Skip to main content

Către: Consiliul Tinerilor Institutionalizați (C.T.I.)

Scrisoare deschisa de solicitare a demisiei lui Andreeas Novacovici

A fost demis și înlocuit din funcție.

Solicitam în mod deschis demisia dlui. Andreeas Novacovici din funcția de președinte al Consiliului Tinerilor Instituționalizați, deoarece acesta prin modul său autoritar de conducere a deturnat activitatea organizației, a trădat scopurile statutare ale acesteia, dar și a folosit organizația pentru a obține foloase necuvenite.

În ultimii ani, organizația lăsată spre conducere de Vișinel Bălan către Andreeas Novacovici a suferit numeroase pierderi de sucursale, din 22 câte avea la numai 3 dintre acestea. Totodată o bună parte din echipa CTI s-a retras pe fondul conflictelor și lipsei de dialog și transparență a liderului autoritar instalat la conducerea organizației, fondându-și organizații proprii ori retrăgându-se din activismul public.

Imaginea organizației pe plan extern, dar și pe plan intern a avut multe de suferit având în vedere lipsa de pregătire a liderului lor, dar și concentrarea discursului public spre persoana sa în detrimentul tinerilor și copiilor instituționalizați.

Totodată Consiliul Tinerilor Instituționalizați a deschis printr-un parteneriat un centru multifuncțional în Sectorul 3 București pe care Andreeas Novacovici și o parte din echipa de conducere îl folosesc ca spațiu de locuit în loc ca acesta să activeze pentru scopul dat spre folosință de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 București.

Consiliul Tinerilor Instituționalizați s-a înființat în baza proiectului Eu, Tu, El și Ea – Noi ne reprezentăm!, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și sponsorizat de Raiffeisen Bank.

Scopul principal al Consiliului Tinerilor Instituționalizați este de a acționa pentru apărarea și promovarea drepturilor tinerilor instituționalizați aflați în prezent sau nu (post-instituționalizați) în sistemul de protecție specială, pentru creșterea participării active a acestora la viaţa comunităților în care activează, precum şi pentru a susţine şi promova interesele comune ale membrilor săi la nivel local, regional, naţional, european şi internaţional.

De ce este important?

Consiliul Tinerilor Instituționalizați are nevoie de o conducere competentă, matură și orientată spre beneficiarii primari, tinerii și copii instituționalizați din România.

Egou-urile, lauda de sine, aroganța, preluarea pe persoană fizică a unei organizații și secarea acesteia de resurse nu face decât să trădeze scopul inițial și să ducă în derizoriu ideea de reprezentare a tinerilor și copiilor instituționalizați.

Cum va fi inmânată

Petiția va fi înmânată Biroului Național al Consiliului Tinerilor Instituționalizați, Secretarului și Președintelui organizației sub forma unei Scrisori Deschise printare și electronice, fiind organizata și o comunicare publica în acest sens.

Categorie

Actualizări

2023-03-28 21:05:28 +0300

Petiția este un succes cu 34 semnături

2021-10-09 16:17:17 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2021-10-08 18:46:46 +0300

S-a ajuns la 10 semnături