Către: Consiliul Local Mogosoaia, Primarul Comunei Mogosoaia

Cerem măsuri de prevenire a COVID19 în Mogoşoaia de Paşte

Cea mai bună decizie pe care o pot lua oamenii din Consilul Local este să nu se distribuie Paşte şi Lumină din casă în casă pentru că riscul de infectare ar putea creşte.
De asemenea, ar fi bine ca cei din Consiliul Local să adopte o hotărâre privind purtarea obligatorie de măşti în comună noastră.

De ce este important?

Încă nu se ştie cât rezistă virusul pe anumite suprafeţe sau pe anumite produse.
Haideţi să nu avem înmormântări în comună, nu are rost să riscăm. Lumina şi Dumnezeu nu se află doar în Biserică, ci se află în casa fiecăruia dintre noi. Haideţi să avem un Paşte Fericit, iar la anul să reluăm tradiţiile alături de familie şi cei DRAGI.
Şi mie îmi lipseşte sentimentul de a merge la Înviere, de a lua lumină, de a sta alături de cei dragi, dar trebuie să facem un sacrificiu.
Trebuie să fim buni, blânzi, cinstiţi şi să ne gândim la aproapele nostru! Să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
Sărbători fericite şi multă sănătate !

Mogoșoaia, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Linkuri