Skip to main content

Către: Administrația Prezidențială Guv Romaniei Min Educaţiei Naţionale Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic

Opriti incalcarea drepturilor copiilor supradotati

Domnule Presedinte,
Domnule Prim-Ministru,
Domnilor si Doamnelor Ministri,

Centrul Gifted Education este o asociaţie nonprofit cu o activitate din 2012 cu misiunea de a descoperi şi de a dezvolta potenţialul copiiilor cu abilităţi înalte (supradotaţi).
Ca recunoastere a activitatii noastre la standarde internationale, din 2016 am devenit European Talent Point, membru al retelei europene European Talent Network, si totodata, suntem membri ECHA- European Council for High Ability, forul consultativ european cel mai inalt de pe langa Consiliul Europei, in problematica supradotarii si a abilitatilor inalte.

Dorim sa semnalam 3 aspecte importante care indica stadiul actual al respectarii drepturilor copilului in Romania si incalcarea repetata a drepturilor copilului supradotat.
Dorim ca aceasta situatie sa se remedieze in cel mai scurt timp prin publicarea Metodologiilor de aplicare a legii 17/2007. Ca punct de plecare si in spiritul colaborarii cu societatea civila, asa cum ONG-ul nostru a promovat proiectul de lege pentru educatia copiilor supradotati capabili de performanta inalta, dorim sa sustinem si procesul de elaborare a metodologiilor indicandu-va ca acestea au fost depuse in draft de catre prof dr Colceag la Ministerul Educatiei in termenul de 90 de zile in care trebuiau elaborate- spre avizare, si ca acestea au fost avizate favorabil de Presedintele World Council for Gifted and Talented Chlildren, Dr Kauls Urban. Aceste metodologii pot fi descarcate de aici:http://www.supradotati.ro/metodologiile-organigrama-regulamentul.php
Legea 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă publicata in Monitorul Oficial, se afla intr-un viciu legislativ de 10 ani. Legea nr. 17/2007din 09/01/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă, a fost Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 43 din 19/01/2007. Actul a intrat în vigoare la data de 18 februarie 2007.

De ce este important?

1. Legea 17/2007 nu este respectata. Sunt copii testati cu baterii de testare validate, normate pe populatia Romaniei si recunocute COPSI- Colegiul Psihologilor din Romania, si confirmati la nivel international ca fiind supradotati, dar in Romania drepturile lor legale le sunt ignorate, si ne referim la dreptul de educatie diferentiata, la ignorarea obligatiei cadrelor didactice de a se pregati in domeniul educatiei diferentiate, si totodata, si ignoranta asupra tuturor procedeele de identificare a tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă in aparatul administrativ. Sunt incalcate: Articolele 1-3. Articolele 5-7 si Articolele 19-23 – facand doar o revizie sumara a acestei legi.
2. Legea 17/2007 nu este respectata in articolul 39 punctul 2 prin faptul ca s-a depasit cu peste 9 ani termenul la care trebuiau elaborate Metodologiile de aplicare a legii de catre Ministerul Educaţiei şi Cercetării - „In termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează regulamentele care decurg din aplicarea acesteia si stabileşte măsuri tranzitorii.”
3. Consideram totodata aberanta aprobarea si publicarea in 6.11.2008 de catre Guvern a OUG nr. 141/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 17/2007 privind educatia tinerilor supradotati capabili de performanta inalta in data de 6.11.2008 si ca nefiind neconforma cu drepturile conferite de lege acestor copii, si neconstitutionala. Consideram ca Guvernul Romaniei este forul executiv, si nu forul legislativ reprezentat de Parlamentul Romaniei, si prin aceasta Ordonanta de Urgenta se urmareste chiar si modificarea titlului legii prin lipsa mentionarii „supradotat” din titlu si apoi abrogarea unor importante parti din lege, prin care legea devine nefunctionala, si neconforma cu recomandarile europene, si de asemenea, duce la lipsirea ei de forta in punctele esentiale.

Aducem la cunostinta publicului larg recomandarile internationale, recomandari ale specialistilor, ale forurilor europene, ale Consiliului Europei, ale Consiliului de ministri, la care se adauga cele ale prietenilor, si mai ales, vocile indurerate ale parintilor care nu pot intelege de ce drepturile copilului lor supradotat, capabil de performanta inalta, nu sunt recunoscute si respectate in Romania.
Copiii au nevoi speciale, riscuri sociale uriase (anxietate, alienare, boli mintale, abandon scolar, suicid, fapte antisociale, depresie, etc), si suntem aici sa promovam cauza lor uitata si neglijata.

Recomandarea 1284 din anul 1994 a Consiliului Europei „Education for gifted children” subliniaza cerinţele educaţionale speciale ale tinerilor supradotati, cu potenţial excepţional.

Recomandarea a scos în evidenţă şi importanţa acordării asistenţei şi sprijinului necesare acestor tineri.
„… În timp ce, din motive practice, sistemele de învăţământ trebuie construite în aşa fel încât să
ofere educaţia adecvată pentru majoritatea copiilor, întotdeauna vor exista copii cu cerinţe
educaţionale speciale, pentru care trebuie să se ia măsuri speciale. Una dintre aceste categorii
este cea a copiilor supradotaţi. (…) Copiii supradotaţi trebuie să poată beneficia de condiţii educaţionale adecvate, care să le permită să îşi dezvolte complet abilităţile, în beneficiul lor şi al
întregii societăţi. Cu adevărat, nicio ţară nu îşi poate permite să-şi irosească talentele, iar dacă
potenţialul intelectual sau de alt tip nu este identificat la timp, aceasta ar însemna o mare pierdere
de resurse umane. Pentru acest scop este necesară implementarea unor măsuri adecvate.”
O recunoastere la nivel european a situatiei defavorizate a copiilor supradotati si talentati si a necesitatii de a asigura acestora “conditii de invatamant adecvate, care sa le permita sa-si puna pe deplin in valoare posibilitatile, in propriul lor interes si in cel al societatii” (pct 3).

Detalii despre numeroase legi nationale si internationale care confera drepturi copilului supradotat: www.giftededu.ro/argumente

Conform studiilor, si in calitate de membru ECHA, inaintam spre forurile tarii date estimative statistice: pe teritoriul României există aproximativ 200.000 de copii supradotați academic cu vârsta sub 15 ani, ale căror abilități, nu sunt recunoscute, si dreptul lor la educatie diferentiata nu este respectat.

Aceștia reprezintă un grup social vulnerabil datorită diferențelor dintre ei și copiii normali. De aceea, de multe ori ei își ascund abilitățile, își risipesc talentul sau nu ating succesul profesional sau social pe care și-l doresc (97% dintre ei conform unui studiu de cercetare publicat in 2010 in Marea Britanie).

Atragem atenția acestor aspecte grave si va invitam la un dialog referitor la descoperirea copiilor supradotati si mai ales, la recunoasterea drepturilor copiilor supradotati, la oferirea de programe de educatie diferentiata si susținerea talentului lor ca vârf și potențial de dezvoltare economică și socială.

Astazi asociatia Centrul Gifted Education depune ca urmare a solicitarilor repetate si lipsite de ecou din ultimii 10 ani adresate factorilor de decizie, forurilor de resort din Romania cu privire la respectarea drepturilor copilului supradotat, un moratoriu catre ECHA – European Council for High Ability privind nerespectarea drepturilor copilului in Romania, in speta, a drepturilor copilului supradotat.

Actualizări

2017-11-21 16:12:24 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2017-06-14 12:48:11 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2017-06-07 09:27:29 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2017-06-06 18:10:15 +0300

S-a ajuns la 10 semnături