Skip to main content

Către: Parlamentul României

Toti angajații din cadrul MAI trebuie sa aibă aceleași drepturi salariale.

Solicităm acordarea acelorași drepturi prevazute de O.G. 75/2020 tuturor angajaților din Ministerul Afacerilor Interne (jandarmi, pompieri, personal civil).

Este o măsură reparatorie, pe care guvernul a aplicat-o în mod discriminatoriu, deși decizia nr 51/2019 a ICCJ face vorbire de întreaga familie ocupațională.

De ce este important?

Nu este corect ca MAI să promoveze o OUG discriminatorie față de jandarmi, pompieri și personalul civil din cadrul MAI, majorând la maxim 4 sporuri, plafonate din anul 2009, doar pentru polițiști.

Nu este corect față de jandarmi, pompieri și personalul civil ca acestora să nu li se calculeze sporul de fidelitate, fapt ce duce la discriminări salariale majore.

Nu este corect ca jandarmul și pompierul coleg cu tine în aceeași misiune să fie plătit cu o sumă mai mică.

Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm parlamentului să facă demersurile necesare pentru a repara inechitățile existente între polițiști, jandarmi, pompieri și personalul civil din MAI, ca urmare a aplicării OG 75/2020.
Împreună putem reuși!

Actualizări

2020-07-11 19:52:52 +0300

S-a ajuns la 5,000 semnături

2020-06-18 11:07:17 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2020-06-18 08:42:26 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2020-06-17 23:21:35 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2020-06-17 23:03:24 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2020-06-17 22:56:47 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2020-06-17 22:49:25 +0300

S-a ajuns la 10 semnături