S-a ajuns la 25 semnături
Către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României
Natura nu are nevoie de toaletare
Spațiul verde nu înseamnă gazon, arbuști în ghivece și arbori cu ramuri amputate ori transformați în trunchiuri retezate, care nu mai susțin nimic. Gazonul este doar un habitat artificial, iar natura nu are nevoie de toaletare cu drujba mânuită de incompetenți, ci de standarde și legi care să o apere. Iar cei dintâi agresori ai naturii urbane sunt chiar autoritățile locale, care mutilează și defrișează la orice sesizare arbitrară, în discursuri ipocrite despre siguranța oamenilor și a mașinilor, înghesuind pe cap de locuitor cifrele false cu mai mult decât îndestulătorii metri pătrați de spații verzi și emițând hotărâri locale nelegale, derogatorii de la legile superioare ierarhic, în numele autonomiei locale. Când pentru tăieri neautorizate ale arborilor și arbuștilor menții timp de 13 ani, printr-o hotărâre locală, o amendă de 50-100 lei, față de amenda de 200-1.000 lei stabilită prin Legea 24/2007 privind spațiile verzi intravilane, nu faci acest lucru pentru că nu ai habar de limitele autonomiei locale și de impactul asupra mediului, ci din populism și pentru folosul obținut din dispariția spațiilor verzi. (București, HCGMB 304/2009)
În România postcomunistă s-au pierdut mii de hectare de spații verzi și sute de mii de arbori din intravilan. La o ședință a Consiliului General al Municipiului București, reprezentanții Direcției de Mediu au recunoscut că peste 80% dintre lucrările de tăiere de ramuri au fost incorect executate, cu consecințe grave asupra arborilor și că, în funcție de specie, vârstă și diverse alte caracteristici, aceștia mor în câțiva ani de la tăiere. Ședința din 30 oct. 2025, de la p. 63:
În aceste condiții, vă cerem emiterea urgentă a unui act normativ care să reglementeze următoarele obligații, împreună cu termene ferme și sancțiuni constrângătoare, în cazul neîndeplinirii lor:
1. Crearea cât mai rapidă a unui REGISTRU ARBORICOL în fiecare localitate, prin utilizarea unor aplicații deja existente, precum Arbonet, pentru a avea o evidență precisă a numărului de arbori, a localizării fiecăruia, speciei, vârstei, stării de sănătate și a intervențiilor efectuate (tăieri de ramuri, tratamente etc.).
Exemplu: registru arboricol Frankfurt:
2. Dezvoltarea formelor de CALIFICARE PROFESIONALĂ pentru personalul tehnic și de execuție, după cele mai eficiente modele internaționale, cum ar fi Germania, cu 94 de școli de pregătire a lucrătorilor în horticultură și amenajare peisagistică.
3. Reglementarea tuturor procedurilor din domeniul administrării spațiilor verzi, aplicând sau adaptând STANDARDE care și-au dovedit deja eficiența în alte țări, privind aspecte precum:
· Organizarea licitațiilor publice cu stabilirea unor criterii relevante, nu favorizante, în ceea ce privește selecția firmelor ofertante, calificarea profesională a personalului, echipamentele folosite și cu specificarea în caietele de sarcini a unor standarde riguroase de execuție;
· Calificarea personalului tehnic și de execuție din cadrul direcțiilor de mediu ale primăriilor;
· Efectuarea lucrărilor de construcție din apropierea spațiilor verzi, mai ales din apropierea arborilor, astfel încât vegetația (în special rădăcinile arborilor) să fie protejată;
· Calculul amenzilor, în funcție de prejudiciul adus mediului pentru fiecare situație în parte;
· Condițiile de suspendare ori retragere a autorizării unei firme care activează în domeniul spațiilor verzi;
· Evenimente permise în spațiile verzi intravilane sau în apropierea lor;
· Paza eficientă a parcurilor;
· Plantarea corectă și acțiunile ulterioare plantării;
· Speciile recomandate în funcție de sol, climă ori destinația spațiului verde;
· Intervenția corectă în coroana unui arbore și tipurile de intervenție;
· Tunderea arbuștilor;
· Tratarea rănilor accidentale sau a bolilor și utilizarea echipamentelor astfel încât să nu permită infectarea arborilor sănătoși;
· Asigurarea transparenței în ceea ce privește utilizarea lemnului rezultat din defrișări și tăieri de ramuri;
· Obligațiile autorităților locale în ceea ce privește protecția arborilor de pe terenurile proprietate privată;
· Tunderea ierbii și stabilirea procentului minim de pajiști urbane, pentru a proteja și crește numărul polenizatorilor, în condițiile în care numărul acestora este în scădere dramatică în UE;
· Efectuarea dezinsecțiilor în funcție de efectul asupra insectelor benefice;
· Folosirea suflantelor, a aspiratoarelor pentru frunze, a echipamentelor cu motor pe benzină care poluează fonic și afectează și mai mult calitatea aerului;
· Protecția faunei urbane, utilizarea capcanelor cu otravă pentru șobolani care devin capcane mortale și pentru specii pe care trebuie să le protejăm;
· Folosirea materialelor permeabile în lucrările publice, astfel încât apa pluvială să ajungă preponderent în sol, nu în canalizare, în condițile în care orașe precum Bucureștiul au aproape 80% din suprafață acoperită cu materiale impermeabile, alveolele arborilor sunt deseori subdimensionate, iar pământul din jurul acestora este foarte tasat.
