, often proxy wars, affecting large parts of Eastern Europe and Western Asia (the Middle East), often incompletely reported in the media in a biased and ideologized way, are a warning signal that peacekeeping and peace-making policies in these parts of the world have failed. Along with them, both the excessive ideologization of conflicts and the strictly bilateral approach to peace negotiations have failed.  The future outlook for the international security and peace system is bleak. Without a paradigm shift, we risk major social disruption, suffering and death for thousands, perhaps millions of people - even without a nuclear escalation of conflicts. These future victims could be us or our loved ones! This is why we propose a return to good European practice of MULTILATERAL and INCLUSIVE negotiation of legitimate interests between states, nations and cultures, whether they consider themselves friendly or enemy states.  The Conference on Security and Cooperation in Europe (Helsinki 1975), the Congress of Vienna (1815), the Peace of Westphalia (1648) are just a few examples to follow!  The OSCE Parliamentary Assembly, bringing together elected representatives of the peoples of 57 member states from Europe, Asia and the Americas, is the ideal forum for launching a peace process in the new paradigm!  The future of the security, peace and prosperity of over one Billion people lies in your hands!
    42 din 100 Semnături
    Inițiat de Hans Hedrich
  • Cerem Respect și Demnitate: Înlocuirea Termenului ,,Handicap'' în Legislație!
    Cuvintele nu sunt doar niște sunete sau caractere scrise; ele transmit mesaje, construiesc percepții și modelează realitatea socială în care trăim. Utilizarea unui limbaj respectuos și inclusiv nu este doar un act de politețe, ci un semn al respectului față de demnitatea fiecărei persoane. Termenul "dizabilitate" este preferat deoarece este neutru și non-stigmatizant, contrar conotațiilor negative adesea asociate cu "handicap".  Este crucial să adoptăm un limbaj care să reflecte respectul și demnitatea fiecărei persoane, indiferent de condițiile lor. Prin promovarea acestui vocabular adecvat, contribuim la construirea unei societăți mai echitabile și mai empatice, în care toți cetățenii sunt tratați cu respect și sunt încurajați să își valorizeze contribuțiile unice. Alăturarea dumneavoastră în această campanie este crucială pentru a influența deciziile legislative și pentru a asigura că România se aliniază la standardele internaționale în materie de drepturi ale persoanelor cu dizabilități. Împreună, putem construi un viitor în care diversitatea este celebrată și în care fiecare individ este integrat pe deplin în viața comunității noastre.
    4.124 din 5.000 Semnături
    Inițiat de Neurodivers România Picture
  • Apel urgent pentru onorarea angajamentelor față de refugiații ucraineni
    Această problemă este fundamentală pentru că atinge principii de umanitate și solidaritate. Într-un moment de criză, cum este conflictul din Ucraina, arătăm cine suntem prin modul în care ne tratăm semenii. A te alătura acestei campanii înseamnă să susții drepturile fundamentale ale omului, să oferi sprijin celor în nevoie și să contribui la construirea unei societăți mai bune. Nu rămâne indiferent în fața suferinței altora! Împreună, putem aduce schimbarea necesară pentru a ne asigura că fiecare persoană afectată de conflict primește ajutorul de care are nevoie.
