Skip to main content

Către: Guvernul Romaniei

Susținem accesul la sport organizat în aer liber!

Solicităm Guvernului României posibilitatea de a practica sporturi organizate în aer liber, respectând condițiile de limitare socială (după definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății precum și în Ordonanțele militare recente).

În acest sens, dorim ca din data de 1 iunie să se relaxeze restricțiile Covid-19 pentru a ne permite să practicăm sporturi în care putem respecta distanțarea socială, precum: tenis de câmp, tenis cu piciorul, fitness în aer liber, și tenis de masă. Aceste sporturi pot fi susținute în spații organizate, precum bazele sportive, iar normele necesare pentru distanțarea socială se pot respecta în aceste condiții.

Aceste sporturi necesită un număr mic de participanți și se pot desfășura în siguranță, fără a aduce un risc de infectare cu Covid-19. Este necesar ca societatea românească să redobândească o activitate critică pentru sănătatea publică (sportul în general, în special în această perioadă). Această inițiativă, însă, reduce riscul asociat cu improvizațiile de orice fel ce pot apărea cu relaxarea promisă pentru 15 mai 2020, prin faptul că sportul poate fi practicat într-o incintă specializată, cu programare, și poate fi ținută sub control. Persoanele doritoare ar putea practica un sport în doi pe un teren extins de 13x9 metri (spre exemplu), neavând niciun risc de transmitere a Covid-19.

De ce este important?

Beneficiile sportului sunt cunoscute de noi toți, atât cele fizice cât și cele psihice. Mai mult, mișcarea fizică poate reduce severitatea simptomatologiei prezente în Covid-19 (dar nu numai). Aceasta se datorează producției unui antioxidant numit EcSOD eliberat în timpul exercițiului fizic. Multe studii științifice (precum cele de către Yan și Spaulding în 2020) spun că acest antioxidant protejează împotriva stresului oxidativ la nivelul diferitelor organe. Stresul oxidativ favorizează patologia și complicațiile; oamenii sănătoși de astăzi reprezintă o presiune scăzută pe sistemul public de sănătate din viitor.

Link-ul către studiu:https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2213231720303190

Către Guvernul României: permiteți națiunii să practice sportul organizat!

Categorie

Actualizări

2020-05-08 12:13:41 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2020-05-07 21:24:43 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2020-05-07 20:00:08 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2020-05-07 19:25:51 +0300

S-a ajuns la 10 semnături