• Stop legii care ar deschide vânarea urșilor pentru trofee
    Ursul brun (Ursus arctos), este una dintre cele mai iconice specii pe cale de dispariție pe care Uniunea Europeană se străduiește să le protejeze. Supraviețuirea urșilor bruni și a lupilor este amenințată de degradarea și fragmentarea habitatelor, de acceptarea socială scăzută în rândul cetățenilor și a grupurilor de interese și de braconaj. Pentru a asigura conservarea speciilor, ursul și lupul sunt specii protejate legal la nivel internațional și european, inclusiv prin Convenția de la Berna și prin Strategia UE privind biodiversitatea. Directiva UE privind habitatele impune statelor membre obligația de a crea planuri naționale de acțiune care să asigure, pe baza informațiilor recente și exacte, gestionarea și menținerea unei stări de conservare favorabile, pe termen lung, pentru urșii bruni și pentru lupi. Există amenințări grave la supraviețuirea ursului (Ursus arctos) și a lupului (Canis lupus) (distrugerea habitatelor, persecuția umană, schimbările climatice etc.), ceea ce impune o precauție extremă și o cotă conservatoare de vânătoare. Legea prevede posibilitatea împușcării a 8% din populatia de ursi anual, fapt care ar putea avea un impact negativ asupra supraviețuirii acestor specii, având în vedere varietatea amenințărilor cu care animalele sălbatice se confruntă. Acestea au nevoie de habitate vaste, sigure și lipsit de conflicte umane, în scopul de a căuta hrana, perechea, adăpostul și locațiile pentru bârlog. Un habitat ideal trebuie să beneficieze de o distribuție adecvată și abundență a alimentelor pentru ca urșii și lupii să se dezvolte armonios. În plus, o altă amenințare critică pentru animale este incursiunea utilajelor motorizate în habitatele lor . În plus, mulți cercetători au susținut că schimbările climatice au deja efecte dăunătoare asupra urșilor și lupilor prin modificarea suplimentară a disponibilității surselor de hrană în habitatul lor. Nu se cunoaște cât de mulți urși și lupi avem. Numerele sunt umflate cu pompa. În studiul realizat de Popescu și colab. (2016) se arată că sistemul de management al carnivorelor mari din România este “slab susținut de datele despre populație raportate de administratorii fondurilor de vânătoare și că deciziile curente de vânătoare se bazează adesea pe date biologice nerealiste asupra populației”. Mai mult, în România “populațiile raportate pentru urs, lup și râs sunt excesiv de optimiste și, prin urmare, stabilirea cotelor de vânătoare pe baza acestor estimări ar putea conduce la un impact pe termen lung asupra populației “. Prin urmare, dacă cota maximă propusă a fost determinată utilizând estimări augumentate ale populației, aceasta nu poate fi considerata a fi sustenabilă și trebuie redusă dramatic. Măsurile ne-letale de gestionare sunt eficace și relevante pentru rezolvarea conflictelor dintre oameni și urși în timp ce vânătoarea poate acționa adesea în detrimentul atenuării conflictelor și conservării speciilor. Unele tehnici de atenuare ne-letale eficiente includ îngrădirea electrică a stupilor și a zonelor în care se află vite cu pui, programele de colectare și eliminare a leșurilor de animale, instalațiile de depozitare a gunoiului protejate împotriva accesului urșilor, precum și reglementările privind purtarea unui spray cu piper și colectarea în mod corespunzător a rămășițelor animalelor ucise de vânători. În plus, considerăm că eforturile de a educa și de a ajuta proprietarii de animale afectați pot fi mai eficiente în reducerea conflictului dintre om și sălbăticiuni pe termen lung decât controlul letal al vieții sălbatice. De fapt, eficacitatea metodelor letale care vizează gestionarea populațiilor nu a fost niciodată demonstrată științific. Ministerul mediului trebuie să suspende eforturile de control al prădătorului pentru care nu există dovezi care să demonstreze eficiența funcțională și ca oamenii de știință să se concentreze asupra unor standarde stricte de evidență în testele de control al prădătorilor”. Este absolut esențial ca măsurile de co-adaptare și coexistență să fie prioritare, înainte de a recurge la recoltarea și capturarea letală a urșilor bruni și a lupilor.
    107.838 din 200.000 Semnături
    Inițiat de Agent Green Picture
  • Vrem includerea simbolului românesc, CIOCÂRLIEI, pe lista animalelor protejate de lege
    Având în vedere că toate țările europene au adoptat această lege și sunt protejate în întreaga uniune, e vorba atât de simbolistica lor din baladele noastre cât și de imaginea țării în fața Parlamentului European și întregii lumi prin acest eveniment nefondat.
