Skip to main content

Către: Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz și Primul Ministru, Viorica Dăncilă

Viitorul Muzeului Antipa este în pericol

Viitorul Muzeului Antipa este în pericol

Solicităm Guvernului și Ministerului Culturii și Identității Naționale încetarea demersurilor pentru dezmembrarea a 5.300mp din suprafața grădinii Muzeului Antipa, o intervenție agresivă care amenință existența și dezvoltarea viitoare a instituției.
De asemenea, cerem Ministerului Culturii să răspundă negativ solicitării venite prin intermediul Secretariatului General al Guvernului. Acest refuz va păstra șansele pentru dezvoltarea viitoare a Muzeului Antipa.
Viitorul Muzeului este reprezentat de construirea unui nou corp de clădire și păstrarea unui spațiu verde care să poată fi folosit drept „laborator experimental” în activitățile de educație ecologică susținute.

De ce este important?

Atunci când intri în Muzeul Antipa, pășești într-o instituție deschisă publicului de 185 de ani. Clădirea sa actuală, este cel mai vechi imobil în Piața Victoriei, fiind una dintre emblemele arhitecturale ale Bucureștiului.
Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de piese și peste 300.000 de vizitatori în anul 2018, Muzeul Antipa este unul dintre cele mai iubite și vizitate din București și din țară. În același timp, datorită dezvoltării colecțiilor și diversificării activităților din ultimii 110 de ani, muzeul are nevoie de suplimentarea depozitelor științifice în continuă creștere și de spații adecvate pentru organizarea de expoziții temporare de anvergură.
Această situație a făcut ca de-a lungul timpului, din anul 1911 și până în prezent, să existe diferite propuneri de extindere a clădirii muzeului, în singurul spațiu pe care acesta îl are la dispoziție, respectiv curtea sa.
Păstrarea intactă a suprafaței de teren ce aparține muzeului este de o importanță capitală, fiind practic garantul existenței și dezvoltării viitoare a Muzeului Antipa.
Muzeul Antipa este un simbol național, fiind atât o instituție educativă, cât și un centru cultural, urban și civic. Este momentul să ne arătăm solidaritatea față de spațiul pe care cu toții l-am vizitat ca și copii și în care, cu mic cu mare, învățăm să ne îndrăgostim de natură.
Îi încurajăm pe toți cei pe care îi leagă amintiri frumoase de Muzeul Antipa, pe cei care îl vizitează cu drag sau pe cei care cred în misiunea acestei instituții, să semneze petiția.

Categorie


Motivul semnării

  • Pentru că este o instituție care merită salvată atât pentru cei cunoscători de natură cât și pentru ceilalți oameni care consideră un moment de recreiere vizitarea muzeului.
  • Am semnat petitia pentru a ramane Muzeul Antipa cu terenul pe care il are
  • Pt ca as dori extinderea muzeului cu un acvariu uriaș

Actualizări

2019-07-11 16:24:12 +0300

S-a ajuns la 10,000 semnături

2019-06-30 14:13:53 +0300

S-a ajuns la 5,000 semnături

2019-06-28 21:54:26 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2019-06-28 20:30:35 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2019-06-28 19:15:18 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2019-06-28 18:58:59 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2019-06-28 18:52:43 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2019-06-28 18:41:21 +0300

S-a ajuns la 10 semnături