Skip to main content

Către: Rotar Gheorghe Valentin, primarul Municipiului Blaj

Demiterea urgentă a lui Suciu Iacob din funcția de manager al Spitalului Municipal Blaj

ANMCS a încadrat Spitalul Municipal Blaj, în urma procesului de acreditare, în Categoria V (decizie de prelungire a procesului de acreditare), regresând de la categoria IV ( Acreditat cu încredere scăzută) în care s-a aflat anterior anului 2023. Acest regres s-a înregistrat pe parcursul mandatelor de manager ale lui Suciu Iacob, care conduce spitalul din 2018. Prin management neperformant, netransparent, orientat spre cheltuieli de infrastructură și mult mai puțin pe creșterea calității actului medical, acesta a reușit să retrogradeze spitalul la o categorie inferioară de calitate. ANMCS, ca organism independent, a evaluat în mod obiectiv nivelul de calitate, ignorând propaganda jurnalistică pompoasă și nefondată din jurul "marilor" sale realizări. Numirile în funcții de conducere fără a organiza concursuri, raportări necredibile de infecții nosocomiale, decese de pacienți investigate intern în mod formal sunt aspecte ce au răzbătut public, neexistând o comunicare a tuturor neconformitătilor constatate de ANMCS. Spitalul Municipal Blaj funcționează defectuos și la nivel administrativ. Din cauza numitului Suciu Iacob nu se furnizează informații publice care ar trebui afișate de drept. Cererile formulate în baza legii nr. 544/ 2001 sunt refuzate și astfel îi obligă pe solicitanți la costisitoare și lungi demersuri în justiție. Nu a fost adoptată Strategia națională anticorupție și lipsesc pârghiile de control al acestui fenomen endemic.
Este evident că, în ciuda funcțiilor deținute de peste 20 de ani în Spitalul Municipal Blaj, Suciu Iacob nu a acumulat experiența necesară conducerii acestei instituții vitale pentru sănătatea populației din zona Blajului. Acesta trebuie să părăsească urgent conducerea Spitalului Municipal Blaj pentru a da o șansă acestei instituții să recupereze handicapurile constatate de ANMCS în anul pe care îl are la dispoziție în acest scop. Cei 5 ani de management finalizați cu acest eșec uriaș au demonstrat că Suciu Iacob nu are capacitatea rezolvării deficiențelor pe care le-a creat prin propria sa activitate. Acesta nu a avut nici măcar bunul simț să părăsească funcția de manager odată cu înregistrarea acestui grav eșec. În calitate de semnatar al contractului de management, domnule primar Rotar Gheorghe Valentin, aveți posibilitatea luării unor măsuri urgente. Dacă sunteți cu adevărat interesat de calitatea serviciilor de sănătate oferite populației care v-a votat crezând că îi veți apăra interesele legitime, demiteți-l cât mai curând pe managerul Suciu Iacob pentru ca Spitalul Municipal Blaj să mai aibă o șansă la redresare și la îmbunătățirea calității serviciilor oferite pacienților.
În caz de rezolvare, mulțumim!

De ce este important?

Locuitorii Blajului și cei din zonele limitrofe au nevoie de servicii de sănătate de calitate înaltă. Acest manager a avut timp de 5 ani posibilitatea de a demonstra că poate atinge obiectivul și a eșuat magistral. Câte șanse să i se mai ofere pe salariul imens, plătit din banii noștri?!
Blaj 515400, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Categorie

Actualizări

2023-06-12 10:36:27 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2023-04-27 19:38:10 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2023-04-27 17:31:08 +0300

S-a ajuns la 10 semnături