Skip to main content

Către: Lucian ROMAȘCANU, Ministrul Culturii și Identității Naționale

Solicităm demisia lui Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii

Domnule Lucian Romașcanu, vă solicităm demisia din funcția de Ministru al Culturii și Identității Naționale! Aducerea incompetenței, a infracționalității și a persoanelor cu probleme grave de probitate morală în mediul de conducere ale unor instituții cheie pentru protecția patrimoniului cultural din România reprezintă subminarea identității naționale, pe care noi, societatea civilă și profesioniștii din domeniu, nu o putem accepta.
Prin îndepărtarea dlui Ștefan Bâlici, unul dintre cei mai competenți profesioniști, de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului, instituție pe care a reformat-o din temelii, și înlocuirea acestuia cu dna Oana Valeria Zaharia, o persoană cu puține competențe în domeniu și care a avut probleme penale majore în trecut, prin numirea dlui Dan Nanu, o persoană cu grave problem de probitate morală – cel care aparent a copiat în trecut la examenul pentru ocuparea aceleiași poziții - în funcția de conducere a Direcției Județene pentru Cultură Sibiu și prin promovarea unui “Cod al patrimoniului cultural” care subminează din temelii acest sector în punctele lui esențiale nu faceți decât să ne arătați că, după doar trei luni de la preluarea mandatului de ministru ați reușit să creați premisele distrugerii sistematice a ceea ce a mai rămas din patrimoniul național. Cei 350 de profesioniști : cadre universitare, specialiști atestați de către Ministerul Culturii, reprezentanți ai organizațiilor profesionale, ai instituțiilor de cultură și ai ONG-urilor, care v-au transmis ieri scrisoarea de susținere pentru Ștefan Bâlici, vă propun o viziune modernă asupra patrimoniului, opusă viziunii dumneavoastră retrograde. Ne temem de reformele pe care doriți să le propuneți iar incompetența dumneavoastră coroborată cu deciziile greșite de când ați preluat mandatul sunt argumente suficiente ca să ne mobilizăm la unison pentru ca generațiile viitoare să poată să se bucure de un patrimoniu cultural păstrat și pus în valoare. Vom fi pe baricade până în momentul în care vă veți da DEMISIA!

De ce este important?

Dacă ai trecut pe lăngă vreo clădire istorică aflată în paragină să știi că e în principal vina unor oameni care conduc patrimoniul precum Lucian Romașcanu. Cu oameni incompetenți și cu probleme penale pe care îi propune în acest moment în funcții cheie nu vom mai avea ce lăsa în urmă generațiilor viitoare. Demite-l din funcția de Ministru al Culturii!

Actualizări

2022-02-21 21:33:43 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2022-02-19 18:11:27 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2022-02-19 17:05:21 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2022-02-19 16:40:27 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2022-02-19 16:26:03 +0200

S-a ajuns la 10 semnături