S-a ajuns la 1,000 semnături
Către: Ministerul Turismului, Camera Deputaților, Senatul
Libertate pentru delfini, nu finanțarea captivității cu bani de la buget!
Cerem oprirea proiectului de extindere a capacității Delfinariului din Constanța și aducerii altor delfini. Solicităm Ministerului Turismului să nu aloce fonduri în acest sens. De asemenea, solicităm Parlamentului să interzică ținerea delfinilor în captivitate în România, astfel încât cei doi delfini deja captivi să poată fi reintegrați în mediul lor natural sau relocați într-un sanctuar maritim.
De ce este important?
Autoritățile locale au aprobat extinderea și modernizarea Delfinariului din Constanța în vederea creșterii numărului de animale captive și atragerii mai multor vizitatori. Conducerea Delfinariului intenționează să aducă de la 4 până la 6 delfini, amintind, totodată, că suprafața curentă a bazinului în care trăiesc cei doi delfini este mai mică decât obligă legea, situație ce trebuie să se schimbe până în 2023.
Considerăm decizia de a aduce noi delfini în delfinariul din Constanța una iresponsabilă și necorespunzătoare moralității vremurilor în care trăim. Delfinii sunt animale care posedă inteligență și conștiința sinelui, iar ținerea acestora captivitate înseamnă cruzime și denotă o lipsă de înțelegere și de considerație pentru capacitățile și nevoile lor.
Așa-zisul rol „educativ” al spectacolelor cu delfini nu justifică privarea acestora de libertate. Delfinii captivi nu sunt, așa cum se insinuează, „ambasadori ai speciei lor”, spectacolele neaducând în atenția publicului problemele cu care se confruntă populațiile sălbatice de delfini. Dimpotrivă, aceștia creează spectatorilor o imagine distorsionată, nerealistă, promovând în același timp un mesaj greșit – acela conform căruia avem dreptul să exploatăm animalele pentru simpla noastră plăcere.
Mai multe animale au murit de-a lungul timpului la Delfinariul din Constanța. Amintim cazurile delfinilor Mark (mort în urma unor multiple infarcte) și Pei-Pei (moarte prematură la numai 6 ani), dar și pe cel al focii moarte în urma unei încercări de a evada, în urmă cu aproximativ un an.
Numeroși oameni de știință, printre care Dr. Lori Marino, Dr. Naomi Rose și biologul Morgane Perri susțin că delfinii nu ar trebui să fie ținuți în captivitate. În 2010, comunitatea științifică a făcut apel pentru acordarea statutului de persoane non-umane delfinilor, ceea ce ar pune capăt uciderii și ținerii lor în captivitate. O propunere legislativă în acest sens a fost inițiată în Parlamentul României de fostul deputat Remus Cernea.
În contextul în care tot mai multe state au renunțat deja la delfinarii sau fac demersuri în sensul opririi practicii de a ține cetacee în captivitate (Marea Britanie, Croația, Ungaria, India, Canada, orașul Mexico City etc.), extinderea unui delfinariu și aducerea unor noi delfini creează României o imagine nefavorabilă pe plan extern.