Skip to main content

Către: CNN

Cerem CNN sa renunte la asocierea cu Antena3

Dezasocierea CNN de Antena3.

Televiziunea Antena3 este un instrument mass-media de propagandă eurosceptic, care promovează valori conservatoare, naționaliste, incită la violență împotriva protestarilor pro-stat de drept.

Promovează indivizi condamnați penal, pentru că este televiziunea condusă de un condamnat penal pentru corupție, oligarhul român Dan Voiculescu.

De ce este important?

Astăzi 02.03.2022 pe postul CNN am văzut o transmisiune în direct de la granița României cu Ucraina. Astfel de transmisiuni doar se vor repeta, Antena3 generându-i-se prin asocierea cu CNN imaginea de post de televiziune respectabil și credibil.

Reporterul român era de la Antena3, post asociat CNN Internațional. CNN are o imagine bună în România și este văzut ca un post cu informații internaționale cât se poate de valoroase. Însă acest brand își pierde drastic din credibilitate prin asocierea cu Antena3.

Antena3 este deținut de un oligarh român, Dan Voiculescu, unul dintre apropiații regimului comunist Nicolae Ceaușescu, pe lângă care s-a îmbogățit și de unde a avut banii să-și construiască imperiul mediatic.

Antena3 este televiziunea care l-a susținut pe Liviu Dragnea, liderul euro-sceptic, susținătorul lui Donald Trump (doar a mituit un lobby-ist cu 100.000 dolari doar pentru o poză cu Trump) care a intrat la închisoare pentru infracțiuni ce aduc atingere democrației.

Antena3 este postul de televiziune care s-a împotrivit protestelor de stradă din 2017-2019, proteste care susțineau reforma în justiție și lupta anti-corupție.

Antena3 a invitat oameni care instigau la violență împotriva protestelor pașnice din acea perioadă.

Asocierea CNN-ului cu Antena3 este o pată pe imaginea postului american, însă mai mult de atât, este un scuipat pe obrazul tuturor românilor pro europeni, pro nato, pro democrație și pro justiție.

În contextul războiului din Ucraina, a cărui motiv oficial - denazificarea Ucrainei - a fost răspândit în Rusia prin medii de propagandă identice Antenei 3, noi, semnatarii acestei petiții, cerem CNN să rupă orice legătură cu Antena3 și astfel să-și spele și imaginea și să ne arate și nouă, celor care îi urmărim și respectăm pe Clarissa Ward, Wolf Blizer, Anderson Cooper, Don Lemon sau Christiane Amanpour ca să număr doar câțiva dintre jurnaliștii absolut respectabili de acolo, că au respect față de valorile pe care le susțin: adevărul desupra banului, informația deasupra propagandei, dreptatea deaspra corupției!

Categorie

Actualizări

2022-03-02 19:49:23 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2022-03-02 18:15:41 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2022-03-02 17:50:35 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2022-03-02 17:47:54 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2022-03-02 17:45:44 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2022-03-02 17:44:42 +0200

S-a ajuns la 10 semnături