Skip to main content

Către: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Cere decont pentru ajutorul persoanelor cu dizabilități vizuale

Cere decont pentru ajutorul persoanelor cu dizabilități vizuale

În România sunt peste 97.000 de persoane cu afecțiuni de vedere, dintre care peste 2.800 sunt copii. Prin natura dizabilității, aceste persoane au la dispoziție un număr restrâns de resurse educaționale, situație care le limitează perspectivele profesionale, accesul la drepturile fundamentale cetățenești și implicit calitatea vieții.

Ca urmare a dezvoltării tehnologice, anumite telefoanele mobile includ funcția VoiceOver/TalkBack (îți citesc scrisul de pe ecran și te ajută să scrii prin dictare). Astfel Smartphone-ul (iPhone sau Android) devine un ACCESORIU indispensabil persoanelor cu deficiențe de vedere, acestea putând avea acces rapid și direct la informație, aplicații educaționale, servicii de tip Uber/SeeingAI/GoogleMaps/Wikipedia/ImaginiTactile, cumpărături online și rețele de socializare.

Semnatarii acestei petiții cer ca Smartphone-ul să fie introdus pe lista de acordare a subvențiilor pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi în accesarea și utilizarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces.

De ce este important?

Calitatea vieții unei persoane cu deficiențe de vedere poate crește considerabil cu acest dispozitiv care redă o mare parte din abilitățile de comunicare. Smartphone-ul pentru nevăzători e defapt un ”accesoriu tiflotehnic”; nu un capriciu, ci chiar o necesitate.

Am rugat câțiva nevăzători să ne povestească cum le îmbunătățește smartphone-ul viața:
Liviu: ”Cu ajutorul telefonului citesc etichetele de pe produsele alimentare, citesc cărți, plătesc facturi etc.”
Geo: ”Azi, mă pot urca într-un mijloc de transport în comun, pot seta destinația și telefonul mă anunță când trebuie să cobor; Pot urmări orice film în aplicația Netflix, subtitrarea fiind citită de VoiceOver; Pot comanda orice produs din supermarket și îl primesc la ușă în maxim 2 ore fără să fiu obligat să cer ajutor în magazin sau să merg cu cineva; La birou, pot așeza documente în dreptul obiectivului camerei, și telefonul îmi citește textul pe care îl conțin; Pe rețelele de socializare, telefonul îmi descrie conținutul imaginilor; Pot plăti facturi într-o simplă aplicație, fără să stau la coadă la fiecare furnizor. Așadar, datorită telefonului mobil, viața nevăzătorilor a devenit mult mai ușoară.”
Sorin: ”Mă ajută să mă orientez. Atât Google Maps cât și Waze sunt accesibilizate pentru nevăzători și le folosesc zilnic.”

Adresăm aceasta petiție Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate întocmai pentru că termenul de justiție socială se referă la conceptul că toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi și oportunități pentru dezvoltarea economică, politică și socială indiferent de dizabilitate.

Tehnologia Equal - “Smartphone-ul de la capriciu la necesitate”, un program dezvoltat de Asociația pentru Dezvoltare Urbană cu sprijinul Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile http://www.fdsc.ro/

Cum va fi inmânată

înmânăm fizic celor 3 organisme vizate


Motivul semnării

  • Pentru ca am in familie pers. nevăzătoare, știu cât de importanta este tehn. pentru viața sa socială, emoțională, cât îl ajuta sa “vadă” intr-o lume pe viteza, fără sa depindă la orice pas de cineva. Persoana nevăzătoare devine chiar un ajutor pentru cei din jurul sau, care nu au timp sa caute ceva pe net sau sa plătească facturi, sa facă cumpărături on-line șa. Se ajuta de “ochii” altora pentru a se descurce in diverse situații.

Actualizări

2019-03-14 22:10:53 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2019-03-13 16:06:11 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2019-03-13 09:57:24 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2019-03-13 09:18:24 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2019-03-13 08:04:14 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2019-03-13 06:13:41 +0200

S-a ajuns la 10 semnături