Skip to main content

Către: PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, PRIMARIA SECTORULUI 1, SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI STB SA

Transport public pentru cetățenii sectorului 1 din Ansamblul Rezidențial Greenfield

Cerem Primarului General al Capitalei, Primarului Sectorului 1 și Directorului General al Societății de Transport București STB SA prelungirea rutelor de transport public din București până în Ansamblul Rezidențial Greenfield Sectorul 1.

De ce este important?

Cerem prelungirea traseelor de transport public din București până în Ansamblul Rezidențial Greenfield Sectorul 1 din următoarele motive:
1. Suntem o comunitate de 4500 de locuitori, în majoritate persoane tinere, active, familii cu copii plus personal angajat al unităților sanitare ale capitalei cu locuințe de serviciu în Greenfield conform Hotărârii Consiliul General al Municipiului București 858/12.12.2018 pe baza căreia Primaria Municipiului București a achiziționat în Greenfield Residence 70 de apartamente cu destinația de locuințe pentru personalul angajat în unitățile sanitare aflate în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB);
2. Suntem cetățeni ai Sectorului 1, plătitori de impozite și taxe;
3. Vrem să utilizăm transportul public pentru a reduce traficul auto al capitalei;
4. Suntem proprietari și chiriași în Greenfield care nu deținem un autoturism personal;
5. Suntem părinți, copii, rude, prieteni ai locuitorilor din Greenfield care nu deținem un autoturism personal;
6. Dorim să călătorim în oraș plătind prețul transportului în comun de 30 de lei pentru un abonament lunar la STB față de 70 lei prețul unui abonament lunar la dezvoltator oferit pentru locuitori;
7. Avem copii care urmează școli, licee și facultăți de stat și care nu pot beneficia de abonament lunar cu prețul redus în valoare de 15 lei pentru o linie STB, față de 35 de lei costul unui abonament lunar la dezvoltator;
8. Suntem pensionari care nu putem beneficia de gratuitatea oferită de STB;
9. Avem nevoie de bone, menajere, meseriași, însoțitori, tratamente medicale la domiciliu din partea unor persoane care nu dețin autoturism personal;
10. Avem nevoie de ruta Greenfield – Piața Victoriei;
11. Avem nevoie de ruta Greenfield – Pipera;
12. Avem nevoie de mijloace de transport cu orarul de funcționare al STB (5-23), dezvoltatorul asigură curse în intervalul orar 7 – 21 în zilele lucrătoare și 10-16 în zilele nelucrătoare.
13. În prezent dezvoltatorul asigură trei trasee (Greenfield – Mall Băneasa, Greenfield – Pipera și Greenfield – Aviatorilor) cu un total de 70 de curse (56 de curse în zile lucrătoare și 14 curse în zile nelucrătoare doar pe primul traseu) insuficiente pentru nevoile locuitorilor;
14. Cele mai apropiate stații STB de Greenfield Residence sunt ”Pasajul Otopeni” pe ruta autobuzului 304 și ”Gradina Zoologică” pe ruta autobuzului 301. Ambele stații sunt la o distanță aproximativă de 2 km față de centrul cartierului. Traseele pedestre se desfășoară pe drumuri publice cu un singur trotuar îngust, fără trotuar sau pe drum forestier. Suntem în imposibilitate de a parcurge aceste trasee în condiții de siguranță;
15. Există stația Pasajul Otopeni pe linia autobuzului 304 care operează fără condiții adecvate de funcționare. Este situată în intersecția bretelei care vine din Șoseaua București-Ploiești cu Aleea Teișani. Stația este semnalizată printr-un stâlp cu plăcuță, nu are nicio dotare minimală: trotuar, asfalt, refugiu, bancă, cos de gunoi, trecere de pietoni;
16. Pe Aleea Teișani și Drumul Pădurea Pustnicu circulă autobuzul dezvoltatorului, autocarele de la școala privată Avenor și autocarul Serviciului de Informații Externe, deci pot circula și autobuze STB;
17. Din 2016, când s-au mai făcut acest tip de cereri de căre locuitori la autorități, și până în prezent Aleea Teișan a fost reasfaltată și a fost prelungită partea asfaltată de la intersecția cu Drumul Pădurea Pustnicu până la intrarea în Cartierul Platanilor din Greenfield Residence, au fost montați stâlpi pentru iluminatul stradal, se curăță și se deszăpezește conform programului primăriei de sector, se toaletează vegetația laterală a străzilor.
18. Suntem locuitori ai Ansamblului Rezidențial Greenfield Sectorul 1 pentru care s-a aprobat, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București 705/ 18.12.2019, Planul Urbanistic Zonal ”PUZ Aleea Teișani–Drumul Pădurea Neagră Nr. 56-64, Ansamblul Rezidențial Greenfield Sectorul1” care reglementează regimul de construcție maxim P+10. În același timp la cererile nr. 10739/08.06.2019 depuse de către Asociația de Proprietari Bl. RU 37 Corp A+B și nr. CAS-15758-R0G1F8/04.03.2016 depusă de Asociația Civic Alert la Regia Autonomă de Transport București, actuala Societate de Transport București, s-au primit răspunsurile BRP 46482/17.06.2016, respectiv nr. 44883/18.04.2016 prin care se specifica despre infrastructura zonei că este inadecvată transportului public. În aceste condiții primăriile trebuie să găsească soluții urgente pentru o infrastructură adecvată autorizațiilor de construcție pe baza cărora s-a construit acest cartier.
Sector 1, Bucharest, Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2020-02-21 01:08:38 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2020-02-11 12:01:02 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2020-02-10 08:52:53 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2020-02-10 07:53:06 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2020-02-10 06:57:18 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2020-02-10 06:11:09 +0200

S-a ajuns la 10 semnături