De ce este important?
Un arbore ciuntit și aflat în declin biologic nu mai este un arbore stabil și rezistent la vânt. Ceea ce înseamnă că, în fapt, nu oamenii și bunurile protejează autoritățile locale cu aceste tăieri, ci par a crea deliberat un context în care să justifice și mai multe tăieri și defrișări ulterioare, iar transparența cu privire la destinația masei lemnoase provenite din aceste intervenții nu există. Arborele căruia drujbarul primăriei îi taie cea mai mare parte a coroanei, încearcă să compenseze pierderea și să supraviețuiască. Rămurelele țășnite ca o mătură din ramuri groase, retezate aleatoriu, sunt agonia lui, în timp ce gospodarii locali îi aplaudă “regenerarea”. Imaginile anexate avizelor date de diverse primării pentru defrișarea arborilor sunt dovada clară a distrugerii prin "toaletare".
Cum se procedează în alte țări în care spațiul verde este, într-adevăr, obiectiv de interes public major?
GERMANIA excelează în îngrijirea arborilor urbani și este lider mondial în ceea ce privește acoperișurile verzi, apropiindu-se de 11 milioane de mp de acoperiș verde montați anual în orașe ca Hamburg ori München.
În timp ce la noi se plantează în gropi cimentate, Berlinul are un regulament distinct doar pentru plantarea și îngrijirea ulterioară plantării arborilor stradali, detaliind aspecte precum :
- condițiile pentru plantare: necesarul de spațiu (suprateran, subteran), condițiile solului: substratul, groapa de plantare, alveola;
- calitatea materialului dendrologic de pepinieră, controlul la livrare, transportul și depozitarea;
- plantarea propriu-zisă și controlul lucrării de plantare.
Sunt standardizate totodată: suprafața alveolelor, caracteristicile substratului de plantare (permeabilitatea, granulația, nutrienții, materia organică, PH-ul, conținutul de săruri etc.), criteriile pentru alegerea speciei (cerințele față de condițiile solului, rezistența la factorii meteo, la gaze de eșapament și particule fine, importanța ca biotop și pentru biodiversitate, posibilele daune provocate de creșterea rădăcinilor, efortul de întreținere), dispozitivele de protecție (inclusiv împotriva urinei de câine). Profilul de gabarit liber, cu o înălțime a trunchiului de 4,50 m, trebuie obținut prin patru-cinci intervenții care trebuie efectuate cât mai devreme, pentru a nu produce răni mari, cum ar fi cele rezultate din tăierea ramurilor cu diametrul de peste 5 cm. În cazul tăierilor de întreținere, trebuie îndepărtate sau scurtate doar anumite ramuri și anumiți lăstari. Ca măsuri fitosanitare, folosirea produselor chimice în locul celor mecanice, biologie ori biotehnice, este o măsură excepțională și trebuie să se facă doar în cazuri bine justificate.
Oslo, în NORVEGIA, este lider mondial în topurile cu cea mai mare suprafață de spațiu verde: 72%, ceea ce înseamnă aproximativ 280 mp de spațiu verde pe cap de locuitor.
Basel, oraș din ELVEȚIA, a impus obligația acoperișului verde în cazul oricărui imobil nou sau renovat, care are acoperiș plat. Dar nu orice acoperiș verde, ci unul care să susțină biodiversitatea locală, folosind sol autohton și amestecuri de semințe din regiune.
Basel, oraș din ELVEȚIA, a impus obligația acoperișului verde în cazul oricărui imobil nou sau renovat, care are acoperiș plat. Dar nu orice acoperiș verde, ci unul care să susțină biodiversitatea locală, folosind sol autohton și amestecuri de semințe din regiune.
Un alt exemplu de bune practici îl reprezintă AUSTRALIA, unde înainte de autorizarea unei tăieri de ramuri se poate cere un Tree Pruning Plan, care trebuie să descrie clar intervenția și să indice grafic tăieturile propuse. Sancțiunea este inclusiv închisoarea, când prejudiciul adus mediului printr-o execuție greșită este mare.