    3.226 din 4.000 Semnături
    Inițiat de Catalin Albu Picture
  • Anularea impozitării concediilor medicale
    Problema existențială: impozitarea concediilor medicale. Traim vremuri tulburi, vremuri in care societatea românească, societate cunoscuta din cele mai vechi timpuri pentru dreptate si corectitudine este condusa de incompetenți! Traim vremuri in care se vrea a ni se spune ca s-au rezolvat problemele din tara, ca avem drumuri si trotuare fara gropi impozitand bolnavii! Ce aberație! Guvernul actual, un guvern cunoscut ca este condus de incompetenti vine si ne spune ca urmeaza sa acopere deficitul bugetar impozitand concediile medicale. De ce? Nu au bani destui sa acopere pensiile speciale incat trebuie sa loveasca in bolnavi? O jignire mai mare adusa acestui popor nu cred ca a existat de la 1990 pana acum. Muncim, platim taxe si impozite regulat, platim masinile de lux in care se plimba guvernantii si escapadele de lux ale presedintelui dar ce sa vezi: nu ajunge! Nu platim destul! Ba da, ajunge! Ajunge ca am inchis ochii la fraudele comise pana acum, ca ne-am lasat condusi in sclavie din cauza datoriilor externe, ca Romania nu mai exporta nimic din cauza ca au vandut tot strainilor! Acum vin sa ne ceara sa platim impozit daca stam acasa, in pat, doborati de o boala. Nu este de ajuns ca avem problemele noastre? Trebuie sa le suportam mofturile incat sa ne lasam calcati in picioare din nou? Ura acestui partid ce ne conduce azi se simte, se simte pentru ca poporul nu il mai voteaza. Simtim ca au ajuns la putere si se razbuna dar tot noi ii putem doborî din nou! Ma gandesc la persoanele care lucreaza ani de zile fara intrerupere, la aceia care au avut patroni care nu le-au dat nici dreptul de concediu de 21 zile pe an, aceia care au contribuit la ridicarea acestei țări si au tăbărât! Nu trebuie sa permitem sa nu aiba acces nici la concedii medicale fara sa plateasca taxe! Baronii locali, afaceristii care au ridicat imperii pe spatele celor care nu isi cunosteau drepturile, acesti baroni mișei lovesc din nou! Va invit sa semnati aceasta petitie si sa aratam ca ne pasă de cei bolnavi! Ca nu dorim strazi, iluminat public sau parcuri de pe urma îmbolnăvirii unor oameni! Noi nu suntem ca baronii PSD! Haideti sa le aratam responsabilitate civica si spirit de oameni cu frica de Dumnezeu si sa ne intoarcem impotriva acestei legi asupritoare!
    706 din 800 Semnături
    Inițiat de Herbert Gioacchino Sebastian Amagdalinei Picture
  • Viktor Orban persona non-grata in Romania
    Pentru ca un astfel de comportament de ev mediu nu mai poate fi tolerat.
    39 din 100 Semnături
    Inițiat de George Dragos
  • Protejați toate familiile din România!
    Toate familiile merită recunoaștere și protecție juridică. Dar, în acest moment, în România numai unele familii sunt recunoscute ca atare de către țara noastră. Familiile persoanelor LGBTQIA+, formate din cupluri de același sex, nu sunt recunoscute de stat. Chiar dacă sunt familii reale, legitime, întemeiate pe grijă, iubire și respect, pentru statul român acestea nu există. Acest lucru este nedrept, pentru că toți cetățenii ar trebui să se bucure de tratament egal și demnitate în relație cu autoritățile statului român. Pe 23 mai 2023, CEDO a constatat în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României, faptul că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor 42 de petenți. În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex. CEDO subliniază clar că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri. Statul român, prin Guvern și Parlament, trebuie să ofere soluții pentru rezolvarea unor situații concrete de viață pentru toți cetățenii săi. Indiferent de orientarea lor sexuală, cetățenii români au nevoie de reglementări care să le permită, tuturor, printre altele: să-și însoțească la spital partenerul, să-l moștenească sau să își poată revendica contribuția la clădirea căminului comun, să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește partenerul în diverse situații de viață și de moarte. De asemenea, trebuie să aibă posibilitatea să spună Da! în fața ofițerului de stare civilă și să dobândească recunoaștere în societate și în fața statului ca famile. Acest vid legislativ nu mai poate fi justificat astăzi, la peste 20 de ani de la adoptarea legislaţiei anti-discriminare și dezincriminarea relațiilor dintre persoane de același sex. Prin nerecunoașterea familiilor persoanelor LGBTQIA+, decidenții politici români transmit un mesaj social care invită la discriminarea și stigmatizarea acestor familii. Însă oamenii din țara noastră nu rezonează cu acest mesaj, fiind pregătiți să accepte recunoașterea familiilor din comunitatea noastră. 71% dintre români cred că recunoașterea legală a familiilor formate din același sex nu ar avea niciun impact asupra vieții lor, iar 68% consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege, inclusiv familiile formate din persoane de același sex. Mai mult, 67% consideră că e nedrept ca persoanele gay sau lesbiene să nu-și poată moșteni partenerul și să își piardă astfel căminul comun sau traiul clădit împreună. E timpul ca statul român să pună capăt tratamentului nedemn la care sunt supuse sute de mii de familii și să le recunoască locul în cadrul societății românești.
