Skip to main content

Către: Primăria Municipiului Carei, Consiliul Local Carei

Drum impracticabil la Carei – vrem reparații reale pe Str. Constantin Mille!

 
Cerem reabilitarea completă a drumului de pe Strada Constantin Mille din orașul Carei (jud. Satu Mare), porțiune esențială care leagă localitățile Cămin, Lucăceni și Berveni de oraș! 

De ani de zile, acest drum este reparat superficial, cu materiale de proastă calitate care se degradează rapid – în doar câteva zile sau săptămâni, apar aceleași gropi. În unele cazuri, s-a ajuns să se arunce chiar și piatră de cale ferată în gropi, o "soluție" periculoasă și ineficientă. 

Primăria Carei, responsabilă de această arteră rutieră, nu a luat măsuri reale și durabile pentru reabilitarea completă a drumului. Acesta este tranzitat zilnic de mașini mici, autobuze, TIR-uri, tractoare și vehicule de mare tonaj – ceea ce înseamnă că este vital pentru transportul de persoane și mărfuri în zonă. 

Cerem următoarele: 

  • Închiderea temporară a drumului afectat;

  • Refacerea completă a drumului cu structură solidă, adaptată traficului greu;

  • Asfalt nou și durabil;

  • Soluții eficiente de deviere a traficului pe perioada lucrărilor (precum redeschiderea Străzii Cuza Vodă, folosită în trecut).


Fie că locuiești în Cămin, Lucăceni, Berveni sau în Carei, acest drum ne privește pe toți. Semnează această petiție pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a cere autorităților să ia măsuri urgente!

 
Plan Provizoriu pentru Deviera Traficului: 

Pe perioada lucrărilor de reabilitare completă a Străzii Constantin Mille, propunem următoarele măsuri: 

  1. Redeschiderea Străzii Cuza Vodă (folosită anterior ca rută alternativă), cu reparații minime necesare pentru a susține temporar traficul.

  2. Semnalizare rutieră clară și indicatoare temporare pentru devierea circulației.

  3. Orar adaptat pentru transportul de mare tonaj, astfel încât traficul să fie fluidizat și riscul de accidente sau blocaje să fie redus.

  4. Informarea în avans a populației prin afișe, postări online, panouri temporare și colaborare cu Poliția Rutieră locală. 

De ce este important?

 
Acest drum este esențial pentru mii de oameni din satele Cămin, Lucăceni, Berveni și din orașul Carei. Zilnic, este folosit de copii care merg la școală, navetiști, transportatori de marfă, ambulanțe, autobuze, tractoare și alte vehicule de tonaj greu. Cu toate acestea, drumul este într-o stare inadmisibilă: plin de gropi, peticit cu materiale slabe sau chiar cu piatră de cale ferată, care se împrăștie rapid și pune în pericol siguranța participanților la trafic. 

Această problemă nu afectează doar confortul, ci pune în pericol vieți și generează costuri uriașe pentru șoferi: reparații la mașini, întârzieri, riscuri de accidente. Lipsa unei fundații solide și asfalt de calitate înseamnă că banii publici sunt risipiți cu fiecare cârpeală temporară. 

Este momentul să cerem o soluție reală, durabilă și responsabilă din partea autorităților! 

Alătură-te acestei petiții ca să le arătăm că nu mai acceptăm indiferența, că ne pasă de siguranța noastră și de modul în care sunt cheltuiți banii publici. Doar împreună putem pune presiune pentru ca această lucrare să fie dusă la capăt așa cum trebuie, nu doar de ochii lumii! 

447051 Lucăceni, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2025-07-17 21:41:12 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2025-07-17 14:36:37 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-07-17 13:29:01 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-07-17 12:21:31 +0300

S-a ajuns la 10 semnături