Skip to main content

Către: Primăria Deva

Vrem Parcul Eroilor în Deva!

Într-un oraș ca Deva, mic dar sufocat de betoane, există un spațiu verde la doar câteva sute de metri de centrul orașului care ar putea fi transformat cu costuri minime într-un parc public, atât de necesar relaxării în natură. Aflat în categoria spațiilor publice lăsate de izbeliște aproape tot anul (mai puțin de Ziua Eroilor), Cimitirul Eroilor Sovietici din Deva are 29 din 30 de însemne de căpătâi goale și un monument în mijloc în care se glorifică rolul ostașilor sovietici.

În acest spațiu poate fi amenajat foarte ușor un parc cu câteva bănci și un mic spațiu de joacă pentru copii, la umbra copacilor deja existenți acolo, în imediata apropiere a Cimitirului Eroilor, fiind singura zonă verde din tot cartierul.

Pentru a veni și mai mult în ajutorul autorităților locale, propun ca echiparea parcului să fie făcută, cel puțin parțial, din donații.

De ce este important?

Pentru că este un proiect ușor de implementat, rapid, cu minime modificări și costuri și ar aduce o oază de verdeață la dispoziția oamenilor din Deva și nu numai.

Pentru că locuitorii din cartier și din oraș, în special copiii ar avea în apropiere un spațiu de relaxare și de ce nu, chiar de joacă, ambele necesare pentru comunitate.

Pentru că se poate aduce o zona verde înapoi în circuitul urban spre folosul locuitorilor din Deva și împrejurimi.

Deva, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Linkuri

Actualizări

2022-12-12 08:12:25 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2022-12-11 18:13:14 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2022-12-11 16:46:07 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2022-12-11 16:14:32 +0200

S-a ajuns la 10 semnături