S-a ajuns la 10 semnături
Către: Inspectoratul General al Poliţiei Române, Comisia pentru transporturi şi infrastructură în vederea modificării Codului Rutier
Stop vitezei excesive pe autostrăzi sau drumuri expres!
Propunerea este să fie schimbată grila de penalizare pentru încălcarea limitelor de viteză pe autostrăzi și drumuri expres iar sancțiunile să se aplice la fiecare 5 km/h în plus față de limita de viteză, în loc de intervalul de 10 km/h în plus, cât este în prezent. Unii șoferi sunt prinși de către poliție depășind limita de viteză și li se aplică o amendă (mai mult sau mai puțin incomodă pentru posibilitățile lor financiare) dar putem constata că nu este o măsură care să-i descurajeze prea mult și care să-i facă să se abțină de la apăsatul pedalei din dreapta. Sancțiunea cea mai dureroasă pentru ei (suspendarea carnetului pe o perioadă de 3 luni) se aplică doar dacă sunt prinși cu viteze de peste 180 km/h, respectiv 170 km/h pe drumul expres, fapt care în „epoca” Waze-ului ajunge să se întâmple din ce în ce mai rar.
Tehnic vorbind, 180 km/h este o viteză foarte periculoasă, care pune în pericol ceilalți participanți la trafic, fie că se află sau nu pe aceeași bandă cu șoferul vitezoman. Pe secțiuni de autostradă precum Pitești-București sau Sibiu-Sebeș, unde există mici denivelări ale suprafeței rulante, trebuie să ne gândim că la unele mașini încep să se simtă trepidații și o oarecare instabilitate în mers după ce ajung să depășească limita de 160 km/h (ca să nu mai spunem de 170 sau 180 km/h). Totuși, acest fapt pare că nu-i incomodează pe mulți participanți la trafic când aleg să meargă „mai tare”.
Mulți șoferi îmi vor da dreptate, probabil, când voi afirma că nu poți sta pe tot parcursul drumului pe banda 1, din simplul fapt că acolo asfaltul este mai prost decât pe banda 2 (fiind banda folosită de camioanele de mare tonaj). Nu poți sta mereu pe banda 1 dar nici pe banda 2 nu-ți vine să te „aventurezi”, știind că trebuie să calci mult accelerația dacă vine un vitezoman din spate. Dacă mai este și noapte, dificultățile se dublează. Vouă vi se pare normal să fie așa?
Soluția pe care o văd eu este schimbarea pasului de amendă de la 10km/h la 5 km/h pentru drumurile care sunt deja proiectate să fie de mare viteză/capacitate, ceea ce i-ar aduce pe amatorii de viteză mai aproape de sancțiunea supendării carnetului pentru 3 luni de zile. Concret, la fiecare 5 km/h peste limita de viteză, să se aplice treapta de sancțiuni care există deja în Codul Rutier. Astfel, carnetul ar putea fi suspendat pe 3 luni pentru depășirea vitezei cu 25 km/h (însemnând o viteză de 155 km/h pe autostrăzi și respectiv 145 km/h pe drumuri expres) fapt care ar putea duce la o conștientizare mai mare a pericolului pe care îl reprezintă viteza excesivă în trafic. În același timp, ar crește și valoarea amenzilor acordate, chiar dacă șoferul nu-și pierde carnetul. Concret, dacă depășești cu 21-30 km/h limita de viteză, riști în prezent o amendă cu valoare între 580-725 lei și 3 puncte de penalizare. Dacă scădem pasul de la 10 km/h la 5 km/h, se ajunge la clasa de sancțiune cu 1305-2900 lei și 6 puncte de penalizare. Suma asta nu mai sună așa „confortabilă” nici dacă o plătești repede și ți se scade 50% din valoarea amenzii.
Aș încheia prin a întreba: chiar merită atâta grabă? În definitiv, poți câștiga doar 10-15 minute dacă conduci așa agresiv, timp pe care îl pierzi oricum când ajungi acasă și, în loc să te odihnești după acest „raliu”, stai și scrollezi aiurea pe telefon. Că, vorba aia, ești obosit dar parcă ești prea obosit ca să dormi... Pentru astea 15 minute noi șoferii riscăm să nu ajungem toți întregi acasă, pentru că unul dintre noi ar putea păți ceva. Nu doresc nimănui să simtă cum e să pierzi controlul volanului, sentiment care se multiplică proporțional cu viteza pe care o are mașina.
Până una alta, drumuri bune pentru fiecare!

De ce este important?
S-a ajuns la comportamente abuzive în trafic, totul pentru cele 10-15 minute cât pot câștiga unele persoanele care circulă „tare” pe banda a 2-a. Bine, astfel de persoane vă pot spune că, pe lângă cele 10-15 minute, se mai adaugă și o doză de satisfacție/adrenalină dând la o parte alte mașini din față, dar sunt sigur că ei nu se gândesc cât de obosit este șoferul din fața lor, câți kilometri a mers fără să se oprească să mănânce/bea și cât de concentrat mai poate fi la drum dacă ei fac flash-uri sau îl claxonează insistent din spate. Odată ce șoferul din fața ta pierde controlul volanului pe un drum de mare viteză, nu îți garantează nimeni că vei scăpa cu pagube mici, oricât de sigură sau scumpă este mașina în care te afli.
Personal, am fost agresat cu flash-uri de către un autoturism care venea cu viteză din spate, amândoi fiind pe banda a 2-a. Agresiunea nu s-a oprit nici după ce m-am dat pe banda 1, pentru că respectivul șofer s-a mutat și el pe banda din dreapta și a continuat să facă flash-uri de data asta de la o distanță mult mai mică. Cu alte cuvinte, a vrut să mă pună la punct, deși eu mergeam cu viteza regulamentară pe banda 2 până urma să devansez o serie de camioane. Circulația pe autostrăzi a devenit un fel de film western unde contează ce mașină ai, ca să poți să-ți impui violent propriile reguli. În mod clar, nu toți suntem fanii unui astfel de stil de condus și ne-ar plăcea să existe respect reciproc în trafic, pentru ca fiecare să ajungă teafăr și într-un timp rezonabil la destinația sa. Sancțiuni suplimentare ar trebui aplicate fără întârziere, pentru că astfel de comportamente pot duce oricând la tragedii.