    26.953 din 30.000 Semnături
    Inițiat de Asociația ACCEPT Picture
  • Demisia lui Mihai Tomescu președinte al ANPDPD.
    Cerem demisia lui Mihai Tomescu,președinte al ANPDPD pentru comportamentul inacceptabil și atitudinea avuta la adresa persoanelor cu dizabilități și a asistenților personali ai acestora in cadrul emisiunii „România, te iubesc”, difuzată în data de 9 aprilie pe canalul PRO TV Persoanele cu dizabilități, familiile lor și asistenții personali cer demisia lui Mihai Tomescu. Cer dreptul la o viață decentă și respect Cer să fie văzuți și acceptați.
    1.661 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Manuela Dumitru
  • Demnitate pentru persoanele transgender
    Actele de stare civilă sunt o parte esențială din identitatea unui individ unde controlul și responsabilitatea îi revin în totalitate statului. O carte de identitate, pentru majoritatea persoanelor, e doar o bucată de carton pe care o primesc la 14 ani și în care speră să iasă frumos în poză. Pentru persoanele transgender, poate face diferența dintre viață și moarte.
    8.942 din 9.000 Semnături
    Inițiat de Asociația ACCEPT Picture
  • Respectați principiile nediscriminării în educație!
    Considerăm că orice reformă a sistemului educațional românesc nu poate fi completă fără creșterea atenției pentru promovarea diversității ca resursă educațională și fără acțiuni concertate pentru combaterea discriminării grupurilor vulnerabile, în acord cu Constituția României, legislația existentă, precum și tratatele internaționale la care România este parte. Mai mult, un sistem de educație incluziv și eficient are la bază libertatea de gândire și de exprimare, gândirea critică, respectul față de profesori, elevi și studenți și asigurarea de oportunități egale pentru toți, indiferent de categoria socială. Prin urmare, solicităm: Includerea principiilor egalității şi nediscriminării în noile legi ale educației; Asigurarea unui cadru de dezbatere pentru legile educației, care să includă toți actorii relevanți; Legile educației să se bazeze pe principii democratice, ale statului de drept, independente de ingerințe religioase; Includerea în planul național de formare continuă în cariera didactică a unor cursuri cu privire la importanța combaterii discriminării și a promovării diversității, echității și incluziunii; Asigurarea de servicii de sprijin pentru grupurile vulnerabile în școli și universități și în relația cu părinții și profesorii, pentru a preveni abandonul școlar și riscurile care conduc la acesta: hărțuire, denigrare, anxietate, suicid; Problematica bullying-ului să fie abordată într-o manieră serioasă, respectiv să existe mecanisme de prevenire, de depistare și sancționare a faptelor de violență psihologică - bullying, în conformitate și cu Legea 221/2019 pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale 1/2011. Având în vedere importanța diversității și incluziunii, considerăm necesar ca noua lege a învățământului preuniversitar să includă, în trunchiul comun, o disciplină despre diversitate, echitate și incluziune (DEI). Un astfel de curs ar trebui să fie disponibil tuturor elevilor din ciclul liceal. În final, semnatarii acestei adrese speră că principiile și valorile incluse în noile legi ale educației, respectiv principiul nediscriminării, egalității de șanse, incluziunii sociale și respectului vor fi reflectate în cadrul normativ. Organizații semnatare: Asociația MozaiQ LGBT Asociația CIVICA Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științele Educației „Cognosis” Consiliul Municipal al Elevilor București Federatia UNOPA Consiliul Național al Elevilor ActiveWatch Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” Asociatia E-Romnja Consiliul Județean al Elevilor Vrancea Asociatia Eu Sunt! Tu? Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) Centrul de Resurse Juridice Asociația Transcore ARAS - Asociația Română Anti-SIDA Fundatia Proiectul pentru Educatie Civica si Dezvoltare Academica (ECDA) Asociația ACCEPT Asociatia Equivox Carta Diversității din România Asociația SEXUL vs BARZA Asociația Iele-Sânziene Asociatia CUTRA Asociația Rise OUT Asociatia Identity.Education Grup de inițiativă [H] BRAȘOV Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) Asociația EasyECO Asociația PRIDE România Asociația Front Asociația Sens Pozitiv Club IMPACT - Imbatabilii Picior de Munte Romanian Harm Reduction Network Asociatia Plural Asociatia Reset Asociatia NEOS Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta Asociația HUMANE IN:DEED Asociația Incluziune pe Bune Asociatia A.R.T. Fusion Institutul Român pentru Pace - PATRIR
    2.125 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Asociația MozaiQ
  • Dorim oprirea prigoanei populatiei române din Ucraina si stabilizarea relațiilor diplomatice!
