S-a ajuns la 1,000 semnături
Către: Corpul de control al premierului
Activitatea, volumul și remunerarea contabililor din învățământul preuniversitar
Stimată echipă,
Vă adresez această sesizare în calitate de contabil al unei unități de învățamant, din dorința de a semnala o serie de aspecte ce țin de volumul și complexitatea activității contabile, precum și de percepția profund dezechilibrată a importanței acestui rol în sistemul educațional.
În contextul actual, în instituția noastră există un singur post de contabil, aflat sub coordonarea a doi ordonatori de credite secundari (ISMB și Primărie), care solicită frecvent și simultan rapoarte și situații financiare. Cu toate că aceste cerințe sunt respectate în mod constant și la timp, eforturile depuse rămân adesea invizibile, iar recunoașterea importanței muncii noastre lipsește cu desăvârșire.
Am fost nevoită, în trecut, să gestionez temporar și atribuțiile secretarului unității, după demisia acestuia, fără a beneficia de o suplimentare salarială sau de personal. Am lucrat inclusiv în concedii de odihnă sau medicale pentru a asigura continuitatea activității financiare, de dragul instituției și al bunei funcționări a acesteia.
Subliniez, totodată, că termenii lunari pentru activitatea contabilă sunt foarte stricți:
Până pe data de 5: raportarea plăților restante;
Până pe 14: elaborarea și verificarea statelor de plată;
Între 18–20: solicitările de deschidere a creditelor bugetare;
Până pe 20: plata burselor și transmiterea balanțelor la Forexe.
Acestor activități li se adaugă zilnic sarcini suplimentare: procesarea facturilor, gestiunea fondurilor PNRAS, întocmirea de adrese, note explicative, justificări, situații ad-hoc, avansuri, vouchere, plăți în numerar și prin OP, precum și interacțiunea cu părinții în cazul burselor și conturilor bancare.
În cadrul proiectului „Școala de vară”, am fost informată că un îngrijitor primește o remunerație mai mare decât contabilul. Consider această situație profund demotivantă și lipsită de echitate, având în vedere complexitatea și responsabilitatea activității contabile. Menționez că atribuțiile contabile nu includ întocmirea pontajelor și a contractelor, deși ne este solicitat acest lucru.
Mai mult, atribuțiile contabilului includ:
Verificarea și închiderea inventarului anual;
Monitorizarea și validarea burselor, salariilor și utilităților;
Întocmirea și actualizarea documentelor financiare cerute de trezorerie;
Întocmirea de specimene, CEC-uri și alte documente oficiale;
Gestionarea bugetului și a rectificărilor bugetare;
Întocmirea situațiilor financiare ale altor compartimente.
Cu toate acestea, contabilul nu beneficiază nici măcar de posibilitatea înregistrării orelor suplimentare în platforma Edusal, spre deosebire de personalul didactic.
Respectul profesional și recunoașterea muncii depuse nu ar trebui să fie condiționate de vizibilitate, ci de realitatea faptică a responsabilităților asumate. În lipsa personalului contabil, riscurile sunt directe: salariile nu se virează, platformele se blochează, iar instituția riscă sancțiuni.
As vrea sa adăugăm faptul ca postul este unic si contabilul în concediu de odihna sau cu contractul suspendat (concediu medical) nu are înlocuitor, fiind astfel nevoit sa lucreze . Iar CO se poate lua doar fracționat, pe perioade din ce în ce mai scurte și nu se poate efectua integral in decursul unui an ori se efectuează, dar cu lucru în paralel.
Totodata,țin sa menționez ca nu suntem superiori nedidacticului ,dimpotrivă le apreciez munca. Doar ca situația creata și diferențele ne pot aduce sa ne invrajbim fără voie.
După ce ca aveam un singur spor,doar de Cfp, unicul. Nu o sa îl mai avem............

De ce este important?
LIPSA DE EMPATIE SI RESPONSABILITATEA UNUI CONTABIL.
TOTUL DOAR VOLUNTARIAT
DENIGRAREA
TOTUL DOAR VOLUNTARIAT
DENIGRAREA