În ceea ce privește standardele de protecție a arborilor în timpul lucrărilor de construcții sau infrastructură, MAREA BRITANIE excelează prin rigoare. Standardul britanic impune, printre altele, calculul exact al unei zone de protecție a rădăcinilor, zonă în care sunt interzise excavarea clasică, parcarea utilajelor sau depozitarea materialelor. Tot în Marea Britanie, dar similar cu atâtea alte state în care protecția mediului este una reală, nu propagandă electorală, prejudiciul adus prin afectarea sau pierderea unui arbore se calculează prin metode matematice, vezi metoda CAVAT – Capital Asset Value for Amenity Trees.
Un exemplu spectaculos îl reprezintă SINGAPORE, în prezent un stat cu o densitate mare a populației, dar cu aproape jumătate din suprafață acoperită de vegetație. Singapore apare deseori menționat ca lider mondial din punct de vedere al amenzilor drastice, sustenabilității și inovației ecologice, în condițiile în care în 1967 OMS îl clasifica drept zonă poluată, iar utilizarea excesivă a resurselor naturale a dus la pierderea pădurilor originare. În Singapore, dezvoltarea urbană actuală înseamnă dezvoltare durabilă, cu grijă pentru resurse și generațiile viitoare. Prin acoperișuri verzi și grădini verticale, imobilele noi din zonele urbane centrale trebuie să înlocuiască tot spațiul verde pierdut la sol, iar parcurile, falezele și alte zone de agrement capătă funcții suplimentare, precum captarea apelor pluviale ori producerea de energie curată. (vezi Supertree Grove) Deși nu are cea mai mare suprafață de spații verzi urbane (aproape 50% față de 70% în cazul orașului Oslo), Singapore este unul dintre puținele orașe care îndeplinesc regula 3-30-300 a expertului în silvicultură urbană Cecil Konijnendijk: fiecare casă, loc de muncă ori instituție de învățământ să aibă în proximitate 3 arbori, să fie într-un cartier cu 30% spațiu verde și la cel mult 300 de metri distanță de un parc.
Într-o lume în care se vorbește de decenii despre orașe burete, captarea apei pluviale, permeabilizarea suprafețelor, acoperișuri și fațade verzi, (ne)aleșii locali ne sufocă solul cu beton și rulouri de iarbă artificială, ciuntind și mutilând cei mai valoroși arbori, arborii maturi, inclusiv pentru ca firmele favorizate politic să poată planta anual puieți care se usucă în câteva luni. Și dacă ne amăgim cu gândul că nu putem schimba realitatea, dar că ne avem refugiul în propria locuință, vom permite ca orașele noastre să devină treptat întinderi nesfârșite de betoane, umbrite firav de arbuști decorativi și de arbori mutilați. Iar locuințele noastre vor fi insuficiente pentru a ne proteja. Pentru că ele sunt nu primul, ci ultimul nostru refugiu.
Un exemplu spectaculos îl reprezintă SINGAPORE, în prezent un stat cu o densitate mare a populației, dar cu aproape jumătate din suprafață acoperită de vegetație. Singapore apare deseori menționat ca lider mondial din punct de vedere al amenzilor drastice, sustenabilității și inovației ecologice, în condițiile în care în 1967 OMS îl clasifica drept zonă poluată, iar utilizarea excesivă a resurselor naturale a dus la pierderea pădurilor originare. În Singapore, dezvoltarea urbană actuală înseamnă dezvoltare durabilă, cu grijă pentru resurse și generațiile viitoare. Prin acoperișuri verzi și grădini verticale, imobilele noi din zonele urbane centrale trebuie să înlocuiască tot spațiul verde pierdut la sol, iar parcurile, falezele și alte zone de agrement capătă funcții suplimentare, precum captarea apelor pluviale ori producerea de energie curată. (vezi Supertree Grove) Deși nu are cea mai mare suprafață de spații verzi urbane (aproape 50% față de 70% în cazul orașului Oslo), Singapore este unul dintre puținele orașe care îndeplinesc regula 3-30-300 a expertului în silvicultură urbană Cecil Konijnendijk: fiecare casă, loc de muncă ori instituție de învățământ să aibă în proximitate 3 arbori, să fie într-un cartier cu 30% spațiu verde și la cel mult 300 de metri distanță de un parc.
Într-o lume în care se vorbește de decenii despre orașe burete, captarea apei pluviale, permeabilizarea suprafețelor, acoperișuri și fațade verzi, (ne)aleșii locali ne sufocă solul cu beton și rulouri de iarbă artificială, ciuntind și mutilând cei mai valoroși arbori, arborii maturi, inclusiv pentru ca firmele favorizate politic să poată planta anual puieți care se usucă în câteva luni. Și dacă ne amăgim cu gândul că nu putem schimba realitatea, dar că ne avem refugiul în propria locuință, vom permite ca orașele noastre să devină treptat întinderi nesfârșite de betoane, umbrite firav de arbuști decorativi și de arbori mutilați. Iar locuințele noastre vor fi insuficiente pentru a ne proteja. Pentru că ele sunt nu primul, ci ultimul nostru refugiu.