    Scopul principal este eliminarea principiilor sovietice și lăsarea în urma a fostelor neîntelegeri dintre România și Ucraina! Daca intrăm puțin în istorie, Uniunea Sovietică a anexat aceste teritorii la sfârșitul celui de al doilea război mondial! Dupa război, în Republica Moldova și restul Basarabiei (regiunea Ismail și Bucovina de Nord), a fost instaurată o politică de teroare anti română la care România nu a putut avea nici un raspuns, fiind sub ocupație rusă! Dar, din păcate, după destramarea Uniunii Sovietice și independența Ucrainei, această politică de distrugere a identității românești a continuat! Orice mișcare românească a fost tot timpul strivită în Ucraina, chiar și după ce vremea sovietică a luat sfarșit! Dar, totuși, dupa 9 ani de la caderea lui Viktor Ianukovici si a guvernului pro-rus, Ucraina înca nu a schimbat nimic! Asta în mare parte din cauza relațiilor extrem de reci și de neprietenoase între Ucraina și România! Dar nimeni nu se gândește la aceea populație românească, căreia, pe vremea interbelică, i s-a spus că sovieticii sunt oameni fără Dumnezeu iar ca Uniunea Sovietică este iadul pe pământ și au fost abandonați de o Românie neputincioasă! Acea populație continuă să fie persecutată de mai bine de 78 de ani, până în acest moment! Dar România încă da dovadă de dezinters față de acei oameni! Cărora, la Marea Unire, le-a fost făcută promisiunea că niciodată nu vor fi lasați de patria mamă! În sud-vestul Ucrainei, România este văzută ca inamicul numarul 1 de mai bine de 78 de ani! Inclusiv Ucraina este o mare străină față de români și de România! Relațiile, până în martie, fiind foarte reci, aproape inexistente! Totuși, realizez că Ucraina are propiile sale tulburări, dar acum se poate schimba ceva! În acest moment România și Republica Moldova își pot face vocea auzită în privința românilor și moldoveniilor din Ucraina care au fost persecutați de mai bine de 78 de ani și le-a fost spălată mintea pe vremea Sovietică, care, iată că a disparut de mai bine de 32 de ani, dar nicio schimbare! Dorim într-un număr cât mai mare, o schimbare în relațiile diplomatice dar și un respect reciproc! Inclusiv respectarea românilor și oprirea atacurilor împotriva lor! Eu nu doresc prin aceasta petiție, vre-un atac împotriva Ucrainei ori agitarea populației! Eu doresc doar ca această populație să nu mai fie persecutată!
    10 din 100 Semnături
    Inițiat de Darius Gontea
  • Validarea alegerilor electorale cu prezență la vot, începând cu 50%+1 - Votul de neîncredere
    Votul este o opțiune, care se poate exprima în mai multe feluri: -direct prin prezență la vot și acordare vot - prin absență neavând încredere în candidați. Dacă tu ști că pe fiecare listă, de la fiecare organizație politică, există cel puțin un candidat care are un dosar penal, a fost condamnat pentru o infracțiune, are legături cu lumea interlopă etc.. ești îndreptățit să nu îți exprimi votul fizic, acordând astfel, un vot de neîncredere. Dacă validarea alegerilor ar fi făcută, dacă prezența la vot, este mai mare de 50%+1, atunci și această exprimare electorală este contorizată și ar bloca abuzurile politice.
    19 din 100 Semnături
    Inițiat de Mihai Jerdan