Skip to main content

Către: Instituția Prefectului Județul Gorj

Opriți distrugerea Pădurii Drăgoieni

Opriți distrugerea Pădurii Drăgoieni

Solicităm Instituției Prefectului Județul Gorj să ia măsurile necesare protejării Pădurii Drăgoieni (întregii suprafețe forestiere aflată la sud de DN67, nu doar zonei de agrement), să oprească defrișările începute recent din zonă și să se asigure că regenerarea zonelor degradate are loc.

Cerem rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase nr. 299 din 15.03.2019 și retragerea autorizației de exploatare nr. 1332187 de către Direcția Silvică Gorj. Ne pronunțăm împotriva "valorificării" masei lemnoase prin licitație, pe viitor.

Dorim investigarea de către organele competente a activității firmei private care a efectuat defrișări, pentru a se constata dacă prevederile legale în ceea ce privește tăierile au fost respectate. De asemenea, susținem reîmpădurirea suprafețelor deja defrișate și degradate.

De ce este important?

Pădurea din zona comunei Drăgoieni este una dintre puținele păduri rămase în apropierea orașului Târgu Jiu care abundă atât în floră, cât și în faună. În aceasta se regăsesc inclusiv arbori seculari, având o valoare deosebită în ceea ce privește biodiversitatea.

Pădurea îndeplinește rolul de barieră în calea poluanților și a fenomenelor meteo extreme, contribuind la creșterea calității aerului din orașul Târgu Jiu și împrejurimi și protejând zona de anumite fenomene climatice.

Defrișarea celor 7,86 ha de firma privată Transalpin 2008 SRL perturbă echilibrul ecosistemelor din pădure prin distrugerea habitatului animalelor, stres fonic, degradarea solului. Arborii seculari sunt expuși, la rândul lor, tăierii, ceea ce reprezintă o pierdere dureroasă pentru patrimoniul natural al județului. Totodată, potecile care făceau pădurea accesibilă sunt degradate la rândul lor de autovehiculele necesare în proces. (https://bit.ly/2Insrp9)

Deși Direcția Silvică Gorj pretinde că este vorba despre "tăieri de regenerare a pădurii", de pe panoul cu elemente de identificare lipsesc fix informațiile referitoare la modul și anul în care se va asigura această regenerare, lipsa de transparență trezind suspiciuni. (https://bit.ly/2IOODay)

În sudul țării, deșertificarea terenurilor ca urmare a despăduririi reprezintă o problemă tot mai gravă. Alte consecințe includ alunecările de teren, inundațiile, condiții meteo problematice, interacțiuni nedorite între oameni și animale ca urmare a pierderii habitatelor.

În epoca crizelor climatice, protejarea mediului ar trebui să fie pusă înaintea profitului. Conștientizând acest aspect, cetățenii orașului Târgu Jiu (și nu numai) se opun distrugerii Pădurii Drăgoieni pentru satisfacerea unor interese economice și cer autorităților să acționeze prompt.

Târgu Jiu, Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL


Motivul semnării

  • Viitorul planetei, mai presus de profit.
  • Am semnat deoarece am avut o copilărie foarte frumosa si nu vrea sa se taie
  • Poate copilul tău să trăiască într-un Târgu Jiu mai bun dacă acum TU tratezi orașul ACUM cu indiferență?

Actualizări

2019-07-05 12:03:59 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2019-06-24 19:38:42 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2019-06-18 00:53:16 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2019-06-17 21:47:58 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2019-06-17 19:41:14 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2019-06-17 19:19:52 +0300

S-a ajuns la 10 semnături