Skip to main content

Către: tuturor factorilor decizionali din CNAS si Ministerului Sanatatii

Mens sana in corpore sano

Orice persoană plătitoare la CNAS, sa aibe acces la compensarea serviciilor medicale pe baza reală a contributiei sale individuale în sistemul de sănătate publică. Astfel, printr-un plan/ program bine stabilit, fiecare asigurat sa beneficieze de doua ori pe an de un pachet de baza cu analize medicale. Suntem in pandemie si ar fi obligatoriu înaintea vaccinării, să fie facute analize medicale, teste alergenice, astfel încât să nu ne fie pusă sanatatea si viata in pericol prin luarea unor decizii medicale superficiale. Este importantă reacția si monitorizarea pacientilor inainte și după vaccinare, în conditiile unui organism uman sănătos si a altui organism cu diverse afecțiuni. Medicul de familie , prin accesarea unor repere istorice de sănătate ale pacientului, ar trebui să fie un factor decizional la stabilirea prețului asigurărilor de sănătate în condițiile unor persoane, care se expun voluntar la riscuri de sănătate. Mă refer la persoanele care consumă – fără prescripția medicului - în mod voluntar si regulat , substanțe halucinogene de orice fel. Așa cum o parte din taxele pe alcool si tutun ajung la institutia sanatatii publice, tot asa , orice medic , sa raporteze cazurile de dopaj voluntar si la CNAS pentru calcularea altor preturi de risc . Persoana ce plătește contribuția de sănătate la stat, să poată alege pachete tarifare între pachetul de bază stabilit prin lege si opțional pentru afecțiuni medicale , prevăzute sau neprevăzute. Astfel asiguratul poate să beneficieze într-un timp relativ scurt, de prețul plătit la intervenții chirurgicale , tratamente în centre de specialitate si spitalizări compensate parțial sau integral. Lucrurile acestea se pot face prin consiliera cu medicul de familie, medicii specialisti in medicina muncii si prin analize medicale obligatorii, la intervale de timp regulate, care pot servi drept dovada unor expuneri de riscuri privind sănătatea persoanelor. Ministreul Sănătătii nu este capabil să suțină emiterea continuă a cardurilor de sănătate la expirarea acestora, însă din punctul meu de vedere, cel mai grav lucru, este că nu se centralizează pe baza cipului incorporat din card, date medicale cu istoricul afecțiunilor pacientului. Atunci când te transferi de la un medic de familie la altul, nu se cunoaște istoricul afecțiunilor de catre noul medic ori medicul specialist, decat din fisa de observatii, care nu totdeauna centarlizeaza corect situatia . Computerele, bazele de date prin aplicatiile si programele IT, operabile de personalul medical, ar trebui să identifice repede problemele din istoricul sănătății unei persoane după anumiți ,,itemi " de cautare privind afecțiuni , boli , interventii de urgenta etc., pentru ca medicul să stabilească rapid calea de salvare a vietii pacientului în cazuri de urgență. Asigurările de sănătate ar trebui să includă în mod obligatoriu și controlul stomatologic si serviciile de prevenție ( Dacă nu se poate la 6 luni , cum există în statele civilizate, măcar o dată la un an ). Fiecare cetățean ar trebui să detină o fișă de sănătate electronică, accesată cu ajutorul cardului de sănătate și la care să poată avea acces pe pagina WEB a Ministerului Sanătății. Asta înseamnă ca toti oamenii personalului medical, să fie instruiti în acest sens si să dețină aceste unelte. Trăim în era digitalizări când marea majoritate a oamenilor dețin un computer de buzunar si așa ceva, ar putea sa ajute la salvarea sănătății si vietii populației. Doresc să nu se mai acorde ingrijiri medicale preferențiale conditionate de micile atentii sau după influența persoanelor respective. Copii mici si bătrânii sunt persoanele cele mai vulnerabile din punctul de vedere al sănătătii indiferent dacă este pandemie sau nu. Pe site-ul Ministerul Sănătății trebuie să existe locul unde sa fie sesizate abuzurile personalului medical din sistem si măsurile luate de corpul de control al Ministerului Sănătătii. Acest lucru trebuie făcut public fiindcă nimeni nu are dreptul să ignore sănătatea ori viața oamenilor. Ar fi necesar ca fiecare instiuție sanitară să arate publicului fondurile primite de la stat si modul cum acestea au fost folosite. Cererile de fonduri de la stat , să se facă automat pe baza inregistrării directe in sistemul IT de către medici de familie si medicii specialisti a biletelor de trimitere medicale compensate, iar programele IT putând lansa programări automate pentru pacient la centrele disponibile din raza domiciliului ori la locul declarat la care acesta se află. Crearea unor alerte obligatorii în sistemul de sănătate publică pentru toți asigurați CNAS la expirarea perioadei de plată a asigurării , la obligativitatea programată în exercitarea dreptului analizelor medicale de bază , la care am mai putea adăuga si alte alerte de acest fel. Ar fi o idee ca și companiile private să poată reduce cheltuielile cu taxele față de stat, în mod echitabil, dacă plătesc asigurări de sănatate pt. angajații săi.

De ce este important?

Efectuarea de analize medicale si stomatologice obligatorii , incluzand testarea populatiei tarii pentru Covid 19 si obtinerea in mod real a cazurilor de infectare la nivel national cu acest virus !

Actualizări

2021-04-17 16:53:02 +0300

S-a ajuns la 10 semnături