Skip to main content

Către: Președintele României, Klaus Iohannis

Cerem demiterea de urgență a ministrului Cîmpeanu și retragerea proiectelor legilor educației!

29.09.2022 - Victorie a jurnalismului și a mobilizării civice! În urma investigației jurnalistei Emilia Șercan, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a demisionat. Jurnalista a arătat cum acesta și-a însușit prin plagiat 13 capitole publicate anterior sub semnătura altor doi profesori universitari.

Noi, semnatarii acestei scrisori, îi solicităm președintelui României, domnul Klaus Iohannis, autorul moral al proiectului „România Educată”, demiterea de urgență a ministrului Educației, domnul Sorin Cîmpeanu, precum și retragerea proiectelor legislative propuse de Ministerul Educației. Credem că este de datoria șefului statului român, ca mediator și apărător al interesului superior al cetățenilor, să se implice direct pentru înlăturarea acestei figuri toxice din Guvernul României, care mimează o reformă în domeniul învățământului pentru a proteja politic noua oligarhie creată în jurul școlilor și universităților românești, care își vede acum puse la adăpost legal afacerile, fraudele și plagiatele
Retragerea acestor proiecte de lege trebuie să se întâmple de îndată, pentru că ele conțin o serie de prevederi grave, de natură să întoarcă sistemul românesc de învățământ în vremuri de tristă amintire. Dacă vor fi adoptate și aplicate, aceste proiecte de legi vor fi o sursă importantă de inegalități, de discriminare și de suferință în societate, pentru că ele nu sunt animate de interesul superior al copilului și de preocuparea pentru crearea unei societăți mai drepte și mai echitabile. Dimpotrivă, în numele unei fantasmatice „excelențe”, ele încurajează ruperea sistemului școlar între cei privilegiați și restul societății, condamnată la sărăcie și excluziune. Proiectele de lege sunt un nou impuls dat celor două mari industrii lucrative din România: industria meditațiilor și industria plagiatelor. Este aceste spiritul „României educate”, domnule președinte Iohannis?

Credem că legile trebuie retrase de urgență și refăcute de o echipă cu legitimitate publică sporită, condusă de un ministru competent și integru profesional care să poată coopera cu succes cu specialiștii din țară și din Diaspora în domeniul educației. Prin tot ce a făcut, ministrul Sorin Cîmpeanu și-a pierdut orice autoritate și credibilitate necesare pentru a motiva oamenii din sistemul de învățământ să se angajeze într-un proces amplu de reformă. Acesta nu s-a preocupat de pregătirea anului școlar, de furnizarea de manuale, de asigurarea siguranței în școli, de ajutorarea celor mai săraci dintre copiii României, a gestionat catastrofal școala românească în pandemie, a acceptat cel mai mic buget din istoria postdecembristă a României pentru Educație și și-a bătut joc de profesori, atât prin refuzul de a îndeplini creșterile salariale promise, cât și în cadrul așa-ziselor dezbateri pe marginea proiectelor de lege.

De ce este important?

Domnule președinte Klaus Iohannis, distinse colege și colegi, dacă nu v-am convins, vă rugăm să găsiți mai jos primele 10 argumente pentru care solicităm retragerea proiectelor de lege și demiterea urgentă a ministrului Sorin Cîmpeanu:
1. Aceste proiecte de legi sunt lipsite de viziune și de coerență. Ele se îndepărtează deliberat de spiritul programului prezidențial „România educată” și se propun ca o colecție de măsuri administrative care creează haos și blocaje în sistemul de învățământ.
2. Proiectele de lege au fost elaborate fără consultarea experților în educație din marile universități românești.
3. Consultările în jurul lor au fost realizate premeditat în perioada vacanței și a concediilor legale de odihnă ale profesorilor, cercetătorilor și elevilor, afectând în acest fel drepturile sociale stabilite prin lege ale acestor categorii sociale.
4. Durata consultărilor a fost disprețuitor de scurtă pentru a permite un veritabil dialog social și profesional în jurul unor proiecte care riscă să afecteze viața întregii societăți pe o durată foarte îndelungată.
5. Consultările s-au făcut în medii controlate, politizate, cu parteneri agreați de ministru, din care au fost excluse opiniile critice la adresa proiectelor. Atunci când ele au fost totuși exprimate, au fost tratate cu ironie, aroganță și dispreț de către ministru, umilind partenerii de dialog social.
6. La solicitarea societății civile de a prelungi durata consultărilor pentru a permite realizarea unor dezbateri autentice și constructive, ministrul Sorin Cîmpeanu a răspuns pe un ton agresiv, amintind de vremurile staliniste, reducând demersul civic la eticheta „grup de interese” și pe semnatari la o minoritate insignifiantă, formată din zecimale.;
7. Proiectele de lege, care sunt o colecție nesfârșită de măsuri administrative, conțin numeroase prevederi haotice care, puse în aplicare, vor crea blocaje în sistemul școlar, forțând astfel încă din prima clipă adoptarea de amendamente la aceste legi.
8. Proiectele nu respectă interesul superior al copiilor și nu încurajează tinerii absolvenți să se orienteze spre cariera didactică; dimpotrivă – prin protejarea și privilegierea unei minorități fidele politic – produc inegalități și discriminări, contravenind în acest fel tuturor principiilor actuale ale unei educații bazate pe egalitatea de șanse.
9. Proiectele de legi sunt un grav atentat la integritatea academică, deoarece creează veritabile scuturi de protecție pentru fraudatori și plagiatori, în dispreț pentru cele mai elementare reguli de etică universitară.
10. Proiectele de legi privilegiază crearea unei oligarhii academico-politice, oferind rectorilor o putere discreționară în universități și acces nelimitat la resursele materiale, financiare și simbolice ale universităților.

Pentru toate aceste motive, vă chemăm să semnați această scrisoare, pe care o transmitem, dimpreună cu toate semnăturile noastre, președintelui țării, domnul Klaus Iohannis.
Nu suntem zecimalele unui ministru, domnule președinte!

Categorie

Actualizări

2022-10-05 16:59:49 +0300

Petiția este un succes cu 56,595 semnături

2022-09-28 09:41:52 +0300

S-a ajuns la 50,000 semnături

2022-08-28 02:04:31 +0300

S-a ajuns la 20,000 semnături

2022-08-27 09:26:50 +0300

S-a ajuns la 10,000 semnături

2022-08-26 19:39:37 +0300

S-a ajuns la 5,000 semnături

2022-08-26 16:19:44 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2022-08-26 15:32:37 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2022-08-26 15:00:01 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2022-08-26 14:53:46 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2022-08-26 14:49:47 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2022-08-26 14:48:16 +0300

S-a ajuns la 10 semnături