Skip to main content

Către: Guvernul României

Scapă infractorii sexuali de pedepse majorate cu ajutorul Guvernului?

Vă solicităm dumneavoastră, domnule prim ministru, explicația acelor acțiuni ale Ministerului Justiției și al Guvernului pe care îl conduceți: contestarea la CCR a unei modificări care să descurajeze infracțiunile de pedofilie și viol și avizul negativ pentru o altă modificare ce ar face posibilă pedepsirea oricărui agresor din familie.

De ce este important?

Scrisoare deschisă adresată Prim Ministrului Ludovic Orban

În atenția liderului de grup PNL din Camera Deputaților Florin Roman, doamnelor și domnilor senatori și deputați liberali

Domnule Prim Ministru Ludovic Orban,

307 organizații neguvernamentale active în domeniul protecției copilului, asistenței victimelor traficului de persoane, violenței domestice, drepturilor omului, independente sau grupate în federații și rețele din domeniul serviciilor sociale și acțiunii civice vă solicită explicații publice cu privire la contestarea la Curțea Constituțională a României de către Guvernul României a Legii pentru modificarea și completarea Legii 286/2009 privind Codul Penal și a art 223 din Legea 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, prin care era prevăzută majorarea pedepselor pentru pedofili și violatori și imprescriptibilitatea acestor fapte.
În România, care se confruntă cu o incidență crescută a infracțiunilor de viol și pedofilie, având în vedere gravitatea excepțională a acestor fapte, dificultatea cu care se instrumentează aceste dosare și durata mare de la momentul infracțiunii, pănă la o eventuală condamnare, nu înțelegem ce resort a făcut Guvernul României să apere acești infractori, chiar împotriva votului dat de senatorii și deputații propriului partid.
Numai în 2019, conform Poliției Române au fost violați 197 copii și 918 femei, o victimă decedând și au fost înregistrate 328 agresiuni sexuale, dintre care 103 cu minor. Au fost reclamate Poliției Române 643 acte sexuale cu minor, 53 cu victimă sub 13 ani și 412 cu victimă între 13 și 15 ani. Conform statisticilor oferite de Consiliului Superior al Magistraturii, 2037 dosare privind actul sexual cu un minor au ajuns în instanțele românești în ultimii cinci ani, alături de alte 355 de dosare de viol cu victimă sub 16 ani. Nu în puține cazuri vedem cum instanțele de judecată consideră că victime cu vârste fragede își pot da consimțământul, în timp ce infractorii sexuali primesc pedepse cu suspendare. Toate acestea în condițiile în care nu avem un sistem de reintegrare a condamnaților și pe prevenire a recidivei.
Cum este posibil ca Guvernul României să conteste aceste acte normative care să descurajeze astfel de infracțiuni și să se adreseze Curții Constituționale a României ”din perspectiva infractorului”?
Urmările acestor traume majore pentru victime sunt uneori imposibil de vindecat și mutilează existența copiilor și femeilor, a căror perspectivă este suferința pentru toată viața.
Pe de altă parte, am asistat la faptul că o altă modificare importantă a art. 199 (alin 2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, care ar fi descurajat înfracțiunile de violență domestică prin faptul că împăcarea victimei cu agresorul nu mai atrage înlăturarea răspunderii penale, deși trecută pe ordinea de zi a Camerei Deputaților în 28.07.2020, a fost exceptată de la vot. Raportul final pentru PLX 103/2018- inițiativa la care facem referire, există inclusiv pe site-ul Camerei Deputaților. Tot acolo există și un aviz negativ din partea Ministerului Justiției (Guvernului), fără explicații.
Vă solicităm dumneavoastră, domnule prim ministru, explicația acelor acțiuni ale Ministerului Justiției și al Guvernului pe care îl conduceți: contestarea la CCR a unei modificări care să descurajeze infracțiunile de pedofilie și viol și avizul negativ pentru o altă modificare ce ar face posibilă pedepsirea oricărui agresor din familie.
Domnule Florin Roman,
Vă solicităm și dumneavoastră explicații cu privire la acțiunile întreprinse de dumneavoastră ca lider de grup, pentru susținerea votării acestui proiect, având în vedere că inițiatorul este deputat PNL.
Care este motivul amânării votului pe PLX 103/2018 în Camera Deputaților, la o ședință la care grupul pe care îl conduceți poate construi majoritatea la vot? Precizăm că orice amânare a votului mai scapă niște agresopri nepedepsiți, așa că vă solicităm urgentarea votului final.
Așteptăm public aceste explicații, pentru a ne fi clar cine în slujba cui lucrează.

Semneză această scrisoare DIN PERSPECTIVA COPILULUI VIOLAT ȘI AL FEMEII BĂTUTE:

Asociația Necuvinte
Asociația Ajungem MARI
Asociația femeile se Implică
Asociația Femeilor Jurnaliste din România „Ariadna”
Asociația Femeilor Românce din Italia – ADRI
Asociația Lindenfeld
Asociația Reaching Out România
Asociația Tineri pentru Tineri
Asociația VedemJust
Centrul Romilor Romani Criss
Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară
Fundația Corona
Fundația Ușă Deschisă (trafic de persoane)
Societatea de analize feministe AnA
Societatea de Educație Sexuală și Contraceptivă

Susținute de federațiile și rețelele:

FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
Romanian Women's Lobby
Federația Dizabnet – Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
FONPC- Federația ONG pentru Copil
Consiliul Național al Dizabilității din România

Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2020-11-01 01:44:10 +0200

S-a ajuns la 10 semnături