    30.031 din 35.000 Semnături
    Inițiat de Sandra Matei
  • Pășunează responsabil!
    Biodiversitatea din pajiștile României este distrusă de mulțimea oilor care sunt pășunate și vara și iarna în mod iresponsabil. Dacă în 2001, în România erau 7.776.000 ovine și caprine, în 2013 numărul acestora crescuse la 12.710.000, ca în 2017 să ajungă la 15.828.166 capete. În 16 ani, numărul de animale s-a dublat (creștere de 104%) (sursa: www.madr.ro). Numărul colosal de animale secătuiește pajiștile. În plus, din rațiuni financiare (economisirea furajului), proprietarii de oi au forțat legiuitorii să permită pășunatul și pe timpul iernii. Efectele sunt dezastruoase, covorul vegetal nu mai are când să se regenereze. Dispar florile, ”nu mai sunt plante nobile pe pășune”, observă și fermierii și inginerii agricoli din sate, dar nimeni nu face nimic. Cu toții ignorăm realitatea.
    617 din 800 Semnături
    Inițiat de Andrei Crișan, Societatea Lepidopterologică Română
  • Opriți uciderea câinilor din Adăpostul Public Suceava
    Înainte de a se ajunge la măsura extremă-eutanasierea, trebuie inițiate programe de stopare a înmulțirii numărului câinilor din adăpost și de pe străzi. Cei care administrează adăpostul public, responsabili de gestionarea câinilor comunitari, în ultimii ani, nu au organizat niciun târg de adopții locale, nu s-au implicat în programe periodice de sterilizare a câinilor comunitari cu sau fără stăpân, nu au facut nicio campanie pentru stoparea abandonului, nu s-au aplicat sancțiunile de rigoare în cazurile de abandon, în schimb, au fost mereu prompți în a lua decizii radicale, de ucidere și exterminare a acestora! Apel către suceveni: cei care aveți posibilitatea, ADOPTAȚI!!! Cei care știti că aveți în adăpost căței pe care i-ați îngrijit și v-au fost luați de hingheri, încercați să le găsiți un loc și scoateți-i de acolo!! ...... Before reaching the extreme measure of euthanasia, programs must be initiated to stop the growing number of dogs in the shelter and streets. Those who manage the public shelter responsible for managing the dog community have not organized a local adoption fair in recent years, have not been involved in periodic sterilization programs for community dogs with or without a dog, have not made any campaign to prevent abandonment, no sanctions were imposed in the cases of abandonment, but they are always prompt to make a radical decision, hijack and exterminate them! Call Suceava: those who can, Adopt! Those who know that you cared for the dogs that they took the balls, try to find a place and get them out of there!
    13.296 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Asociația Casa lui Patrocle și Asociatia Multicare Suceava Picture
  • Libertate pentru delfini, nu finanțarea captivității cu bani de la buget!
    Autoritățile locale au aprobat extinderea și modernizarea Delfinariului din Constanța în vederea creșterii numărului de animale captive și atragerii mai multor vizitatori. Conducerea Delfinariului intenționează să aducă de la 4 până la 6 delfini, amintind, totodată, că suprafața curentă a bazinului în care trăiesc cei doi delfini este mai mică decât obligă legea, situație ce trebuie să se schimbe până în 2023. Considerăm decizia de a aduce noi delfini în delfinariul din Constanța una iresponsabilă și necorespunzătoare moralității vremurilor în care trăim. Delfinii sunt animale care posedă inteligență și conștiința sinelui, iar ținerea acestora captivitate înseamnă cruzime și denotă o lipsă de înțelegere și de considerație pentru capacitățile și nevoile lor. Așa-zisul rol „educativ” al spectacolelor cu delfini nu justifică privarea acestora de libertate. Delfinii captivi nu sunt, așa cum se insinuează, „ambasadori ai speciei lor”, spectacolele neaducând în atenția publicului problemele cu care se confruntă populațiile sălbatice de delfini. Dimpotrivă, aceștia creează spectatorilor o imagine distorsionată, nerealistă, promovând în același timp un mesaj greșit – acela conform căruia avem dreptul să exploatăm animalele pentru simpla noastră plăcere. Mai multe animale au murit de-a lungul timpului la Delfinariul din Constanța. Amintim cazurile delfinilor Mark (mort în urma unor multiple infarcte) și Pei-Pei (moarte prematură la numai 6 ani), dar și pe cel al focii moarte în urma unei încercări de a evada, în urmă cu aproximativ un an. Numeroși oameni de știință, printre care Dr. Lori Marino, Dr. Naomi Rose și biologul Morgane Perri susțin că delfinii nu ar trebui să fie ținuți în captivitate. În 2010, comunitatea științifică a făcut apel pentru acordarea statutului de persoane non-umane delfinilor, ceea ce ar pune capăt uciderii și ținerii lor în captivitate. O propunere legislativă în acest sens a fost inițiată în Parlamentul României de fostul deputat Remus Cernea. În contextul în care tot mai multe state au renunțat deja la delfinarii sau fac demersuri în sensul opririi practicii de a ține cetacee în captivitate (Marea Britanie, Croația, Ungaria, India, Canada, orașul Mexico City etc.), extinderea unui delfinariu și aducerea unor noi delfini creează României o imagine nefavorabilă pe plan extern.
