Nu condiționați alocațiile copiilor! Ne kössék feltételekhez a gyerekpénzt!

[Varianta în limba română mai jos.] 

A törvénytervezet indoklása, és az RMDSZ-es kezdeményezők nyilatkozata motivációs eszközként hivatkozik a juttatások átalakítására, ezzel implicit módon a gyerekekre és a szülőkre terheli a felelősséget. A romániai, magyar oktatást elkezdő gyerekek 53%-a jutott el a 12. osztály végéig magyar nyelvű oktatás keretében, és csupán 41%-a érettségizett le sikeresen 2025-ben, ami az országos átlagtól (51%) is elmarad. Ez a nagy mértékű lemorzsolódás nem tekinthető a gyerekek, a szülők vagy a pedagógusok felelősségének – a rendszer működésképtelenségére utal. A PISA-vizsgálatok szerint Romániában az iskolai teljesítmény különbségeinek jelentős részét a társadalmi-gazdasági háttér magyarázza (26%). Ez azt jelenti, hogy a hátrányos helyzetből induló gyerekek nagy valószínűséggel teljesítenek gyengébben, vagy esnek ki az oktatási rendszerből. 

A gyerekpénz csökkentése és az ösztöndíj feltételekhez kötése várhatóan mélyíteni fogja a problémát, még inkább kiszolgáltatott helyzetbe hozva azokat a gyerekeket és családokat, akik már most korlátozott lehetőségekkel rendelkeznek, és akiket eddig sem volt képes a rendszer érdemben bevonni. A juttatás esetleges elvesztése rontja a tanulás alapvető feltételeit (étkezés, közlekedés, tanszerek), így közvetetten növeli a lemorzsolódás kockázatát. Különösen aggályos, hogy a támogatást a magaviseleti jegyhez kötnék. A magaviselet értékelése nem objektív mérőeszköz, hanem visszajelzés, a gyakorlatban pedig sokszor a tanárok előítéletét is tükrözi egy-egy gyerekről vagy csoportól, például a roma gyerekek esetében. Másrészt ismételten azt mutatja, hogy a törvényhozók a szülőket teszik felelőssé, és egy olyan gyerekre szabják az oktatási rendszert, aki stabil családi háttérrel, folyamatos szülői támogatással rendelkezik, és hozzáfér kiegészítő erőforrásokhoz. A valóságban a tanulók jelentős része nem rendelkezik ezekkel a feltételekkel. A törvénytervezet kezdeményezői egész egyszerűen nem veszik figyelembe azt a társadalmi realitást, amelyben élünk.

Az intézkedés a jelenlét formális teljesítésére ösztönöz, miközben a tartós részvétel fő feltétele az iskolai kötődés és az iskolai siker. Ezekhez finanszírozás, pedagógusképzés, a pedagógusok támogatása, segítő szakemberek (például iskolai szociális munkás vagy mediátor), kis létszámú osztályok, étkezési-, közlekedési- és tanszertámogatás szükséges. Ehelyett a közelmúlt szakpolitikái teljesítménykényszerrel és bércsökkentéssel terhelték az amúgy is küszködő pedagógusokat. Ebbe a mintába illeszkedik ez a törvénytervezet is, amely a kizsigerelt pedagógusokra további nyilvántartási és adminisztratív terheket róna. A javaslat indoklása és Szabó Ödön RMDSZ-es képviselő nyilatkozatai olyan individualista szemléletmódot képviselnek, amely a társadalmat „érdemesekre” és „érdemtelenekre osztja”: a rendszer hibáit egyéni kudarcként értelmezi, a szociális támogatást nem esélyteremtő eszközként, hanem „jutalomként” fogja fel. 

Expunerea de motive a proiectului de lege și declarațiile inițiatorilor UDMR argumentează transformarea modelului actual de sprijin într-un instrument de motivare, transferând astfel, în mod implicit, responsabilitatea asupra copiilor și părinților. Doar 53% dintre copiii care au început școala în limba maghiară în România au ajuns până la finalul clasei a XII-a în sistemul de învățământ cu predare în limba maternă în 2025, și doar 41% au promovat examenul de bacalaureat – o cifră sub media națională de 51%. Această rată masivă de abandon nu poate fi considerată responsabilitatea copiilor, a părinților sau a cadrelor didactice; ea indică în mod clar disfuncționalitatea sistemului. Conform testelor PISA, în România, o parte semnificativă a diferențelor de performanță școlară este explicată de contextul socio-economic (26%). Copiii care pornesc cu un dezavantaj social au șanse mult mai mari să aibă rezultate slabe sau să părăsească sistemul de învățământ înaintea finalizării studiilor. 

Reducerea alocației și condiționarea de prezență și de bună purtare vor adânci problema, vulnerabilizând și mai mult copiii și familiile cu oportunități limitate și pe care sistemul nu a reușit să îi integreze eficient nici până acum. Eventuala pierdere a alocației afectează condițiile de bază pentru studiu (hrană, transport, rechizite), crescând indirect riscul de abandon școlar. Este deosebit de îngrijorător și faptul că sprijinul ar fi condiționat de nota la purtare. Evaluarea purtării nu este un instrument obiectiv, ci un feedback, iar în practică reflectă frecvent prejudecățile profesorilor față de anumiți copii sau grupuri, cum este cazul copiilor romi. Pe de altă parte, acest lucru demonstrează încă o dată că legiuitorii îi consideră pe părinți responsabili, proiectând un sistem educațional croit doar pentru copiii care beneficiază de un mediu familial stabil, de sprijin parental constant și de acces la resurse suplimentare.  În realitate, o mare parte a elevilor nu beneficiază de aceste condiții. Inițiatorii proiectului de lege ignoră pur și simplu realitatea socială în care trăim.

Măsura încurajează îndeplinirea formală a prezenței, în timp ce condiția principală pentru o participare de durată este atașamentul față de școală și succesul școlar. Pentru acestea sunt necesare: finanțare, formarea cadrelor didactice, sprijinirea profesorilor, specialiști care oferă suport (precum asistenți sociali școlari sau mediatori), clase cu un număr mic de elevi, subvenții pentru masă, transport și rechizite. În schimb, politicile guvernamentale recente au contribuit la împovărarea cadrele didactice deja aflate în dificultate cu reduceri salariale și presiunea performanței. Proiectul de lege se înscrie în acest tipar, impunând profesorilor epuizați sarcini administrative suplimentare. Expunerea de motive și explicația ulterioară a deputatului Ödön Szabó reprezintă o viziune individualistă care împarte societatea în „merituoși” și „nemerituoși”, interpretează eșecurile sistemului ca fiind eșecuri individuale și percepe sprijinul social nu ca pe un instrument de creare a egalității de șanse, ci ca pe o „recompensă”.