S-a ajuns la 10,000 semnături
Către: Ministerul Educației și Cercetării și Guvernul României
Reducerea burselor – decizii de moment ce ne amenință viitorul

- Să mențină în structura sa bursele sociale, de reziliență și tehnologice, cu finanțare adecvată și predictibilă.
- Să nu ia decizii care îi vor lovi fix pe cei mai vulnerabili copii.
- Să prezinte public studii de impact reale și clare care să demonstreze că elevii vulnerabili nu vor fi afectați de schimbări.
- Menținerea unui cadru real, constant și funcțional de consultare a elevilor în toate demersurile de reformă care privesc drepturile și condițiile de acces în educație.
- Raportarea burselor la salariul minim brut și nu net.
De ce este important?
Ministerul Educației și Cercetării intenționează să reducă drastic bugetul burselor școlare și să elimine bursele de reziliență și tehnologice. Propunerea de a raporta bursele la salariul minim net și nu brut ascunde o diminuare reală a sprijinului acordat elevilor. Asta ar însemna mai puțin sprijin exact pentru copiii care au cea mai mare nevoie de el.
De asemenea, putem lua ca exemplu o clasă cu 25 de elevi, dintre care 4 au media anuală 10. Doar acești elevi, respectiv primii 15% din clasa respectivă, vor putea beneficia de bursa de merit, pe când în alte școli cu rezultate mai slabe, vor lua bursă elevi cu media 9,00. Acest lucru intenționează revenirea la perioada în care bursele erau dezechilibrate, insuficiente și lipsite de impact real.
Bursele sociale, de reziliență și tehnologice sunt instrumente esențiale care ajută elevii vulnerabili să rămână la școală. România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană și 4 din 10 adolescenți nu ating pragul de alfabetizare funcțională. 1 din 3 copii trăiește în sărăcie. Ele nu sunt un cadou sau un privilegiu, ci un drept – acoperă cheltuieli de bază precum transportul, rechizitele sau hainele și sunt condiționate de prezența la cursuri, ceea ce încurajează participarea și progresul în învățare.
Banii alocați acestor burse nu sunt o cheltuială, ci o investiție în viitorul României, în echitate și coeziune socială. Sprijinul acordat copiilor vulnerabili este prevăzut inclusiv în Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei și în Planul de acțiune pentru implementarea acesteia. Feedbackul constant din partea directorilor și profesorilor din comunitatea noastră arată clar: acolo unde s-au extins bursele, copiii vin mai mult la școală și sunt mai motivați să învețe.
Afirmația „[...] sistemul de burse pe care îl avem noi în preuniversitar nu există nicăieri în Europa şi că e anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem.” este, în esență, falsă. Majoritatea țărilor europene oferă diferite forme de sprijin financiar elevilor de nivel preuniversitar, chiar dacă nu sunt organizate sub forma exactă a sistemului românesc, exemple pertinente pot fi cele din vestul Europei (Franța, Germania), cât și țările nordice (Norvegia, Finlanda, Suedia). Faptul că un procent mare de elevi primesc bursă de merit poate fi un semn al unui sistem care încurajează progresul și performanța la scară largă, nu doar excelența absolută. Educația nu este un concurs piramidal: dacă doar primii 15% ar primi bursă de merit, ar însemna că sistemul sprijină doar elita, ignorând efortul și rezultatele bune ale unui număr semnificativ de elevi. O bursă poate însemna o recompensă pentru consecvență, nu doar pentru excepțional.
Consiliul Național al Elevilor susține menținerea acestor burse, afirmând că ele nu sunt un favor, ci o necesitate pentru combaterea abandonului școlar și susținerea performanței. Bursele sunt un drept fundamental și un instrument esențial pentru combaterea inegalităților și abandonului școlar.
Semnează dacă vrei ca educația să rămână o șansă reală pentru toți copiii, nu un privilegiu pentru câțiva!