Skip to main content

Către: Consiliul Județean Cluj, Primăria Căpușu Mare, Garda de Mediu- Comisariatul Cluj, ANANP.

Solicităm stoparea accesului motocicliștilor enduro pe Valea Căpușului

Am reușit, pentru prima dată după mulți ani să oprim accesul motocicliștilor enduro în zona ariei protejate de pe Valea Căpușului și în zona pădurii aflate în proprietate privată. Concursul Transilvania Arena s-a desfășurat doar pe 15 km din cei 50 care încălcau zonele amintite. Cei 15 km sunt pe teritoriul împădurit al Ocolului Silvic Gilău și terenurile publice ale Primăriei Căpușu Mare. Instituții care și-au dat acordul pentru desfășurarea evenimentului și au tolerat ani de zile prezența aproape zilnică a motocicliștilor în întreg arealul Văii Căpușului. În plus am reușit să dovedim că raidurile permanente de-a lungul anilor în acest areal au fost făcute cu încălcarea legii.
De la depunerea petiției nu am cunoștință de reluarea raidurilor pe traseele din areal. Monitorizăm cu atenție situația, având informații că lucrurile nu se vor opri aici. În încheiere doresc să mulțumesc Declic pentru sprijinul acordat. Petiția a strâns în total ( online + liste ) aproape 700 de semnături.
Vă salut, Ovidiu și mulți dintre locuitorii satelor Căpușu Mic și Dumbrava, care nu mai credeau în revenirea legii aici.

De câțiva ani clubul MASTER BIKE din Cluj Napoca și alți motocicliști au creat zeci de kilometri de trasee de motociclism enduro pe Valea Căpușului, atât în zona ariei naturale protejate cât și prin pădurile aflate în proprietate privată. Toate astea au fost făcute în mod abuziv, cu încălcarea legislației și în dezacord cu locuitorii din Căpușu Mic.
În plus față de prezența aproape zilnică a unor grupuri de motocicliști în zonele menționate mai sus, aceștia au organizat un concurs anual, numit ”Transilvania Arena”, concurs la care participă zeci de motocicliști. Astfel, Valea Căpușului se umple deseori de un huruit asurzitor, produs de motoarele motocicletelor, zgomot care deranjează localnicii și turiștii deopotrivă și alungă animalele sălbatice.
Menționăm că Valea Căpușului este populată de specii ca urs, cerb, lup, căprior, acvila țipătoare, vulpe etc. De remarcat prezența berzelor negre în această zonă, însă, în ultimii ultimii 4-5 ani, acestea nu au mai fost văzute cuibărind în areal. Este posibil ca puii berzelor să fi murit, după ce acestea au fost alungate din cuib de zgomotul produs de motocicliști.
Deși Primăria Căpușu Mare a amplasat panouri care semnalează interdicția accesului cu motoare enduro la intrarea în vale, acestea sunt voit ignorate frecvent.
În acest an, Primăria și Consiliul local Căpușu Mare au dat aviz de organizare a concursului ”Transilvania Arena” pe 9 și 10 iulie 2021, deși, anul trecut, o cerere similară a fost respinsă de aceeași instituție, deoarece, cităm, ”traseul trece în cea mai mare parte peste terenurile care aparțin persoanelor fizice, iar pentru acestea comuna Căpușu Mare nu își poate da acordul”. Vă rugăm să constatați că deși legile sunt aceleași iar terenurile în cauză au aceiași proprietari ca și anul trecut, atitudinea autorităților locale s-a schimbat peste noapte fără nici o justificare.
Precizăm și că, în conformitate cu răspunsul Primăriei Căpușu Mare la o altă petiție pe aceeași temă, amenzile pentru accesul cu motociclete enduro în astfel de zone sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru persoane fizice și între 30.000 și 60.000 de lei pentru persoane juridice.

În concluzie, prin prezenta petiție cerem următoarelor instituții:
Consiliului județean Cluj – să respingă cererea de avizare a organizării ”Transilvania Arena” de către clubul Master Bike
Primăriei comunei Căpușu Mare - să retragă avizul acordat și să aplice sancțiunile legale organizatorilor de competiții enduro și/sau motocicliștilor care încalcă frecvent legea pe Valea Căpușului
Gărzii naționale de Mediu -Cluj și Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate - să trimită câte un reprezentant în zilele de 9 și 10 iulie 2021, pentru a constata eventuale contravenții și a aplica sancțiunile legale.
În sprijinul cererii noastre atașăm cîteva imagini și filmări. Menționăm că dispunem de o bază de date ce conține sute de fotografii și filmări ale prezenței motocicliștilor pe care v-o putem pune la dispoziție.

De ce este important?

Deși până în prezent au fost depuse mai multe petiții de către locuitori din Căpușu Mic la instituțiile vizate , acestea au fost în mare măsură ignorate, răspunsul în plan concret al autorităților fiind de cele mai multe ori inexistent. Cu siguranță sprijinul vostru ar putea fi determinant și ar insufla energie locuitorilor din micul sat care se luptă de ani de zile cu aceste abuzuri. Unii dintre ei sunt timorați de faptul că e periculos să te opui unor ”oameni plini de bani și printre care se află politicieni și avocați”.
Căpuşu Mic, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2021-07-29 14:48:55 +0300

Petiția este un succes cu 571 semnături

2021-07-06 09:17:59 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2021-06-30 10:21:11 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2021-06-29 21:41:27 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2021-06-29 19:43:25 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2021-06-29 18:24:29 +0300

S-a ajuns la 10 semnături