Skip to main content

Către: Conducerea Colegiului Național Alexandru Papiu Ilarian; Inspectoratul Școlar Județean Mureș;

Modficarea orarului C.N. Al. Papiu Ilarian

Noi, semnatarii acestei petiții, elevi ai C.N. Al. Papiu Ilarian, dorim modificarea orarului unității de învățământ unde frecventăm cursuri. Solicitarea noastră constă în adoptarea orarului stabilit în alte unități de învățământ: cursuri de la ora 8:00.

De ce este important?

Conducerea C.N. Al. Papiu Ilarian a decis revenirea, începând cu data de 27.04, la orarul normal al cursurilor de la 7:30. O decizie discutabilă, în opinia noastră. Până la situația actuală de criză, existau două principale justificări pentru cele 30 de minute cu care orele încep mai devreme. Una dintre ele, evitarea traficului, nu mai este actuală, desfășurarea cursurilor realizându-se la domiciliu. Cea de-a doua reprezenta tranzitul unor cadre didactice care predau în mai multe unități de învățământ. Deoarece acesta nu mai este necesar, cele 10 minute între ore ar deveni suficiente. Ordinea orelor nu trebuie modificată, dar este preferabil să se revină asupra ei pentru a fi eliminate, pe cât posibil, ferestrele, și a se optimiza timpul pe care elevii îl petrec în fața monitoarelor.
Această solicitare este fundamentată pe mai multe aspecte. În primul rând, o diferență de 30 de minute ar ajuta elevii să-și îmbunătățească programul de pregătire de dinaintea cursurilor. Mulți elevi se află în situația de a nu avea timp să ia micul dejun sau de a întâmpina probleme la conectarea la ore, platformele de învățare fiind intens solicitate în această perioadă. De asemenea, modificarea ar reduce și ferestrele pe care cadrele didactice ce predau în mai multe unități de învățământ le au între ore (de exemplu, după prima oră,7:30-8:20, ar exista un gol de 40 de minute până la cea de-a doua oră într-o altă școală(9:00-9:50). Prin standardizarea orarului ar fi creat un cadru educațional mult mai eficient.

Mureș County, Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2020-04-30 20:58:22 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2020-04-30 18:19:34 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2020-04-30 12:52:41 +0300

S-a ajuns la 10 semnături