Skip to main content

Către: Primăria Onești

Modernizarea bazei sportive Onești

Modernizarea bazei sportive Onești

De ce este important?

Domnule Primar Laurențiu Neghină,

Vă invităm să analizați oportunitatea de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor Municipiului Onești prin modernizarea condițiilor de practicare a activităților sportive în aer liber.

În Municipiul Onești există o bază sportivă, loc adecvat pentru practicarea sporturilor individuale în aer liber, însă, după cum probabil știți deja, pista de atletism din cadrul bazei sportive se află într-un stadiu avansat de degradare.

În contextul pandemiei create de virusul SARS-CoV-2 practicarea, în mod individual, a atletismului și a exercițiilor fizice în aer liber poate aduce benefii atât din punct de vedere al sănătății fizice dar și psihice a tuturor locuitorilor municipiului din toate categoriile de vârstă.

Modernizarea pistei de atletism din cadrul bazei sportive reprezintă o oportunitate pentru toți locuitorii orașului, dar mai ales pentru copii și tineri, care ar putea să practice și mai mult sport. Ba mai mult, tot în contextul pandemiei, practicarea individuală a atletismului și exercițiilor fizice în aer liber este o alternativă educativă și sănătoasă pentru petrecerea timpului liber, ceea ce poate contribui la creșterea nivelului calității vieții locuitorilor municipiului în această perioadă dificilă.

Pe termen lung, modernizarea bazei sportive mai poate aduce și alte beneficii majore pentru Municipiul Onești, cum ar fi organizarea de competiții sportive, care vor crește popularitatea atletismului printre locuitori și dezvoltarea atracției turistice, prin interconectarea activităților recreative care se pot desfășura în cadrul bazei sportive cu agroturismul.

Scopul final este acela de a atrage cât mai mulți oneșteni în mișcarea sportivă individuală în aer liber și revigorarea activităților sportive, sportul fiind o componentă vitală în sănătatea și calitatea vieții noastre.

Numărul oneștenilor care practică constant atletismul este în creștere de la an la an și necesitatea de condiții decente pentru practicarea acestui sport individual în aer liber este din ce în ce mai stringentă, mai ales în această perioadă în care activitățile sportive individuale în aer liber reprezintă singura modalitate de a ne menține condiția fizică și implicit sănătatea.

Conștientizăm că modernizarea bazei sportive este un proiect de amploare care necesită resurse financiare importante, însă beneficiile pentru toți oneștenii sunt de necontestat.

Astfel, pentru început, noi, iubitorii de atletism și alte activități sportive individuale în aer liber din Municipiul Onești , vă solicitam sa reparati terenul de atletism , să încercați să puneți un nou strat de zgură sau să puneți un strat de tartan.
Să încercați înlocuirea scaunelor, să achizitionati echipamente de tundere a gazonului si sisteme performante de irigare. Să se încerce reamenajarea drumurilor de acces și trotuarele trebuie refăcute și nu numai atât cât și multe altele.
Comunitatea pe care o veți administra, pe durata celui de-al doilea mandat, merită toată atenția dumneavoastră și avem încredere că i-o veți acorda!

Semnează:
Iubitorii de atletism și alte activități sportive din Municipiul Onești și împrejurimi
Onești, Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2021-08-13 01:30:34 +0300

S-a ajuns la 10 semnături