    4.081 din 5.000 Semnături
    Inițiat de Cristina Cojocea Picture
  • Vrem o nouă viață pentru ursul Baloo! De la gratiile din Hunedoara la un sanctuar
    AMP se luptă pentru el din 2007 „Alți doi ursuleți, Puppy și Pamy, ar fi gustat din același tort al frustrării dacă nu ar fi fost confiscați și eliberați în Sanctuarul de la Zărnești. Au crescut mari și arătoși, în timp ce Baloo a rămas să-și ispășească pedeapsa. AMP nu l-a uitat și încearcă de ani buni să-i câștige libertatea, însă proprietarul ilegal nu s-a lăsat înduplecat. Deși are peste 350 de kilograme, ursul a rămas prins în hățișurile legii, pe care proprietarul ilegal le-a croșetat cu mult har. Pentru a da o tentă legală temniței sale, Emil Părău a încercat intrarea în legalitate pe baza Legii grădinilor zoologice. În urmă cu ceva ani Direcţia Sanitar Veterinară, la sesizarea ONG-urilor pentru protecţia animalelor, l-a sancţionat pe proprietar cu amendă şi i-a impus intrarea în legalitate. Ulterior, această instituție a aprobat o autorizație de menajerie pentru cușca ursului. Nici până în ziua de azi, această „găselniță” juridică nu a primit autorizația de mediu necesară funcționării.”, se arată pe pagina dedicată salvării lui Baloo pe site-ul AMP. Turiștii îi dau bere și alte alimente care în mod natural nu au ce căuta în dieta sa, iar zgomotele și agitația nu pot fi decât o sursă zilnică de stres pentru urs. Este nedrept și inuman ca un animal să-și trăiască viața după gratii, privat de libertate în numele distracției și să fie transformat în mascot vie. Împreună îl putem salva pe Baloo semnând în număr cât mai mare această petiție pentru a pune presiune pe autorități să ia măsuri. Nu este adevărat ceea ce spun cei de la Straja pentru a manipula opinia publică, cum că Baloo nu se poate adapta unei rezervații și că îi este mai bine în cei 1200 de mp îngradiți și sufocat de turiști. Sunt nenumărate cazuri în România de urși preluați din parcuri zoo sau alte condiții la fel de inumane și care s-au adaptat excelent (cu dovezi foto-video) la tot ceea ce le poate oferi sanctuarul din Zărnești. Libertate pentru Baloo!
    44.921 din 45.000 Semnături
    Inițiat de Mihaela Iosub Picture
  • Energie fără emisii de carbon până în 2030
    Conform datelor publice de pe site-ul transelectica, România a reușit să reducă ponderea acestor forme nocive de energie în producția națională de la 55% în 2008 la 41% în 2015. Din 2015 până în 2018 nu au existat schimbări majore ale ponderii energiei în rețeaua națională. Strategia energetică propusă de ministerul energiei în Octombrie 2018 ar vedea România dezvoltând în continuare aceste sectoare nocive în paralel cu extinderea sectorului nuclear și a celor regenerabile. Astfel ponderea surselor ce produc emisii de CO2 în rețeaua energetică se va afla undeva la 39% în anul 2030, nu mult sub ponderea lor actuală. Asta în timp ce Comisia Interguvernamentală pentru Schimbările Climatice (IPCC) a publicat la începutul lunii Octombrie un raport care evidențiază nevoia de eliminare a surselor de energie care produc dioxid de carbon până în 2030 pentru a menține încălzirea globală sub 1.5 grade celsius. Aceasta atingând deja 1 grad celsius în 2017. Efectele nocive ale încălzirii globale sunt deja evidente pe teritoriul României: furtuni tot mai puternice, creșterea frecvenței evenimentelor meteorologic extreme precum secete, valuri de căldură sau inundații, toate acestea afretează negativ atât ecosistemele României cât și calitatea vieții sau producția agricolă. Este necesar un efort consolidat pentru a remedia situația curentă și pentru a scăpa definitiv de aceste surse periculoase de energie. România a arătat că este capabilă să facă acest lucru, iar cu puțin efort putem să ducem lupta până la capăt și să fim un exemplu pentru Europa și pentru lume.
