Skip to main content

Către: CL Lumina/ Primăria Lumina / CL Năvodari / Primăria Năvodari/ CJ Cta/ Prefectul Jud Cta/ APM/ ANPM/ Garda N de Mediu/ Comisariatul Județean Cta al Gărzii de Mediu/ MMAP/ A N „Apele Române” / DSP/ ISC/ SIC/ CE DG Environment

STOP definitiv muntelui de gunoi: 20 de camioane/zi, 20 de ani – nu pe litoralul nostru!

Această campanie a fost încheiată

Solicităm respingerea fermă a PUZ-ului privind dezvoltarea unui depozit de deșeuri nepericuloase pe parcela A826/108, teren arabil de 97.500 mp, conform documentației depuse.

Raportul oficial arată că publicul nu a fost consultat în mod real, întrucât la dezbaterea publică din luna iunie 2025 nu s-a prezentat nicio persoană interesată care să ridice obiecții sau să facă propuneri, ceea ce demonstrează că informarea nu a fost efectivă ci doar formală.

În plus, amplasamentul — parcela A826/108 (97.500 mp arabil), lângă Canalul Dunăre–Marea Neagră, în apropierea Mării Negre și la aproximativ 2 km de platformele industriale deja încărcate — este total nepotrivit pentru un depozit de deșeuri, chiar și nepericuloase. Riscurile pentru mediu, sănătate, agricultură, apă freatică și turism sunt majore și nu pot fi ignorate.

În consecință, vă rugăm:
  1. Să respingeți proiectul PUZ în forma actuală, având în vedere riscurile semnificative
  2. Să solicitați identificarea unui amplasament alternativ, care să nu afecteze zone locuite, terenuri agricole, ecosisteme sensibile sau infrastructuri strategice.

Considerăm că aprobarea acestui PUZ pe amplasamentul actual ar produce efecte ireversibile asupra comunei Lumina, orașului Năvodari, zonei Canalului Dunăre–Marea Neagră și litoralului românesc.

De ce este important?

Este important pentru că proiectul vizează dezvoltarea unui depozit de deșeuri pe parcela A826/108, un teren arabil de 97.500 mp, situat într-o zonă extrem de sensibilă: foarte aproape de zonă locuibilă (Lumina/ Năvodari), lângă Canalul Dunăre–Marea Neagră, în apropierea Mării Negre și aproape de activități industriale majore.
Un astfel de amplasament crește riscurile de:
  • contaminare a apei și solului, într-o zonă care alimentează ecosisteme naturale și agricole;
  • transport al poluanților către Marea Neagră, afectând litoralul și biodiversitatea marină;
  • impact negativ asupra sănătății publice, prin emisii, praf, mirosuri, trafic greu;
  • deprecierea calității vieții pentru locuitorii din Lumina și zonele învecinate;
  • pierdere definitivă a terenului agricol, într-un context în care agricultura locală deja suportă presiuni;
  • degradare economică, inclusiv asupra turismului și pescuitului, dacă ecosistemele sunt afectate.
Este important pentru că proiectul afectează nu doar Lumina, orașul Năvodari ci întreaga regiune dintre Canal și Marea Neagră.
Impactul îi afectează pe toți!
Degradarea mediului, riscul de poluare, traficul crescut și afectarea sănătății nu se opresc la limita unei parcele sau a unei străzi. Ele influențează:
  • apa pe care o bem,
  • aerul pe care îl respirăm,
  • solul pe care îl cultivăm,
  • siguranța copiilor noștri.

Este de datoria noastră să protejăm zona în care trăim!

Lumina este o comună cu potențial, cu terenuri fertile, aproape de mare și de natură!

Năvodari este un oraș turistic, în plină dezvoltare!

Lipsa consultării publice trebuie corectată!
905700 Năvodari, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Categorie

Actualizări

2026-02-02 22:11:24 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2026-02-02 20:43:34 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2026-02-02 19:14:44 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2026-02-02 18:15:22 +0200

S-a ajuns la 10 semnături