Skip to main content

Către: Prim-ministrul şi Preşedintele României

Asumarea răspunderii Guvernului pentru "locale" în două tururi

Asumarea răspunderii Guvernului pentru "locale" în două tururi

Stimate domnule prim-ministru, stimate domnule Preşedinte, prin prezenta semnatarii vă solicităm să întreprindeţi de urgenţă măsurile necesare pentru ANGAJAREA RĂSPUNDERII GUVERNULUI privind modificarea legislaţiei electorale, în sensul revenirii la DOUĂ TURURI de scrutin la ALEGERILE LOCALE.

Timpul disponibil (orice modificare a regulilor jocului trebuie făcută cu minimum 6 luni înainte de alegerile propriu-zise) este extrem de scurt; în acest sens, ideea unei proceduri parlamentare, fie ea şi "de urgenţă", reprezintă de fapt o asigurare că această schimbare atât de necesară nu poate avea loc. O simplă ordonanţă de urgenţă, pe de altă parte, ar genera şi ea serioase îndoieli, într-o Românie prea des guvernată, în ultima vreme, uneori în privinţe decisive, prin această procedură.

Prin contrast, asumarea răspunderii Guvernului ar semnala fără echivoc voinţa noului Executiv (şi a Preşedintelui reales) de a face paşi reali şi puternici pentru restabilirea mult-clamatei normalităţi.

Alegerile într-un singur tur nu au nimic normal, ele sunt un simplu, dar transparent artificiu pentru a perpetua puterea în mâinile actualilor baroni locali - evitând din start "pericolul" constituirii unei majorităţi reale prin finala între cei mai "buni" doi competitori.

De ce este important?

Semnatarii prezentei petiţii consideră şi afirmă explicit că alegerile într-un singur tur sunt mai rău decât inutile: sunt un simulacru, sunt contrariul democraţiei, subminează însăşi ideea de reprezentare şi creează condiţii mai mult decât favorabile pentru re-capturarea statului, "de jos în sus", de către diverse grupuri de interese ulterior coalizate gregar.

Singura justificare a alegerilor într-un singur tur e că organizarea lor ar costa ceva (nici măcar pe jumătate) mai puţin - economie de resurse răsturnată curând prin efortul edililor nereprezentativi de a-şi consolida puterea "locală" prin cheltuieli discreţionare, "cu dedicaţie" către propriii sprijinitori.
În consecinţă, a stabili, în prima jumătate a anului viitor, toţi decidenţii din teritoriu ai României printr-un asemenea scrutin de mascaradă ar reprezenta nu doar o sfidare la adresa tuturor celor care, în stradă, în Parlament sau prin vot cetăţenesc, au luptat în ultimii ani împotriva corupţiei şi a disoluţiei puterii responsabile, ci, mai grav, o continuare directă şi potenţial-decisivă a de-democratizării societăţii româneşti.

Cum va fi inmânată

la Guvern, primului-ministru, sub forma unei liste de semnături

Actualizări

2019-11-30 09:03:08 +0200

S-a ajuns la 10,000 semnături

2019-11-27 21:40:47 +0200

S-a ajuns la 5,000 semnături

2019-11-27 14:13:04 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2019-11-27 13:36:07 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2019-11-27 11:12:45 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2019-11-27 10:37:55 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2019-11-27 10:14:24 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2019-11-27 09:50:54 +0200

S-a ajuns la 10 semnături