    30 din 100 Semnături
    Inițiat de Ernest Ștefan-Matyus
  • Vreau #legeapisicilorcomunitare
    Pentru ca este foarte placut ochiului sa priveasca o astfel de creatura, chiar si de la distanta. Pentru ca nu eradica, dar micsoreaza vizibil populatia de soricei si sobolani. Pentru ca sunt oameni, nu neaparat singuri, dar care au multa dragoste (si hrana!) de daruit. Pentru ca nu suntem noi, romanii, sper, acel popor decis sa eradice populatia de pisici din tara! Pentru ca putem. Sa facem bine. Oricui. Daca ne punem mintea.
    253 din 300 Semnături
    Inițiat de Robyn Nottingham
  • Salvați urșii din închisorile turistice!
    Ursul locuiește în condiții precare, într-un spațiu betonat, lipsit de condiții naturale (pământ, arbori) și de activități pentru petrecerea timpului. Este singur. A ajuns aici după ce vânătorii i-au împușcat mama, din greșeală. Nu odată, i-a lipsit apa și mâncarea, agățat în arșița verii de barele fierbinți ale gardului. Un astfel de spațiu nu oferă educație pentru vizitatori, mai ales pentru copii, ci o expoziție tristă, care arată că animalele nu sunt mai mult decât un obiect de inventar. Un astfel de „exponat” nu-și mai așteaptă decât moartea, întrucât deținerea în grădina zoologică de la Neamț nu reprezintă o viață pentru nicio ființă vie. Din punctul nostrum de vedere, Grădina zoologică încalcă prevederile Legii 191/2002 Art: 10 c) adăpostirea animalelor în condiții care să răspundă cerințelor biologice și de conservare pentru speciile individuale, între altele, prin îmbunătățiri specifice speciilor, aduse țarcurilor; respective d) menținerea unui standard ridicat de creștere a animalelor, cu un program preventiv și curativ dezvoltat pentru îngrijire veterinară și alimentară; Conform Art 12, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20 milioane lei la 100 milioane lei următoarele fapte: e) desfășurarea de activități economice sau recreative, de orice natură, al căror rezultat poate afecta ori afectează viața normală a animalelor din colecții; f) […]…inclusiv privarea de apă, hrană potrivită, repaus.
    3.105 din 4.000 Semnături
    Inițiat de Mar Iri
  • Kola si caprioara
    Pentru binele unui animal, pentru demnitatea omului care l-a salvat dar si pentru noi toti, care trebuie sa intelegem din acest caz ce inseamna sa fii cu adevarat iubitor de animale, precum si cetatean al acestei tari.
    2.165 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Alexandrina Zahiu
  • Avem grijă de pinguini care suferă de încălzirea globală, braconaj!
    Pinguinii sunt păsări inteligente și frumoase, care sunt forțate să sufere de efectele nocive ale omului. Solicităm introducerea de noi legi în apărarea pinguinilor, pentru a proteja mediul înconjurător de penetrarea unei persoane în ea. Este necesar să se creeze rezerve în care toate animalele care sunt amenințate vor găsi adăpost! Recent, situația privind interacțiunea dintre oameni și animale sa înrăutățit. Pentru nevoi personale, omenirea ucide animalele din cauza pielii, a grăsimii, a blănii, a bunurilor de lux și a ornamentelor. Prin semnarea acestei petiții, ne veți alătura pe calea justiției! Veți face un alt pas în protejarea mediului! Petiția se adresează braconierilor, oamenilor care ucid aceste animale minunate, rare, pe motive de mercenar. După ce am colectat numărul necesar de semnături, vom putea să luptăm pentru drepturile fraților noștri mai mici și să depunem cereri organizațiilor internaționale!
    39 din 100 Semnături
    Inițiat de Slava Procenko Picture
  • Impreuna salvam ursuletul Soni
    Ursuletul Şoni este mascota lacului Sfânta Ana. Are doi ani si jumatate si a fost lasat sa se descurce singur de catre mama lui. Localnicii spun ca ursul este invatat de mic cu oamenii, care ii dau de mancare. Reprezentantii Rezervatiei Naturale il cunosc si va asigura ca nu este violent. Acesta este primul incident in care a fost implicat ursuletul Șoni si se datoreaza in totalitate culpei turistei care l-a ademenit cu mancare. Lasati ursuletul in viata! Lasati-l sa se bucure de libertate in zona in care a crescut. Lasati-ne sa ne bucuram de aceasta minune a naturii! Locul lui Șoni este in padurea de langa Lacul Sfanta Ana! (Textul este preluat de pe pagina publica de Facebook "Miscarea Dreptate pentru Animale, carora le multumesc inclusiv pe aceasta cale pentru eforturile depuse)
    86 din 100 Semnături
    Inițiat de Andrei Topala